ÎCCJ, decizie (scj.ro #83829)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83829) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire. Fapte sau împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei

Cuprins pe materii:

Drept

procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de

atac. Revizuirea

Indice alfabetic:

Drept

procesual penal

-

revizuire

C.

proc

.

pen

.,

art. 394 alin. (1) lit. a)

Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394

alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

.

este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea

unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare. Expresia „fapte sau împrejurări”, utilizată în

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

., se referă la probele propriu-zise, ca

elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit

în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație,

stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la

dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului

penal ori de condamnare.

Constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță, în accepțiunea dispozițiilor art.

394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

.,

și faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare

la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

., apărările care au fost puse în

discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în

ciclul procesual ordinar.

I.C.C.J.,

Secția penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2011

Prin sentința penală nr. 189 din 4 iunie

2010 a

Tribunalului Dâmbovița,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată

de către condamnatul

R.A.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul Dâmbovița a reținut că, prin adresa din 15 martie

2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a înaintat cererea

formulată de către condamnatul

R.A.,

privind revizuirea sentinței penale nr. 288 din 7 iulie

2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin

decizia penală nr. 475 din 7 februarie 2008, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat

la o pedeapsă de 23 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. e)

și i) C.

pen

., art. 180 alin. (2) C.

pen

. și art. 136 din Legea nr. 295/2004, toate cu

aplicarea art.

33 C

.

pen

., cu concluzii de respingere, ca nefondată.

Potrivit dispozițiilor

art. 394 C.

proc

.

pen

.,

revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări

care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În speță, instanța a cunoscut, atât din

dosarul de urmărire penală, cât și din declarațiile și

probatoriul administrat în cursul judecății în primă

instanță, precum și din cererile de apel și de recurs

formulate de către inculpat, faptul că la momentul săvârșirii

faptei își administra un medicament neuroleptic, pentru înlăturarea

insomniei, respectiv „

imovane

”, ale cărui efecte

sunt cunoscute de specialiști, care au avut cunoștință

și de faptul că inculpatul era sub influența băuturilor

alcoolice, precum și faptul că arma pe care a avut-o asupra sa

și care a cauzat moartea victimei era în stare de funcționare,

„descărcată și asigurată” la momentul predării și

că aceasta nu s-a putut descărca accidental, fără să

se acționeze pe trăgaci.

În aceste condiții, niciuna dintre susținerile

revizuientului

nu reprezintă fapte sau

împrejurări necunoscute de către instanță, în sensul celor

cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

., ci doar apărări ale sale, care au fost

invocate inclusiv în fața instanței supreme, dar și cu ocazia

unei alte cereri de revizuire promovată în dosarul nr. 2119/120/2009, unde

acestea au fost respinse, sentința rămânând definitivă prin

decizia nr. 96 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, care nu a fost

recurată

.

Prin decizia nr. 113 din 10

decembrie 2010,

Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de către

revizuientul

R.A.

Împotriva ambelor hotărâri

a declarat recurs condamnatul

revizuient

R.A.,

care a

susținut că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de

revizuire, fiind incident cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

. Recurentul a reiterat

motivele invocate în cererea de revizuire și în apel, susținând

existența a trei împrejurări noi, necunoscute de instanțe la

data soluționării fondului cauzei, și anume: a) efectele adverse

date de medicamentul „

imovane

”; b) împrejurarea

că arma s-a descărcat accidental în condițiile efectuării

unor manevre greșite și că, la momentul ridicării armei de

către organele de cercetare, aceasta era blocată și 3)

împrejurarea că la momentul incidentului vântul bătea cu o

viteză foarte mică, fapt ce înlătură explicațiile

anchetatorilor cu privire la existența particulelor de sticlă

descoperite pe țeava armei, lăsând nelămurită această

situație.

Recurentul

revizuient

nu a

invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute în mod expres și

limitativ în art. 385

9

alin. (1) C.

proc

.

pen

.

Examinând hotărârile

pronunțate în raport cu motivele de recurs invocate, cenzurate prin prisma

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct.

17

2

C

.

proc

.

pen

., precum și din

oficiu cauza în limitele prevăzute în art. 385

9

alin. (3) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat,

pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art.

394 C

.

proc

.

pen

. rezultă că

revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi

înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de

necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza

a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme

cu adevărul.

Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a)

C.

proc

.

pen

. rezultă

că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau

împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că:

- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

- faptele sau împrejurările noi să poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal

ori de condamnare.

Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau

împrejurări”, în literatura de specialitate, ca și în practica

judiciară, s-a considerat că semnifică probele propriu-zise,

adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce

trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv, orice întâmplare,

situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate

duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal sau de condamnare.

Așa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul

Suprem (decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

. se referă la

„fapte și împrejurări”, deci la fapte probatorii și nu la mijloace

de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad

de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație

de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice

aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil.

Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări

urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de

probă noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

. trebuie să fie de

natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că

cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi, însă,

considerate „probe noi” în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un

surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja

administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine

stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care

se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe

baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

Este adevărat că necunoașterea faptelor sau

împrejurărilor de către instanță nu trebuie

înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau

împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și

lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în

considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității

dovedirii lor.

În speță, atât instanța de fond, cât

și instanța de prim control judiciar au examinat în concret și

detaliat fiecare din împrejurările invocate de către

revizuient

în susținerea cererii de revizuire și

au apreciat în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de

noutate, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

., constituind

apărări care au fost puse în discuție, analizate și

lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Din verificarea atentă a actelor dosarului

instanțele anterioare au reținut că împrejurarea legată de

consumul de alcool la momentul săvârșirii faptei și de

administrarea medicamentului „

imovane

” de circa 3 ani

a fost adusă la cunoștința organelor judiciare de către

revizuient

încă din faza de urmărire penală,

când acesta a solicitat efectuarea unei expertize

neuro-psihiatrice

care să stabilească dacă discernământul său la

momentul săvârșirii faptei a putut fi influențat de starea

generală de sănătate, de oboseala generalizată,

acumulările nervoase progresive și consumul de medicamente, prescrise

medical, pentru liniștirea sistemului nervos.

Din raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică rezultă că medicii specialiști au reținut

la examenul psihic că inculpatul a consumat alcool, că era nedormit

de două nopți și luase „

imovane

”

și au concluzionat că acesta nu prezintă tulburări psihice

de natură să-i modifice capacitatea psihică de apreciere

critică a conținutului și consecințele faptelor sale, având

discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Susținerea

revizuientului

că nu s-au cunoscut efectele adverse ale administrării acestui

medicament și că nu s-a solicitat comisiei de expertizare să

stabilească dacă comportamentul său a fost rezultatul acestor

efecte adverse, pentru motivul că acestea nu erau cunoscute, nu poate fi

primită, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, medicii specialiști

au avut în vedere la stabilirea discernământului inculpatului la momentul

săvârșirii faptei împrejurarea că acesta urma un tratament cu

medicamentul în discuție, ale cărui efecte le erau, fără

îndoială, cunoscute.

Din actele dosarului rezultă că

revizuientul

a fost supus unor ample examene de

specialitate privind starea de sănătate fizică și

psihică, luându-se în considerare documentația de

antecedență medicală și evoluția bolilor cronice

acuzate, toate efectuate în condiții de internare sub observație în

rețeaua sanitară a administrației penitenciare sau Ministerului

Sănătății.

Or, în aceste condiții, corect au apreciat

instanțele anterioare că nu se poate reține că

instanța de fond și cele de control judiciar nu ar fi cunoscut faptul

că

revizuientul

își administra medicamentul

menționat, iar efectele acestuia au putut fi avute în vedere de către

specialiștii care au procedat la examinarea sa în vederea stabilirii

discernământului.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată justificată aprecierea instanțelor care au

pronunțat hotărârile

recurate

în

cauză, în sensul că nici teza referitoare la o posibilă

declanșare involuntară a armei, urmare a lovirii geamului portierei

stânga față cu arma, cu intenția de a sparge geamul,

invocată de către

revizuient

nu are

caracter de noutate, acesta susținând în mod constant pe parcursul

urmăririi penale și apoi al judecății că nu a avut

intenția de a ucide victima și că arma s-a declanșat în mod

accidental în momentul în care a încercat să spargă geamul portierei

stângi a autoturismului în care se afla victima.

Prima instanță a analizat în mod detaliat

probele administrate în cauză pentru lămurirea acestui aspect,

și anume: raportul de expertiză balistică din 28 iunie 2006

întocmit de Institutul de Criminalistică (care reține și

fotografic modalitatea în care a fost prezentată arma la expertizare),

raportul de constatare tehnico-științifică din 4 iulie 2006

întocmit de același Institut de Criminalistică, raportul de expertiză

criminalistică din 21 septembrie 2006 întocmit de către Institutul

Național de Expertize Criminalistice din care rezultă, în

esență, că arma de vânătoare marca M. care aparținea

revizuientului

și cu care a fost comisă

infracțiunea de omor pentru care acesta a fost condamnat prin

hotărâre definitivă era în stare de funcționare și era

prevăzută cu un sistem de siguranță, că aceasta nu

prezenta defecțiuni sau uzuri care să permită declanșarea

accidentală a percuției prin lovirea țevii și a patului de

corpuri sau planuri dure sau prin mișcări bruște, tragerea fiind

posibilă numai prin acționarea directă și către înapoi

a trăgaciului, cu butonul siguranței în poziția „foc” (

dezasigurat

).

De asemenea, în toate cele trei rapoarte de expertiză

criminalistică se menționează efectuarea în poligon a unor trageri

experimentale pe baza cărora s-a stabilit că este exclusă

posibilitatea declanșării unei împușcături fără

să se acționeze pe trăgaci.

Din actele dosarului rezultă că la efectuarea

celei de a treia expertize criminalistice a participat și un expert recomandat

de către

revizuient

, care a depus la dosarul de

urmărire penală o notă de obiecțiuni și la dosarul de

fond un raport cu privire la starea tehnică a armei, astfel că

instanța de fond și apoi instanțele de control judiciar au avut

posibilitatea de a le analiza alături de celelalte rapoarte de

expertiză întocmite în cauză.

Cu privire la starea în care a fost predată arma de

către

revizuient

, în procesul-verbal întocmit de

organele de poliție se arată că arma de vânătoare a fost

predată de R.A. având în camera cartușului un cartuș nefolosit

și altul în magazie. La sediul poliției, arma a fost

descărcată, prin extragerea celor două cartușe și apoi

asigurată prin blocarea butonului de siguranță a mecanismului de

dare a focului, scopul fiind acela de eliminare a oricărui pericol privind

transportul pentru efectuarea expertizelor criminalistice.

Procesul-verbal de predare a armei în care se

consemnează starea în care a fost predată și manevrele efectuate

de organele de poliție este semnat de către R.A. fără

nicio

obiecțiune, astfel că nici sub acest aspect

susținerile

revizuientului

nu constituie o

noutate.

Înalta Curte de Casație și Justiție

remarcă faptul că în decizia nr. 475 din 7 februarie 2008, prin care

a fost soluționat recursul împotriva hotărârii de condamnare, se

reține în mod expres că ceea ce contestă inculpatul sunt aspecte

de ordin subiectiv, motivațional, comportamental etc. care ar justifica

acțiunile sau ar atenua vinovăția sa: gradul de alcoolemie, afecțiunile

medicale, starea de oboseală, consumul de medicamente, afecțiunile de

vedere, încărcătura nervoasă, emoțională

survenită gradual, dar și pretinsa declanșare accidentală a

armei ca urmare a unor manevre și manipulări total necorespunzătoare,

astfel că este cert caracterul lipsit de noutate al susținerilor

revizuientului

.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că și împrejurarea privind particulele de sticlă

identificate pe țeava armei a fost analizată de instanțele din

ciclul procesual ordinar, reținând că prezența particulelor de

sticlă pe țeava armei nu presupune o distanță nulă în

raport cu geamul autoturismului, ci demonstrează doar că acea

armă s-a aflat la o distanță până la care particulele din

geamul care a explodat sub impactul alicelor au fost antrenate în mediul

înconjurător, până la o distanță de 1-

2 m

(decizia nr. 176 din 28

noiembrie

2007 a

Curții de Apel Ploiești). Aceste particule au pătruns și pe

țeava armei, fiind antrenate de suflul armei și nu de viteza

vântului, care nu are

nicio

importanță în

contextul de fapt reținut.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că aceleași motive de revizuire supuse

analizei în prezenta cauză au fost invocate și la precedenta cerere

de revizuire formulată de condamnatul R.A., soluționată prin

sentința nr. 338/2009 a Tribunalului Dâmbovița (dosar nr.

2119/120/2009), definitivă prin decizia penală nr. 96 din 22

octombrie

2009 a

Curții de Apel Ploiești, unde a fost depus prospectul cu datele

și efectele medicamentului „

imovane

”,

situație în care instanța de fond ar fi trebuit să respingă

noua cerere de revizuire ca inadmisibilă și nu ca nefondată,

astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009

pronunțată în recurs în interesul legii (prin care s-a stabilit

că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există

identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări

invocate în soluționarea acestora). Având în vedere că în cauză

s-a promovat calea de atac a recursului numai de către

revizuient

,

respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire ar constitui o agravare

a situației

revizuientului

în propria cale de

atac, în condițiile în care acesta a obținut o analiză pe fond a

cererii sale, motiv pentru care soluția nu va fi corectată.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

.,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat,

recursul declarat de

revizuientul

R.A.