ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-a dispus, în baza art. 104 alin. (1) C. pen., internarea inculpatului S.P. într-un centru de reeducare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 99 C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 28 iunie 2006 – 9 martie 2007. S-a constatat că în prezent inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la o pedeapsă de 6 luni închisoare. Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 C. pen. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitați inculpații M.A.

și M.L. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. (nedenunțarea unor infracțiuni). A fost obligat inculpatul S.P. să plătească suma de 1.424 lei, plus dobânzi și penalități de întârziere, până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic Județean Sibiu și suma de 50 de lei, plus dobânzi și penalități de întârziere, până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Spitalul Municipal Mediaș. A fost obligat inculpatul S.P. să plătească sumele de 2.500 lei, daune materiale și 10.000 lei, daune morale, părții civile G.I.A. A fost obligat inculpatul S.P. să plătească minorului G.D.A. suma de 50 lei lunar, prestație periodică, începând cu data de 25 iunie 2008 până la majorat sau până la terminarea studiilor.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă F.C., în numele minorului F.D. de obligare a inculpatului la plata unei prestații lunare. Au fost obligați inculpatul S.P. să plătească suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, iar inculpata D.A. suma de 500 lei, cu același titlu. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în seara zilei de 21 iunie 2006, inculpații S.P., M.A., M.L. și D.A., intenționând să facă unele cumpărături, au ajuns în apropierea hotelului C. din orașul Mediaș, unde au întâlnit-o pe victima G.V. În intenția de a-l deposeda pe G.V. de bunurile pe care le avea asupra sa, inculpatul S.P. a lovit victima cu o piatră în cap, aceasta căzând la pământ, în urma loviturii primite.

Imediat, inculpatul i-a sustras victimei punga pe care aceasta o avea asupra sa, după care s-a alăturat celorlalți inculpați, care se aflau în apropierea locului faptei. Cu toții s-au deplasat apoi la locuința inculpaților M., unde verificând conținutul pungii, au constatat că aceasta conținea un pachet de pampers pentru copii. A doua zi inculpata M.L. i-a dat punga cu pampers inculpatei D.A., care avea un copil mic. La puțin timp după incident, victima a fost descoperită în stare de inconștiență, la locul faptei, de către martorii C.E.C. și S.R.F., fiind transportată la Spitalul Municipal Mediaș. Ulterior, victima a fost dusă la Spitalul Clinic Județean Sibiu, unde a încetat din viață la data de 25 iunie 2006. Din concluziile raportului de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio cerebral, cu fractură de boltă și bază craniană.

S-a stabilit totodată că leziunile pot data din 21 iunie 2006 și s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și cădere pe un plan dur. Aceste concluzii au fost menținute și în precizările făcute în timpul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței. Prima instanță a reținut că inculpatul minor S.P. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., în concurs real. În raport cu prevederile art. 100 C. pen., prima instanță a apreciat că, față de inculpatul minor se impune luarea unei măsuri educative, respectiv cea a internării într-un centru de reeducare, considerată ca fiind suficientă pentru îndreptarea acestuia.

Astfel, s-a reținut că minorul avea cu puțin peste vârsta de 14 ani la data comiterii infracțiunilor, s-a născut și a trăit într-un mediu sărac, iar din raportul de evaluare a rezultat că în ultimul timp a suferit influența negativă a inculpaților M.A. și M.L. Față de aceste aspecte, tribunalul a considerat că se impune supunerea minorului unui riguros program de reeducare, într-un centru unde urmează a fi internat, conform art. 104 C. pen., pentru a dobândi învățătura necesară și o pregătire profesională potrivite aptitudinilor sale. Referitor la inculpata D.A. prima instanță a reținut că din declarațiile date de aceasta în timpul urmăririi penale, menținute în cursul cercetării judecătorești, coroborate cu declarațiile celorlalți inculpați și cu cele ale martorei R.C., a rezultat că primind punga cu pampers, a știut că aceasta provine din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Drept urmare, s-a reținut că inculpata a săvârșit, în modalitatea arătată mai sus, infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. La individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere că inculpata nu are antecedente penale, a fost sinceră, are doi copii minori și, ținându-se totodată seama de valoarea și importanța bunului tăinuit, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen., astfel încât s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de doi ani și 6 luni. În ceea ce-i privește pe inculpații M.A. și M.L., prima instanță a dispus achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., constatând lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că, în cauză nu s-a putut demonstra că a existat intenția acestora de a omite denunțarea infracțiunilor comise de inculpatul S.P., atâta timp cât ambii inculpați au fost audiați în ziua imediat următoare săvârșirii faptelor, relatând despre acestea tot ce știau. În ce privește acțiunea civilă, prima instanță a reținut că, în urma leziunilor suferite, victima G.V. a fost internată inițial la Spitalul Municipal Mediaș, făcându-se cheltuieli cu îngrijirile acordate acesteia în cuantum de 50 lei, așa cum a rezultat din adresa nr. 6322/2006. Ulterior, victima a fost transferată în Secția Neurochirurgie – A.T.I.

a Spitalului Clinic Județean Sibiu, unde s-au făcut cheltuieli cu îngrijirile acordate acesteia în cuantum de 1.424 lei, potrivit adresei nr. 10355/2006. Cu aceste sume cele două unități spitalicești s-au constituit părți civile, solicitând, de asemenea, dobânzi și penalități de întârziere. Având în vedere prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, precum și dispozițiile art. 998 C. civ., inculpatul S.P. a fost obligat la plata acestor sume, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere, până la data achitării sumelor datorate. Partea vătămată G.I.A., soția victimei, s-a constituit parte civilă, solicitând să fie despăgubită cu suma de 75 milioane lei (ROL), reprezentând cheltuieli de înmormântare și parastase și cu suma de 300 milioane lei (ROL), daune morale.

Ulterior, și-a completat cererea, solicitând și o prestație periodică lunară pentru minorul G.D.A., rezultat din căsătoria cu defunctul. Cu actele depuse la dosar în timpul urmăririi penale, partea vătămată G.A. a făcut dovada unor cheltuieli în sumă de 2.500 lei (RON), ocazionate cu înmormântarea și pomenirea victimei, nedovedind și alte cheltuieli. În ce privește cererea pentru acordarea daunelor morale, prima instanță a apreciat că suma de 10.000 lei (RON) constituie o compensare a suferințelor morale, încercate de partea vătămată G.I.A. În consecință, în temeiul prevederilor art. 998 C. civ., inculpatul S.P. a fost obligat să plătească părții civile G.I.A. sumele de 2.500 lei (RON), daune materiale și 10.000 lei (RON), cu titlu de daune morale.

De asemenea, a fost apreciată ca întemeiată și cererea formulată de aceeași parte civilă, în numele minorului, pentru plata de despăgubiri periodice. Din copia certificatului de naștere depus la dosar a rezultat că minorul G.D.A. este fiul defunctului și al părții civile G.I.A. Din decizia C.J.P. Alba nr. 1889450 din 19 iulie 2007, a reieșit că minorului i s-a stabilit o pensie de urmaș de 76 lei lunar, cuantum calculat în funcție de veniturile tatălui decedat. Pentru compensarea pierderii suferite prin sprijinul material pe care i l-ar fi acordat tatăl, inculpatul a fost obligat să plătească minorului o prestație periodică lunară, începând cu data de 25 iunie 2006, până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea studiilor, în cuantum de 50 lei.

În cauză s-a mai constituit parte civilă și F.C., solicitând să i se plătească o prestație periodică lunară pentru minorul F.D. Partea civilă și-a motivat cererea, pretinzând că minorul este rezultat din relațiile de concubinaj pe care le-a întreținut cu victima, începând din anul 2000. La dosar s-a depus copia certificatului de naștere al minorului F.D., de unde a rezultat că nu are paternitatea stabilită. Pentru dovedirea afirmațiilor făcute, prima instanță i-a pus în vedere acestei părți civile să prezinte probe în acest sens pentru termenul din 6 septembrie 2006, dar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Mai mult decât atât, după ce la primele termene a fost prezentă, ulterior nu s-a mai prezentat în instanță, manifestând un dezinteres total în raport cu cererea formulată.

În aceste circumstanțe, instanța continuând exercitarea din oficiu a acțiunii civile, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) C. proc. pen., i-a desemnat un apărător, care a susținut că nu a fost în măsură să-i facă părții civile o apărare eficientă, întrucât nu a fost contactat de aceasta. La cererea instanței s-a efectuat și o anchetă socială, dar datele furnizate în cuprinsul acesteia nu au fost de natură să clarifice lucrurile. Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că victima G.V. este tatăl minorului F.D. și cum paternitatea unei persoane nu poate fi presupusă sau subînțeleasă, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă F.C. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, care a solicitat desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpaților M.A.

și M.L. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. și condamnarea inculpatului S.P. la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și de omor calificat și deosebit de grav. În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că achitarea inculpaților M.A. și M.L. este nelegală, iar aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare față de inculpatul minor S.P. nu asigură îndreptarea acestuia. Prin decizia penală nr. 24/ A din 5 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și, în consecință: A fost desființată sentința penală atacată, numai sub aspectul soluționării laturii penale privind pe inculpații M.A.

și M.L., al individualizării sancțiunii penale aplicate inculpatului minor S.P. și al aplicării pedepsei accesorii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., în ce o privește pe inculpata D.A. și, procedându-se la o nouă judecată în fond a cauzei, în aceste limite: I. A fost condamnat inculpatul M.A., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și art. 109 C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza dispozițiilor art. 81, 82 și 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului M.A., pe durata unui termen de încercare de un an și 6 luni, format din durata pedepsei aplicate, la care s-au adăugat un interval de timp de un an.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii. S-au adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni. II. A fost condamnată inculpata M.L., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) și b) C. pen. S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen., a fost menținut beneficiul liberării condiționate, privind restul de pedeapsă de 559 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 177/2002 a Tribunalului Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 319/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia. III.

A fost condamnat inculpatul minor S.P., la pedepsele de: - 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și 109 C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și 109 C. pen.; În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului minor, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pedeapsă ce s-a dispus a fie executată în final de inculpat.

S-a aplicat inculpatului S.P. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani. În baza dispozițiilor art. 383 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispusă față de inculpatul minor, prin încheierea pronunțată în ședința din 7 martie 2007 de Tribunalul Sibiu. S-a constatat că inculpatul minor a fost arestat în cauză, în perioada 28 iunie 2006 până la data de 9 martie 2007 și a fost dedusă această perioadă din pedeapsa aplicată. IV. A fost înlăturată pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., aplicată inculpatei D.A.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Au fost obligați inculpații M.A. și M.L. la plata sumei de câte 1.150 lei, cheltuieli judiciare către stat, în fond și apel, iar în baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații S.P., D.A., M.A. și M.L. în sumă de câte 150 lei, s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că inculpații M.A. și M.L. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., atâta vreme cât au avut posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile, lucru pe care însă nu l-au făcut.

În ceea ce-l privește pe inculpatul minor S.P. s-a reținut că prima instanță nu a avut în vedere toate criteriile menționate în textul art. 100 C. pen., ci numai pe cele legate strict de persoana inculpatului minor S.P., lăsând la o parte, în mod nejustificat, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, precum și urmarea produsă, astfel că s-a apreciat că numai o pedeapsă cu privare de libertate este de natură să asigure îndreptarea minorului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.P. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

S-a susținut că instanța de apel a greșit, aplicându-i inculpatului pedepse pentru faptele săvârșite, cu executare prin privare de libertate și că modalitatea de executare a sancțiunii stabilită de prima instanță, respectiv internarea într-un centru de reeducare, era cea corectă, temeinică, corespunzătoare datelor care caracterizează persoana inculpatului. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Deși instanța de fond a luat față de inculpatul S.P. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și de omor calificat și deosebit de grav, considerând că luarea măsurii este suficientă pentru îndreptarea minorului, cu toate acestea, în alegerea sancțiunii s-a argumentat doar că inculpatul avea puțin peste vârsta de 14 ani la data săvârșirii faptelor, provine dintr-o familie numeroasă care își asigură cu greu traiul, prezintă tulburări de conduită și că a abandonat școala, absolvind trei clase, până la vârsta de 16 ani.

Înalta Curte constată că alegerea sancțiunii de către instanța de fond nu s-a făcut conform art. 100 C. pen., fiind exclus criteriul gradului de pericol social al faptelor comise și urmărilor pe care acestea le-au produs. Prin săvârșirea celor două infracțiuni s-a adus atingere nu doar patrimoniului persoanei atacate, dar și vieții acesteia, fiind în mod direct afectată și familia victimei. Relevantă este și modalitatea de comitere a faptelor, care dovedește nu doar un comportament de o extremă violență, dar și indiferență față de viața victimei. Astfel, nu poate fi ignorat faptul că, după ce inculpatul a lovit victima în cap, cu putere, cu o piatră, pentru a-i sustrage punga de pampers pe care aceasta o avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconștiență în stradă.

Alegerea unei măsuri educative pentru inculpatul minor era cu atât mai puțin indicată cu cât după punerea sa în libertate în prezenta cauză, a săvârșit alte infracțiuni, furt calificat și tâlhărie, pentru care s-a luat din nou măsura arestării preventive a acestuia. Toate aceste aspecte, combinate cu atitudinea oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul cercetărilor, prin prezentarea mai multor variante ale săvârșirii faptelor, din care ultima exclude orice participare a sa și a inculpatei M.L., incriminându-l doar pe inculpatul M.A., în pofida probelor administrate în cauză, demonstrează că inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică și că este predispus să comită și alte fapte antisociale.

De aceea o măsură educativă, care durează până la împlinirea vârstei de 18 ani și care ar putea fi prelungită pe o durată de cel mult doi ani, după împlinirea acestei vârste, nu este de natură să asigure îndreptarea minorului. Având în vedere și faptul că partea civilă G.I.A. o suferit o severă traumă psihică prin pierderea soțului său și respectiv a tatălui minorului rezultat din căsătoria sa, precum și faptul că inculpatul S.P. a comis o infracțiune de o gravitate deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului, Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat o corectă individualizare în cauză, atât sub aspectul naturii sancțiunii aplicate inculpatului, cât și a modalității de executare a acesteia.

Examinând din oficiu cauza, Înalta Curte constată, de asemenea, că instanța de apel, în mod legal, a dispus condamnarea inculpaților M.A. și M.L. Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, deși au fost de față când inculpatul S.P. a comis faptele, au omis să le denunțe de îndată. Obligația de a denunța de îndată săvârșirea unei infracțiuni apare ca o excepție de la regula potrivit căreia, în legislația penală nu este stabilită obligația generală de denunțare a infracțiunilor. În raport cu infracțiunile ce trebuiau denunțate, fapta de nedenunțare apare ca o infracțiune subsecventă, dar autonomă.

Sub aspectul laturii obiective infracțiunea cuprinde, ca element material, o inacțiune ce se înfățișează sub forma unei atitudini pasive a celui care, luând cunoștință de săvârșirea unor infracțiuni grave, omite a le denunța de îndată. Nedenunțarea unor infracțiuni implică așadar săvârșirea, în prealabil, de către o anumită persoană a uneia dintre infracțiunile expres prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. Pentru realizarea laturii obiective este suficient ca subiectul activ să fi omis a denunța una dintre infracțiunile enumerate de textul legal. Verificarea măsurii în care obligația de denunțare a fost îndeplinită, de îndată, se face în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze, deoarece, numai în raport cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile.

Înalta Curte constată că probele administrate în cauză au relevat faptul că despre săvârșirea de către inculpatul S.P. a infracțiunii de tâlhărie au avut cunoștință, din momentul comiterii ei, atât inculpatul M.A. cât și inculpata M.L., aceștia fiind de față atunci cânt inculpatul a luat victimei, căzută la pământ, punga pe care aceasta o avea asupra sa și care conținea mai multe bucăți de pampers. În acest sens sunt declarațiile date de inculpați în faza de urmărire penală, dar și cu prilejul cercetării judecătorești. Cu toate acestea, inculpații nu au încunoștințat organele de poliție, nici în noaptea săvârșirii faptei și nici a doua zi dimineața, când, conform declarației date de inculpata M.L.

în fața instanței de fond, au fost opriți de doi polițiști în târgul de animale și întrebați unde se află inculpatul S.P. Primele declarații au fost date de către inculpați abia în după amiaza zilei de 22 iunie 2006, când au fost convocați la poliție. În raport de aceste circumstanțe, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de apel a constatat că obligația denunțării de îndată a infracțiunii de tâlhărie nu a fost îndeplinită de către cei doi inculpați, deși aceștia aveau posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile în acea noapte sau în dimineața zilei următoare. Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție cu care inculpații au săvârșit infracțiunea este intenția. În acest sens se poate observa că, inculpații nu numai că nu au anunțat organele de poliție despre comiterea faptei de tâlhărie de către inculpatul S.P., dar au și lăsat victima căzută la pământ.

Ca atare, în mod greșit, instanța de fond a reținut lipsa intenției de a omite denunțarea infracțiunii de tâlhărie, atâta vreme cât inculpații au avut posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile, lucru pe care nu l-au făcut, implicarea lor în procesul penal, într-un interval relativ scurt de timp, datorându-se doar diligenței organelor de urmărire penală. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.