ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului penal de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția

penală, s-a dispus, în baza art. 104 alin. (1) C. pen., internarea inculpatului

S.P. într-un centru de reeducare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor

calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) coroborat cu art.

175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) și art. 99 C. pen.

S-a

constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 28 iunie 2006 – 9

martie 2007.

S-a

constatat că în prezent inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art.

221 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de tăinuire, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Potrivit

art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlul de pedeapsă

accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen.

În baza art.

81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art. 82

C. pen.

Potrivit

art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata

suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitați

inculpații M.A. și M.L. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 262 alin.

(1) C. pen. (nedenunțarea unor infracțiuni).

A fost

obligat inculpatul S.P. să plătească suma de 1.424 lei, plus dobânzi și

penalități de întârziere, până la data achitării integrale a debitului, către

partea civilă Spitalul Clinic Județean Sibiu și suma de 50 de lei, plus dobânzi

și penalități de întârziere, până la data achitării integrale a debitului,

către partea civilă Spitalul Municipal Mediaș.

A fost

obligat inculpatul S.P. să plătească sumele de 2.500 lei, daune materiale și

10.000 lei, daune morale, părții civile G.I.A.

A fost

obligat inculpatul S.P. să plătească minorului G.D.A. suma de 50 lei lunar,

prestație periodică, începând cu data de 25 iunie 2008 până la majorat sau până

la terminarea studiilor.

A fost

respinsă cererea formulată de partea civilă F.C., în numele minorului F.D. de

obligare a inculpatului la plata unei prestații lunare.

Au fost

obligați inculpatul S.P. să plătească suma de 2.000 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, iar inculpata D.A. suma de 500 lei, cu același

titlu.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în seara zilei de 21

iunie 2006, inculpații S.P., M.A., M.L. și D.A., intenționând să facă unele

cumpărături, au ajuns în apropierea hotelului C. din orașul Mediaș, unde au

întâlnit-o pe victima G.V.

În

intenția de a-l deposeda pe G.V. de bunurile pe care le avea asupra sa,

inculpatul S.P. a lovit victima cu o piatră în cap, aceasta căzând la pământ,

în urma loviturii primite.

Imediat,

inculpatul i-a sustras victimei punga pe care aceasta o avea asupra sa, după

care s-a alăturat celorlalți inculpați, care se aflau în apropierea locului

faptei. Cu toții s-au deplasat apoi la locuința inculpaților M., unde

verificând conținutul pungii, au constatat că aceasta conținea un pachet de

pampers pentru copii.

A doua

zi inculpata M.L. i-a dat punga cu pampers inculpatei D.A., care avea un copil

mic.

La puțin

timp după incident, victima a fost descoperită în stare de inconștiență, la

locul faptei, de către martorii C.E.C. și S.R.F., fiind transportată la

Spitalul Municipal Mediaș. Ulterior, victima a fost dusă la Spitalul Clinic

Județean Sibiu, unde a încetat din viață la data de 25 iunie 2006. Din

concluziile raportului de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui

traumatism cranio cerebral, cu fractură de boltă și bază craniană. S-a stabilit

totodată că leziunile pot data din 21 iunie 2006 și s-au putut produce prin

lovire cu un corp dur și cădere pe un plan dur. Aceste concluzii au fost

menținute și în precizările făcute în timpul cercetării judecătorești, la solicitarea

instanței.

Prima

instanță a reținut că inculpatul minor S.P. se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174

raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C.

pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen.,

în concurs real.

În

raport cu prevederile art. 100 C. pen., prima instanță a apreciat că, față de

inculpatul minor se impune luarea unei măsuri educative, respectiv cea a internării

într-un centru de reeducare, considerată ca fiind suficientă pentru îndreptarea

acestuia. Astfel, s-a reținut că minorul avea cu puțin peste vârsta de 14 ani

la data comiterii infracțiunilor, s-a născut și a trăit într-un mediu sărac,

iar din raportul de evaluare a rezultat că în ultimul timp a suferit influența

negativă a inculpaților M.A. și M.L.

Față de

aceste aspecte, tribunalul a considerat că se impune supunerea minorului unui

riguros program de reeducare, într-un centru unde urmează a fi internat,

conform art. 104 C. pen., pentru a dobândi învățătura necesară și o pregătire

profesională potrivite aptitudinilor sale.

Referitor

la inculpata D.A. prima instanță a reținut că din declarațiile date de aceasta

în timpul urmăririi penale, menținute în cursul cercetării judecătorești,

coroborate cu declarațiile celorlalți inculpați și cu cele ale martorei R.C., a

rezultat că primind punga cu pampers, a știut că aceasta provine din săvârșirea

unei fapte prevăzută de legea penală.

Drept

urmare, s-a reținut că inculpata a săvârșit, în modalitatea arătată mai sus,

infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

La

individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere că inculpata nu are antecedente

penale, a fost sinceră, are doi copii minori și, ținându-se totodată seama de

valoarea și importanța bunului tăinuit, s-a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen., astfel încât s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de

încercare de doi ani și 6 luni.

În ceea

ce-i privește pe inculpații M.A. și M.L., prima instanță a dispus achitarea

acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., constatând lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de nedenunțarea

unor infracțiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că, în

cauză nu s-a putut demonstra că a existat intenția acestora de a omite

denunțarea infracțiunilor comise de inculpatul S.P., atâta timp cât ambii

inculpați au fost audiați în ziua imediat următoare săvârșirii faptelor,

relatând despre acestea tot ce știau.

În ce

privește acțiunea civilă, prima instanță a reținut că, în urma leziunilor

suferite, victima G.V. a fost internată inițial la Spitalul Municipal Mediaș,

făcându-se cheltuieli cu îngrijirile acordate acesteia în cuantum de 50 lei,

așa cum a rezultat din adresa nr. 6322/2006.

Ulterior,

victima a fost transferată în Secția Neurochirurgie – A.T.I. a Spitalului

Clinic Județean Sibiu, unde s-au făcut cheltuieli cu îngrijirile acordate

acesteia în cuantum de 1.424 lei, potrivit adresei nr. 10355/2006.

Cu

aceste sume cele două unități spitalicești s-au constituit părți civile,

solicitând, de asemenea, dobânzi și penalități de întârziere.

Având în

vedere prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată

prin O.U.G. nr. 72/2006, precum și dispozițiile art. 998 C. civ., inculpatul S.P.

a fost obligat la plata acestor sume, la care s-au adăugat dobânzile și

penalitățile de întârziere, până la data achitării sumelor datorate.

Partea

vătămată G.I.A., soția victimei, s-a constituit parte civilă, solicitând să fie

despăgubită cu suma de 75 milioane lei (ROL), reprezentând cheltuieli de

înmormântare și parastase și cu suma de 300 milioane lei (ROL), daune morale.

Ulterior,

și-a completat cererea, solicitând și o prestație periodică lunară pentru

minorul G.D.A., rezultat din căsătoria cu defunctul.

Cu

actele depuse la dosar în timpul urmăririi penale, partea vătămată G.A. a făcut

dovada unor cheltuieli în sumă de 2.500 lei (RON), ocazionate cu înmormântarea

și pomenirea victimei, nedovedind și alte cheltuieli.

În ce

privește cererea pentru acordarea daunelor morale, prima instanță a apreciat că

suma de 10.000 lei (RON) constituie o compensare a suferințelor morale, încercate

de partea vătămată G.I.A.

În

consecință, în temeiul prevederilor art. 998 C. civ., inculpatul S.P. a fost

obligat să plătească părții civile G.I.A. sumele de 2.500 lei (RON), daune

materiale și 10.000 lei (RON), cu titlu de daune morale.

De asemenea,

a fost apreciată ca întemeiată și cererea formulată de aceeași parte civilă, în

numele minorului, pentru plata de despăgubiri periodice.

Din

copia certificatului de naștere depus la dosar a rezultat că minorul G.D.A.

este fiul defunctului și al părții civile G.I.A.

Din

decizia C.J.P. Alba nr. 1889450 din 19 iulie 2007, a reieșit că minorului i s-a

stabilit o pensie de urmaș de 76 lei lunar, cuantum calculat în funcție de

veniturile tatălui decedat. Pentru compensarea pierderii suferite prin

sprijinul material pe care i l-ar fi acordat tatăl, inculpatul a fost obligat

să plătească minorului o prestație periodică lunară, începând cu data de 25

iunie 2006, până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea

studiilor, în cuantum de 50 lei.

În cauză

s-a mai constituit parte civilă și F.C., solicitând să i se plătească o

prestație periodică lunară pentru minorul F.D. Partea civilă și-a motivat

cererea, pretinzând că minorul este rezultat din relațiile de concubinaj pe

care le-a întreținut cu victima, începând din anul 2000.

La dosar

s-a depus copia certificatului de naștere al minorului F.D., de unde a rezultat

că nu are paternitatea stabilită.

Pentru

dovedirea afirmațiilor făcute, prima instanță i-a pus în vedere acestei părți

civile să prezinte probe în acest sens pentru termenul din 6 septembrie 2006,

dar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Mai mult decât atât, după

ce la primele termene a fost prezentă, ulterior nu s-a mai prezentat în

instanță, manifestând un dezinteres total în raport cu cererea formulată.

În

aceste circumstanțe, instanța continuând exercitarea din oficiu a acțiunii

civile, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) C. proc. pen., i-a

desemnat un apărător, care a susținut că nu a fost în măsură să-i facă părții

civile o apărare eficientă, întrucât nu a fost contactat de aceasta.

La

cererea instanței s-a efectuat și o anchetă socială, dar datele furnizate în

cuprinsul acesteia nu au fost de natură să clarifice lucrurile.

Întrucât

în cauză nu s-a făcut dovada că victima G.V. este tatăl minorului F.D. și cum

paternitatea unei persoane nu poate fi presupusă sau subînțeleasă, prima

instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă F.C.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu, care a solicitat desființarea sentinței atacate și, în

rejudecare, să se dispună condamnarea inculpaților M.A. și M.L. pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. și condamnarea

inculpatului S.P. la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea infracțiunilor de

tâlhărie și de omor calificat și deosebit de grav.

În

dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că achitarea inculpaților M.A. și M.L.

este nelegală, iar aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de

reeducare față de inculpatul minor S.P. nu asigură îndreptarea acestuia.

Prin

decizia penală nr. 24/ A din 5 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr.

197 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și, în consecință:

A fost

desființată sentința penală atacată, numai sub aspectul soluționării laturii

penale privind pe inculpații M.A. și M.L., al individualizării sancțiunii

penale aplicate inculpatului minor S.P. și al aplicării pedepsei accesorii,

prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., în ce o privește pe inculpata D.A. și,

procedându-se la o nouă judecată în fond a cauzei, în aceste limite:

I. A

fost condamnat inculpatul M.A., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art. 262

alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și art. 109 C. pen.

S-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza

dispozițiilor art. 81, 82 și 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate inculpatului M.A., pe durata unui termen de

încercare de un an și 6 luni, format din durata pedepsei aplicate, la care s-au

adăugat un interval de timp de un an.

În baza

dispozițiilor art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, a fost suspendată și

executarea pedepsei accesorii.

S-au

adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea

beneficiului suspendării condiționate, în cazul săvârșirii unei noi

infracțiuni.

II. A

fost condamnată inculpata M.L., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art. 262

alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) și b) C. pen.

S-a

aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza

dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen., a fost menținut beneficiul liberării

condiționate, privind restul de pedeapsă de 559 zile, rămas neexecutat din

pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 177/2002

a Tribunalului Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 319/A/2002 a Curții de

Apel Alba Iulia.

III. A

fost condamnat inculpatul minor S.P., la pedepsele de:

- 8 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de

grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit.

i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și

109 C. pen.;

- 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și 109 C.

pen.;

În baza

dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

pedepsele aplicate inculpatului minor, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare, pedeapsă ce s-a dispus a fie executată în final de inculpat.

S-a

aplicat inculpatului S.P. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen., după împlinirea vârstei de 18

ani.

În baza

dispozițiilor art. 383 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost

menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu, dispusă față de inculpatul minor, prin încheierea pronunțată în

ședința din 7 martie 2007 de Tribunalul Sibiu.

S-a

constatat că inculpatul minor a fost arestat în cauză, în perioada 28 iunie

2006 până la data de 9 martie 2007 și a fost dedusă această perioadă din

pedeapsa aplicată.

IV. A

fost înlăturată pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., aplicată

inculpatei D.A.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Au fost

obligați inculpații M.A. și M.L. la plata sumei de câte 1.150 lei, cheltuieli

judiciare către stat, în fond și apel, iar în baza dispozițiilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel s-a

dispus a rămâne în sarcina acestuia.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații S.P., D.A., M.A. și M.L. în

sumă de câte 150 lei, s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că inculpații

M.A. și M.L. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor

infracțiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., atâta vreme cât au avut

posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile, lucru pe care însă nu l-au

făcut.

În ceea

ce-l privește pe inculpatul minor S.P. s-a reținut că prima instanță nu a avut

în vedere toate criteriile menționate în textul art. 100 C. pen., ci numai pe

cele legate strict de persoana inculpatului minor S.P., lăsând la o parte, în

mod nejustificat, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, precum și

urmarea produsă, astfel că s-a apreciat că numai o pedeapsă cu privare de

libertate este de natură să asigure îndreptarea minorului.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.P. care, prin

apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. S-a susținut că instanța de apel a greșit,

aplicându-i inculpatului pedepse pentru faptele săvârșite, cu executare prin

privare de libertate și că modalitatea de executare a sancțiunii stabilită de

prima instanță, respectiv internarea într-un centru de reeducare, era cea

corectă, temeinică, corespunzătoare datelor care caracterizează persoana

inculpatului.

Înalta

Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele

hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc.

pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și

a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

De

asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor

aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora,

cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen.

Deși

instanța de fond a luat față de inculpatul S.P. măsura educativă a internării

într-un centru de reeducare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și de

omor calificat și deosebit de grav, considerând că luarea măsurii este

suficientă pentru îndreptarea minorului, cu toate acestea, în alegerea

sancțiunii s-a argumentat doar că inculpatul avea puțin peste vârsta de 14 ani

la data săvârșirii faptelor, provine dintr-o familie numeroasă care își asigură

cu greu traiul, prezintă tulburări de conduită și că a abandonat școala,

absolvind trei clase, până la vârsta de 16 ani.

Înalta

Curte constată că alegerea sancțiunii de către instanța de fond nu s-a făcut

conform art. 100 C. pen., fiind exclus criteriul gradului de pericol social al

faptelor comise și urmărilor pe care acestea le-au produs.

Prin

săvârșirea celor două infracțiuni s-a adus atingere nu doar patrimoniului

persoanei atacate, dar și vieții acesteia, fiind în mod direct afectată și

familia victimei.

Relevantă

este și modalitatea de comitere a faptelor, care dovedește nu doar un

comportament de o extremă violență, dar și indiferență față de viața victimei.

Astfel, nu poate fi ignorat faptul că, după ce inculpatul a lovit victima în

cap, cu putere, cu o piatră, pentru a-i sustrage punga de pampers pe care

aceasta o avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconștiență în stradă.

Alegerea

unei măsuri educative pentru inculpatul minor era cu atât mai puțin indicată cu

cât după punerea sa în libertate în prezenta cauză, a săvârșit alte

infracțiuni, furt calificat și tâlhărie, pentru care s-a luat din nou măsura

arestării preventive a acestuia.

Toate

aceste aspecte, combinate cu atitudinea oscilantă adoptată de inculpat pe

parcursul cercetărilor, prin prezentarea mai multor variante ale săvârșirii

faptelor, din care ultima exclude orice participare a sa și a inculpatei M.L.,

incriminându-l doar pe inculpatul M.A., în pofida probelor administrate în

cauză, demonstrează că inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea

publică și că este predispus să comită și alte fapte antisociale. De aceea o

măsură educativă, care durează până la împlinirea vârstei de 18 ani și care ar

putea fi prelungită pe o durată de cel mult doi ani, după împlinirea acestei

vârste, nu este de natură să asigure îndreptarea minorului.

Având în

vedere și faptul că partea civilă G.I.A. o suferit o severă traumă psihică prin

pierderea soțului său și respectiv a tatălui minorului rezultat din căsătoria

sa, precum și faptul că inculpatul S.P. a comis o infracțiune de o gravitate

deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma

paricidului, Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat o corectă

individualizare în cauză, atât sub aspectul naturii sancțiunii aplicate

inculpatului, cât și a modalității de executare a acesteia.

Examinând

din oficiu cauza, Înalta Curte constată, de asemenea, că instanța de apel, în

mod legal, a dispus condamnarea inculpaților M.A. și M.L.

Cei doi

inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

nedenunțarea unor infracțiuni prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., constând

în aceea că, deși au fost de față când inculpatul S.P. a comis faptele, au omis

să le denunțe de îndată.

Obligația

de a denunța de îndată săvârșirea unei infracțiuni apare ca o excepție de la

regula potrivit căreia, în legislația penală nu este stabilită obligația

generală de denunțare a infracțiunilor.

În

raport cu infracțiunile ce trebuiau denunțate, fapta de nedenunțare apare ca o

infracțiune subsecventă, dar autonomă.

Sub

aspectul laturii obiective infracțiunea cuprinde, ca element material, o

inacțiune ce se înfățișează sub forma unei atitudini pasive a celui care, luând

cunoștință de săvârșirea unor infracțiuni grave, omite a le denunța de îndată.

Nedenunțarea

unor infracțiuni implică așadar săvârșirea, în prealabil, de către o anumită

persoană a uneia dintre infracțiunile expres prevăzute de art. 262 alin. (1) C.

pen.

Pentru

realizarea laturii obiective este suficient ca subiectul activ să fi omis a

denunța una dintre infracțiunile enumerate de textul legal.

Verificarea

măsurii în care obligația de denunțare a fost îndeplinită, de îndată, se face în

raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze, deoarece, numai în raport

cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care făptuitorul a avut

posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile.

Înalta

Curte constată că probele administrate în cauză au relevat faptul că despre

săvârșirea de către inculpatul S.P. a infracțiunii de tâlhărie au avut

cunoștință, din momentul comiterii ei, atât inculpatul M.A. cât și inculpata M.L.,

aceștia fiind de față atunci cânt inculpatul a luat victimei, căzută la pământ,

punga pe care aceasta o avea asupra sa și care conținea mai multe bucăți de

pampers.

În acest

sens sunt declarațiile date de inculpați în faza de urmărire penală, dar și cu

prilejul cercetării judecătorești.

Cu toate

acestea, inculpații nu au încunoștințat organele de poliție, nici în noaptea

săvârșirii faptei și nici a doua zi dimineața, când, conform declarației date

de inculpata M.L. în fața instanței de fond, au fost opriți de doi polițiști în

târgul de animale și întrebați unde se află inculpatul S.P.

Primele

declarații au fost date de către inculpați abia în după amiaza zilei de 22

iunie 2006, când au fost convocați la poliție.

În

raport de aceste circumstanțe, Înalta Curte apreciază că, în mod corect,

instanța de apel a constatat că obligația denunțării de îndată a infracțiunii

de tâlhărie nu a fost îndeplinită de către cei doi inculpați, deși aceștia aveau

posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile în acea noapte sau în

dimineața zilei următoare. Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție

cu care inculpații au săvârșit infracțiunea este intenția.

În acest

sens se poate observa că, inculpații nu numai că nu au anunțat organele de

poliție despre comiterea faptei de tâlhărie de către inculpatul S.P., dar au și

lăsat victima căzută la pământ.

Ca

atare, în mod greșit, instanța de fond a reținut lipsa intenției de a omite

denunțarea infracțiunii de tâlhărie, atâta vreme cât inculpații au avut

posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile, lucru pe care nu l-au

făcut, implicarea lor în procesul penal, într-un interval relativ scurt de

timp, datorându-se doar diligenței organelor de urmărire penală.

Față de

cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 5

septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și

de familie.

Va

constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr.

24/ A din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu

minori și de familie.

Constată

că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.