ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 953/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 953/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată:

Prin sentința penală nr. 189 pronunțată

la data de 04 iunie 2010 de Tribunalul Dâmbovita, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea de revizuire formulată de către condamnatul R.A., în

prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovita, fiind obligat la

plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovita a reținut că prin adresa din 15

martie 2010, înregistrată sub nr. 1255/120/2010, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovita

a înaintat cererea formulată de către

condamnatul R.A., privind revizuirea sentinței penale nr. 288 din 7 iulie 2007

pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin Decizia penală nr. 475

din 07 februarie 2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 23 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174-175 lit. e) și i) C. pen., art. 180

alin. (2) C. pen. și art. 136 din Legea nr. 295/2004, toate cu aplicarea art. 33

C. pen., cu concluzii de respingere ca nefondată.

S-a reținut că

în cererea de revizuire, condamnatul a arătat că sentința de condamnare este

nelegală și netemeinică, pentru că ulterior pronunțării hotărârii au fost

descoperite fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la

data soluționării cauzei și pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia

hotărârii de condamnare, ducând la o altă încadrare juridică a faptei.

Astfel,

instanța nu a cunoscut efectele tratamentului medicamentos cu „imovane",

tratament pe care îl lua de aproximativ 3 ani, întrucât suferea de insomnie și

pe care și-l administrase imediat după ce a ajuns la rulotă, cu puțin timp

înainte de comiterea faptei.

S-a arătat că

medicamentul conține o substanță activă „zopiclona", că face parte din

grupa medicamentelor hipnotice și sedative și, potrivit prospectului, poate

avea pe lângă efectul principal și altele adverse, printre care apariția unui

„sindrom care asociază tulburări ale stării de conștientă și tulburări de

comportament și memorie cu grade diferite de severitate", toate acestea

determinând agitația extremă, nervozitate, delir oniric, amnezie anterogradă și

dezinhibiție cu impulsivitate, delir, halucinații, simptome psihotice,

sugestibilitate și iritabilitate, comportament anormal, senzație de beție, dificultate

de coordonare a mișcărilor, vedere dublă.

S-a precizat

că în cazul utilizării concomitente a altor medicamente, dar mai ales cu

alcool, efectele se accentuează.

Toate

aceste tulburări de comportament însoțite de crize de violență extremă, au fost

evidențiate de specialistul dr. R.N. și au făcut obiectul unor studii de caz în

Marea Britanie și Franța, care au relevat că administrarea de „zopiclona"

pe o perioadă

mai mare de 3 - 6 de luni se soldează

cu apariția dependenței și a crizelor violente până la punctul violenței

criminale, în condițiile în care stările asociate administrării de zopiclonă se

manifestă prin anomalii ale percepției, tulburări de raționament și memorie,

lipsa de claritate și coerență în gândire, hiperiritabilitate mentală și la anumiți

stimuli.

Condamnatul

- revizuient a menționat că circumstanțele deosebite din ziua faptei l-au găsit

în imposibilitatea de a gestiona rațional lucrurile, datorită consumului de

zopiclonă, astfel încât, se poate concluziona că nu a fost stăpân pe acțiunile

sale, lipsindu-i discernământul.

A

precizat și faptul că la ridicarea și examinarea preliminară a armei au fost

omise aspecte importante de către organele de cercetare, neconsemnându-se

faptul că la momentul ridicării de către organele de poliție, aceasta era

blocată.

Imediat

după incident, poliția a ridicat arma, constatând că era blocată, neputând goli

cartușele care rămăseseră în magazia armei, iar unul dintre polițiștii aflați

la fața locului a precizat că urmează să vadă cum procedează, iar în urma

încercărilor nereușite de deblocare în curtea Poliției Mun. Târgoviște a fost

chemat numitul C.B., pentru a încerca și el.

S-a

precizat că toate aceste situații pot fi dovedite cu martori, care au văzut

cele întâmplate, respectiv N.V., B.D. și N.S., însă s-a omis să se treacă

acestea în procesul-verbal de ridicare a armei, în care nu se face referire

nici cu privire la starea în care ea se afla la momentul ridicării.

Revizuientul

a arătat că înainte de ridicarea și examinarea preliminară, arma se fixează

fotografic, prin videofilmare, schiță și descriere în procesul-verbal de

cercetare la fața locului, menționându-se și tipul, modelul și seria armei,

dacă aceasta are toate piesele componente și starea în care a fost găsită,

protocol obligatoriu care a fost încălcat, astfel încât se poate concluziona că

manevrarea necorespunzătoare a armei de către agentul de poliție a contribuit

la „alterarea" celei mai importante probe și a dus la efectuarea unei

expertize balistice greșită.

Condamnatul

a mai precizat că potrivit acestei lucrări, pe țeava armei de vânătoare s-au

aflat particule de sticlă (siliciu), iar alicele

descoperite

în interiorul autoturismului nu au prezentat astfel de urme, ridicându-se

întrebarea firească cum au ajuns particulele de siliciu în interiorul armei de

vânătoare, în condițiile în care potrivit buletinului meteo eliberat de Stația

Meteo Județeană Târgoviște, viteza vântului la data de 25 iunie 2006, la ora

15,00 a fost de 4 km/h.

În legătură cu

momentul declanșării celui de-al treilea foc de armă rechizitoriul a reținut în

mod greșit mișcările efectuate de condamnat, menționând că ar fi lovit de trei

ori cu țeava armei în caroseria autoturismului, fără să menționeze însă că a

lovit și în geamul portierei, că a reușit să deschidă parțial ușa, anchetatorii

omițând astfel aspecte și fapte esențiale, care rezultă din declarațiile

martorilor.

Astfel,

cu toate că s-a reținut că el ar fi efectuat un foc de armă înspre geamul

portierei stânga-față, în realitate, spargerea completă a acestuia nu putea fi

cauzată decât ca urmare a unui impact direct cu arma de vânătoare, spargerea

geamului înainte de declanșarea involuntară a armei explicând două aspecte

foarte importante, referitoare la particulele de siliciu găsite pe armă și

faptul că alicele găsite în mașină sau extrase din corpul victimei nu au

prezentat astfel de urme.

Ținând

seama și de faptul că geamul din stânga -față era spart în totalitate, în timp

ce geamul portierei - dreapta a fost fisurat sub forma unei pânze de păianjen,

conduce la concluzia că geamul din stânga a fost spart de impactul cu un corp

dur (arma de vânătoare), iar cel din dreapta de alicele trase de arma

inculpatului, aspecte care urmează a fi lămurite printr-o tragere experimentală

cu arma folosită printr-un geam identic cu cel de la F.F., urmând a se lămuri

și dacă geamul a fost spart de alice sau prin lovire.

S-a menționat

că instrucțiunile de utilizare a armei fac referire expresă la eroarea umană,

care poate conduce la descărcări accidentale și neintenționate ale armei, în

cazul manipulării neglijente, la care pot concura și alți factori, cum sunt

alcoolul și drogurile.

Prin urmare,

este total greșită afirmația anchetatorilor că nu se poate declanșa o tragere

în mod neintenționat, urmare a unei manipulări greșite, în condițiile în care

raportul de expertiză din 28 iunie 2006 al I.N.E.C. relevă un

experiment

ce indică declanșarea neintenționată ca urmare a lovirii de corpuri dure.

S-a

apreciat că față de toate aspectele noi menționate, pe care instanța nu le-a

cunoscut, se poate trage concluzia că arma s-a declanșat involuntar, urmare a

lovirii geamului portierii - stânga față cu arma care a fost manevrată cu

intenția de a sparge geamul, nu ca urmare a executării intenționate a unui foc

de armă în acel geam.

În consecință,

s-a solicitat admiterea cererii de revizuire, administrarea probelor solicitate

și a celor efectuate în cursul primei judecăți, acestea fiind de natură a

stabili incidența sau nu în cauză a unor împrejurări care să excludă vinovăția

revizuientului, în sensul art. 19 C. pen., în cauză lipsind latura subiectivă a

infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.

A fost

atașat cauzei Dosarul de fond nr. 8022/120/2006, precum și Dosarul nr. 2119/120/2009,

având ca obiect cerere de revizuire formulată de către condamnat.

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 288

din 27 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 8022/120/2006,

s-a dispus condamnarea inculpatului R.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat prev. de art. 174-175 alin. (1) lit. e) și i) C. pen., la o pedeapsă

de 21 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de 5 ani

închisoare aplicată inculpatului în baza disp. art. 136 din Legea nr. 295/2004

și cu două pedepse de câte 3 luni închisoare, aplicate în baza disp. art. 180 alin.

(2) C. pen., inculpatul având de executat, în urma contopirii, pedeapsa de 21

ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final rezultând o pedeapsă de 23 ani

închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani, cu aplicarea disp. art. 71 și 64

C. pen.

Sentința prin

care inculpatul a fost obligat și la plata unor despăgubiri materiale, a unor

daune materiale, despăgubiri civile, cheltuieli judiciare către părți și către

stat, și prin care s-a dispus confiscarea unei arme și a unor tuburi de cartușe

și fragmente metalice (alice) a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 475

din 7 februarie 2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva

Deciziei

penale nr. 176 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Pe

parcursul anchetei care s-a desfășurat în cauză, inculpatul R.A. a susținut

constant că nu a avut intenția de a suprima viața victimei, că fapta s-a

datorat manevrelor pe care le-a exercitat cu arma, într-o mișcare de lovire de

sus în jos asupra părții metalice superioare a caroseriei - deasupra geamului

portierei stânga, în încercarea de a sparge geamul acesteia, care s-a și

realizat, moment în care arma s-a descărcat accidental.

Î

n acest

sens, au fost toate declarațiile date de el în faza de urmărire penală (filele

443, 447, 452, 459, 461 dosar urmărire penală), dar și declarațiile date în

cursul judecății (fila nr. 48 - Dosar nr. 8022/120/2006 - Tribunalul

Dâmbovița).

De asemenea,

pe parcursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea unei expertize balistice,

prin ordonanța din 26 iunie 2006- în Dosarul nr. 593/P/2006, având ca

obiective, printre altele, precizarea dacă arma de vânătoare este în stare de

funcționare și dacă mecanismele de tragere prezintă defecțiuni care ar putea

produce o descărcare (tragere) accidentală, în raport de susținerile

inculpatului.

Prin raportul

de expertiză balistică din 28 iunie 2006 întocmit de către I.N.E.C., s-a

concluzionat că arma era în stare de funcționare, că nu prezenta defecțiuni sau

uzuri care să permită declanșarea accidentală a percuției, tragerea fiind

posibilă numai prin acționarea directă și către înapoi a trăgaciului, cu

butonul siguranței în poziția „foc" (dezasigurat) - (fila 117 dosar

urmărire penală).

Î

n

același raport se reține (fila 115) că s-a procedat, pe parcursul tragerilor în

poligon, la efectuarea unor experimente, pentru verificarea unor situații reale

conform cărora arma s-ar fi putut declanșa accidental, sens în care s-a

procedat la lovirea țevii de o bucată de lemn (Pal), cu toate zonele și din

toate pozițiile, arma fiind încărcată și neasigurată, fără a avea degetul pe

trăgaci, cu o forță mărită gradual, până în apropierea limitei la care arma se

putea deteriora, și, în niciuna dintre situații, nu a fost constatată vreo

declanșare accidentală a focului, constatându-se, doar după lovirea obiectului

dur cu gura țevii sau cu partea interioară a acesteia, în plan

vertical,

ținând arma sub un unghi de aprox.45 grade, cu degetul strâns pe trăgaci, la

limita pragului de declanșare, că după loviri repetate, cu grad mărit de forță,

mișcarea bruscă a armei a determinat acționarea trăgaciului și executarea

focului.

În urma

acestor experimente, s-a putut concluziona că tragerea cu arma respectivă este

posibilă numai prin acționarea directă și către înapoi a trăgaciului, cu

butonul siguranței în poziția „foc".

La data

de 03 iulie 2006 în Dosarul nr. 777/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție s-a emis o ordonanță prin care s-a dispus efectuarea

constatării tehnico-științifice a armei pusă la dispoziție de către Parchetul

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu obiective asemănătoare cu cele dispuse

prin ordonanța din 26 iunie 2006 în Dosarul nr. 593/P/2006 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița.

Raportul

de constatare tehnico-științifică din 4 iulie 2006 întocmit de Institutul de

Criminalistică (filele 131 - 137 dosar urmărire penală), a prezentat aceleași

concluzii cu cele ale raportului de expertiză balistică din 28 iunie 2006,

respectiv faptul că arma de vânătoare supusă expertizării este prevăzută cu un

sistem de siguranță în stare de funcționare, ea nepermițând declanșarea

accidentală a percuției prin lovirea țevii și a patului de corpuri dure

(planuri dure) sau prin mișcări bruște, tragerea fiind posibilă numai prin

acționarea directă și către înapoi a trăgaciului, cu butonul siguranței în poziția

„foc" (dezactivat).

Și în acest

raport de constatare s-a reținut efectuarea unui experiment balistic similar

celui efectuat în vederea întocmirii raportului de expertiză balistică, care a

condus la concluziile că arma nu permite declanșarea accidentală a percuției.

Tot pe

parcursul urmăririi penale, inculpatul a depus la dosarul cauzei o cerere (fila

149 dosar urmărire penală) pentru efectuarea unei noi expertize balistice,

formulând obiective care să fie avute în vedere la întocmirea expertizei și

solicitând prezența unui expert criminalist autorizat - P.C.L.

Prin Ordonanța

din 7 august 2006 (filele 150 - 158 dosar urmărire penală) s-a dispus admiterea

cererii de probatiune formulată de inculpat și efectuarea unei expertize

balistice judiciare de către

I.N.E.C., cu

obiectivele solicitate de către acesta, vizând, printre altele și dacă arma

poate declanșa o împușcătură fără să se acționeze pe trăgaci și în ce condiții,

precum și aprecierea distanței și direcției din care s-a tras, ținând seama de

mai multe elemente, printre care și spargerea geamurilor stânga față,

menținerea intactă a parbrizului și a celorlalte geamuri și a lunetei, cu

excepția geamului stânga față și dreapta față, existența a 4 urme în mânerul de

susținere situat în partea dreaptă deasupra ușii și în ornamentul din material

plastic, de sub mâner, prezența în țeava armei a unor microparticule de sticlă.

La data

de 21 septembrie 2006 a fost întocmit Raportul de expertiză criminalistică de

către I.N.E.C. (filele 163-181 dosar urmărire penală), care a concluzionat că

arma de vânătoare este în stare bună, că arma nu poate declanșa o împușcătură

fără să se acționeze pe trăgaci, dar și că distanța dintre gura țevii și

punctul în care a fost lovită victima a fost mai mică de 1,5 metri.

Raportul a

reținut (fila 169) că tragerile experimentale efectuate în poligon au exclus

posibilitatea declanșării unei împușcături fără să se acționeze pe trăgaci, dar

și că în momentele premergătoare executării celui de-al treilea foc, trăgătorul

a lovit de mai multe ori cu țeava armei partea de deasupra portierei stânga

față a autoturismului, rezultând trei urme dinamice, îndoituri de formă

liniară, după care au fost stabilite coordonatele trăgătorului în momentul

executării focului, respectiv că acesta se afla în partea stângă a

autoturismului, ocupând poziție în dreptul portierei din stânga față, cu arma

îndreptată spre fereastra acesteia.

Au fost

efectuate și un număr de 5 trageri experimentale pentru a se stabili distanța

de la care s-a tras (filele 172-179) și s-a reținut că după executarea focului

care a rănit victima, arma a fost reîncărcată, organele de cercetare găsind-o

cu un cartuș nefolosit pe țeava.

Expertul

recomandat de către inculpat, P.C.L. a formulat o notă de obiecții la data de 6

octombrie 2006 (filele 182-188 dosar urmărire penală).

De asemenea,

în timpul soluționării cauzei, expertul recomandat a depus la dosarul cauzei un

raport privind starea tehnică a armei (filele 192 - 198 dosar Tribunalul

Dâmbovița), ale

cărei concluzii au fost examinate de

către instanță cu ocazia pronunțării, așa cum au fost analizate și toate

celelalte rapoarte de expertiză întocmite în cauză.

Din descrierea

amănunțită a tuturor acestor concluzii ale examinărilor succesive la care a

fost supusă arma de vânătoare, proprietatea condamnatului, rezultă că atât pe

parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, s-a

cunoscut poziția constantă a inculpatului de nerecunoaștere a săvârșirii cu

intenție a vreunei fapte prevăzută de legea penală cu privire la victima R.C.,

susținerea constantă a inculpatului că arma s-a declanșat accidental, fără ca

el să apese trăgaci și că toate aceste aspecte au fost analizate de către

instanță.

Nu s-a putut

reține că în ceea ce privește arma ar exista vreun element de noutate,

necunoscut de către instanță și neanalizat cu ocazia numeroaselor expertize la

care aceasta a fost supusă, prima constatare științifică cu privire la aceasta,

efectuată la 28 iunie 2006 reținând și fotografic, modalitatea în care a fost

prezentată arma la expertizare.

De

asemenea, procesul-verbal încheiat la 24 iunie 2006, îndreptat ulterior în ceea

ce privește data întocmirii (filele 97 și 98 dosar urmărire penală), reține

faptul că R.A. a predat organelor de poliție arma de vânătoare, descărcată și

asigurată, iar în raportul întocmit de către organele de poliție la 3 august 2006

(fila 99 ) se fac mențiuni cu privire la ceea ce înseamnă sintagma „descărcată

și asigurată".

Prin urmare și

aceste acte întocmite de către organele de poliție s-au aflat la dispoziția

instanței atunci când au analizat vinovăția inculpatului, neputându-se reține

susținerile revizuientului că nu a avut acces la toate dovezile strânse de

procurori, materialul de urmărire penală fiindu-i prezentat acestuia la data de

18 octombrie 2006 (fila 597) și beneficiind de apărător ales, pe tot parcursul

cercetărilor.

Instanța

a cunoscut și faptul că inculpatul s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice

și că își administra medicamentul „imovanne", acesta arătând atât pe

parcursul urmăririi penale, cât și în timpul judecății că lua acest medicament

de circa 3 ani, deoarece avea insomnii.

Astfel, în

timpul urmării penale (fila 335) la data de 26 iulie 2006 inculpatul, prin

apărător a solicitat efectuarea unei expertize în neuro - psihiatrică, care să

aibă în vedere la aprecierea discernământului la momentul săvârșirii faptei

dacă acesta a putut fi influențat de starea generală de sănătate, de oboseala generalizată,

acumulările nervoase progresive și consumul de medicamente, prescrise medical,

pentru liniștirea sistemului nervos.

Cererea

de probatorii a fost admisă prin ordonanța din 26 iulie 2006, iar prin

ordonanța din 31 iulie 2006 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale

psihiatrice, care în expozitiv a reținut susținerile inculpatului cu privire la

administrarea medicamentului „imovanne"(fila 346).

Deși

inculpatului i s-a adus la cunoștință că are și posibilitatea numirii unui

expert - parte, a precizat (fila 346 ) că nu solicită un astfel de expert,

fiind de acord cu obiectivele formulate de procuror.

Raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică din 2006 (filele 348-350 dosar urmărire

penală) a concluzionat, după ce a reținut la examenul psihic că inculpatul a

consumat alcool, că era nedormit de două nopți și luase „imovanne", că

acesta nu prezintă tulburări psihice de natură să-i modifice capacitatea

psihică de apreciere critică a conținutului și consecințele faptelor sale,

având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Inculpatului

i-a fost efectuată și o expertiză medico-legală pentru a se constata bolile de

care suferă, fiind expertizat în cadrul I.N.M.L de o comisie de medici, unde a

putut prezenta, din nou, faptul că urma un tratament cu „imovanne".

În aceste

condiții, nu se poate reține că instanța de fond și cele de control judiciar nu

ar fi cunoscut faptul că acesta își administra medicamentul menționat, iar

efectele acestuia au putut fi avute în vedere de către specialiștii care au

procedat la examinarea sa în vederea stabilirii discernământului.

Potrivit disp.

art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au

descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei.

Acest

caz de revizuire prevede o situație strict și limitativă prevăzută de legiuitor

în care se poate exercita revizuirea, care este o

cale

extraordinară de atac, o garanție a eliminării pericolului neîndreptării

erorilor judiciare, în concordanță cu imperativele dreptului la un proces

echitabil.

Revizuirea

are menirea de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conține

erori esențiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau

împrejurări necunoscute instanței, deci inexistente în materialul probator de

la dosar.

Conform

textului de lege menționat, în revizuire nu este posibilă readministrarea

probelor ori reinterpretarea probatoriului administrat.

Prin urmare,

numai în situația în care în cauză ar fi vorba de fapte sau împrejurări

necunoscute în totalitate de către instanță, s-ar putea cere revizuirea

hotărârii judecătorești definitive.

În

speță, așa cum s-a arătat, instanța a cunoscut, atât din dosarul de urmărire

penală, cât și din declarațiile și probatoriul administrat în cursul judecății

în primă instanță, precum și din cererile de apel și de recurs formulate de

către inculpat, atât faptul că la momentul săvârșirii faptei își administra un

medicament neuroleptic, pentru înlăturarea insomniei, respectiv

„imovanne", ale căror efecte sunt cunoscute de specialiști, care au avut

cunoștință și de faptul că inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice,

precum și faptul că arma pe care a avut-o asupra sa și care a cauzat moartea

victimei era în stare de funcționare, „descărcată și asigurată" la

momentul predării, și că aceasta nu s-a putut descărca accidental, fără să se

acționeze pe trăgaci.

În aceste

condiții, niciuna dintre susținerile revizuientului nu reprezintă fapte sau

împrejurări necunoscute de către instanță, în sensul celor cerute de art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., ci doar apărări ale sale, care au fost invocate

inclusiv în fața instanței supreme, dar și cu ocazia unei alte cereri de

revizuire promovată în Dosarul nr. 2119/120/2009, unde acestea au fost

respinse, sentința rămânând definitivă prin Decizia nr. 96 din 22 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care nu a fost recurată.

În

consecință, nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege, cererea formulată a

fost privită ca neîntemeiată și a fost respinsă.

Prin Decizia

penală nr. 113 din 10 decembrie 2010

Curtea

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a

respins ca nefondat apelul declarat de către revizuientul R.A.

În esență,

instanța de apel a reținut că împrejurările invocate de către revizuient în

susținerea cererii sale nu au caracter de noutate, constituind apărări pe care

acesta le-a formulat pe parcursul judecății cauzei în care a fost pronunțată

sentința de condamnare.

Împotriva

ambelor hotărâri a declarat recurs condamnatul revizuient R.A.

care a susținut că în mod greșit i-a

fost respinsă cererea de revizuire, fiind incident cazul prevăzut de art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. Recurentul a reiterat motivele invocate în cererea de

revizuire și în apel, susținând existența a trei împrejurări noi, necunoscute

de instanțe la data soluționării fondului cauzei, și anume: a) efectele adverse

date de medicamentul „imovane"; b) împrejurarea că arma s-a descărcat

accidental în condițiile efectuării unor manevre greșite și că la momentul

ridicării armei de către organele de cercetare, aceasta era blocată și 3)

împrejurarea că la momentul incidentului vântul bătea cu o viteză foarte mică,

fapt ce înlătură explicațiile anchetatorilor cu privire la existența

particulelor de sticlă descoperite pe țeava armei, lăsând nelămurită această

situație.

Recurentul

revizuient nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute în mod

expres și limitativ de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

Examinând

hotărârile pronunțate în raport cu motivele de recurs invocate, cenzurate prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. precum și din oficiu cauza în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea

este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au

soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri

conforme cu adevărul.

Din analiza

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea

întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu

condiționată, în sensul că:

-

trebuie să fie vorba de descoperirea

unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

-

faptele sau împrejurările noi să poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare ori de condamnare.

Cu

privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări" în literatura de

specialitate ca și în practica judiciară s-a considerat că semnifică probele

propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la

ceea ce trebuie dovedit în căile de atac a revizuirii respectiv, orice

întâmplare, situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte

probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a

procesului penal sau de condamnare.

Așa cum a

stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976) textul art. 394

lit. a) C. proc. pen. se referă la „fapte și împrejurări", deci la fapte

probatorii și nu la probe noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un

nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de

natură a afecta principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în

materie penală ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte

sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele

de probă noi la care se referă art. 394 lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de

natură a demonstra fie să faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat

nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi însă considerate „probe noi"

în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi,

care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în

materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea

cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea

materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

Este

adevărat că necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu

trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările

respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul

că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa

posibilității dovedirii lor.

În speță, atât

instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au examinat în

concret și detaliat fiecare din împrejurările invocate de către revizuient în

susținerea cererii de revizuire și au apreciat în mod corect că aceste

împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost puse în discuție,

analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Din verificarea atentă a

actelor dosarului instanțele anterioare

au reținut că

împrejurarea legată de consumul de alcool la momentul săvârșirii faptei și de

administrarea medicamentului,

/

imovane"de circa 3 ani a fost

adusă la cunoștința organelor judiciare de către revizuient încă din faza de

urmărire penală, când acesta a solicitat efectuarea unei expertize neuro -

psihiatrice care să stabilească dacă discernământul său la momentul săvârșirii

faptei a putut fi influențat de starea generală de sănătate, de oboseala

generalizată, acumulările nervoase progresive și consumul de medicamente,

prescrise medical, pentru liniștirea sistemului nervos.

Din raportul

de expertiză medico-legală psihiatrică din 2006 (filele 348-350 dosar urmărire

penală) rezultă că medicii specialiști au reținut la examenul psihic că

inculpatul a consumat alcool, că era nedormit de două nopți și luase

„imovane" și au concluzionat că acesta nu prezintă tulburări psihice de

natură să-i modifice capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și

consecințele faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta

pentru care este cercetat.

Susținerea

revizuientului că nu s-au cunoscut efectele adverse

ale

administrării acestui medicament și că nu s-a solicitat comisiei de expertizare

să stabilească dacă comportamentul său a fost rezultatul acestor efecte

adverse, pentru motivul că acestea nu erau cunoscute nu poate fi primită

întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, medicii specialiști au avut în vedere la

stabilirea discernământului inculpatului la momentul săvârșirii faptei

împrejurarea că acesta urma un tratament cu medicamentul în discuție, ale căror

efecte le erau, fără îndoială, cunoscute.

Din actele dosarului

rezultă că revizuientul a fost supus unor ample examene de specialitate privind

starea de sănătate fizică și psihică, luându-se în considerare documentația de antecedență

medicală

și evoluția bolilor cronice acuzate, toate efectuate în condiții de internare

sub observație în rețeaua sanitară a administrației penitenciare sau

Ministerului Sănătății.

Or, în

aceste condiții, corect au apreciat instanțele anterioare că nu se poate reține

că instanța de fond și cele de control judiciar nu ar fi cunoscut faptul că

revizuientul își administra medicamentul menționat, iar efectele acestuia au

putut fi avute în vedere de către specialiștii care au procedat la examinarea

sa în vederea stabilirii discernământului.

Înalta Curte

constată justificată aprecierea instanțelor care au pronunțat hotărârile

recurate în cauză în sensul că nici teza referitoare la o posibilă declanșare

involuntară a armei, urmare lovirii geamului portierei -stânga față cu arma cu

intenția de a sparge geamul invocată de către revizuient nu are caracter de

noutate, acesta susținând în mod constant pe parcursul urmăririi penale și apoi

al judecății că nu a avut intenția de a ucide victima și că arma s-a declanșat

în mod accidental în momentul în care a încercat să spargă geamul portierei stângi

a autoturismului în care se afla victima.

Prima

instanță a analizat în mod detaliat probele administrate în cauză pentru

lămurirea acestui aspect, și anume: raportul de expertiză balistică din 28

iunie 2006 întocmit de I.N.E.C. (care reține și fotografic modalitatea în care

a fost prezentată arma la expertizare), raportul de constatare

tehnico-științifică din 04 iulie 2006 întocmit de același I.N.E.C., raportul de

expertiză criminalistică din 21 septembrie 2006 întocmit de către I.N.E.C. din

care rezultă, în esență, că arma de vânătoare, care aparținea revizuientului și

cu care a fost comisă infracțiunea de omor pentru care acesta a fost condamnat

prin hotărâre definitivă era în stare de funcționare și era prevăzută cu un

sistem de siguranță, că aceasta nu prezenta defecțiuni sau uzuri care să

permită declanșarea accidentală a percuției pin lovirea țevii și a patului de

corpuri sau planuri dure sau prin mișcări bruște, tragerea fiind posibilă numai

prin acționarea directă și către înapoi a trăgaciului, cu butonul siguranței în

poziția,,foc"(dezasigurat).

De

asemenea, în toate cele trei rapoarte de expertiză criminalistică se

menționează efectuarea în poligon a unor trageri experimentale pe baza cărora

s-a stabilit că este exclusă posibilitatea declanșării unei împușcături fără să

se acționeze pe trăgaci.

Din actele

dosarului rezultă că la efectuarea celei de a treia expertize criminalistice a

participat și un expert recomandat de către revizuient, care a depus la dosarul

de urmărire penală o notă de obiecțiuni (filele 182-188) și la dosarul de fond

un raport cu privire la starea tehnică a armei (filele 192-198) astfel că

instanța de fond și apoi instanțele de control judiciar au avut posibilitatea

de a le analiza alături de celelalte rapoarte de expertiză întocmite în cauză.

Cu privire la

starea în care a fost predată arma de către revizuient, în procesul-verbal

întocmit de organele de poliție (aflat la filele 97-98 dosar urmărire penală)

se arată că arma de vânătoare marca Remington a fost predată de R.A. având în

camera cartușului un cartuș nefolosit cu alică de 2 % și altul în magazie. La

sediul poliției, arma a fost descărcată, prin extragerea celor două cartușe și

apoi asigurată prin blocarea butonului de siguranță a mecanismului de dare a

focului, scopul fiind acela de eliminare a oricărui pericol privind transportul

pentru efectuarea expertizelor criminalistice. Se face mențiunea că manevra de

descărcare a armei s-a făcut după deblocarea butonului de blocare a ulucului

(fila 99 dosar urmărire penală).

Din

procesul-verbal de predare a armei în care se consemnează starea în care a fost

predată și manevrele efectuate de organele de poliție este semnat de către R.A.

fără nicio obiecțiune(fila 97 dosar urmărire penală), astfel că nici sub acest

aspect susținerile revizuientului nu constituie o noutate.

Înalta Curte

remarcă faptul că în Decizia nr. 475 din 7 februarie 2008 prin care a fost

soluționat recursul împotriva hotărârii de condamnare se reține în mod expres

că „ceea ce contestă inculpatul sunt aspecte de ordin subiectiv, motivațional,

comportamental etc. care ar justifica acțiunile sau ar atenua vinovăția sa:

gradul de alcoolemie, afecțiunile medicale, starea de oboseală, consumul de

medicamente, afecțiunile de vedere, încărcătura nervoasă, emoțională survenită

gradual dar și pretinsa declanșare accidentală a armei ca urmare a unor manevre

și manipulări total necorespunzătoare (filele 66-67 Dosar nr. 9022/120/2006 al

Înaltei Curții de Casație și Justiție), astfel că este cert

caracterul lipsit de noutate al susținerilor revizuientului.

Înalta Curte

constată că și împrejurarea privind particulele de sticlă identificate pe țeava

armei a fost analizată de instanțele din ciclul procesual ordinar, reținând că

prezența particulelor de sticlă pe țeava armei nu presupune o distanță nulă în

raport cu geamul autoturismului, ci demonstrează doar că acea armă s-a aflat la

o distanță până la care particulele din geamul care a explodat sub impactul

alicelor, au fost antrenate în mediul înconjurător, până la o distanță de 1-2 m

(Decizia nr. 176 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, Dosar recurs nr.

8022/120/2006). S-a reținut că aceste particule au pătruns și pe țeava armei,

fiind antrenate de suflul armei și nu de viteza vântului, care nu are nicio

importanță în contextul de fapt reținut.

Mai mult, Înalta

Curte constată că aceleași motive de revizuire supuse analizei în prezenta

cauză au fost invocate și la precedenta cerere de revizuire formulată de

condamnatul R.A., soluționată prin sentința nr. 338/2009 a Tribunalului

Dâmbovița (Dosar nr. 2119/120/2009) definitivă prin Decizia penală nr. 96 din 22

octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, unde a fost depus prospectul cu

datele și efectele medicamentului „imovane" (filele 22-23), situație în

care instanța de fond ar fi trebuit să respingă noua cerere de revizuire ca

inadmisibilă și nu ca nefondată, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din

14 decembrie 2009 pronunțată în recurs în interesul legii (prin care s-a

stabilit că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există

identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în

soluționarea acestora). Având în vedere că în cauză s-a promovat calea de atac

a recursului numai de către revizuient, respingerea ca inadmisibilă a cererii

de revizuire ar constitui o agravare a situației revizuientului în propria cale

de atac, în condițiile în care acesta a obținut o analiză pe fond a cererii

sale, motiv pentru care soluția nu va fi corectată.

Pentru

toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul revizuientului ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.A. împotriva Deciziei penale nr.

113 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 10 martie 2011.