ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2240/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2240/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 41 din 21 ianuarie

2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.

57218/3/2010 s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a Sentinței penale

nr. 34 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 3897/1999 definitivă prin Decizia penală nr. 1041 din 20

februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, formulată de petentul condamnat

S.F., deținut în Penitenciarul G.

A fost obligat

petentul revizuent la 100 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de

26 noiembrie 2010, petentul condamnat S.F. a solicitat ca prin sentința ce se

va pronunța să se dispună revizuirea Sentinței penale nr. 34 din 20 ianuarie

2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

3897/1999, definitivă prin Decizia penală nr. 1041 din 20 februarie 2000 a

Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii

petentul a arătat că se consideră nevinovat de săvârșirea infracțiunilor de

viol ce au fost reținute în sarcina sa, în condițiile în care nu s-au efectuat

rapoarte de expertiză medico-legală după ce s-a dispus arestarea sa și nu s-au

recoltat probe biologice.

În dovedirea cererii

s-au depus la dosarul cauzei referatul întocmit la data de 16 noiembrie 2010 de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, copia Sentinței penale nr. 657 din

22 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, copia

Sentinței penale nr. 34 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3897/1999, cu mențiunea rămânerii

definitive.

În vederea

soluționării cauzei s-au atașat la dosarul cauzei: Dosarul nr. 3605/2002 al

Tribunalului București, secția I penală; Dosarul nr. 1782/2002 al Tribunalului

București, secția a II-a penală; Dosarul nr. 3328/1998 al Tribunalului

București, secția a II-a penală; Dosarul nr. 2952/2000 al Curții Supreme de

Justiție; Dosarul nr. 4804/2002 al Curții Supreme de Justiție; Dosarul nr.

12652/2002 al Curții de Apel București, secția I penală; Dosarul nr. 928/2000

al Curții de Apel București, secția I penală; Dosarul nr. 3537/1999 al Curții

de Apel București, secția I penală; Dosarul nr. 3897/1999 al Tribunalului

București, secția a II-a penală, Dosarul de urmărire penală nr. 0727/1997.

Examinând actele și

lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 34 din 20 ianuarie 2000 pronunțată în Dosarul nr. 3897/1999 al Tribunalului

București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul S.F. la pedeapsa

rezultantă de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), e) și g) C. pen. și a trei infracțiuni

de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. fiecare cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Prin referatul

întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca

inadmisibilă, apreciindu-se că motivele invocate de petent în cererea formulată

nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., astfel de motive putând fi invocate pe calea exercitării căilor ordinare

de atac.

Analizând cererea de

revizuire formulată, Tribunalul a constatat că este nefondată pentru

următoarele considerente:

Petentul S.F. a

invocat că a fost condamnat pe nedrept, deoarece este nevinovat de săvârșirea

infracțiunilor de viol ce au fost reținute în sarcina sa, în condițiile

neefectuării rapoartelor de expertiză medico-legale și nerecoltării probelor

biologice.

S-a constatat că

motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazurile strict și limitativ

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Rezultă așadar că

revizuentul nu a invocat elemente de fapt noi, ci a solicitat reanalizarea

aceleiași situații de fapt, pe baza acelorași probatorii ce au fost avute în

vedere de instanța care s-a pronunțat anterior, nefiind astfel posibil ca pe

calea revizuirii să se administreze și reaprecieze probatoriul din cauza în

care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, aceste motive putând

fi invocate în căile de atac ordinare, lucru care de altfel, s-a și întâmplat,

fiind însă respinse de instanțele de control judiciar.

Pentru existența

cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca

faptele și împrejurările învederate în cerere, deci faptele probatorii să fie

noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a

revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări

deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Împotriva sentinței a

declarat apel petentul condamnat S.F., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, deoarece în mod greșit s-a respins de către instanța de fond

cererea de revizuire, în condițiile în care a fost condamnat prin sentința

penală a cărei revizuire a cerut-o pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol

fără a se fi efectuat o expertiză medico-legală și fără a se fi recoltat probe

biologice care să ateste că a întreținut raporturi sexuale cu părțile vătămate.

Prin Decizia penală

nr. 78/A din 18 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în Dosarul nr. 57218/3/2010 (405/2011), s-a decis respingerea ca

nefondat a apelului declarat de revizuent și obligarea acestuia la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON

reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a dispus a se avansa

din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea

deciziei, instanța de apel a reținut că din conținutul prevederilor art. 394 C.

proc. pen. rezultă caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii prin

folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de

către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri

conforme cu legea și adevărul.

A mai reținut

instanța de apel, că în mod corect tribunalul a apreciat că cererea de

revizuire formulată de condamnatul S.F. nu este fondată, întrucât acesta a

criticat hotărârea penală de condamnare sub aspectul probatoriului administrat,

solicitând reinterpretarea lui prin folosirea altor mijloace de probă

(expertiză medico-legală și prelevare de probe biologice), critici ce pot face

însă obiectul unor cereri formulate în cadrul căilor ordinare de atac de care

revizuentul a uzat, iar nu pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Întrucât legiuitorul

a prevăzut în art. 394 C. proc. pen., motive exprese de revizuire, printre

acestea neregăsindu-se și cele privind reaprecierea probatoriului administrat

în cauză, soluția ce se impunea a fi pronunțată de tribunal era aceea de

respingere a cererii de revizuire, dar ca inadmisibilă și nu ca nefondată.

Situația apelantului neputând fi agravată în propria cale de atac, prin

respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, s-a constatat de către

instanța de prim control judiciar că, analizat prin prisma celor reținute de

tribunal, apelul apare ca nefondat.

În concluzie,

reținând că în cauză nu există fapte sau împrejurări noi, necunoscute

instanțelor care au judecat în fond, apel și recurs, iar o prelungire a

probatoriului pe calea revizuirii nu este posibilă, curtea de apel a menținut

ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de tribunal.

Împotriva deciziei a

declarat recurs revizuentul care prin apărătorul desemnat din oficiu a invocat

cazul de revizuire prevăzut în art. 394 lit. c) C. proc. pen., motivat de

împrejurarea că raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză este

fals, situație de care a luat cunoștință după aproximativ 12 ani de la

pronunțarea hotărârii de condamnare. În ultimul cuvânt, recurentul a susținut

că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunile de viol, fapte pe care

în realitate nu le-a comis.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc.

pen., cât și din oficiu, în temeiul art. 385

9

alin. ultim C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 393

alin. (1) C. proc. pen., "hotărârile judecătorești definitive pot fi

supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la

latura civilă".

Revizuirea este,

așadar, mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești

definitive care conțin grave erori de fapt.

Cazurile în care se

poate cere revizuirea sunt expres și limitativ prevăzute în art. 394 C. proc.

pen., între acestea fiind cel de la lit. a), invocat inițial de revizuent în

cererea formulată și care se referă la situația când "s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei" și cel de la lit. c) - susținut pentru prima oară de către

revizuent în recursul formulat - și care este incident atunci "când un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals".

Revizuirea întemeiată

pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată în sensul

că: trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, faptele sau împrejurările

noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal ori de condamnare.

Expresia "fapte

sau împrejurări" semnifică probele propriu-zise, elementele de fapt cu

caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a

revizuirii, adică acele întâmplări, situații, stări care, în mod autonom sau în

coroborare cu alte probe, pot duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de

achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.

Pentru a exista cazul

de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar

ca să fie "noi" faptele sau împrejurările invocate sau faptele

probatorii și mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în

cauză. În ipoteza în care motivele invocate în cererea de revizuire nu

constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, soluția ce se impune a fi pronunțată este aceea de

respingere ca inadmisibilă a cererii.

În cererea de

revizuire, recurentul a susținut greșita condamnare pentru cele trei

infracțiuni de viol pentru care a fost trimis în judecată, în condițiile în

care după ce s-a dispus arestarea sa preventivă, nu s-a procedat la efectuarea

unei expertize medico-legale și nici la recoltarea probelor biologice pentru a

se stabili dacă a întreținut raporturi sexuale cu părțile vătămate.

Faptul că prin

intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii, recurentul invocă

nevinovăția nu justifică admiterea cererii de revizuire așa cum s-a solicitat,

motivul invocat fiind inadmisibil în raport de prevederile art. 394 C. proc.

pen. care reglementează expres și limitativ cazurile în care se poate cere

revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pe de altă parte, se

constată că prin intermediul revizuirii, recurentul tinde să obțină o

prelungire a probațiunii, prin readministrarea probelor deja administrate sau

prin administrarea altora noi, pentru a dovedi fapte sau împrejurări deja

cunoscute și verificate atât de instanța de fond, cât și de instanțele de

control judiciar, ceea ce este de asemenea inadmisibil în raport de prevederile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Sub acest aspect, este de reținut că

în cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză medico-legală, care au

concluzionat că inculpatul S.F. a avut un raport sexual cu partea vătămată

G.V., respectiv, că la data de 23 octombrie 1998, partea vătămată C.C. a avut

un raport sexual complet.

Prin urmare, în mod

corect s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată, cu precizarea că

aceasta era inadmisibilă și nu nefondată cum a hotărât instanța de fond,

deoarece motivele invocate de revizuent nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. Dar, așa cum a reținut și instanța

de apel, respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire ar echivala cu

agravarea situației recurentului în propria cale de atac, ca urmare a încălcării

de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 385

8

C. proc. pen.

În ce privește cazul

de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că a fost invocat pentru prima oară de către revizuent în calea de

atac a recursului, fără a fi urmată procedura prevăzută în art. 399 C. proc.

pen. referitoare la efectuarea actelor de cercetare de către procuror și că

recurentul revizuent nu a făcut dovada că înscrisul respectiv și anume raportul

de expertiză medico-legală a fost declarat fals după rămânerea definitivă a

hotărârii pentru care se cere revizuirea.

În consecință, Înalta

Curte, reținând că nu sunt întemeiate criticile aduse deciziei de către

revizuent și neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie

a hotărârii atacate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent S.F. va fi obligat la plata sumei

de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat S.F. împotriva Deciziei

penale nr. 78/A din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 iunie 2011.