ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2240/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 41 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 57218/3/2010 s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 34 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3897/1999 definitivă prin Decizia penală nr. 1041 din 20 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, formulată de petentul condamnat S.F., deținut în Penitenciarul G. A fost obligat petentul revizuent la 100 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de 26 noiembrie 2010, petentul condamnat S.F.

a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună revizuirea Sentinței penale nr. 34 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3897/1999, definitivă prin Decizia penală nr. 1041 din 20 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea cererii petentul a arătat că se consideră nevinovat de săvârșirea infracțiunilor de viol ce au fost reținute în sarcina sa, în condițiile în care nu s-au efectuat rapoarte de expertiză medico-legală după ce s-a dispus arestarea sa și nu s-au recoltat probe biologice.

În dovedirea cererii s-au depus la dosarul cauzei referatul întocmit la data de 16 noiembrie 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, copia Sentinței penale nr. 657 din 22 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, copia Sentinței penale nr. 34 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3897/1999, cu mențiunea rămânerii definitive.

În vederea soluționării cauzei s-au atașat la dosarul cauzei: Dosarul nr. 3605/2002 al Tribunalului București, secția I penală; Dosarul nr. 1782/2002 al Tribunalului București, secția a II-a penală; Dosarul nr. 3328/1998 al Tribunalului București, secția a II-a penală; Dosarul nr. 2952/2000 al Curții Supreme de Justiție; Dosarul nr. 4804/2002 al Curții Supreme de Justiție; Dosarul nr. 12652/2002 al Curții de Apel București, secția I penală; Dosarul nr. 928/2000 al Curții de Apel București, secția I penală; Dosarul nr. 3537/1999 al Curții de Apel București, secția I penală; Dosarul nr. 3897/1999 al Tribunalului București, secția a II-a penală, Dosarul de urmărire penală nr. 0727/1997. Examinând actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele: Prin Sentința penală nr. 34 din 20 ianuarie 2000 pronunțată în Dosarul nr. 3897/1999 al Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul S.F.

la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), e) și g) C. pen. și a trei infracțiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. fiecare cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin referatul întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciindu-se că motivele invocate de petent în cererea formulată nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel de motive putând fi invocate pe calea exercitării căilor ordinare de atac. Analizând cererea de revizuire formulată, Tribunalul a constatat că este nefondată pentru următoarele considerente: Petentul S.F.

a invocat că a fost condamnat pe nedrept, deoarece este nevinovat de săvârșirea infracțiunilor de viol ce au fost reținute în sarcina sa, în condițiile neefectuării rapoartelor de expertiză medico-legale și nerecoltării probelor biologice. S-a constatat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Rezultă așadar că revizuentul nu a invocat elemente de fapt noi, ci a solicitat reanalizarea aceleiași situații de fapt, pe baza acelorași probatorii ce au fost avute în vedere de instanța care s-a pronunțat anterior, nefiind astfel posibil ca pe calea revizuirii să se administreze și reaprecieze probatoriul din cauza în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, aceste motive putând fi invocate în căile de atac ordinare, lucru care de altfel, s-a și întâmplat, fiind însă respinse de instanțele de control judiciar.

Pentru existența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca faptele și împrejurările învederate în cerere, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Împotriva sentinței a declarat apel petentul condamnat S.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece în mod greșit s-a respins de către instanța de fond cererea de revizuire, în condițiile în care a fost condamnat prin sentința penală a cărei revizuire a cerut-o pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol fără a se fi efectuat o expertiză medico-legală și fără a se fi recoltat probe biologice care să ateste că a întreținut raporturi sexuale cu părțile vătămate.

Prin Decizia penală nr. 78/A din 18 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 57218/3/2010 (405/2011), s-a decis respingerea ca nefondat a apelului declarat de revizuent și obligarea acestuia la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că din conținutul prevederilor art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

A mai reținut instanța de apel, că în mod corect tribunalul a apreciat că cererea de revizuire formulată de condamnatul S.F. nu este fondată, întrucât acesta a criticat hotărârea penală de condamnare sub aspectul probatoriului administrat, solicitând reinterpretarea lui prin folosirea altor mijloace de probă (expertiză medico-legală și prelevare de probe biologice), critici ce pot face însă obiectul unor cereri formulate în cadrul căilor ordinare de atac de care revizuentul a uzat, iar nu pe calea extraordinară de atac a revizuirii. Întrucât legiuitorul a prevăzut în art. 394 C. proc. pen., motive exprese de revizuire, printre acestea neregăsindu-se și cele privind reaprecierea probatoriului administrat în cauză, soluția ce se impunea a fi pronunțată de tribunal era aceea de respingere a cererii de revizuire, dar ca inadmisibilă și nu ca nefondată.

Situația apelantului neputând fi agravată în propria cale de atac, prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, s-a constatat de către instanța de prim control judiciar că, analizat prin prisma celor reținute de tribunal, apelul apare ca nefondat. În concluzie, reținând că în cauză nu există fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanțelor care au judecat în fond, apel și recurs, iar o prelungire a probatoriului pe calea revizuirii nu este posibilă, curtea de apel a menținut ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de tribunal. Împotriva deciziei a declarat recurs revizuentul care prin apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de revizuire prevăzut în art. 394 lit. c) C. proc.

pen., motivat de împrejurarea că raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză este fals, situație de care a luat cunoștință după aproximativ 12 ani de la pronunțarea hotărârii de condamnare. În ultimul cuvânt, recurentul a susținut că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunile de viol, fapte pe care în realitate nu le-a comis. Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., cât și din oficiu, în temeiul art. 385 9 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., "hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă". Revizuirea este, așadar, mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.

Cazurile în care se poate cere revizuirea sunt expres și limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen., între acestea fiind cel de la lit. a), invocat inițial de revizuent în cererea formulată și care se referă la situația când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei" și cel de la lit. c) - susținut pentru prima oară de către revizuent în recursul formulat - și care este incident atunci "când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals". Revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată în sensul că: trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Expresia "fapte sau împrejurări" semnifică probele propriu-zise, elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, adică acele întâmplări, situații, stări care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, pot duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare. Pentru a exista cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca să fie "noi" faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză. În ipoteza în care motivele invocate în cererea de revizuire nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, soluția ce se impune a fi pronunțată este aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii.

În cererea de revizuire, recurentul a susținut greșita condamnare pentru cele trei infracțiuni de viol pentru care a fost trimis în judecată, în condițiile în care după ce s-a dispus arestarea sa preventivă, nu s-a procedat la efectuarea unei expertize medico-legale și nici la recoltarea probelor biologice pentru a se stabili dacă a întreținut raporturi sexuale cu părțile vătămate. Faptul că prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii, recurentul invocă nevinovăția nu justifică admiterea cererii de revizuire așa cum s-a solicitat, motivul invocat fiind inadmisibil în raport de prevederile art. 394 C. proc. pen. care reglementează expres și limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pe de altă parte, se constată că prin intermediul revizuirii, recurentul tinde să obțină o prelungire a probațiunii, prin readministrarea probelor deja administrate sau prin administrarea altora noi, pentru a dovedi fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate atât de instanța de fond, cât și de instanțele de control judiciar, ceea ce este de asemenea inadmisibil în raport de prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Sub acest aspect, este de reținut că în cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză medico-legală, care au concluzionat că inculpatul S.F. a avut un raport sexual cu partea vătămată G.V., respectiv, că la data de 23 octombrie 1998, partea vătămată C.C. a avut un raport sexual complet.

Prin urmare, în mod corect s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată, cu precizarea că aceasta era inadmisibilă și nu nefondată cum a hotărât instanța de fond, deoarece motivele invocate de revizuent nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. Dar, așa cum a reținut și instanța de apel, respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire ar echivala cu agravarea situației recurentului în propria cale de atac, ca urmare a încălcării de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 385 8 C. proc. pen. În ce privește cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că a fost invocat pentru prima oară de către revizuent în calea de atac a recursului, fără a fi urmată procedura prevăzută în art. 399 C. proc.

pen. referitoare la efectuarea actelor de cercetare de către procuror și că recurentul revizuent nu a făcut dovada că înscrisul respectiv și anume raportul de expertiză medico-legală a fost declarat fals după rămânerea definitivă a hotărârii pentru care se cere revizuirea. În consecință, Înalta Curte, reținând că nu sunt întemeiate criticile aduse deciziei de către revizuent și neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent S.F. va fi obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat S.F. împotriva Deciziei penale nr. 78/A din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2011.