ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2176/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2176/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

contestației în anulare de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 4263 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3601/109/2010 s-a respins ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat R.V.A. împotriva deciziei

penale nr. 58/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

A

obligat recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru

a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: prin sentința penală

nr. 68 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Argeș, în baza dispozițiilor art.

403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale

nr. 9/MF din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul

penal nr. 3164/109/2007, definitivă prin decizia penală nr. 95/A/MF din 30

octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul penal nr.

3164/109/2007 și decizia penală nr. 295/29 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuientul R.V.A.,

în prezent deținut în Penitenciarul Colibași. A fost obligat revizuientul la

400 cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON reprezentând onorariu de

avocat din oficiu conform împuternicirii avocațiale nr. 4443 din 01 noiembrie

2010.

S-a

reținut că la data de 08 octombrie 2010, s-a înregistrat cererea de revizuire a

sentinței penale nr. 9/MF din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul

nr. 3164/109/2007, definitivă prin decizia penală nr. 95/A/M F din 30 octombrie

2008 a Curții de Apel Pitești și decizia penală nr. 295 din 29 ianuarie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, formulată de

revizuientul R.V.A..în motivarea cererii revizuentul a susținut că este

nevinovat și nu a săvârșit infracțiunea de viol, că s-a reținut în mod greșit

situația de fapt, iar soluția de condamnare este nelegală și netemeinică. S-a

mai susținut că ordonanța de reținere a fost întocmită în fals, că în mod

greșit s-a instituit sechestru asiguratoriu, că organele de cercetare penală nu

au procedat la expertizarea medico-legală și la efectuarea unei noi expertize A.D.N.,

că cercetarea a fost efectuată în mod abuziv de organele de poliție și Parchet,

că revizuentul nu a putut depune la dosar toate documentele în apărarea sa; în

motivarea cererii s-a arătat de asemenea, că revizuentul contestă conținutul

actelor medico-legale, că nu s-au dedus 9 ore din perioada de reținere, iar

procesul verbal din 19 iulie 2007 este nelegal .Parchetul de pe lângă

Tribunalul Argeș, prin referatul nr. 333/l 11/6/2010 din 06 octombrie 2010 a

solicitat respingerea cererii de revizuire, susținând că probele au fost

administrate în condiții de legalitate, iar motivele de legalitate nu se

încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de disp.art. 394 alin. (1) C.

proc. pen. Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că

revizuentul a fost condamnat prin sentința a cărui revizuire o solicită la 10

ani închisoare în condiții de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se că în

seara zilei de 18 iulie 2007 prin constrângere fizică și morală revizuentul a

întreținut mai multe raporturi sexuale normale și orale cu partea vătămată

minoră, în vârstă de 14 ani.

Motivele

invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute

de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., respectiv când : s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un

martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca

temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al

completului de judecată, procuror ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot

concilia.

Hotărârea

judecătorească de condamnare a revizuentului a rămas definitivă după epuizarea

căilor de atac, iar din ansamblul probelor administrate s-a stabilit o situație

de fapt conformă cu realitatea; revizuentul nu a invocat argumente în favoarea

susținerilor sale.

De

asemenea, revizuirea este o cale extraordinară de atac în care nu se

reanalizează probatoriul, ci se verifică intervenția unor situații speciale

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel,

motivele de revizuire nu se încadrează în motivele prevăzute expres de art. 394

C. proc. pen.

Potrivit

deciziei nr. 60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite,

cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute

de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă.

Tribunalul

a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul R.V.A..

Împotriva

acestei sentințe penale a declarat apel revizuientul R.V.A., care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie. Analizând actele și lucrările dosarului,

atât prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit art. 378 C. proc. pen., Curtea

a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica

privind modalitatea de soluționare a cererilor de recuzare a procurorului de

ședință este neîntemeiată.

Astfel,

curtea a reținut că prin încheierile din data de 09 decembrie 2010 și 17

februarie 2011 s-au respins cererile de recuzare a doamnei procuror I.I..Tribunalul

a constatat că motivul invocat de revizuent – magistratul punând concluzii în

fața instanței în mai multe dosare în care a fost parte condamnatul - nu se

regăsește în dispozițiile expres prevăzute de art. 49 C. proc. pen. Având în

vedere instituția procesuală a incompatibilității, care reprezintă

imposibilitatea legală pentru un subiect procesual de a participa într-o cauză

penală, curtea a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios

reglementările exprese din această materie, respingând cererile de recuzare.

Criticile

privind modalitatea de soluționare a revizuirii s-au apreciat că sunt la rândul

lor neîntemeiate.Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, declararea ca fals a

unui înscris care a servit ca temei al hotărârii, comiterea unei infracțiuni în

legătură cu cauza de un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a efectuat acte de urmărire penală sau neconcilierea a două sau

mai multe hotărâri judecătorești definitive.

S-a

reținut în cauză, solicitările apelantului de a se reaprecia materialul

probator administrat în cauză în sensul reanalizării modului și a condițiilor

în care a săvârșit infracțiunea de viol, reprezintă practic o reexaminare și

completare a probatoriului, care nu este admisibilă în calea extraordinară de

atac a revizuirii. Nu se poate ajunge astfel, pe calea revizuirii la

reinterpretarea dovezilor administrate în cauză, sau la suplimentarea probatoriului,

pe aspecte de fapt ce au fost avute anterior în vedere de instanțele

judecătorești, care au dispus condamnarea revizuentului. Susținerile

apelantului nu pot conduce la înfrângerea principiului autorității de lucru

judecat, astfel încât apărările sale nu vor putea fi primite. Pe de altă parte,

cererea de revizuire, care se întemeiază pe alte motive decât cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă (Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite, decizia nr. LX/2007).

Așa

fiind, prin decizia penală nr. 58/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de revizuentul R.V.A. împotriva sentinței penale nr. 68 din 17

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3601/109/2010. A

fost obligat apelantul revizuent la 500 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care 200 RON, onorariu avocat din oficiu, avansându-se din fondurile

Ministerului Justiției.

Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul revizuent R.V.A.

criticând-o ca netemeinică, solicitând admiterea cererii de revizuire pentru

motivele expuse pe larg în practicaua deciziei de față.

Examinând

actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de

critică iterate, Înalta Curte a avut în vedere că recursul de față declarat de

revizuentul R.V.A. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta,

întrucât ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, în analiza cererii

de revizuire promovată de recurentul revizuent R.V.A. au avut în vedere, cu

titlu de premisă că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează

în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.,

respectiv când : s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere

a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procuror ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia. Or, în esență, în motivarea

cererii revizuentul recurent a susținut că este nevinovat și nu a săvârșit

infracțiunea de viol, că s-a reținut în mod greșit situația de fapt, iar

soluția de condamnare este nelegală și netemeinică.S-a mai susținut că

ordonanța de reținere a fost întocmită în fals, că în mod greșit s-a instituit

sechestru asiguratoriu, că organele de cercetare penală nu au procedat la

expertizarea medico-legală și la efectuarea unei noi expertize A.D.N., că

cercetarea a fost efectuată în mod abuziv de organele de poliție și parchet, că

nu a putut depune la dosar toate documentele în apărarea sa și contestă

conținutul actelor medico-legale. Pe de altă parte, Înalta Curte a avut în

vedere că recurentul revizuent R.V.A. a fost condamnat prin sentința a cărei revizuire

o solicită la 10 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea

infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen., reținându-se că în seara zilei de 18 iulie 2007 prin constrângere fizică

și morală revizuentul a întreținut mai multe raporturi sexuale normale și orale

cu partea vătămată minoră, în vârstă de 14 ani.

Concomitent

s-a mai reținut că hotărârea judecătorească de condamnare a revizuentului a

rămas definitivă după epuizarea căilor de atac, iar din ansamblul probelor

administrate s-a stabilit o situație de fapt conformă cu realitatea iar

revizuentul recurent nu a invocat dovezi în favoarea susținerilor sale.

S-a

apreciat că, revizuirea este o cale extraordinară de atac în care nu se

reanalizează probatoriul, ci se verifică intervenția unor situații speciale

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Or,

motivele de revizuire iterate de recurentul nominalizat nu se încadrează în

motivele prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen. iar, redozarea pedepsei nu

poate fi solicitată în calea revizuirii.

Cu

titlu de premisă, Înalta Curte a avut în vedere că în conformitate cu

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi

cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori

esențiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă și care nu pot

fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu

au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Acest text este completat cu

dispoziția din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căreia, acest caz,

constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se

poate dovedi „netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului

penal ori de condamnare". Din coroborarea celor două dispoziții cuprinse

în art. 394 C. proc. pen. și anume dispoziția din alin. (1) lit. a) și

dispoziția din alin. (2) - rezultă că acesta este subordonat unei duble

condiții: 1. descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la

soluționarea cauzei; 2. faptele sau împrejurările noi să poată dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Cu

toate acestea, chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie

înțeleasă în sens larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările

dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării

lor în considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca, prin

promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a

probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de

instanțele ordinate.

Cererea

de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată

conduce la concluzia nevinovăției condamnatului revizuent, și nu mijloace de

probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și

verificate de către instanța de fond și de prim control judiciar. Or, în cauză,

petentul condamnat invocă în susținerea cererii de revizuire chestiuni

cunoscute și verificate de instanța ce a pronunțat hotărârea de condamnare

rămasă definitivă.

Cum

pe calea revizuirii nu se poate efectua o readministrare sau o prelungire a

probatoriului și nici o reindividualizare a pedepsei aplicată în mod definitiv

de către instanța de judecată, motivele invocate de condamnatul recurent

revizuent s-a apreciat că nu se înscriu în nici unul dintre cazurile de

revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În

plus, din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen. a

rezultat că pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să se dovedească

netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului.

De

altfel, decisivă este statuarea din decizia nr. L.X. (60) din 24 septembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că „cererea

de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.

394 C. proc. pen., este inadmisibilă".

S-a

conchis în consecință că în mod judicios cererea de revizuire promovată în

cauza de față a fost caracterizată ca inadmisibilă și respinsă ca atare de

către instanța de fond prin hotărârea pronunțată și menținută prin decizia

instanței de apel.

Împotriva

acestei decizii, contestatorul condamnat R.A. a formulat contestație în

anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secții sub nr.

2609/1/2012, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 20 iunie 2012.

În

motivele invocate de către contestator, acesta a arătat în esență că, este

nemulțumit de soluțiile pronunțate în cauză, solicitând "refacerea

integrală a cercetării prealabile și rejudecarea integrală a cauzei,fond, apel

și recurs".

Examinând

contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca

atare.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că

cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe

care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite

în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a)

când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b)

când

partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța

despre această împiedicare;

c)

când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1)

1

lit. f)-i),cu

privire la care existau probe la dosar;

d)

când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă;

e)

când, la

judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1)

1

.

Examinând

cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța

constată că, cererea de contestație nu este făcută în termenul prevăzut de

dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii

executării deciziei contestate, iar motivele invocate nu sunt dintre cele

prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., faptul că este nemulțumit de

toate soluțiile pronunțate în cauză, nu se circumscrie nici unei dispoziții

strict și limitativ prevăzute de textul de lege invocat anterior, astfel încât

contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Ca

atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul R.A. și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul R.A. împotriva

deciziei penale nr. 4263 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3601/109/2010.

Obligă

contestatorul R.A. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 iunie 2012.