ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2176/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 4263 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3601/109/2010 s-a respins ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat R.V.A. împotriva deciziei penale nr. 58/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. A obligat recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: prin sentința penală nr. 68 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Argeș, în baza dispozițiilor art. 403 alin. (3) C. proc.

pen. s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 9/MF din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul penal nr. 3164/109/2007, definitivă prin decizia penală nr. 95/A/MF din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul penal nr. 3164/109/2007 și decizia penală nr. 295/29 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuientul R.V.A., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.

A fost obligat revizuientul la 400 cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON reprezentând onorariu de avocat din oficiu conform împuternicirii avocațiale nr. 4443 din 01 noiembrie 2010. S-a reținut că la data de 08 octombrie 2010, s-a înregistrat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 9/MF din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 3164/109/2007, definitivă prin decizia penală nr. 95/A/M F din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești și decizia penală nr. 295 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuientul R.V.A..în motivarea cererii revizuentul a susținut că este nevinovat și nu a săvârșit infracțiunea de viol, că s-a reținut în mod greșit situația de fapt, iar soluția de condamnare este nelegală și netemeinică.

S-a mai susținut că ordonanța de reținere a fost întocmită în fals, că în mod greșit s-a instituit sechestru asiguratoriu, că organele de cercetare penală nu au procedat la expertizarea medico-legală și la efectuarea unei noi expertize A.D.N., că cercetarea a fost efectuată în mod abuziv de organele de poliție și Parchet, că revizuentul nu a putut depune la dosar toate documentele în apărarea sa; în motivarea cererii s-a arătat de asemenea, că revizuentul contestă conținutul actelor medico-legale, că nu s-au dedus 9 ore din perioada de reținere, iar procesul verbal din 19 iulie 2007 este nelegal .Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, prin referatul nr. 333/l 11/6/2010 din 06 octombrie 2010 a solicitat respingerea cererii de revizuire, susținând că probele au fost administrate în condiții de legalitate, iar motivele de legalitate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de disp.art.

394 alin. (1) C. proc. pen. Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că revizuentul a fost condamnat prin sentința a cărui revizuire o solicită la 10 ani închisoare în condiții de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se că în seara zilei de 18 iulie 2007 prin constrângere fizică și morală revizuentul a întreținut mai multe raporturi sexuale normale și orale cu partea vătămată minoră, în vârstă de 14 ani. Motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., respectiv când : s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procuror ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Hotărârea judecătorească de condamnare a revizuentului a rămas definitivă după epuizarea căilor de atac, iar din ansamblul probelor administrate s-a stabilit o situație de fapt conformă cu realitatea; revizuentul nu a invocat argumente în favoarea susținerilor sale.

De asemenea, revizuirea este o cale extraordinară de atac în care nu se reanalizează probatoriul, ci se verifică intervenția unor situații speciale expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, motivele de revizuire nu se încadrează în motivele prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen. Potrivit deciziei nr. 60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă. Tribunalul a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul R.V.A.. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel revizuientul R.V.A., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Critica privind modalitatea de soluționare a cererilor de recuzare a procurorului de ședință este neîntemeiată. Astfel, curtea a reținut că prin încheierile din data de 09 decembrie 2010 și 17 februarie 2011 s-au respins cererile de recuzare a doamnei procuror I.I..Tribunalul a constatat că motivul invocat de revizuent – magistratul punând concluzii în fața instanței în mai multe dosare în care a fost parte condamnatul - nu se regăsește în dispozițiile expres prevăzute de art. 49 C. proc. pen.

Având în vedere instituția procesuală a incompatibilității, care reprezintă imposibilitatea legală pentru un subiect procesual de a participa într-o cauză penală, curtea a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios reglementările exprese din această materie, respingând cererile de recuzare. Criticile privind modalitatea de soluționare a revizuirii s-au apreciat că sunt la rândul lor neîntemeiate.Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, declararea ca fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii, comiterea unei infracțiuni în legătură cu cauza de un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală sau neconcilierea a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive. S-a reținut în cauză, solicitările apelantului de a se reaprecia materialul probator administrat în cauză în sensul reanalizării modului și a condițiilor în care a săvârșit infracțiunea de viol, reprezintă practic o reexaminare și completare a probatoriului, care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Nu se poate ajunge astfel, pe calea revizuirii la reinterpretarea dovezilor administrate în cauză, sau la suplimentarea probatoriului, pe aspecte de fapt ce au fost avute anterior în vedere de instanțele judecătorești, care au dispus condamnarea revizuentului. Susținerile apelantului nu pot conduce la înfrângerea principiului autorității de lucru judecat, astfel încât apărările sale nu vor putea fi primite. Pe de altă parte, cererea de revizuire, care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, decizia nr. LX/2007). Așa fiind, prin decizia penală nr. 58/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul R.V.A.

împotriva sentinței penale nr. 68 din 17 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3601/109/2010. A fost obligat apelantul revizuent la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariu avocat din oficiu, avansându-se din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul revizuent R.V.A. criticând-o ca netemeinică, solicitând admiterea cererii de revizuire pentru motivele expuse pe larg în practicaua deciziei de față. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică iterate, Înalta Curte a avut în vedere că recursul de față declarat de revizuentul R.V.A. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Aceasta, întrucât ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, în analiza cererii de revizuire promovată de recurentul revizuent R.V.A. au avut în vedere, cu titlu de premisă că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., respectiv când : s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procuror ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Or, în esență, în motivarea cererii revizuentul recurent a susținut că este nevinovat și nu a săvârșit infracțiunea de viol, că s-a reținut în mod greșit situația de fapt, iar soluția de condamnare este nelegală și netemeinică.S-a mai susținut că ordonanța de reținere a fost întocmită în fals, că în mod greșit s-a instituit sechestru asiguratoriu, că organele de cercetare penală nu au procedat la expertizarea medico-legală și la efectuarea unei noi expertize A.D.N., că cercetarea a fost efectuată în mod abuziv de organele de poliție și parchet, că nu a putut depune la dosar toate documentele în apărarea sa și contestă conținutul actelor medico-legale. Pe de altă parte, Înalta Curte a avut în vedere că recurentul revizuent R.V.A.

a fost condamnat prin sentința a cărei revizuire o solicită la 10 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se că în seara zilei de 18 iulie 2007 prin constrângere fizică și morală revizuentul a întreținut mai multe raporturi sexuale normale și orale cu partea vătămată minoră, în vârstă de 14 ani. Concomitent s-a mai reținut că hotărârea judecătorească de condamnare a revizuentului a rămas definitivă după epuizarea căilor de atac, iar din ansamblul probelor administrate s-a stabilit o situație de fapt conformă cu realitatea iar revizuentul recurent nu a invocat dovezi în favoarea susținerilor sale.

S-a apreciat că, revizuirea este o cale extraordinară de atac în care nu se reanalizează probatoriul, ci se verifică intervenția unor situații speciale expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Or, motivele de revizuire iterate de recurentul nominalizat nu se încadrează în motivele prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen. iar, redozarea pedepsei nu poate fi solicitată în calea revizuirii. Cu titlu de premisă, Înalta Curte a avut în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.

Acest text este completat cu dispoziția din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi „netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare". Din coroborarea celor două dispoziții cuprinse în art. 394 C. proc. pen. și anume dispoziția din alin. (1) lit. a) și dispoziția din alin. (2) - rezultă că acesta este subordonat unei duble condiții: 1. descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei; 2. faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Cu toate acestea, chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinate. Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanța de fond și de prim control judiciar.

Or, în cauză, petentul condamnat invocă în susținerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute și verificate de instanța ce a pronunțat hotărârea de condamnare rămasă definitivă. Cum pe calea revizuirii nu se poate efectua o readministrare sau o prelungire a probatoriului și nici o reindividualizare a pedepsei aplicată în mod definitiv de către instanța de judecată, motivele invocate de condamnatul recurent revizuent s-a apreciat că nu se înscriu în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În plus, din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen. a rezultat că pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului. De altfel, decisivă este statuarea din decizia nr. L.X. (60) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă". S-a conchis în consecință că în mod judicios cererea de revizuire promovată în cauza de față a fost caracterizată ca inadmisibilă și respinsă ca atare de către instanța de fond prin hotărârea pronunțată și menținută prin decizia instanței de apel. Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat R.A.

a formulat contestație în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secții sub nr. 2609/1/2012, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 20 iunie 2012. În motivele invocate de către contestator, acesta a arătat în esență că, este nemulțumit de soluțiile pronunțate în cauză, solicitând "refacerea integrală a cercetării prealabile și rejudecarea integrală a cauzei,fond, apel și recurs". Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) 1 lit. f)-i),cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată că, cererea de contestație nu este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării deciziei contestate, iar motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., faptul că este nemulțumit de toate soluțiile pronunțate în cauză, nu se circumscrie nici unei dispoziții strict și limitativ prevăzute de textul de lege invocat anterior, astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul R.A.

și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul R.A. împotriva deciziei penale nr. 4263 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3601/109/2010. Obligă contestatorul R.A. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2012.