ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4263/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4263/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 68 din 17

februarie 2011 a Tribunalului Argeș, în baza dispozițiilor art. 403 alin. (3)

C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 9/MF din

20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul penal

nr. 3164/109/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A/MF din 30 octombrie

2008 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul penal nr. 3164/109/2007 și

Decizia penală nr. 295 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuentul R.V.A., în prezent

deținut în Penitenciarul Colibași.

A fost obligat

revizuentul la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON,

reprezentând onorariul de avocat din oficiu conform împuternicirii avocațiale

din 1 noiembrie 2010.

S-a reținut că la

data de 8 octombrie 2010, s-a înregistrat cererea de revizuire a Sentinței

penale nr. 9/MF din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr.

3164/109/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A/MF din 30 octombrie 2008

a Curții de Apel Pitești și Decizia penală nr. 295 din 29 ianuarie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, formulată de

revizuentul R.V.A.

În motivarea cererii,

revizuentul a susținut că este nevinovat și nu a săvârșit infracțiunea de viol,

că s-a reținut în mod greșit situația de fapt, iar soluția de condamnare este

nelegală și netemeinică.

S-a mai susținut că

ordonanța de reținere a fost întocmită în fals, că în mod greșit s-a instituit

sechestru asigurătoriu, că organele de cercetare penală nu au procedat la

expertizarea medico-legală și la efectuarea unei noi expertize ADN, că

cercetarea a fost efectuată în mod abuziv de organele de poliție și parchet, că

revizuentul nu a putut depune la dosar toate documentele în apărarea sa; în

motivarea cererii s-a arătat, de asemenea, că revizuentul contestă conținutul

actelor medico-legale, că nu s-au dedus 9 ore din perioada de reținere, iar

procesul-verbal din 19 iulie 2007 este nelegal.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Argeș, prin Referatul din 6 octombrie 2010, a solicitat respingerea

cererii de revizuire, susținând că probele au fost administrate în condiții de

legalitate, iar motivele de legalitate nu se încadrează în cazurile de

revizuire prevăzute de disp. art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

Din actele și

lucrările dosarului, tribunalul a reținut că revizuentul a fost condamnat prin

sentința a cărui revizuire o solicită la 10 ani închisoare în condiții de

detenție pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art.

197 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se că în seara zilei de 18 iulie 2007,

prin constrângere fizică și morală, revizuentul a întreținut mai multe

raporturi sexuale normale și orale cu partea vătămată minoră, în vârstă de 14

ani.

Motivele invocate în

cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de

art. 394 alin. (1) C. proc. pen., respectiv când: s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un

martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca

temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al

completului de judecată, procuror ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot

concilia.

Hotărârea

judecătorească de condamnare a revizuentului a rămas definitivă după epuizarea

căilor de atac, iar din ansamblul probelor administrate s-a stabilit o situație

de fapt conformă cu realitatea; revizuentul nu a invocat argumente în favoarea

susținerilor sale.

De asemenea,

revizuirea este o cale extraordinară de atac în care nu se reanalizează

probatoriul, ci se verifică intervenția unor situații speciale expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, motivele de

revizuire nu se încadrează în motivele prevăzute expres de art. 394 C. proc.

pen.

Potrivit Deciziei nr.

60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cererea de

revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.

394 C. proc. pen., este inadmisibilă.

Tribunalul a respins

cererea de revizuire formulată de revizuentul R.V.A.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel revizuentul R.V.A., care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Analizând actele și

lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit

art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Critica privind

modalitatea de soluționare a cererilor de recuzare a procurorului de ședință

este neîntemeiată.

Astfel, Curtea a

reținut că prin Încheierile din data de 9 decembrie 2010 și 17 februarie 2011

s-au respins cererile de recuzare a doamnei procuror I.I.

Tribunalul a

constatat că motivul invocat de revizuent - magistratul punând concluzii în

fața instanței în mai multe dosare în care a fost parte condamnatul - nu se

regăsește în dispozițiile expres prevăzute de art. 49 C. proc. pen.

Având în vedere

instituția procesuală a incompatibilității, care reprezintă imposibilitatea

legală pentru un subiect procesual de a participa într-o cauză penală, Curtea a

reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios reglementările exprese

din această materie, respingând cererile de recuzare.

Criticile privind

modalitatea de soluționare a revizuirii sunt la rândul lor neîntemeiate.

Cazurile de revizuire

sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,

acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei: săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă de un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă, declararea ca fals a unui înscris care a servit ca temei

al hotărârii, comiterea unei infracțiuni în legătură cu cauza de un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

urmărire penală sau neconcilierea a două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive.

În cauză,

solicitările apelantului de a se reaprecia materialul probator administrat în

cauză în sensul reanalizării modului și a condițiilor în care a săvârșit

infracțiunea de viol, reprezintă practic o reexaminare și completare a

probatoriului, care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a

revizuirii.

Nu se poate ajunge

astfel, pe calea revizuirii, la reinterpretarea dovezilor administrate în

cauză, sau la suplimentarea probatoriului, pe aspecte de fapt ce au fost avute

anterior în vedere de instanțele judecătorești, care au dispus condamnarea

revizuentului.

Susținerile

apelantului nu pot conduce la înfrângerea principiului autorității de lucru

judecat, astfel încât apărările sale nu vor putea fi primite.

Pe de altă parte,

cererea de revizuire, care se întemeiază pe alte motive decât cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă (Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite, Decizia nr. LX/2007).

Așa fiind, prin

Decizia penală nr. 58/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de revizuentul R.V.A. împotriva Sentinței penale nr. 68 din 17

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3601/109/2010.

A fost obligat

apelantul-revizuent la 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 200

RON, onorariu avocat din oficiu, avansându-se din fondurile Ministerului

Justiției.

III. Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul-revizuent R.V.A.,

criticând-o ca netemeinică, solicitând admiterea cererii de revizuire pentru

motivele expuse pe larg în practicaua deciziei de față.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică iterate,

Înalta Curte are în vedere că recursul de față declarat de revizuentul R.V.A.

se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât

ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, în analiza cererii de

revizuire promovată de recurentul-revizuent R.V.A., au avut în vedere, cu titlu

de premisă, că motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în

cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., respectiv

când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals; un membru al completului de judecată, procuror ori persoana care

a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza

a cărei revizuire se cere și când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Or, în esență, în

motivarea cererii, revizuentul-recurent a susținut că este nevinovat și nu a

săvârșit infracțiunea de viol, că s-a reținut în mod greșit situația de fapt,

iar soluția de condamnare este nelegală și netemeinică.

S-a mai susținut că

ordonanța de reținere a fost întocmită în fals, că în mod greșit s-a instituit

sechestru asigurătoriu, că organele de cercetare penală nu au procedat la

expertizarea medico-legală și la efectuarea unei noi expertize ADN, că

cercetarea a fost efectuată în mod abuziv de organele de poliție și parchet, că

nu a putut depune la dosar toate documentele în apărarea sa și contestă

conținutul actelor medico-legale.

Pe de altă parte,

Înalta Curte are în vedere că recurentul-revizuent R.V.A. a fost condamnat prin

sentința a cărei revizuire o solicită la 10 ani închisoare în regim de detenție

pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin.

(1) și 3 C. pen., reținându-se că în seara zilei de 18 iulie 2007, prin

constrângere fizică și morală, revizuentul a întreținut mai multe raporturi

sexuale normale și orale cu partea vătămată minoră, în vârstă de 14 ani.

Concomitent se mai

reține că hotărârea judecătorească de condamnare a revizuentului a rămas

definitivă după epuizarea căilor de atac, iar din ansamblul probelor

administrate s-a stabilit o situație de fapt conformă cu realitatea, iar

revizuentul-recurent nu a invocat dovezi în favoarea susținerilor sale.

De altfel, revizuirea

este o cale extraordinară de atac în care nu se reanalizează probatoriul, ci se

verifică intervenția unor situații speciale expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

Or, motivele de

revizuire iterate de recurentul nominalizat nu se încadrează în motivele

prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen., iar redozarea pedepsei nu poate fi

solicitată în calea revizuirii.

Cu titlu de premisă,

Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt, care

afectează o hotărâre rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât

ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost

cunoscute la data soluționării cauzei. Acest text este completat cu dispoziția

din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căreia, acest caz, constituie

motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi

„netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”.

Din coroborarea celor două dispoziții cuprinse în art. 394 C. proc. pen. și

anume dispoziția din alin. (1) lit. a) și dispoziția din alin. (2) - rezultă că

acesta este subordonat unei duble condiții:

fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de

încetare a procesului penal sau de condamnare.

Cu toate acestea,

chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în

sens larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci

și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în

considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei

cereri de revizuire, să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru

fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare.

Cererea de revizuire

trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la

concluzia nevinovăției condamnatului-revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod

de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către

instanța de fond și de prim control judiciar. Or, în cauză, petentul-condamnat

invocă în susținerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute și verificate de

instanța ce a pronunțat hotărârea de condamnare rămasă definitivă.

Cum pe calea

revizuirii nu se poate efectua o readministrare sau o prelungire a

probatoriului și nici o reindividualizare a pedepsei aplicată în mod definitiv

de către instanța de judecată, motivele invocate de

condamnatul-recurent-revizuent nu se înscriu în niciunul dintre cazurile de

revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În plus, din

interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că pe baza

faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de

condamnare a inculpatului.

De altfel, decisivă

este statuarea din Decizia nr. LX (60) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că „cererea de revizuire care se

întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.,

este inadmisibilă”.

Se conchide în

consecință că în mod judicios cererea de revizuire promovată în cauza de față a

fost caracterizată ca inadmisibilă și respinsă ca atare de către instanța de

fond prin hotărârea pronunțată și menținută prin decizia instanței de apel.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul-condamnat R.V.A. împotriva Deciziei

penale nr. 58/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul-revizuent-condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2011.