ÎCCJ, decizie (scj.ro #83388)

8. Rolul activ al instanței. Limitarea lui de principiul disponibilității Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata. Principiul disponibilității Index alfabetic : - cadru procesual - casare - principiul disponibilității - rolul activ al instanței Instanța, în numele exercitării rolului activ nu poate schimba cadrul procesual stabilit de reclamantă în temeiul principiului disponibilității. (Secția comercială, decizia nr.2909 din 3 octombrie 2007) Prin cererea înregistrată la 29 martie 2004 reclamanta SC U. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC UX.

SA București solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea actului adițional autentificat sub nr.17776/14 mai 1993, anularea actului adițional autentificat sub același număr și la aceeași dată cu actul anterior, dar cu un conținut diferit, și anularea actului adițional rectificator, autentificat sub nr.545/5 martie 1998. Prin sentința nr.8069 din 14 iunie 2004 Tribunalul București , Secția comercială a respins ca lipsită de interes acțiunea reclamantei, reținând că aceasta nu a făcut dovada interesului în promovarea acțiunii câtă vreme printr-o altă acțiune a cerut instanței radierea mențiunii nr.21861/1998 cu privire la actele subsecvente ale hotărârii AGA din 21 decembrie 1992. Prin decizia comercială nr.188 din 7 martie 2005, Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, reținând că unicul act întocmit, ca urmare a hotărârii AGA din 21 decembrie 1992,este actul adițional nr.17776/14 mai 1993, care reprezintă un extras din hotărârea AGA menționată, iar vânzarea acțiunilor nominative este valabilă atât față de părți cât și față de creditorii lor, fiind suficient simplul acord de voință al părților, mențiunea făcută pe acțiune și înregistrarea operației în registrul acționarilor.

Prin decizia nr.1101 din 16 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercială, a admis recursul reclamantei împotriva deciziei instanței de apel, pe care o casează, și trimite cauza aceleiași instanțe de apel, pentru rejudecare. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, îndepărtate de obiectul cauzei și al criticilor apelantei, că instanța de apel nu a examinat chestiuni ce țin de legătura dintre actele a căror anulare s-a cerut și hotărârea AGA din 21 decembrie 1992, care a fost anulată prin sentința nr.11257 din 18 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială.

Totodată, nu s-a stabilit dacă actele în cauză sunt consecința măsurilor luate prin hotărârea din 21 decembrie 1992; prin considerentele deciziei, instanța supremă a recomandat instanței de rejudecare să analizeze legitimitatea interesului și problemele legate de procedura prealabilă a înstrăinării acțiunilor, precum și să examineze înscrisurile depuse peste termenul prevăzut de art.305 C. proc. civ., având în vedere că în recurs se pot depune înscrisuri până la închiderea dezbaterilor. Prin decizia comercială nr.621 din 5 decembrie 2006, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei apelante ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a actelor adiționale menționate în petitul acțiunii, care este imprescriptibilă.

Prin aceeași decizie, instanța de apela admis apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, pe fond, reținând că reclamanta apelantă justifică un interes legitim, personal, născut și actual rezultat din dispozițiile art.7 din statutul societății pârâte, potrivit căruia acționarii erau obligați să înstrăineze acțiunile lor cu acordarea unui drept „de primă ofertă” celorlalți acționari oferindu-le acestora, în scris, să cumpere respectivele acțiuni, reclamanta având interes în promovarea cererii de a dobândi acțiuni oferite spre vânzare. Întrucât hotărârea AGA din 21 decembrie 1992 a fost anulată de instanță, rezultă că actele adiționale în discuție urmează același regim juridic.

Împotriva deciziei, pârâta SC UX SA, devenită SC UPX SRL, a declarat recurs, solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art.304 pct.5, 8 și 9 C.proc.civ., în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare a apelului iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de recurentă și, pe fond, respingerea acțiunii introdusă de reclamantă ca lipsită de interes, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

În motivarea recursului său, pârâta a arătat încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.(2), prin necitarea tuturor titularilor de drepturi, evidențiați în actele notariale, a căror anulare s-a cerut, precum și prin citarea greșită a reclamantei intimate la termenul din 5 ianuarie 2007, când nu a fost citată prin administratorul judiciar D.V., care fusese numit la data de 17 octombrie 2006; avocatul părții nefiind angajat de administratorul judiciar, iar angajamentul acestuia neîndeplinind condițiile prevăzute de art.252 alin.(5) din Legea nr.31/1990 republicată. Recurenta a criticat instanța de apel, pentru cercetarea superficială a înscrisurilor din dosar, inclusiv a actului de cesiune, intitulat de către notar, din eroare, ca act adițional și a statutului societății, acte cărora li s-a dat o interpretare greșită.

De asemenea, recurenta a criticat decizia atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, apreciind că instanța nu și- a exercitat rolul activ spre a verifica cadrul procesual, sub aspectul întrunirii tuturor procedurilor legale, examinând cererea de anulare de acte juridice sinalagmatice notariale, fără citarea în cauză a tuturor participanților titulari de drepturi, evidențiați de respectivele acte. A considerat că ,eronat, a apreciat instanța existența unui interes legitim, personal, născut și actual al reclamantei intimate, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art.474 C.civ., ale art.1909 alin.(1) C.civ., ale Legii nr.31/1990 și a statutului societății (art.7.7). Recursul este nefondat.

Dat fiind obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța, acela al constatării nulității unor acte adiționale la actul constitutiv al unei societăți comerciale, în speță, al societății comerciale recurente, și față de cadrul procesual stabilit de reclamanta intimată, și față de lipsa oricărei cereri formulate de recurenta pârâtă de introducere în cauză și a altor persoane, instanța nu putea cita și alte persoane precum ceilalți titulari de drepturi evidențiați în actele notariale. Cât privește critica referitoare la greșita citare a intimatei reclamante de către instanța de apel pentru termenul din 5 ianuarie 2007, s-a constatat că decizia recurată a fost pronunțată la 5 decembrie 2006 iar la 5 ianuarie 2007 nu exista nici un termen de judecată.

Chiar dacă recurenta s-a referit la termenul din 5 decembrie 2006, pentru acel termen reclamanta a fost corect reprezentată prin avocat, cu împuternicirea aflată la dosar și îndeplinind cerințele Legii nr.51/1995, neimpunându-se citarea în cauză a administratorului judiciar, întrucât, potrivit sentinței comerciale nr.2550 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului București , Secția VII Comercială, judecătorul sindic a ridicat numai în parte dreptul de administrare pentru reclamanta intimată, față de care s-a deschis procedura insolvenței. Ca urmare, primul motiv de recurs a fost respins ca neîntemeiat.

Și cel de al doilea motiv de recurs a fost respins, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut corect conținutul art.7 din statutul societății recurente, cele două dispoziții cuprinse, respectiv, în art.7.4 și 7.7 nefiind alternative ci cumulative, vizând procedura de înstrăinare a acțiunilor, precum și natura actului de cesiune ca act adițional la actul constitutiv al societății, nulitatea absolută a acestuia fiind cerută prin acțiunea reclamantei, iar, pe de altă parte, instanța de apel a dat curs îndrumărilor date de instanța supremă, făcând deci aplicare dispozițiilor art.315 C. proc. civ.

Neîntemeiat este și cel de al treilea motiv invocat de recurentă, deoarece, instanța, în numele exercitării rolului activ, nu putea schimba cadrul procesual stabilit de reclamantă în temeiul principiului disponibilității, iar înscrisul din 25 septembrie 1996 depus de recurentă, nu vizează actele adiționale la actul constitutiv, a căror nulitate s-a cerut și care au fost autentificate în 1993, acesta neputând reprezenta un element de nelegalitate a deciziei recurate. Întrucât instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca lipsită de interes, constatând excepția neîntemeiată, instanța de apel, în mod corect, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, făcând aplicare dispozițiilor art.297 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că decizia este legală și temeinică. Cu aplicarea art.312 alin. (1) C. proc.civ., recursul recurentei pârâte SC UPX SRL împotriva deciziei nr.621 din 5 decembrie 2005 a Curții de Apel București, Secția a Va Comercială, a fost respins ca nefondat. Cu aplicarea dispozițiilor art.274 alin .( 1) C. proc. civ., recurenta pârâtă a fost obligată să plătească intimatei reclamante cheltuieli de judecată.