ÎCCJ, decizie (scj.ro #83388)

Limitarea lui de principiul disponibilității

Cuprins pe materii:

Drept procesual civil.

Judecata.

Principiul disponibilității

Index

alfabetic

:

-

cadru

procesual

-

casare

-

principiul

disponibilității

-

rolul

activ al instanței

Instanța, în numele

exercitării rolului activ nu poate schimba cadrul procesual stabilit de

reclamantă în temeiul principiului   disponibilității.

(Secția comercială, decizia nr.2909 din 3 octombrie 2007)

Prin cererea înregistrată la 29 martie 2004 reclamanta SC U. SA

București a chemat în judecată pe pârâta SC UX. SA București

solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să

dispună anularea actului adițional autentificat sub nr.17776/14 mai

1993, anularea actului adițional autentificat sub același număr

și la aceeași dată cu actul anterior, dar cu un conținut

diferit, și anularea actului adițional rectificator, autentificat sub

nr.545/5 martie 1998.

Prin sentința nr.8069 din 14 iunie 2004 Tribunalul

București

,

Secția

comercială a respins ca lipsită de interes acțiunea reclamantei,

reținând că aceasta nu a făcut dovada interesului în promovarea

acțiunii câtă vreme printr-o

altă

acțiune a cerut instanței radierea mențiunii nr.21861/1998 cu

privire la actele subsecvente ale hotărârii AGA din 21 decembrie 1992.

Prin decizia comercială nr.188 din 7 martie 2005, Curtea de Apel

București,  Secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de

fond, reținând că unicul act întocmit, ca urmare a hotărârii AGA

din 21 decembrie 1992,este actul adițional nr.17776/14 mai 1993, care

reprezintă un extras din hotărârea AGA menționată, iar

vânzarea acțiunilor nominative este valabilă atât față de

părți cât și față de creditorii lor, fiind suficient

simplul acord de voință al părților, mențiunea

făcută pe acțiune și înregistrarea operației în

registrul acționarilor.

Prin decizia nr.1101 din 16 martie 2006, Înalta Curte de Casație și

Justiție,  Secția comercială, a admis recursul reclamantei

împotriva deciziei instanței de apel, pe care o casează, și

trimite cauza aceleiași instanțe de apel, pentru rejudecare.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că

decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, îndepărtate de

obiectul cauzei și al criticilor apelantei, că instanța de apel

nu a examinat chestiuni ce țin de legătura dintre actele a căror

anulare s-a cerut și hotărârea AGA din 21 decembrie 1992, care a fost

anulată prin sentința nr.11257 din 18 septembrie 2002,

pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială.

Totodată, nu s-a stabilit dacă actele în cauză sunt

consecința măsurilor luate prin hotărârea din 21 decembrie 1992;

prin considerentele deciziei, instanța supremă

a

recomandat instanței de rejudecare să analizeze

legitimitatea interesului și problemele legate de procedura

prealabilă a înstrăinării acțiunilor, precum și

să examineze înscrisurile depuse peste termenul prevăzut de art.305

C. proc. civ., având în vedere că în recurs se pot depune înscrisuri

până la închiderea dezbaterilor.

Prin decizia comercială nr.621 din 5 decembrie 2006, pronunțată

în rejudecare, Curtea de Apel București,  Secția a V-a

comercială, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune

al reclamantei apelante ca neîntemeiată, având în vedere că

reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a actelor

adiționale menționate în petitul acțiunii, care este

imprescriptibilă.

Prin aceeași decizie, instanța de apela admis apelul formulat de

apelanta reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, pe

care o desființează și trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe, pe fond, reținând că reclamanta apelantă

justifică un interes legitim, personal, născut și actual

rezultat din dispozițiile art.7 din statutul societății pârâte,

potrivit căruia acționarii erau obligați să înstrăineze

acțiunile lor cu acordarea unui drept „de primă ofertă”

celorlalți acționari oferindu-le acestora, în scris, să cumpere

respectivele acțiuni, reclamanta având interes în promovarea cererii de a

dobândi acțiuni oferite spre vânzare. Întrucât hotărârea AGA din 21

decembrie 1992 a fost anulată de instanță, rezultă că

actele adiționale în discuție urmează același regim

juridic.

Împotriva deciziei, pârâta SC UX SA, devenită SC

UPX

SRL, a declarat recurs, solicitând, cu invocarea motivelor

prevăzute de art.304 pct.5, 8 și 9 C.proc.civ., în principal, casarea

deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare a apelului iar în

subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

declarat de recurentă și, pe fond, respingerea acțiunii

introdusă de reclamantă ca lipsită de interes, cu cheltuieli de

judecată în toate fazele procesuale.

În motivarea recursului său, pârâta a arătat încălcarea formelor

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art.105 alin.(2), prin necitarea tuturor titularilor de drepturi, evidențiați

în actele notariale, a căror anulare s-a cerut, precum și prin

citarea greșită a reclamantei intimate la termenul din 5 ianuarie

2007, când nu a fost citată prin administratorul judiciar D.V., care

fusese numit la data de 17 octombrie 2006; avocatul părții nefiind

angajat de administratorul judiciar, iar angajamentul acestuia neîndeplinind

condițiile prevăzute de art.252 alin.(5) din Legea nr.31/1990

republicată.

Recurenta a criticat  instanța de apel, pentru cercetarea

superficială a înscrisurilor din dosar, inclusiv a actului de cesiune,

intitulat de către notar, din eroare, ca act adițional și a

statutului societății, acte cărora li s-a dat o interpretare

greșită.

De asemenea, recurenta a criticat decizia atacată pentru netemeinicie

și nelegalitate, apreciind că instanța nu și-

a

exercitat rolul activ spre a verifica cadrul procesual,

sub aspectul întrunirii tuturor procedurilor legale, examinând cererea de

anulare de acte juridice sinalagmatice notariale, fără citarea în

cauză a tuturor participanților titulari de drepturi,

evidențiați de respectivele acte.

A

considerat că ,eronat, a apreciat instanța existența unui

interes legitim, personal, născut și actual al reclamantei intimate,

făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art.474 C.civ.,

ale art.1909 alin.(1) C.civ., ale Legii nr.31/1990 și a statutului

societății (art.7.7).

Recursul

este

nefondat.

Dat fiind obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța,

acela al constatării nulității unor acte adiționale la

actul constitutiv al unei societăți comerciale, în speță,

al societății comerciale recurente, și față de cadrul

procesual stabilit de reclamanta intimată, și față de lipsa

oricărei cereri formulate de recurenta pârâtă de introducere în

cauză și a altor persoane, instanța nu putea cita și alte

persoane precum ceilalți titulari de drepturi evidențiați în

actele notariale.

Cât privește critica  referitoare la greșita citare a intimatei

reclamante de către instanța de apel pentru termenul din 5 ianuarie

2007, s-a constatat că decizia recurată a fost pronunțată

la 5 decembrie 2006 iar  la 5 ianuarie 2007 nu exista nici un termen de

judecată. Chiar dacă recurenta s-a referit la termenul din 5 decembrie

2006, pentru acel termen reclamanta a fost corect reprezentată prin

avocat, cu împuternicirea aflată la dosar și îndeplinind

cerințele Legii nr.51/1995, neimpunându-se citarea în cauză a

administratorului judiciar, întrucât, potrivit sentinței comerciale nr.2550

din 17 octombrie 2007 a Tribunalului București , Secția VII

Comercială,  judecătorul sindic a ridicat numai în parte dreptul

de administrare pentru reclamanta intimată, față de care s-a

deschis procedura insolvenței.

Ca urmare, primul motiv de

recurs

a fost respins ca

neîntemeiat.

Și cel de al doilea motiv de recurs a fost respins, întrucât, pe de

o parte, instanța de apel a reținut corect conținutul art.7 din

statutul societății recurente, cele două dispoziții

cuprinse, respectiv, în art.7.4 și 7.7 nefiind alternative ci cumulative,

vizând procedura de înstrăinare a acțiunilor, precum și natura

actului de cesiune ca act adițional la actul constitutiv al

societății, nulitatea absolută a acestuia fiind cerută prin

acțiunea reclamantei, iar, pe de altă parte, instanța de apel a

dat curs îndrumărilor date de instanța supremă, făcând deci

aplicare dispozițiilor art.315 C. proc. civ.

Neîntemeiat este și cel de al treilea motiv invocat de recurentă,

deoarece, instanța, în numele exercitării rolului activ, nu putea

schimba cadrul procesual stabilit de reclamantă în temeiul principiului

disponibilității, iar înscrisul din 25 septembrie 1996 depus de

recurentă, nu vizează actele adiționale la actul constitutiv, a

căror nulitate s-a cerut și care au fost autentificate în 1993,

acesta neputând reprezenta un element de nelegalitate a deciziei

recurate.

Întrucât instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca

lipsită de interes, constatând excepția neîntemeiată,

instanța de apel, în mod corect, a admis apelul reclamantei, a

desființat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare primei instanțe, făcând aplicare dispozițiilor

art.297 alin. (1) C. proc. civ., astfel că decizia

este

legală și temeinică.

Cu aplicarea art.312 alin.

(1) C. proc.civ.,  recursul

recurentei pârâte SC UPX SRL împotriva deciziei nr.621 din 5 decembrie 2005

a  Curții de Apel București, Secția a Va Comercială, a

fost respins ca nefondat.

Cu aplicarea dispozițiilor art.274 alin

.(

1) C.

proc. civ., recurenta pârâtă a fost obligată să

plătească intimatei reclamante cheltuieli de judecată.