ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 621/2005

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 ianuarie

2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 1699/P/AP/2004 s-a

dispus printre altele, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților S.H.M.,

G.I., A.D., S.E., G.G. și R.C.I.

În motivarea încheierii s-a

reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C.

proc. pen., cu privire atât la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și

la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar avea lăsarea în

libertate a inculpaților, ceea ce impune menținerea în continuare a stării de

arest a acestora.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.I., care a susținut că nu sunt

probe care să ateste că punerea sa în libertate ar prezenta pericol pentru

ordinea publică.

Critica va fi examinată în

raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.,

constatându-se însă că măsura dispusă este conformă legii.

Astfel, în cauză măsura

arestării preventive a inculpatului a fost luată de un organ judiciar competent

respectiv, Tribunalul Brașov existând motive verosimile de a bănui că acesta a

participat la comiterea unei infracțiuni.

Temeiul juridic al acestei

măsuri preventive l-a constituit pentru inculpatul G.I., dispozițiile art. 148 lit.

h) C. proc. pen.

Ulterior, măsura arestării

preventive a fost menținută corect pe baza condamnării chiar nedefinitive,

pronunțată însă de o instanță competentă.

Astfel, prin sentința penală

nr. 528 din 1 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 2250/2003,

inculpatul G.I. a fost condamnat pentru comiterea unei complicități la o

infracțiune de furt calificat la o pedeapsă de 13 ani închisoare, în condițiile

art. 71 și art. 64 C. pen.

În prezent cauza se află pe

rolul Curții de Apel Brașov pentru soluționarea recursurilor declarate de

inculpați.

Deși se susține, de recurent

că, lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, este

evident că, așa cum s-a reținut, lăsarea sa în libertate ar crea o stare de

nesiguranță membrilor colectivității, fapta acestuia presupunând o lezare a

ordinii de drept, ca parte a ordinii publice.

Prin urmare, menținându-se

în continuare temeiurile de fapt și de drept care au condus la luarea măsurii

arestării preventive se impunea în temeiul art. 160

b

C. proc. pen.,

menținerea în continuare a stării de arest și a acestui inculpat.

Acestea sunt motivele pentru

care critica este nefondată și în baza art. 385

9

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat cu

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat G.I., împotriva încheierii din 5 ianuarie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 1699/P/AP/2004 al Curții de Apel Brașov.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2005.