ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 535/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1421/P/Ap/2003, Curtea de Apel Brașov în temeiul art. 300 2 , cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpaților G.V. și B.C. trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. În motivarea acestei încheieri s-a arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare la pedepse cu închisoarea, chiar nedefinitivă și că nu au intervenit împrejurări noi care să justifice revocarea, se impune menținerea arestării preventive în condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru greșita menținere a arestării preventive considerând, că în cauză nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, astfel că au solicitat revocarea acesteia. Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri. În cauză verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatele de arestare preventivă emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la 15 și respectiv 19 noiembrie 2002 se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul G.V.

îl constituia prevederile art. 148 lit. e) și h) C. proc. pen., respectiv există temerea că va comite o nouă infracțiune, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită era mai mare de 2 ani și lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol pentru ordinea publică, iar față de inculpatul B.C. temeiul juridic l-a constituit, de asemenea, dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., dar și lit. f) a aceluiași text, și anume că inculpatul este recidivist. Analizând recursurile declarate raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestora pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată, cauza aflându-se la instanța de apel.

Față de această situație, urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere. În consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații G.V. și B.C. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 17 decembrie 2003 de către Curtea de Apel Brașov, ca nefondate. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 700.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2004.