Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 459/2004

HOTĂRÂRE
27.01.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 459/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr.344 din 2 decembrie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția penală a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov privind pe inculpatul B.V. și a constatat că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză. Examinând din oficiu, minuta acestei decizii, instanța de control judiciar a constatat existența unei erori materiale , în sensul că, deși inculpatul B.V. este arestat și în această cauză, a omis a se pronunța în legătură cu menținerea stării de arest a acestuia.

În consecință, prin încheierea din 5 decembrie 2003 , Curtea de Apel Brașov a apreciat că această omisiune este o eroare materială și conform art.195 din Codul de procedură penală, a îndreptat-o în sensul că în minuta deciziei penale nr.344, după alineatul al doilea, se va adăuga un nou alineat, și anume : „Menține starea de arest și deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului din 16 aprilie 2003 la zi „. Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat inculpatul, care, va fi respins ca nefondat, întrucât temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare menținerea ei, conform dispozițiilor cuprinse în art.160 b alin.3 C.proc.pen. , coroborate cu cele ale art.148 alin.1 lit.f și h din același cod, cu atât mai mult cu cât a intervenit o hotărâre de condamnare.

De altfel ,inculpatul nici nu putea ataca cu recurs această încheiere de îndreptare a unei erori materiale , în raport cu dispozițiile exprese cuprinse în art.385 1 alin.2 C.proc.pen., potrivit cărora: „ Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs”. În concluzie, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.385 15 alin.1 pct.1 lit.b C.proc.pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V. și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva încheierii din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov,pronunțată în dosarul nr.1000 P/A/2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 750.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu , se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 535/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1421/P/Ap/2003, Curtea de Apel Brașov în temeiul art. 300 2, cu referire la art. 160 b alin. (
ÎCCJ 2004-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4184/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 4 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1204/P/AP/2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inc
ÎCCJ 2006-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1109/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 139/Ap/2006, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului D.M., î
ÎCCJ 2004-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4073/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 21 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 989/P/Ap/2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului incu
ÎCCJ 2004-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 621/2005
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 1699/P/AP/2004 s-a dispus printre altele, menținerea stării de ares
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă