ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5418/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11

ianuarie 2005, reclamantul B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta

S.N.P.P. SA, anularea deciziei nr. 459 din 7 decembrie 2004 emisă de pârâtă,

decizie prin care a fost respinsă notificarea formulată de reclamant în temeiul

Legii nr. 10/2001 și pe care reclamantul a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor sale.

Prin sentința nr. 1541 din 17 noiembrie

2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată

acțiunea reclamantului.

Prima instanță a reținut, în esență, că

reclamantul nu a probat întinderea dreptului de proprietate invocat asupra

bunurilor mobile și imobile, constând în terenuri petrolifere ce ar fi fost

preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist, acte de

vânzare-cumpărare și inventarele bunurilor depuse la dosar, nefiind suficiente

pentru identificarea și, după caz, evaluarea bunurilor a căror restituire s-a

solicitat prin notificare.

Întrucât, potrivit art. 1169 C. civ.,

reclamantului îi revine sarcina de a proba pretențiile deduse judecății, dovadă

pe care acesta nu a făcut-o în cauză, tribunalul a constatat legalitatea și

temeinicia deciziei atacate, cu consecința respingerii acțiunii formulată de

reclamant ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 561 A din 5 noiembrie

2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de reclamant împotriva susmenționatei

hotărâri, care a fost schimbată în parte.

A fost admisă în parte acțiunea

reclamantului, pârâta fiind obligată să emită dispoziție motivată cu propunerea

de acordare a despăgubirilor pentru următoarele bunuri:

- teren în suprafață de 4189 mp,

dobândit de reclamant în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 231/1947;

- teren în suprafață de 4995 mp,

dobândit de reclamant în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1016/1936;

- teren în suprafață de 4000 mp,

dobândit de reclamant în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1747/1940,

terenuri identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert P.D.

Instanța de apel a reținut, în esență,

că din actele anexate notificării adresate pârâtei, rezultă că reclamantul a

făcut dovada dobândirii de către autorul său, B.B., prin cumpărare a mai multor

suprafețe de teren, din care parte au fost identificate prin probațiunea

administrată în cauză, inclusiv în faza procesuală a apelului.

Titlurile de proprietate exhibate induc

prezumția că dreptul de proprietate astfel dobândit a continuat să existe în

patrimoniul autorului reclamantului, sarcina probei negative, respectiv a

împrejurării invocate de pârâtă că acestea nu s-ar mai fi aflat la data

preluării lor în patrimoniul autorului părții, revenindu-i pârâtei, probă ce nu

a fost făcută în cauză.

S-a reținut, de asemenea, că deși în

cauză nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte modul în care terenurile

identificate au fost preluate de către stat, ele se află în prezent în zona de

exploatare petrolieră a pârâtei, situație ce le face, în conformitate cu

prevederile art. 2 lit. 1) din Legea nr. 10/2001, a fi incluse în categoria

bunurilor preluate abuziv de stat în accepțiunea acestei legi.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 248

pentru completarea listei anexă nr. 4 a Legii nr. 119/1948 (f 30 dosar fond),

exploatarea minieră B.B. a făcut obiectul naționalizării în temeiul acestei

legi, înscrisurile aflate la filele 11, 18-20, 24, 33 și 42 (dosar fond),

făcând dovada preluării efective de către pârâtă a sondelor petroliere și a

utilajelor deținute de autorul apelantului, în temeiul acestui act normativ.

Dat fiind constatările anterioare și în

lipsa unor dovezi administrate de pârâtă în sensul că aceste terenuri ar fi

fost preluate de la terțe persoane ori a unui titlu în temeiul căruia acestea

au ajuns în posesia sa, s-a apreciat că în favoarea reclamantului se poate

reține prezumția că aceste imobile, identificate în cauză au fost preluate de

stat tară titlu, prezumție instituită și prin normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, în lipsa dovezii formale de preluare a imobilului de către

stat.

Pentru restul terenului pretins de

către reclamant în cauză, de aproximativ 7,68 ha, instanța de apel a reținut

netemeinicia pretențiilor părții, câtă vreme în cauză nu s-a făcut dovada că

acestea au fost preluate în mod abuziv de către stat.

S-a avut în vedere că toate expertizele

efectuate în cauză au concluzionat în sensul imposibilității obiective de

identificare a acestora, ca și a celorlalte elemente pretinse de legea specială

pentru a atrage incidența normelor sale, dar și pentru că înscrisul invocat în

acest sens (fișa personală întocmită de Sfatul Popular regional Ploiești la

data de 17 mai 1956 pentru defunctul B.B.) atestă la data emiterii sale

deținerea de către autorul părții a unei suprafețe de 8,31 ha, din care 7,50 ha

„neproductiv", teren situat în extravilanul localității și exceptat astfel

de la restituire pe temeiul legii speciale (art. 8 din Legea nr. 10/2001).

In ceea ce privește bunurile mobile ce

au făcut obiectul notificării, s-a reținut că apelantul și-a întemeiat pretențiile

pe dispozițiile legii speciale, perspectivă în raport cu care acestea au fost

analizate în acest cadru, sens în care, invocându-se prevederile art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează ipoteza utilajelor și instalațiilor

preluate de stat sau de alte persoane juridice, s-a relevat că, în speță,

cerințele textului invocat nu sunt îndeplinite.

S-a arătat că norma evocată pretinde

pentru restituire că aceste instalații sau utilaje să fi fost preluate odată cu

imobilul și să nu fi fost casate, înlocuite sau distruse, adică este necesară

dovada existenței acestor bunuri în materialitatea lor, la momentul discutării

măsurilor reparatorii pretinse pentru astfel de bunuri.

Or, în cauză, nu s-au produs probe în

sensul că bunurile mobile pretinse îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 6

din lege mai sus citat, motiv pentru care, și în raport de manifestarea de

voință a părții exprimată la termenul de judecată din apel la data de 22

octombrie 2009 în sensul restituirii doar a terenurilor identificate prin

expertiza tehnică administrată în apel, curtea a dispus restituirea bunurilor

în modalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit celor consemnate

în dispozitivul deciziei sale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs părțile criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului și

casarea hotărârii atacate.

Reclamantul B.C. a susținut, în

dezvoltarea recursului său, că de la data notificării - 14 august 2001 - până

la data pronunțării deciziei în apel, situația terenurilor menționate în

dispozitivul hotărârii curții de apel s-a schimbat, sondele aflate pe

terenurile de 4.189 mp, respectiv de 4995 mp fiind închise sau nefuncționale,

în timp ce suprafața de 4000 mp este liberă, nefiind ocupată de vreo instalație

petrolieră.

A susținut că nu poate fi prejudiciat

în dreptul său de a-i fi restituite terenurile în natură datorită relei

credințe a pârâtei care, fără temei, a respins solicitarea sa și care, prin

omisiune, a îngreunat sau chiar împiedicat, pe parcursul celor opt ani scurși

de la data formulării notificării, stabilirea situației de fapt a terenurilor

pe care le deține și care au constituit proprietatea antecesorului său.

A mai învederat că un argument

suplimentar în susținerea pretenției sale de restituire a bunurilor arătate în

natură, îl constituie faptul că terenurile vecine celor a căror restituire o

solicită au fost restituite în natură proprietarilor de drept, terenuri pe care

în prezent se desfășoară alte activități decât cele petroliere - service auto,

parcuri de mașini, spălătorii auto etc.

In consecință, consideră că se impune

casarea deciziei în scopul stabilirii situației reale a bunului la nivelul

anului 2010, măsură ce ar fi de natură să asigure respectarea principiului

consfințit de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 250/2007, al restituirii în natură a bunurilor

supuse domeniului său de reglementare.

Pârâta SC O.M.V. P. SA, invocând

același motiv de recurs, a susținut ca fiind greșită dispoziția instanței de

apel întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive de către stat a

bunului în litigiu.

Actele de vânzare-cumpărare exhibate de

reclamant datând din perioada 1921 - 1936 atestă dreptul antecesorului

reclamantului asupra acestor bunuri, însă doar la data dobândirii acestora și

nu ulterior anului 1945.

In acest fel, cu încălcarea

prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel nu a

administrat probele necesare lămuririi acestui aspect, situație în raport cu

care și constatând că reclamantul nu a făcut dovada menționată, a solicitat

admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul

respingerii apelului reclamantului și menținerii ca legală și temeinică a

hotărârii tribunalului.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 10/2001 „în înțelesul prezentei legi prin imobile preluate în mod

abuziv se înțelege ... orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele

preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale

puterii sau ale administrației locale".

Textul art. 3 alin. (1) lit. a) și art.

22 din aceeași lege impune, într-adevăr, că sarcina probei proprietății și a

deținerii legale a acesteia la momentul preluării/deposedării abuzive revine

persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, dovadă ce a fost făcută în cauză

și cu privire la care pârâta nu a contestat realitatea susținerilor

reclamantului.

Pârâta a susținut că reclamantul nu a

făcut dovada preluării abuzive de către stat sau autorităților sale a bunurilor

pretinse, ceea ce ar atrage inaplicabilitatea actului special de reparație

raportului juridic litigios. Această susținere legal nu a fost primită,

justificat de faptul că în interpretarea normei legale sus evocate, în cazul în

care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării de

către stat, faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului (sau al

unității deținătoare), ce nu a prezentat un act în sensul dovedirii titlului cu

care deține bunul constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci

fără titlu.

Ca urmare, criticile invocate în

recursul pârâtei, deținătoarea bunurilor pretinse în cauză, se vădesc a nu fi

fondate, motiv pentru care recursul acestei părți urmează să fie respins.

Cât privește recursul reclamantului se

constată că, de asemenea, legal instanța de apel a dispus acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, justificat de imposibilitatea restituirii în

natură, aspect constatat nemijlocit de expertul desemnat de instanță, dar și

raportat la destinația bunurilor, ocupate cu instalații petroliere, într-o zonă

de exploatare petrolieră, situație de natură a le face improprii restituirii în

natură solicitată de parte.

Constatând incidența ipotezei

dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se verifică a fi legală

aplicarea normei art. 11 alin. (8) din aceeași lege pentru bunurile imposibil

de restituit în natură.

Susținerile reclamantului în sensul că

aceste terenuri pot fi restituite în natură justificat și de faptul că terenuri

aflate în vecinătatea acestora au fost restituite proprietarilor riverani, în

lipsa unor dovezi în acest sens, nu poate fi primită și nu i se poate da

eficiență pretinsă de parte, constituindu-se într-o critică formală.

Ca urmare, față de cele ce preced în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul B.C. și de pârâta SC O.M.V. P. SA împotriva deciziei

nr. 561 A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 octombrie 2010.