Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4283/2004

HOTĂRÂRE
17.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4283/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1286/P/Ap/2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelanților inculpați P.E. și C.P., în baza 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs ambii inculpați. Înalta Curte constată, că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, publicată în (M. Of.

nr. 748/26.10.2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . În conformitate cu prevederile art. 160 b alin. (3), astfel cum au fost modificate prin aceeași ordonanță de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații au comis fapta de tâlhărie în forma calificată, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații P.E. și C.P. au fost, inițial, arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpaților: P.E. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare [(în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.)] și C.P.

la pedeapsa de 8 ani, 11 luni și 16 zile închisoare (tot pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie), pronunțată de Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 330/ S din 17 iunie 2004. Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, aceștia trimiși în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Ambii inculpați posedă antecedente penale, C.P. fiind recidivist, iar P.E. a fost condamnat în timpul minorității. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 800.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.P. și P.E. împotriva Încheierii pronunțate la 13 august 2004 de Curtea de Apel Brașov, în dosar nr. 1268/P/Ap/2004. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6197/2004
Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 27 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1095/P/Ap/2004, Curtea de Apel Brașov a menținut arestarea preventivă a apelanților inculpați C.S
ÎCCJ 2004-06-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4184/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 4 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1204/P/AP/2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inc
ÎCCJ 2005-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2542/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1095/N/2005 s-a menținut arestarea preventivă a
ÎCCJ 2003-12-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 535/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1421/P/Ap/2003, Curtea de Apel Brașov în temeiul art. 300 2, cu referire la art. 160 b alin. (
ÎCCJ 2004-09-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3531/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 mai 2005 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 1595/A/2004 s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților în baza art. 30
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă