ÎCCJ, decizie (scj.ro #84560)

Furt. Tâlhărie. Înscenarea violenței

Cuprins pe materii

: Drept penal. Partea

specială. Furtul. Tâlhăria. Latura obiectivă

Indice alfabetic

: Drept penal

-

Furt

-

Tâlhărie

C. pen

., art. 208, art. 209,

art. 211

Înțelegerea între două persoane de a sustrage un bun aflat asupra uneia dintre

ele, dar aparținând altuia, prin simularea unei agresiuni asupra acesteia și

luarea bunului de cea de-a doua constituie infracțiunea de furt, iar nu aceea

de tâlhărie, însușirea nefiind săvârșită printr-o agresiune reală asupra unei

persoane vătămate.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

6236 din 24 noiembrie 2004

Prin sentința nr. 486 din 19 mai 2003, Tribunalul București, secția I

penală, a condamnat pe inculpații M.G. și I.R.  pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen.,

respectiv a complicității la această infracțiune.

Instanța a reținut că, la 12 aprilie 2001, S.E., contabilă la SC

„C”,   s-a deplasat la bancă  pentru a ridica banii pentru

salarii împreună cu inculpatul I.R. agent de pază, șofer însoțitor pentru

asemenea transporturi.

La sediul băncii, după încasarea sumei de 350 de milioane de lei, inculpatul a

așezat bani într-o sacoșă, mergând apoi împreună cu contabila spre locul unde

se afla autoturismul.

În timp ce inculpatul încerca să deschidă portiera, s-a apropiat o persoană

care a lovit pe I.R. cu palma peste față, iar după ce acesta a căzut, i-a smuls

sacoșa cu banii din mână și a fugit.

În urma cercetărilor s-a stabilit că între inculpatul  I.R. și inculpatul

M.G., care a luat banii, a existat o înțelegere în vederea sustragerii

acestora.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 576 din 9 august

2004, a respins apelurile declarate de  procuror și de inculpați.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul a declarat recurs, susținând

că fapta trebuia încadrată ca furt calificat, iar nu ca tâlhărie.

Recursul este fondat.

Din probele administrate rezultă că inculpatul I.R. a comunicat celuilalt

inculpat că urmează să se deplaseze la bancă să ridice o importantă sumă de

bani, cei doi luând legătura prin telefon și în timpul deplasării spre bancă.

După încasarea banilor, simulând că îl atacă pe I.R., inculpatul M.G. i-a

aplicat o lovitură cu palma peste față, acesta căzut, iar el i-a smuls sacoșa

cu bani și a fugit. În următoarele zile inculpații au împărțit banii sustrași.

Așadar, pe baza înțelegerii stabilite între cei doi inculpați, M.G. a sustras

cele 350 milioane de lei fiind ajutat de inculpatul I.R.

Fapta celor doi inculpați constituie infracțiunea de furt calificat săvârșită

de unul în calitate de autor, iar celălalt în calitate de complice.

Pentru existența infracțiunii de tâlhărie, reținută de prima instanță și cea de

apel, se cere ca violențele să fie exercitate asupra persoanei vătămate; or, în

speță, inculpații au simulat că unul îl lovește pe celălalt, încercând prin

aceasta să împiedice stabilirea realității, identificarea făptuitorilor și

recuperarea prejudiciului.

Inculpații înțelegându-se să însceneze furtul prin violență, nu se poate

reține ca reală una din acțiunile specifice infracțiunii complexe de tâlhărie,

ci numai a infracțiunii  de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1)

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.

În consecință recursul procurorului a fost admis, s-au casat hotărârile

atacate, s-a schimbat încadrarea juridică în sensul considerentelor ce preced

și s-a dispus condamnarea inculpaților potrivit noii încadrări.