ÎCCJ, decizie (scj.ro #84560)

Furt. Tâlhărie. Înscenarea violenței Cuprins pe materii : Drept penal. Partea specială. Furtul. Tâlhăria. Latura obiectivă Indice alfabetic : Drept penal - Furt - Tâlhărie C. pen ., art. 208, art. 209, art. 211 Înțelegerea între două persoane de a sustrage un bun aflat asupra uneia dintre ele, dar aparținând altuia, prin simularea unei agresiuni asupra acesteia și luarea bunului de cea de-a doua constituie infracțiunea de furt, iar nu aceea de tâlhărie, însușirea nefiind săvârșită printr-o agresiune reală asupra unei persoane vătămate. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6236 din 24 noiembrie 2004 Prin sentința nr. 486 din 19 mai 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații M.G.

și I.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., respectiv a complicității la această infracțiune. Instanța a reținut că, la 12 aprilie 2001, S.E., contabilă la SC „C”, s-a deplasat la bancă pentru a ridica banii pentru salarii împreună cu inculpatul I.R. agent de pază, șofer însoțitor pentru asemenea transporturi. La sediul băncii, după încasarea sumei de 350 de milioane de lei, inculpatul a așezat bani într-o sacoșă, mergând apoi împreună cu contabila spre locul unde se afla autoturismul. În timp ce inculpatul încerca să deschidă portiera, s-a apropiat o persoană care a lovit pe I.R. cu palma peste față, iar după ce acesta a căzut, i-a smuls sacoșa cu banii din mână și a fugit.

În urma cercetărilor s-a stabilit că între inculpatul I.R. și inculpatul M.G., care a luat banii, a existat o înțelegere în vederea sustragerii acestora. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 576 din 9 august 2004, a respins apelurile declarate de procuror și de inculpați. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul a declarat recurs, susținând că fapta trebuia încadrată ca furt calificat, iar nu ca tâlhărie. Recursul este fondat. Din probele administrate rezultă că inculpatul I.R. a comunicat celuilalt inculpat că urmează să se deplaseze la bancă să ridice o importantă sumă de bani, cei doi luând legătura prin telefon și în timpul deplasării spre bancă. După încasarea banilor, simulând că îl atacă pe I.R., inculpatul M.G.

i-a aplicat o lovitură cu palma peste față, acesta căzut, iar el i-a smuls sacoșa cu bani și a fugit. În următoarele zile inculpații au împărțit banii sustrași. Așadar, pe baza înțelegerii stabilite între cei doi inculpați, M.G. a sustras cele 350 milioane de lei fiind ajutat de inculpatul I.R. Fapta celor doi inculpați constituie infracțiunea de furt calificat săvârșită de unul în calitate de autor, iar celălalt în calitate de complice. Pentru existența infracțiunii de tâlhărie, reținută de prima instanță și cea de apel, se cere ca violențele să fie exercitate asupra persoanei vătămate; or, în speță, inculpații au simulat că unul îl lovește pe celălalt, încercând prin aceasta să împiedice stabilirea realității, identificarea făptuitorilor și recuperarea prejudiciului.

Inculpații înțelegându-se să însceneze furtul prin violență, nu se poate reține ca reală una din acțiunile specifice infracțiunii complexe de tâlhărie, ci numai a infracțiunii de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. În consecință recursul procurorului a fost admis, s-au casat hotărârile atacate, s-a schimbat încadrarea juridică în sensul considerentelor ce preced și s-a dispus condamnarea inculpaților potrivit noii încadrări.