ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2083/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 213 din 12

martie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați

inculpații G.L., în baza art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 74 și

art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare și S.S., în baza art. 208 alin.

(1) și art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3

ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 86

4

C. pen.,

s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2

ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 614 din 12 iunie

1997 a Judecătoriei sectorului 6 și executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată

în cauză, urmând ca inculpatul să execute 6 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-au dedus

perioadele arestării preventive pentru inculpata G.L. de la 25 august 2001, la

zi și pentru inculpatul S.S. de la 3 septembrie 2001, la zi și perioada

executată anterior de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că în ziua de 24 august 2001, inculpatul S.S. a vizitat-o la

domiciliu pe inculpata G.L. ocazie cu care au luat hotărârea să meargă împreună

la magazinele din zona Pieții Titan – Sălăjan, sector 3, pentru a fura bani și

valori de la cetățenii aflați în aceste locuri aglomerate.

Astfel, inculpații au pătruns în

magazinul aparținând S.C. M.L.C. S.R.L. s-au apropiat de partea vătămată A.V.R.

și în timp ce aceasta vorbea la telefonul mobil, i-au sustras din poșetă

portofelul apoi cei doi făptuitori au fugit.

Partea vătămată a reușit să o ajungă

din urmă pe G.L., care pentru a-și asigura scăparea a început să o lovească pe

păgubașă, a tras-o de păr și a împins-o. În cele din urmă inculpata a fost

imobilizată de doi lucrători de poliție. Celălalt făptuitor a fost depistat și

reținut la data de 3 septembrie 2001.

Situația de fapt și vinovăția au

fost stabilite în baza procesului-verbal de constatare, întocmit de organele de

urmărire penală, a declarațiilor părții vătămate A.V.R., a declarațiilor

martorilor S.B.M., H.C. și Z.D., probe coroborate cu recunoașterile sincere și

amănunțite ale inculpaților.

Având în vedere conduita sinceră și

contribuția la depistarea celuilalt făptuitor, instanța a recunoscut în

favoarea inculpatei G.L. circumstanțe atenuante, coborând pedeapsa sub minimul

legal.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 403 din 26 iunie 2002, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința

primei instanțe și rejudecând cauza a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74

și art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatei G.L. de la 3 ani

la 5 ani închisoare.

Totodată, au fost deduse pentru

inculpata G.L. durata arestării preventive de la 25 august 2001, la zi și

pentru inculpatul S.S., durata arestării de la 3 septembrie 2001, la zi și

perioada executată de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpata

G.L. și s-a respins apelul declarat de inculpatul S.S.

Pentru a decide astfel, instanța de control

judiciar, primind criticile din apelul procurorului a considerat că reținerea

circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatei G.L. nu se justifică și că

pedeapsa ce i-a fost aplicată nu este corect individualizată în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Referitor la critica din apelul

inculpatului S.S. în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea severă, instanța a considerat

că sancțiunea este conformă cu pericolul social al faptei și făptuitorului și

că nu există temeiuri de reducere a cuantumului pedepsei.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal inculpații care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susținut că pedepsele aplicate sunt prea

severe solicitând reducerea lor.

Inculpata recurentă G.L., în baza art.

17 al aceluiași text, a mai criticat hotărârea arătând că sustragerea bunului

nu s-a făcut cu violență și că în mod greșit a fost reținută infracțiunea de

tâlhărie, în loc de infracțiunea de furt calificat.

Recursurile declarate sunt

neîntemeiate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că, instanțele au stabilit că inculpații G.L. și S.S. în

baza unei înțelegeri prealabile au sustras la 24 august 2001 portofelul părții

vătămate A.V.R. profitând de aglomerația dintr-un magazin, după care au fugit

de la locul faptei.

Inculpata a fost urmărită și prinsă

de păgubită și pentru a-și asigura scăparea, a exercitat acte de violență

asupra persoanei vătămate.

Ca urmare, instanțele au reținut în

mod corect că fapta inculpatei G.L. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., iar fapta inculpatului

S.S. elementele infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1)

și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.

Referitor la pedepsele aplicate se

constată că acestea au fost individualizate în conformitate cu dispozițiile art.

72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social al faptei, împrejurările

săvârșirii ei și persoana infractorilor, ambii dovedind sinceritate, inculpatul

S.S. aflându-se în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Pedepsele astfel aplicate, la care în

cazul inculpatului S.S. a fost adăugată o pedeapsă anterioară conform art. 86

4

C. pen., sunt de natură a asigura potrivit art. 52 din același cod, prevenirea

generală și integrarea în comunitate a celor doi inculpați.

În consecință, criticile formulate

de recurenți în sensul greșitei individualizări a pedepselor și de inculpata G.L.

în sensul greșitei încadrări juridice dată faptei, nu pot fi primite.

Întrucât motivele de recurs invocate

sunt nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca nefondat, cu

obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.

Se vor deduce din pedepse,

perioadele arestării preventive de la 25 august 2001, la 7 mai 2003 pentru

inculpata G.L. și de la 3 septembrie 2001, la 7 mai 2003 și respectiv de la 4

iulie 1996, la 13 august 1996 pentru inculpatul S.S.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații G.L. și S.S. împotriva deciziei penale nr. 403/ A din

26 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepse, perioada

arestării preventive de la 25 august 2001, la 7 mai 2003 pentru inculpata G.L.

și de la 3 septembrie 2001, la 7 mai 2003 și, respectiv, de la 4 iulie 1996, la

13 august 1996 pentru inculpatul S.S.

Obligă pe inculpați la plata sumei

de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2003.