ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3520/2003

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 119 din 11 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au fost condamnați, printre alții, inculpații: - C.M.M. la două pedepse de câte 3 ani și 9 luni închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 3 luni, în final acesta urmând să execute 4 ani închisoare.

- G.V.V. la două pedepse de câte 2 ani și 9 luni închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b), art. 80 și cu referire la art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 3 luni, în final acesta având de executat 3 ani închisoare. A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 22 decembrie 2001 la zi, pentru fiecare inculpat.

Prin aceeași hotărâre au mai fost condamnați și inculpații M.C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 99 C. pen., art. 74, art. 76 și art. 13 din același cod și S.P. la pedeapsa rezultantă de un an și 9 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 99, art. 74 și art. 76 C. pen. Totodată, s-a constatat că părțile vătămate R.A. și D.P. nu s-au constituit părți civile, prejudiciile fiind acoperite prin restituirea bunurilor sustrase. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 22 decembrie 2001, cei patru inculpați s-au înțeles să deposedeze de bunuri persoane, în vederea obținerii unor sume de bani.

În acest scop, împreună cu martorii V.O. și C.L., inculpații au acostat-o pe partea vătămată R.A. pe B-dul. I.C. Brătianu, au condus-o spre Pasajul Universității unde, prin amenințare cu un cuțit, i-au luat un telefon mobil. De menționat că martorii V.O. și C.L., îndepărtați de inculpați cu amenințarea că vor fi bătuți, s-au deplasat în interiorul pasajului pentru a găsi un agent de pază, căruia să-i relateze cele întâmplate. La scurt timp după comiterea infracțiunii, inculpații s-au deplasat în zona magazinului C. și prin violență au deposedat-o pe partea vătămată D.P. de suma de 130.000 lei. Actele de cercetare penală au stabilit că inculpatul G.V.V. îi acoperea cu spatele pe autorii faptelor, pentru ca persoanele care treceau prin apropiere să nu sesizeze cele întâmplate.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerilor și declarațiilor părților vătămate, proceselor verbale de recunoaștere din grup, rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică, anchetelor sociale efectuate în cauză, dovezilor de restituire a bunurilor sustrase, depozițiile martorilor V.I., C.C., V.W., O.R., probe coroborate cu declarațiile inculpaților. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 377/ A din 3 iulie 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința, a descontopit pedepsele aplicate celor patru inculpați, a înlăturat sporurile de pedeapsă aplicate precum și dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen.

Referitor la inculpații C.M.M. și G.V.V., instanța de apel i-a condamnat la câte 5 ani închisoare, pentru cele două infracțiuni comise, fiecare dintre cei doi inculpați având de executat câte 5 ani închisoare, prin aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. Apelurile formulate de inculpații C.M.M. și G.V.V. au fost respinse ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații C.M.M. și G.V.V., aceștia solicitând reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege, prin reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de pericolul social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În speță, aceste criterii de individualizare au fost respectate de instanța de apel. Astfel, la dozarea pedepselor aplicate celor doi inculpați s-a ținut seama de modul în care inculpații au acționat (după o prealabilă înțelegere) de faptul că aceștia au studiat atent locul comiterii infracțiunilor (într-o zonă în care aveau posibilitatea să dispară cu ușurință) și-au repartizat în amănunțime sarcinile (după ce acostau părțile vătămate, unii le loveau, altul deposeda victimele de bunuri de valoare, altul acoperea cu spatele locul, pentru a nu fi observați de persoanele care întâmplător treceau prin zonă) după care au acționat cu o violență nejustificată, lovind victimele cu pumnii în abdomen și amenințându-le cu un cuțit.

La dozarea pedepselor, instanța de apel a avut în vedere și urmările produse, vârsta fragedă a victimelor (ambele minore) și trauma psihică adusă acestora în urma agresiunilor excesive suportate. Comiterea a două infracțiuni în concurs real, modul de operare a celor patru inculpați, care indică o certă înclinație spre violență, relevă un pericol social ridicat, fapt apreciat de instanța de apel care a aplicat pedepse corespunzătoare, de natură să asigure realizarea scopului coercitiv și preventiv educativ al sancțiunii penale. Faptul că inculpații nu au antecedente penale, nu constituie un motiv pentru aplicarea în mod automat a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.

(așa cum au solicitat inculpații prin recursul declarat) acest aspect fiind avut în vedere de instanță, atunci când aplică dispozițiile art. 72 C. pen., lipsa antecedentelor penale neidentificându-se cu buna comportare avută anterior săvârșirii infracțiunii, în sensul art. 74 lit. a) C. pen. În ceea ce privește atitudinea inculpaților referitor la faptele reținute în sarcina lor este de precizat că aceștia nici nu puteau adopta o altă poziție atâta vreme cât probele administrate indicau clar vinovăția lor (de altfel inculpatul G.V.V. a negat în faza de urmărire penală participarea sa la comiterea infracțiunilor), motiv pentru care nu se poate reține circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

Toate aceste elemente de circumstanțiere a faptelor și făptuitorilor au fost analizate de instanța de apel, iar pedepsele aplicate, (minimul prevăzut de textul sancționator) corespund criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., motiv pentru care recursurile declarate sunt nefondate și vor fi respinse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M.M. și G.V.V., împotriva deciziei penale nr. 377/ A din 3 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestării preventive de la 22 decembrie 2001, la 27 august 2003. Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 27 august 2003.