ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1686/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 736 din 30

iulie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat

inculpatul V.A. în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., la 2 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

durata arestării preventive de la 6 aprilie 2002 la zi.

În baza art. 221 C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpatului H.A. la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 6 luni.

S-au aplicat dispozițiile art. 359

C. proc. pen. și s-a constatat că inculpatul a fost arestat de la 5 aprilie

2002, la 10 aprilie 2002.

Totodată, s-a luat act că partea

vătămată M.P.C. nu s-a constituit parte civilă și în baza art. 118 lit. d) C.

pen., s-a dispus confiscarea a câte 500.000 lei de la fiecare inculpat.

În fapt, s-a reținut că, la data de

1 martie 2002, inculpații s-au întâlnit întâmplător în cartierul Militari și

s-au hotărât să se deplaseze împreună la domiciliu. Ajungând în dreptul

magazinului S. cei doi inculpați s-au apropiat de partea vătămată M.P.C. care

era însoțit de martorul B.M., persoană cunoscută de inculpatul H.A.

Acesta din urmă le-a cerut celor doi

o țigare, partea vătămată a scos din buzunarul pantalonilor un pachet de

țigări, împreună cu un telefon mobil. Inculpatul V.A. a solicitat părții

vătămate telefonul mobil pentru a se uita la el, însă partea vătămată nu a

făcut vreun gest din care să rezulte intenția de a i-l înmâna, astfel încât,

inculpatul i l-a smuls din mână și a fugit.

Ulterior, cei doi inculpați s-au

reîntâlnit și au vândut telefonul mobil împărțind banii.

S-a apreciat că sustragerea s-a

făcut fără violență și că astfel, fapta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de furt calificat.

Având în vedere atitudinea sinceră a

inculpatului V.A. și lipsa antecedentelor penale, instanța a recunoscut în

favoarea acestuia circumstanțe atenuante, coborând sancțiunea sub minimul

legal. Pentru inculpatul H.A. s-a apreciat de către aceeași instanță că scopul

pedepsei poate fi atins prin individualizarea acesteia înspre minimul legal și

fără executare, dispunând suspendarea condiționară a executării pedepsei,

conform art. 81 C. pen.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 643 din 17 octombrie 2002, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat parțial

sentința primei instanțe și rejudecând, a dispus în baza art. 211 alin. (2)

lit. c) cu referire la art. 74 și art. 76 C. pen., condamnarea inculpatului

V.A. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 din același cod.

Totodată, a fost majorată pedeapsa

aplicată inculpatului H.A. de la 6 luni închisoare la un an închisoare și s-au

menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar, primind criticile din apelul parchetului a considerat că

furtul telefonului mobil s-a săvârșit prin folosirea violenței și că astfel,

fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Având în vedere că descoperirea

acestei infracțiuni s-a făcut datorită autodenunțului făcut de inculpat,

instanța a menținut circumstanțele atenuante recunoscute anterior și a coborât

pedeapsa sub minimul legal.

S-a mai considerat întemeiată

susținerea din apelul parchetului, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului

H.A. este prea blândă, majorându-se cuantumul acesteia la un an închisoare.

Totodată, constatând întrunite

cerințele art. 81 C. pen., instanța de apel a menținut dispoziția de suspendare

condiționată a acestei pedepse și a stabilit termenul de încercare la 3 ani.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care,

invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen., a susținut că instanța de control judiciar a dat o greșită încadrare

juridică faptei comise de inculpatul V.A. întrucât, în speță, erau incidente

prevederile art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., nicidecum cele ale art. 211

alin. (2) lit. c) din același cod și că pedeapsa aplicată este prea blândă

impunându-se majorarea ei.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în aceste limite.

Recursul declarat este întemeiat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că fapta de tâlhărie a fost săvârșită de inculpatul V.A. în loc public

la data de 1 martie 2002, anterior modificărilor aduse unor dispoziții C. pen.,

Codul de procedură penală, prin Legea nr. 169/2002 (M.Of. nr. 261/18.04.2002)

și ca atare încadrarea juridică era cea prevăzută de textul art. 211 alin. (1)

și (2) lit. e) C. pen., în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, nicidecum

de cel modificat al alineatului (2) al aceluiași text, prin legea arătată.

În cauză, se impuneau a fi reținute,

atât dispozițiile alineatului (1) al art. 211 C. pen., în care este reliefată

latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, cât și ale agravantei prevăzută la

alineatul (2) lit. e) al aceluiași text, întrucât tâlhăria a fost săvârșită în

loc public.

Mai este de menționat, că prin

modificările aduse întregului text al art. 211 și introducerea unor noi

agravante, ca și prin majorarea limitelor pedepselor pentru tâlhărie,

dispozițiile Legii nr. 169/2002 sunt evident mai severe, astfel că prevederile

anterioare au caracter de lege penală mai favorabilă în sensul art. 13 C. pen.

Rezultă deci, din argumentele ce

preced că instanța de control judiciar a dat o greșită încadrare juridică

infracțiunii de tâlhărie săvârșită de inculpatul V.A., ceea ce constituie caz

de casare conform art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

În consecință, Curtea, urmează a

admite recursul declarat de parchet și a casa decizia atacată numai cu privire

la încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie.

Rejudecând cauza, se va dispune,

conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în aceeași infracțiune

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. e) cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza acestui ultim text, prin

menținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., corect

reținute de instanțe, constând în comportarea sinceră în timpul procesului,

conduita anterioară general bună și lipsa antecedentelor penale, se va aplica

inculpatului o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, în același cuantum cu cel

stabilit în apel, de 3 ani închisoare, sancțiune suficientă pentru realizarea

scopului arătat de art. 52 C. pen., de prevenire a săvârșirii de noi

infracțiuni și de asigurare a reintegrării în comunitate a inculpatului.

Pe cale de consecință, solicitarea

din recursul parchetului de majorare a pedepsei nu poate fi primită.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate, se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive

a inculpatului de la 6 aprilie 2002, la 2 aprilie 2003 și se va stabili ca

onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

643 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind

pe inculpatul V.A.

Casează decizia numai cu privire la

încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat din infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74

- art. 76 C. pen., în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 211 alin. (1) și

(2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod și prin menținerea

aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., condamnă

pe inculpat la 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 6 aprilie 2002, la 2 aprilie 2003.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.