ÎCCJ, decizie (scj.ro #84457)

Tâlhărie. Furt. Agresiune în scopul însușirii unor bunuri Cuprins pe materii : Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Furtul Indice alfabetic : Drept penal - tâlhărie - furt - agresiune în scop de însușire C. pen., art. 208, art. 211 alin. (2) lit. b) După o ceartă într-un local, în stare de beție, cu partea vătămată, urmărirea ei la plecare, agresarea și doborârea acesteia și apoi însușirea mai multor bunuri căzute din buzunarul victimei în cădere, constituie infracțiunea de tâlhărie, iar nu de lovire urmată de furt. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6310 din 8 noiembrie 2005 Prin sentința penală nr. 524 din 29 septembrie 2004, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul S.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. În seara zilei de 21 mai 2004, inculpatul și partea vătămată se aflau într-un bar, unde s-au certat, cel din urmă crezând că inculpatul vrea să-i sustragă portofelul. Ambii fiind sub influența băuturilor alcoolice consumate, în cele din urmă s-au împăcat. Partea vătămată a ieșit din bar fiind urmată la scurt timp de inculpat care, după ce a ajuns-o, a lovit-o cu pumnii, până ce aceasta a căzut. În aceste împrejurări, din buzunarul victimei au căzut două telefoane mobile și un portofel conținând 180.000 de lei, acte de identitate, cartela telefonică și permisul de port armă, bunuri pe care inculpatul le-a însușit.

În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 14-15 zile de îngrijiri medicale. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 135 din 28 aprilie 2005, a admis apelurile declarate de procuror și de inculpat și a modificat pedeapsa. Recursul declarat de inculpat cu privire la încadrarea juridică a faptei este nefondat. Din probele administrate rezultă că instanțele au stabilit o situație de fapt corespunzătoare realității, desprinzându-se fără echivoc că în momentul în care partea vătămată era căzută urmare loviturilor aplicate de inculpat, acesta i-a sustras bunurile menționate, ceea ce înseamnă că a comis infracțiunea de tâlhărie.

În mod corect au reținut instanțele că inculpatul a sustras bunurile după ce partea vătămată a pierdut posesia acestora, tocmai ca urmare a agresiunii din partea inculpatului, nefiind semnificativ faptul că, eventual, hotărârea de a sustrage lucrurile a fost spontană, survenită după ce partea vătămată a căzut și lucrurile i-au căzut din buzunar. Ca atare, critica vizând încadrarea juridică a faptei nu are temei de drept și, în consecință, recursul a fost respins.