ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5576/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 decembrie 2009,

reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților în solidar la plata

celei de-a doua tranșe de 250.000 RON din suma de 500.000 RON stabilită prin decizia

nr. 1859 din 01 noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 247/2005, actualizată, începând

cu 01 noiembrie 2009.

În motivare acțiunii reclamanta

a susținut că prin dispoziția din 08 noiembrie 2006 a Primarului Municipiului București,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 1859 din 01

noiembrie 2007, stabilind titlul de despăgubiri pentru suma de 559.605,43 RON.

Reclamanta a apreciat

că prin trecerea termenului de 1 an de la emiterea deciziei nr. 1859 din 01

noiembrie 2007, în care trebuia plătită prima tranșă, pârâtele se află în întârziere,

asimilată unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, conform art. 2 lit.

i) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

prematuritătii introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 81/2009, care prevede în

art. 22 că „se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în

structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților” deci nu Comisia

Centrală are atribuții de a acorda despăgubiri în numerar.

Prin întâmpinarea formulată

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și inadmisibilitatea acțiunii

reclamantei față de acest pârât.

Prin sentința civilă

nr. 920 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale invocate de

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și a respins ca prematur formulată acțiunea reclamantei

V.M., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Reclamanta a solicitat

prin acțiune, obligarea pârâților în solidar la plata celei de-a doua tranșe din

suma de 500.000 RON, stabilită prin decizia nr. 1859 din 01 noiembrie 2007, emisă

în baza Legii nr. 247/2005, actualizată.

În speță, decizia conținând

titlul de despăgubiri a fost emisă la 01 noiembrie 2007, iar reclamanta și-a exprimat

opțiunea la 17 iunie 2008.

Analizând cu prioritate

excepțiile invocate de pârâți, în raport de disp. art. 137 C.

proc. civ., Curtea de apel le-a apreciat ca întemeiate.

Astfel, referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, instanța a constatat că în conformitate cu art. 20 din

O.U.G. nr. 81/2007 „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează

procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activitățile prevăzute de acte

normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi,

incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei

în acțiuni și activitatea despăgubirilor în numerar”, deci prin urmare, Comisia

Centrală nu are atribuții de a acorda despăgubiri în numerar, ci Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților.

De asemenea, s-a constatat

ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, arătându-se că Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice nu poate sta în judecată decât în condițiile prevăzute de acte

normative speciale și prin autoritățile publice despre care se prevede în mod expres

că reprezintă Statul Român.

Or, regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, este stabilit

în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și prin O.U.G. nr. 81/2007 și H.G. nr. 1095/2005

care stabilesc procedura și plata despăgubirilor.

Pentru considerentele

expuse, au fost admise ca întemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive

a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor; s-a apreciat ca întemeiată și excepția prematurității

acțiunii invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind

respinsă acțiunea ca prematur introdusă.

Astfel, s-a reținut că

în conformitate cu prev. art. 182 lit. a) Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 și art. 18 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare, emiterea

unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite

se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare.

În consecință, plata în

numerar se face în ordinea numerelor de opțiune, în speță cererea de opțiune a reclamantei

fiind înregistrată la 17 iunie 2008, iar până în prezent despăgubirile în numerar

s-au efectuat până la cererea de opțiune înregistrată la 31 martie 2008.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta V.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând, în esență, următoarele:

În mod greșit instanța

de fond a admis excepția prematurității acțiunii, soluție în contradicție cu principiul

executării cu bună credință de către stat a obligațiilor care îi revin față de proprii

cetățeni, obligația de plată fiind una de rezultat și nu de diligență.

În același sens s-a pronunțat

și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze împotriva statului român

reținând că prin absența unor reacții coerente și rapide din partea autorităților,

acesta și-a încălcat obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de

proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

Recursul este fondat.

Instanța de fond a respins

cererea reclamantei V.M. reținând că plata în numerar a despăgubirilor se face în

ordinea numerelor de opțiune, cererea acesteia fiind înregistrată la 17 iunie 2008,

iar până la data pronunțării hotărârii s-au acordat despăgubiri în numerar până

la cererile înregistrate la 31 martie 2008.

Conform art. 18 alin.

(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite fie un titlu de conversie,

fie un titlu de plată, acesta din urmă fiind remis Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor

în vederea efectuării plăților.

Dacă titlul de despăgubire

este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul acestuia poate să solicite

realizarea conversiei în acțiuni la Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubiri

fie în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor, în baza art. 14

1

alin. (3), acordă despăgubiri titularilor

titlurilor de plată, în limita sumei maxime de 500.000 RON, în condițiile prescrise

art.3 lit. h) din același act normativ.

Din interpretarea acestor

dispoziții legale rezultă că termenul de eșalonare a sumelor indicate în titlurile

de despăgubire, de un an pentru prima tranșă și de doi ani pentru cea de a doua

tranșă sunt termene maxime pentru plata despăgubirilor, în funcție de existența

disponibilităților financiare, însă în cadrul acestor termene plata trebuie efectuată,

nu în afara lor.

Prin urmare, având în

vedere cele de mai sus, cererea reclamantei nu trebuia respinsă ca prematură, ci

soluționată pe fond.

Așadar, rezultă că prima

instanță a făcut o greșită interpretare a prevederilor legale cuprinse în Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, consecința fiind pronunțarea unei hotărâri nelegale,

pe excepția prematurității, și aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă

nr. 3842 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă

acțiunea reclamantei, iar pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

a fost obligată la plata primei tranșe de 250.000 RON către doamna V.M.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei

V.M. și va casa hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de V.M. împotriva sentinței civile nr. 920 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2010.