ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5576/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 decembrie 2009, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților în solidar la plata celei de-a doua tranșe de 250.000 RON din suma de 500.000 RON stabilită prin decizia nr. 1859 din 01 noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 247/2005, actualizată, începând cu 01 noiembrie 2009. În motivare acțiunii reclamanta a susținut că prin dispoziția din 08 noiembrie 2006 a Primarului Municipiului București, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 1859 din 01 noiembrie 2007, stabilind titlul de despăgubiri pentru suma de 559.605,43 RON.

Reclamanta a apreciat că prin trecerea termenului de 1 an de la emiterea deciziei nr. 1859 din 01 noiembrie 2007, în care trebuia plătită prima tranșă, pârâtele se află în întârziere, asimilată unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, conform art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematuritătii introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 81/2009, care prevede în art. 22 că „se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților” deci nu Comisia Centrală are atribuții de a acorda despăgubiri în numerar.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și inadmisibilitatea acțiunii reclamantei față de acest pârât. Prin sentința civilă nr. 920 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale invocate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins ca prematur formulată acțiunea reclamantei V.M., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Reclamanta a solicitat prin acțiune, obligarea pârâților în solidar la plata celei de-a doua tranșe din suma de 500.000 RON, stabilită prin decizia nr. 1859 din 01 noiembrie 2007, emisă în baza Legii nr. 247/2005, actualizată. În speță, decizia conținând titlul de despăgubiri a fost emisă la 01 noiembrie 2007, iar reclamanta și-a exprimat opțiunea la 17 iunie 2008. Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâți, în raport de disp. art. 137 C. proc. civ., Curtea de apel le-a apreciat ca întemeiate. Astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța a constatat că în conformitate cu art. 20 din O.U.G.

nr. 81/2007 „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activitățile prevăzute de acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și activitatea despăgubirilor în numerar”, deci prin urmare, Comisia Centrală nu are atribuții de a acorda despăgubiri în numerar, ci Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. De asemenea, s-a constatat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, arătându-se că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate sta în judecată decât în condițiile prevăzute de acte normative speciale și prin autoritățile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă Statul Român.

Or, regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, este stabilit în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și prin O.U.G. nr. 81/2007 și H.G. nr. 1095/2005 care stabilesc procedura și plata despăgubirilor. Pentru considerentele expuse, au fost admise ca întemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; s-a apreciat ca întemeiată și excepția prematurității acțiunii invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind respinsă acțiunea ca prematur introdusă. Astfel, s-a reținut că în conformitate cu prev. art. 182 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 18 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare, emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare.

În consecință, plata în numerar se face în ordinea numerelor de opțiune, în speță cererea de opțiune a reclamantei fiind înregistrată la 17 iunie 2008, iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat până la cererea de opțiune înregistrată la 31 martie 2008. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta V.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, următoarele: În mod greșit instanța de fond a admis excepția prematurității acțiunii, soluție în contradicție cu principiul executării cu bună credință de către stat a obligațiilor care îi revin față de proprii cetățeni, obligația de plată fiind una de rezultat și nu de diligență.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze împotriva statului român reținând că prin absența unor reacții coerente și rapide din partea autorităților, acesta și-a încălcat obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Recursul este fondat. Instanța de fond a respins cererea reclamantei V.M.

reținând că plata în numerar a despăgubirilor se face în ordinea numerelor de opțiune, cererea acesteia fiind înregistrată la 17 iunie 2008, iar până la data pronunțării hotărârii s-au acordat despăgubiri în numerar până la cererile înregistrate la 31 martie 2008. Conform art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite fie un titlu de conversie, fie un titlu de plată, acesta din urmă fiind remis Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în vederea efectuării plăților. Dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul acestuia poate să solicite realizarea conversiei în acțiuni la Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubiri fie în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor, în baza art. 14 1 alin. (3), acordă despăgubiri titularilor titlurilor de plată, în limita sumei maxime de 500.000 RON, în condițiile prescrise art.3 lit. h) din același act normativ. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că termenul de eșalonare a sumelor indicate în titlurile de despăgubire, de un an pentru prima tranșă și de doi ani pentru cea de a doua tranșă sunt termene maxime pentru plata despăgubirilor, în funcție de existența disponibilităților financiare, însă în cadrul acestor termene plata trebuie efectuată, nu în afara lor. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, cererea reclamantei nu trebuia respinsă ca prematură, ci soluționată pe fond.

Așadar, rezultă că prima instanță a făcut o greșită interpretare a prevederilor legale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, consecința fiind pronunțarea unei hotărâri nelegale, pe excepția prematurității, și aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 3842 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă acțiunea reclamantei, iar pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost obligată la plata primei tranșe de 250.000 RON către doamna V.M. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei V.M. și va casa hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de V.M. împotriva sentinței civile nr. 920 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.