ÎCCJ, decizie (scj.ro #86695)

Drept de autor. Acțiune în răspundere civilă contractuală. Inaplicabilitatea clauzei compromisorii. Cuprins pe materii .. Drept de autor. Acțiune în răspundere civilă contractuală. Inaplicabilitatea clauzei compromisorii. Index alfabetic . Drept de autor - Răspundere civilă contractuală - Clauză compromisorie.

În cazul în care răspunderea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere contractuală, derivând din nerespectarea unor contracte în care este stipulat că soluționarea litigiilor ivite ca urmare neexecutării contractelor se va face de către Arbitrajul Federației Ruse, ci ca temei al acțiunii s-a reținut răspunderea civilă delictuală pentru fapte săvârșite într-o perioadă ulterioară expirării contractului, clauza compromisorie înserată în contract nu operează în cauză, pentru a exclude competența instanțelor judecătorești în soluționarea litigiului, conform 343 3 alin. (1) C. pr . civ . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4152 din 27 martie 2009. Prin sentința civilă nr.725 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Bacău - secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.N.L.

împotriva pârâtelor S.C. Rovimed Publishers S.R.L. și S.C. Vladimed Trading S.R.L., a obligat-o pe pârâta S.C. Rovimed Publisher S.R.L. să plătească reclamantului suma de 10.000 dolari SUA drepturi de autor și dobânda legală de 6% pe an aferentă acestei sume până la efectuarea plății integrale, le-a obligat pe ambele pârâte să înceteze publicarea și distribuirea cărții „Diagnosticul Karmei " și, totodată, să plătească reclamantului suma de 2.998 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Referitor la competența de soluționare a cauzei, tribunalul a stabilit că este competent să soluționeze pricina conform art.2 lit.e și art.5 Cod procedură civilă și, ca atare, excepția de necompetență materială invocată de cele două pârâte este nefondată.

Astfel, s-a reținut că, deși prin contractele de editare încheiate cu reclamantul s-a stipulat că orice conflict ce va apărea în legătură cu executarea acestora va fi soluționat de o instanță arbitrală din Federația Rusă, respectivele clauze nu se aplică în speță, deoarece sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată nu au ca fundament existența vreunui contract încheiat între părți, ci pretinsele fapte ilicite ale societăților pârâte care, ulterior expirării duratei ultimului contract, au încălcat dreptul de autor al reclamantului. În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: La data de 9 septembrie 2000, între reclamant și pârâta S.C. Rovimed Publishers S.R.L.

s-a încheiat un contract de editare având ca obiect editarea în România a cărții "Diagnosticul Karmei " al cărei autor este reclamantul. La data de 3 aprilie 2003, între părți s-a încheiat un al doilea contract de editare în aceleași condiții ca și primul, valabil până la 31 decembrie 2003. În perioada 2004-2005 părțile nu au mai încheiat un nou contract, dar pârâtele au continuat editarea și distribuirea cărții; de asemenea, au convenit verbal ca reclamantului să i se plătească suma de 5000 dolari SUA pe an, dar acesta nu a primit suma de 10000 dolari SUA cuvenită pentru cei doi ani. În ceea ce privește pretențiile reclamantului pentru anul 2006, tribunalul a reținut că nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâta S.C.

Rovimed Publisher S.R.L. a continuat să editeze cartea sau că cele două pârâte mai dețin cărți cu acest titlu în rețeaua de distribuție. Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, tribunalul a arătat că, potrivit art.139 alin.2 lit.a din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, acestea au un caracter subsidiar, pentru situația în care nu pot fi acordate daune materiale. Prin decizia nr.9 din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins ca nefondate apelurile declarate de cele două pârâte împotriva sentinței, obligându-le totodată să plătească reclamantului intimat suma de 510 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: În mod corect prima instanță a constatat că este competentă în soluționarea cauzei, de vreme ce litigiul nu s-a ivit ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, ci se întemeiază pe faptele pretins ilicite prin care reclamantul a fost prejudiciat. Pe fond, curtea a reținut că nu se poate pronunța asupra pretinsei intenții de eludare a obligațiilor fiscale din partea autorului pe teritoriul Federației Ruse, nefiind învestită cu o acțiune având un atare obiect. În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin editarea fără drept a operei, curtea a stabilit că tocmai pe baza recunoașterii la interogatoriu a sumei convenite a fi plătită pentru anii 2004-2005, încă e posibilă obligarea pârâtei S.C.

Rovimed Publisher S.R.L. la plata a 10.000 dolari SUA către reclamant. Astfel, printr-o convenție verbală recunoscută de pârâte s-a evaluat prejudiciul produs reclamantului la suma de 10.000 dolari SUA, la plata căreia prima pârâtă a și fost obligată. În ceea ce privește distribuirea operei efectuată ulterior anului 2005, ca urmare a neepuizării volumelor editate în perioada când ultimul contract a fost în vigoare, s-a constatat că nu există temei pentru obligarea pârâtelor la plata unei alte sume de bani, suplimentară celei stabilite prin contract. Împotriva deciziei au declarat recurs cele două pârâte, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, recurentele susțin că decizia a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, deoarece prin contractele încheiate la 1 septembrie 2000 și 3 aprilie 2003, reclamantul și pârâta S.C. Rovimed Publisher S.R.L. au convenit ca orice litigiu intervenit între părți să fie soluționat prin arbitraj, de către Arbitrajul Federației Ruse din orașul Sankt Petersburg , conform normelor din Federația Rusă. Pentru acest considerent, pârâtele au solicitat ambelor instanțe anterioare ca, în baza art.343 3 alin. (1) și art. 343 4 alin.(3) Cod procedură civilă, să se declare necompetente în soluționarea acțiunii.

În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7, pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă, recurentele s-au limitat la a reda dispozițiile procedurale invocate, fără a dezvolta critici care să se circumscrie acestor dispoziții. Deși au arătat în finalul cererii de recurs că vor dezvolta motivele printr-un memoriu separat, nu au depus la dosar în termenul de 15 zile de la data comunicării deciziei un astfel de memoriu, conform art.303 cu referire la art.301 C.pr .civ . Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Critica referitoare la necompetență nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, deoarece nu se contestă competența Curții de Apel Bacău, ca instanță imediat superioară Tribunalului Bacău, de a soluționa apelul, conform dispozițiilor art.3 pct.2 și 282 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă. Ceea ce se contestă este modul de soluționare a motivului de apel prin care pârâtele s-au plâns de soluția dată de tribunal excepției de necompetență invocată în fata acestei instanțe. Această critică ce vizează nelegalitatea deciziei se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și este nefondată.

Astfel, s-a reținut că acțiunea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere civilă contractuală derivând din nerespectarea clauzelor celor două contracte încheiate la data de 1 septembrie 2001 și respectiv la 3 aprilie 2003, în care s-a stipulat, printre altele, că soluționarea litigiilor ivite între părți în legătură cu executarea contractelor se va face de către Arbitrajul Federației Ruse din orașul Sankt Petersburg . Ca temei al acțiunii s-a reținut răspunderea civilă delictuală pentru fapte săvârșite de pârâte într-o perioadă ulterioară expirării ultimului contract, aspect necontestat prin motivele de recurs.

În atare situație, clauza compromisorie inserată în cele două contracte conform art.343 și următoarele C.pr.civ . nu operează în cauză pentru a exclude competența instanțelor judecătorești în soluționarea litigiului, conform art.343 3 alin.(1) C.pr.civ . În mod legal curtea de apel a validat soluția tribunalului referitoare la excepția de necompetență invocată de pârâte și a stabilit că pentru soluționarea litigiului, competența revine instanței judecătorești, respectiv Tribunalului Bacău. În baza art.312 Cod procedură civilă, Înalta Curte a menținut decizia curții de apel și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâte.