ÎCCJ, decizie (scj.ro #86695)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86695) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Drept de autor. Acțiune în răspundere

civilă contractuală. Inaplicabilitatea clauzei compromisorii.

Cuprins pe materii

..

Drept de autor. Acțiune în răspundere civilă contractuală. Inaplicabilitatea

clauzei compromisorii.

Index alfabetic

.

Drept de autor

-

Răspundere civilă contractuală

-

Clauză compromisorie.

În cazul în care răspunderea

reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere contractuală, derivând din

nerespectarea unor contracte în care este stipulat că soluționarea litigiilor

ivite ca urmare neexecutării contractelor se va face de către Arbitrajul

Federației Ruse, ci ca temei al acțiunii s-a reținut răspunderea civilă

delictuală pentru fapte săvârșite într-o perioadă ulterioară expirării

contractului, clauza compromisorie înserată în contract nu operează în cauză,

pentru a exclude competența instanțelor judecătorești în soluționarea

litigiului, conform 343

3

alin. (1) C.

pr

.

civ

.

Î.C.C.J, Secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia nr.  4152 din 27 martie 2009.

Prin sentința civilă

nr.725 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Bacău - secția civilă a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul S.N.L. împotriva pârâtelor S.C.

Rovimed

Publishers

S.R.L. și S.C.

Vladimed

Trading

S.R.L., a

obligat-o pe pârâta S.C.

Rovimed

Publisher S.R.L. să

plătească reclamantului suma de 10.000 dolari SUA drepturi de autor și dobânda

legală de

6%

pe an aferentă acestei sume până la efectuarea plății

integrale, le-a obligat pe ambele pârâte să înceteze publicarea și distribuirea

cărții „Diagnosticul

Karmei

" și, totodată, să

plătească reclamantului suma de 2.998 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a

reținut următoarele:

Referitor la

competența de soluționare a cauzei, tribunalul a stabilit că

este competent să soluționeze pricina conform

art.2

lit.e

și art.5 Cod procedură

civilă și,

ca atare, excepția de

necompetență

materială invocată

de cele două pârâte este nefondată.

Astfel, s-a reținut că, deși prin contractele de

editare  încheiate cu

reclamantul s-a

stipulat că orice conflict ce va apărea în legătură cu executarea

acestora va fi soluționat de o instanță arbitrală

din Federația Rusă, respectivele

clauze nu se aplică în speță, deoarece

sumele pretinse prin cererea de chemare

în

judecată nu au ca fundament existența vreunui contract încheiat între părți, ci

pretinsele fapte ilicite ale societăților pârâte care, ulterior

expirării duratei

ultimului contract, au

încălcat dreptul de autor al reclamantului.

În ceea

ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarea situație

de fapt:

La data de 9

septembrie 2000, între reclamant și pârâta S.C.

Rovimed

Publishers

S.R.L. s-a încheiat un contract de editare având ca obiect editarea în România

a cărții "Diagnosticul

Karmei

" al cărei

autor este reclamantul.

La data de 3 aprilie

2003, între părți s-a încheiat un al doilea contract de

editare

în aceleași condiții ca și primul, valabil până la 31 decembrie 2003.

În

perioada 2004-2005 părțile nu au mai încheiat un nou contract, dar pârâtele au

continuat editarea și distribuirea cărții; de asemenea, au convenit verbal ca

reclamantului să i se plătească suma de 5000 dolari SUA pe an, dar

acesta

nu a primit suma de 10000 dolari SUA cuvenită pentru cei doi ani.

În

ceea ce privește pretențiile reclamantului pentru anul 2006, tribunalul a

reținut că nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâta S.C.

Rovimed

Publisher S.R.L. a continuat să editeze cartea sau

că cele două pârâte mai dețin

cărți cu acest titlu în rețeaua de distribuție.

Referitor la daunele

morale solicitate de reclamant, tribunalul a arătat că,

potrivit art.139

alin.2

lit.a

din Legea nr.8/1996 privind dreptul de

autor și

drepturile conexe, acestea au un

caracter subsidiar, pentru situația în care nu pot

fi acordate daune

materiale.

Prin decizia nr.9 din 28 ianuarie 2008,

Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, cauze

cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins

ca

nefondate apelurile declarate de cele două pârâte împotriva sentinței, obligându-le

totodată să plătească reclamantului intimat suma de 510 lei, cheltuieli de

judecată reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a constatat că

este competentă în

soluționarea cauzei, de

vreme ce litigiul nu s-a ivit ca urmare a nerespectării

clauzelor

contractuale, ci se întemeiază pe faptele pretins ilicite prin care reclamantul

a fost prejudiciat.

Pe fond, curtea a

reținut că nu se poate pronunța asupra pretinsei intenții

de

eludare a obligațiilor fiscale din partea autorului pe teritoriul Federației

Ruse,

nefiind

învestită cu o acțiune având un atare obiect.

În ceea ce privește întinderea

prejudiciului cauzat reclamantului prin

editarea

fără drept a operei, curtea a stabilit că tocmai pe baza recunoașterii la

interogatoriu a sumei convenite a fi plătită pentru anii 2004-2005, încă e

posibilă

obligarea pârâtei S.C.

Rovimed

Publisher

S.R.L. la plata a 10.000 dolari SUA către reclamant.

Astfel, printr-o convenție verbală

recunoscută de pârâte s-a evaluat

prejudiciul

produs reclamantului la suma de 10.000 dolari SUA, la plata căreia

prima

pârâtă a și fost obligată.

În ceea ce privește

distribuirea operei efectuată ulterior anului 2005, ca

urmare a neepuizării

volumelor editate în perioada când ultimul contract a fost în vigoare, s-a

constatat că nu există temei pentru obligarea pârâtelor la plata

unei alte sume de bani, suplimentară celei

stabilite prin contract.

Împotriva deciziei au declarat

recurs cele două pârâte, invocând în drept

dispozițiile art.304 pct.3, pct. 7, pct. 8

și pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de

recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3

Cod procedură civilă, recurentele

susțin că decizia a fost pronunțată cu

încălcarea

competenței altei instanțe, deoarece prin contractele încheiate la 1

septembrie 2000 și 3 aprilie 2003, reclamantul și

pârâta S.C.

Rovimed

Publisher

S.R.L. au

convenit ca orice litigiu intervenit între părți să fie soluționat prin

arbitraj, de către Arbitrajul Federației Ruse din orașul

Sankt

Petersburg

, conform normelor din Federația Rusă.

Pentru acest

considerent, pârâtele au solicitat ambelor instanțe anterioare ca, în baza

art.343

3

alin. (1) și art. 343

4

alin.(3) Cod procedură civilă,

să se declare

necompetente în soluționarea acțiunii.

În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art.304

pct.7, pct. 8 și pct. 9

Cod procedură civilă, recurentele s-au limitat la a reda dispozițiile

procedurale

invocate, fără a dezvolta critici care să se circumscrie acestor dispoziții.

Deși au arătat în finalul cererii

de recurs că vor dezvolta motivele printr-un memoriu separat, nu au depus la

dosar în termenul de 15 zile de la data

comunicării deciziei un

astfel de memoriu, conform art.303 cu referire

la art.301

C.pr

.civ

.

Intimatul reclamant a

depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca

nefondat.

Recursul este, într-adevăr,

nefondat și va fi respins pentru următoarele

considerente:

Critica referitoare la

necompetență

nu se încadrează în dispozițiile art.304

pct.3 Cod procedură civilă, deoarece nu se contestă

competența Curții de Apel

Bacău, ca instanță imediat

superioară Tribunalului Bacău, de a soluționa apelul,

conform

dispozițiilor art.3 pct.2 și 282 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă.

Ceea ce se contestă este modul de

soluționare a motivului de apel prin

care

pârâtele s-au plâns de soluția dată de tribunal excepției de

necompetență

invocată în fata acestei instanțe.

Această critică ce vizează

nelegalitatea

deciziei se încadrează în

dispozițiile

art.304 pct.9 Cod procedură civilă și este nefondată.

Astfel, s-a reținut că acțiunea

reclamantului nu se întemeiază pe o

răspundere

civilă contractuală derivând din nerespectarea clauzelor celor două

contracte încheiate la data de 1 septembrie 2001

și respectiv la 3 aprilie 2003, în

care s-a stipulat, printre altele, că

soluționarea litigiilor ivite între părți în

legătură

cu executarea contractelor se va face de către Arbitrajul Federației Ruse

din

orașul

Sankt

Petersburg

.

Ca temei al acțiunii s-a reținut

răspunderea civilă delictuală pentru fapte

săvârșite de pârâte

într-o perioadă ulterioară expirării ultimului contract, aspect

necontestat prin

motivele de recurs.

În atare situație, clauza

compromisorie inserată în cele două contracte

conform

art.343 și următoarele

C.pr.civ

. nu operează în cauză

pentru a exclude competența instanțelor judecătorești în soluționarea

litigiului, conform art.343

3

alin.(1)

C.pr.civ

.

În mod legal curtea

de apel a validat soluția tribunalului referitoare la

excepția

de

necompetență

invocată de pârâte și a stabilit că

pentru soluționarea

litigiului, competența revine instanței judecătorești,

respectiv Tribunalului Bacău.

În baza art.312 Cod procedură civilă, Înalta Curte a

menținut decizia

curții de apel și a

respins ca nefondat recursul declarat de pârâte.