Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
inadmisibil

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83340)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83340) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

12. Delegarea unor atribuții ale AGEA în favoarea Consiliului de Administrație. Anularea hotărârii AGEA Cuprins pe materii: Drept comercial. Societăți comerciale. Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Index alfabetic : -anularea hotărârii AGEA -capital social -cvorumul -hotărâre AGEA - votul Legea nr.31/1990, art.114 alin .( 1) Prin hotărârea AGEA atacată s-au delegat anumite competențe (atribuții) ale AGEA în favoarea Consiliului de Administrație, în temeiul art.114 alin .( 1) din Legea nr.31/1990. Într-o atare situație, nu se pun în discuție cvorumul și votul, necesare doar pentru majorarea de capital.

Pentru faptul că hotărârea nu prevedea majorarea capitalului social,nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.236-240 din Legea nr.297/2004 . (Secția Comercială, decizia nr.512 din 2 februarie 2007) Reclamanta AVAS București a chemat în judecată pe pârâții SC C. SA Toplița și SC B. SRL Toplița, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii AGEA a SC C. SA Toplița, adoptată la 5 august 2005. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că AGEA a fost adoptată cu încălcarea normelor legale cu caracter imperativ, prevăzute de art.236 și art.240 din Legea nr.297/2004 și art.113 lit.f) și art.114 alin .( 1) din Legea nr.31/1990. Pârâta SC B. SRL, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că este doar acționar la SC C. SA, drept pentru care, potrivit dispozițiilor art.132 alin.(5) din Legea societăților comerciale, cererea trebuia soluționată în contradictoriu cu această societate.

În cauză, a intervenit în nume propriu intervenientul R.N., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în conformitate cu art.132 alin .( 2) din Legea nr.31/1990 , anularea hotărârilor AGEA din 5 august 2005. Prin sentința nr.1516 din 22 noiembrie 2005, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată față de SC C. SA și față de pârâta SC B. SRL Toplița, cât și cererea de intervenție, obligând reclamanta și intervenientul în solidar la 600 Ron, cheltuieli de judecată către pârâte. Prima instanță a reținut că pârâta SC B. SRL are calitatea de acționar la SC C. SA, situație în care cererea de constatare a nulității AGEA se soluționează în contradictoriu cu această societate pârâtă.

Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că argumentele invocate de reclamantă nu pot fi reținute, hotărârea fiind luată cu respectarea condițiilor legale imperative privind cvorumul și votul. Prin hotărârea AGEA a cărei anulare s-a cerut, nu s-a dispus majorarea de capital ci delegarea unor atribuții, conform art.114 din Legea nr.31/ 1990 , astfel că nu se pune problema cvorumului și a votului pentru majorarea de capital. Împotriva sentinței, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și a invocat reținerea greșită a stării de fapt privind ponderea acțiunilor deținute de către cei care au votat în favoarea adoptării AGEA.

A arătat că există deja o hotărâre judecătorească, respectiv decizia nr.90/A din 23 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, prin care s-a anulat hotărârea AGEA a SC C. SA Toplița din 20 noiembrie 2000 și ca urmare toate hotărârile adoptate , printre care și hotărârea AGEA din 5 august 2005 sunt lovite de nulitate. Nelegalitatea este susținută prin prisma faptului că instanța de fond a înlăturat nejustificat dispozițiile legale imperative, invocate în susținerea cererii privind anularea hotărârii AGEA din 5 august 2005. Cu privire la delegarea unor atribuții s-a arătat că doar exercițiul atribuțiilor se poate delega, rolul decizional rămânând tot în sarcina AGEA, astfel că, prin delegarea care s-a arătat în favoarea Consiliului de Administrație, s-a urmărit o eludare a intereselor acționarilor.

Analizând temeinicia și legalitatea sentinței, în raport cu criticile invocate, Curtea, prin decizia nr.33/A din 27 aprilie 2006, a respins apelul ca nefondat . S-a reținut că reclamanta a solicitat anularea AGEA a SC C. SA din 5 august 2005, pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind cvorumul și votul necesar pentru majorarea de capital, încălcându-se normele imperative prevăzute de art.136 alin.(8) din Legea nr.297/2004. Or, prin hotărârea AGEA atacată, nu s-a dispus majorarea de capital ci delegarea atribuțiilor către consiliul de administrație, conform art.114 din Legea nr.31/ 1990 . În ceea ce privește modul în care s-a făcut această delegare, prima instanță a stabilit, că hotărârea s-a luat cu respectarea normelor legale, deoarece art.114 din Legea nr.31/1990 permite delegarea exercițiului atribuțiilor menționate la art.113 lit.b, f și g din același act normativ.

Cu privire la decizia nr.90 din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, instanța de apel a apreciat că aceasta produce efecte de la data pronunțării și deci nu retroactivează, neavând nici un efect asupra hotărârii AGEA, analizată în cauză. Împotriva acestei decizii, reclamanta AVAS Buc. a declarat recurs, invocând nelegalitatea acesteia, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art.304 pct.9 C. proc. civ. În esență, recurenta a susținut că, prin decizie s-a confirmat sentința instanței de fond, care a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale ce reglementează condițiile în care prin AGEA s-a atribuit Consiliului de Administrație anumite atribuții și a dispozițiilor ce reglementează condițiile în care s-a realizat majorarea de capital.

Astfel, prin hotărârea AGEA a cărei anulare s-a solicitat, s-a atribuit Consiliului de Administrație un mandat general pentru a dispune asupra a ceea ce, prin lege, este destinat exclusiv AGEA. Instanța de apel, a menținut nelegal sentința prin care s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art.144 din lege, în sensul că prin hotărârea AGEA din 5 august 2005 nu s-a dispus majorarea de capital, mutarea sediului sau schimbarea obiectului de activitate al SC C. SA, ci doar s-au delegat unele atribuții Consiliului de Administrație. Or, aceste modificări trebuiau luate cu respectarea dispozițiilor art.240 din Legea nr.297/2004. Recurenta a criticat și modul în care instanța de apel a interpretat susținerea formulată în apel, privind efectul juridic produs de decizia nr.90/A din 23 decembrie 2005, asupra AGEA.

Recursul este nefondat. Așa cum este structurat recursul, s-a verificat dacă instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile legale invocate de reclamantă, dacă subzistă critica prevăzută în cea de-a doua ipoteză, prevăzută în art.304 pct.9 C. proc. civ. Din lucrările cauzei, a rezultat că litigiul s-a soluționat în cadrul procesual stabilit de recurentă. Așa cum corect au reținut ambele instanțe, reclamanta a solicitat anularea AGEA a SC C. SA Toplița din 5 august 2005, pe considerentul încălcării dispozițiilor imperative ale cvorumului și votului, prin care s-a adoptat hotărârea, dispozițiile art.236 și art.240 din Legea nr.297/2004.

Instanțele au analizat susținerea recurentei prin care se invedera că aceste dispoziții legale imperative au fost încălcate deoarece, pentru a se adopta o hotărâre cu privire la mărirea capitalului social era necesară prezența la AGEA a cel puțin ľ din numărul titularilor capitalului social, deci ľ din 193 de acționari, respectiv 144 din titularii de acțiuni și nu doar 10. Instanțele au apreciat, în mod judicios, că prin hotărârea atacată nu s-a hotărât majorarea capitalului social ci delegarea unor competențe ale AGEA în favoarea Consiliului de Administrație. Cum, prin hotărârea AGEA s-au delegat anumite atribuții Consiliului de Administrație, instanțele au stabilit dacă această delegare s- a făcut în condițiile legii.

Delegarea s-a făcut în temeiul art.114 alin .( 1) din Legea nr.31/1990 . În atare situație, nu se punea în discuție cvorumul și votul , necesare pentru majorarea de capital. Respectând principiul disponibilității, instanțele au analizat doar dacă delegarea de atribuții este legală. Invocarea, în apel, a nulității AGEA , prin prisma efectelor deciziei nr.90/A din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, reprezintă o solicitare de lărgire a cadrului procesual, prin invocarea în această cale de atac a unui nou temei juridic, pentru anularea hotărârii respective. Or, în atare situație este inadmisibilită o modificare a unui element esențial al judecății. Pentru cele ce preced, decizia nr. 33 din 27 aprilie 2006 a Curții de Apel Tărgu Mureș , Secția Comercială nu este afectată de nelegalitatea invocată și pe cale de consecință, în baza art.312 C. proc.

civ.; recursul declarat de reclamanta AVAS Buc. s-a respins ca nefondat.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 725/2011
ul pârâtei că nu este vorba de o modificare a actului constitutiv. Orice reducere a capitalului social, indiferent de motivele care au stat la baza acestei reduceri, fie ele și hotărâri judecătorești date în baza Legii nr. 10/2001, reprezin
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83403)
2006, adoptată de AGEA societății pârâte. Prima instanță a constatat că hotărârea adoptată de AGEA din 28 iunie 2006 a încălcat dispozițiile art.115 și art.125 alin.( 5) din Legea nr.31/1990. Administratorul societății D.M. a votat atât pen
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83423)
16 alin.(2) din Legea nr.31/1990. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.231 din 20 septembrie 2005, a respins apelul reclamantei, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat recurs, solici
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83356)
4. AGEA. Anularea hotărârii AGEA. Conflict de interese între acționar și societate Cuprins pe materii : Societățile comerciale. Funcționare. Adunare Generală. Anularea hotărârii AGEA Index alfabetic : - acționar majoritar - asociat unic - m
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83395)
10. Societate comercială pe acțiuni. Adunarea generală extraordinară. Prezența acționarilor reprezentând întregul capital social Cuprins pe materii: Drept comercial.Societățile comerciale.Adunările generale Index alfabetic: -acționari -adun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă