Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2007
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 512/2007

HOTĂRÂRE
30.01.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 512/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, secția penală, prin sentința penală nr. 153 din 19 iulie 2006, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 alin. (1) lit. a), c) și d) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat-o pe inculpata B.V., la 5 ani și 6 luni închisoare cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore din 19 ianuarie 2006. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Inculpata a întreținut relații se concubinaj până la finele anului 1998, relații din care au rezultat doi minori care la încetarea concubinajului au fost separați, minora în vârstă de 9 ani a rămas în grija inculpatei, iar minorul în vârstă de 13 ani a rămas în grija tatălui. Din relațiile ocazionale avute după încetarea concubinajului, inculpata a mai născut doi copii, minori, față de care imediat după naștere s-au luat măsuri de protecție specială. În luna aprilie 2005, după ce a constatat că este însărcinată, inculpata a ascuns sarcina, s-a sustras de la orice control medical ori înscriere în vreo evidență a gravidelor, iar în data de 6 ianuarie 2006, în apartamentul în care domiciliază a dat naștere unui copil viu și viabil.

Inculpata nu a acordat primele îngrijiri medicale necesare unui nou-născut, fapt ce a dus la decesul copilului. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut că în mod greșit s-a înlăturat din încadrarea juridică a faptei, dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen., privind premeditarea, că acțiunea de ascundere a sarcinii timp de 9 luni de către o femeie care a avut experiența a 4 nașteri anterioare și nașterea în condiții de intimitate, iar apoi ștergerea oricăror urme ale nașterii dovedesc că inculpata a urmărit să scape de copilul conceput. S-a mai invocat greșita individualizare a pedepsei, redusă cu aproape 10 ani prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 50/ A din 7 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, apelul a fost admis, sentința casată sub aspectul încadrării juridice a faptei și a întinderii pedepsei. Rejudecând cauza în aceste limite, curtea a reținut în calificarea juridică a faptei și prevederile art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. și a majorat pedeapsa închisorii la 8 ani, iar pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., la 3 ani. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata care a cerut casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe. A susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut că a premeditat uciderea copilului nou-născut, că ascunderea sarcinii s-a datorat temerii că putea fi concediată de la societatea unde lucra, că gazda la care locuia, o femeie învârstă, nu ar fi acceptat-o cu un copil.

Având în vedere cum s-au desfășurat lucrurile instanțele ar fi trebuit să constate pe baza probelor și a stării sale de sănătate că fapta sa constituit infracțiunea de pruncucidere și nu aceea de omor, în fine că pedeapsa majorată de instanța de apel este deosebit de aspră. Potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., recursul este admisibil, el fiind declarat de inculpata care deși nu a folosit apelul, prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentința și majorată pedeapsa. Înalta Curte urmează să analizeze recursul numai cu privire la modificarea din hotărârea instanței de apel, motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de pruncucidere, fiind inadmisibil tocmai având în vedere dispozițiile art. 385 1 alin. (4), partea finală C. proc.

pen. Instanța de apel a făcut o analiză completă a probelor administrate în cursul urmărire penală și a judecății și, a motivat convingător că prima instanță a înlăturat greșit din încadrarea judiciară a faptei de omor agravanta, premeditării prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. Astfel, s-a avut în vedere că inculpata a ascuns față de familie și vecini starea de graviditate, a pregătit momentul nașterii, ascunzând și acest eveniment și mai mult după ce a născut a înfășurat nou-născutul și placenta eliminată într-un cearceaf pe care l-a introdus într-o plasă de material textil, iar a doua zi a aruncat plasa la ghena de gunoi din apropierea blocului și a spălat lenjeria și tapițeria patului.

Recursul urmează a fi admis numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei. Așa cum a reținut și instanța de apel circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatei sunt justificate. Având în vedere persoana inculpatei, în vârstă de 37 ani, având o personalitate dizarmonică, prezentând o hipersensibilitate de a fi dezaprobată și criticată, mamă a 4 copii, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și inculpata prevenită de a mai săvârși fapte penale și prin executarea unei pedepse reduse la 5 ani și 6 luni închisoare așa cum a hotărât și prima instanță. Recursul urmează a fi admis și decizia casată conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și rejudecând pedeapsa va fi redusă de la 8 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare cu menținerea celorlalte dispoziții.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata B.V. împotriva deciziei penale nr. 50/ A din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, decizia penală atacată, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei B.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a), c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., de la 8 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii de o zi, din 19 ianuarie 2006. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3353/2013
ul de pe lângă Tribunalul Sibiu la data de 7 martie 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei V.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art.
ÎCCJ 2004-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1172/2004
nu are antecedente penale și că are șase copii, dintre care patru sunt minori, în realitate, nu li s-a acordat acestor împrejurări importanța ce o aveau, care, ar fi trebuit să ducă la privirea lor, ca circumstanțe atenuante, de natură a du
ÎCCJ 2009-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 948/2009
au reținut o situație de fapt corectă au dat încadrarea juridică legală faptelor săvârșite de inculpați, iar pedepsele au fost just individualizate, cu corecția făcută de instanța de apel cu privire la cuantumul și modalitatea de executare
ÎCCJ 2005-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 829/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 273 din 13 iulie 2004, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpata R.E. la pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară
ÎCCJ 2009-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3070/2009
Asupra recursului de față, Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 179 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Suceava în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă