ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Dâmbovița, sub nr. 7290/120/2006, C.T. și C.V. au solicitat în

contradictoriu cu Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 anularea

dispoziției nr. 3244/2006 a Primarului Municipiului Târgoviște și acordarea de

despăgubiri pentru imobilul, teren și construcții, situat în Târgoviște, expropriat

prin Decretul nr. 245/1979.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au susținut că prin dispoziția contestată le-a fost respinsă notificarea nr.

142/2001, motivat de faptul că cererea lor nu face obiectul Legii nr. 10/2001

modificată prin Legea nr. 247/2005, de vreme ce au primit despăgubiri la

expropriere, pierzându-se însă din vedere faptul că despăgubirile le-au fost

acordate numai pentru construcție nu și pentru teren.

Prin sentința civilă nr. 465/2007

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă a respins ca nefondată contestația

formulată de C.T. și C.V.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că în anul 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001 cei doi

contestatori au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul casă

de locuit, construită din cărămidă și acoperită cu tablă, care le-a fost

expropriat și pentru care au primit despăgubiri în valoare de 40633 lei. A mai

reținut instanța că în faza inițială, Primăria Târgoviște le-a respins cererea,

așa cum rezultă din dispoziția nr. 3244/2005 pentru ca, mai apoi, prin

dispoziția nr. 4914/2006 cererea să le fie aprobată, urmând a primi despăgubiri

în condițiile Titlului VII – din Legea nr. 247/2005.

Pe de altă parte s-a stabilit că

ambele dispoziții se referă la aceeași notificare, aceea cu nr. 142/2001, la

dosar nefiind depusă nicio dovadă din care să rezulte că cei doi contestatori

au formulat o nouă cerere în temeiul Legii nr. 247/2005, simpla cerere prin

care se solicită revenirea la aceea cu nr. 3668/1991, și nedepusă la dosar

neputând fi apreciată drept o veritabilă notificare adresată autorității

locale.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 512 din 6 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanții C.T. și C.V. împotriva sentinței civile nr. 465 din 30 aprilie

2007.

S-a reținut în considerentele

deciziei că prin adresa nr. 55 din 19 iulie 2004 reclamanții au notificat prin

executorul judecătoresc Primăria Municipiului Târgoviște, că aceasta are

obligația de a răspunde în scris cu privire la modul de soluționare a cererii

nr. 3668/1991, prin care au revendicat terenul în suprafață de 270 mp dobândit

în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1937/1977 și expropriat în

temeiul Decretului nr. 467/1979, cât și a notificării pentru restituirea

imobilelor înregistrată la nr. 142/2001.

La data de 18 septembrie 2007

contestatorii au formulat o nouă cerere în temeiul titlului I din Legea nr.

247/2005, prin care reveneau la cererea nr. 3668 din 23 martie 1991, privind

restituirea terenului în suprafață de 340,5 mp plus suprafața construită de

70,5 mp și care le-a fost p reluată abuziv în temeiul Decretului nr. 254/1979,

pentru care nu au primit nici un fel de despăgubiri sau măsuri reparatorii,

situat în Târgoviște. Cererea a fost înregistrată la Primăria Municipiului

Târgoviște sub nr. 18277 din 19 septembrie 2005.

Această instituție a comunicat

contestatorilor că cererea acestora nu se încadrează în dispozițiunile Legii

nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, motiv pentru care contestatorii s-au

adresat instanței.

Cu probele administrate în cauză s-a

stabilit că notificarea nr. 142/2001 se referă numai la imobilul casă de

locuit, magazie, coteț de păsări, pomi fructiferi și viță de vie nu și la

teren.

Cele două cereri din 19 iulie 2006

și 19 septembrie 2005 dacă ar fi socotite notificări în privința terenului, au

fost formulate după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr.

10/2001, de vreme ce Legea nr. 247/2001 de modificare și completare a Legii nr.

10/2001 nu a realizat o repunere în termenul de notificare a celor doi

contestatori.

Ca urmare, Curtea a respins critica

potrivit căreia instanța era datoare să se pronunțe în privința terenului în

suprafață de 340 mp de vreme ce Legea nr. 247/2005 nu i-a repus pe contestatori

în termenul de notificare iar aceștia au investit instanța fără a îndeplini

procedura administrativă prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a înlăturat și

critica potrivit căreia prin notificarea nr. 142/2001 contestatorii au

solicitat despăgubiri și pentru teren, de vreme ce au făcut referire la

plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi, iar construcția nu putea exista

fără susținerea acesteia pe teren.

Pentru a concluziona astfel, curtea

de apel a reținut că în cuprinsul notificării contestatorii nu au revendicat și

terenul, în împrejurarea potrivit căreia au solicitat despăgubiri pentru

construcție sau au făcut referire la plantațiile de pomi fructiferi și viță de

vie nu poate conduce în niciun caz la concluzia că și terenul în suprafață de

340 mp a făcut obiectul procedurii speciale administrative, disponibilitatea

reclamanților fiind exprimată numai la restituirea parțială a bunurilor

preluate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs C.T. și C.V. motivat în drept pe nulitățile prevăzute de art.

304 pct. 7-9 C. proc. civ.

- În susținerea recursului

reclamanții arată că prin dispoziția nr. 4914 din 26 septembrie 2006 le-au fost

acordate despăgubiri numai pentru construcția demolată nu și pentru terenul în

suprafață de 340 mp considerent pentru care contestația trebuia admisă, mai cu

seamă că instanța a încuviințat ca utilă și pertinentă proba cu expertiza topo

pentru identificarea terenului.

- Neacordarea despăgubirilor pentru

teren apare aberantă, nu numai pentru că despăgubirile acordate în 1980 nu

acoperă obiectul exproprierii și au fost modice, ci și pentru că în logica

lucrurilor construcția pentru care s-au acordat despăgubiri nu poate fi

concepută fără baza de construcție a terenului, după cum prin notificare

solicitându-se despăgubiri la justa valoare pentru plantațiile de pomi

fructiferi și viță de vie se presupune că acestea vizau și terenul.

- Respingând apelul pe considerentul

că notificarea nr. 142/2001 s-ar referi numai la construcții nu și la teren,

Curtea de Apel a încălcat principiile de interpretare ale unui act juridic,

știut fiind că un bun imobil, construcție nu poate exista decât în mod unitar

cu imobilul teren pe care se află.

- Greșit s-a reținut că Legea nr.

247/2005 nu ar fi o lege de repunere în termen și că deci cererea din 19 iulie

2004 este tardivă, deoarece acea cerere este o revenire și explicitare a

notificării din 2001.

Recursul este nefondat.

Prin dispoziția nr. 4914 din 26

august 2006 Municipiul Târgoviște prin primar a soluționat notificarea

contestatorilor C.T. și C.V., acordându-le măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul construcție și anexe gospodărești situate în Târgoviște.

Dispoziția se circumscrie notificării nr. 142/2001 prin care C.T. și C.V.

solicită măsuri reparatorii bănești numai pentru construcție, anexe și

celelalte lucrări supraterane, alei, gard din lemn pe fundație din beton și

plasă de sârmă, pomi fructiferi și viță de vie, nu și în privința terenului.

Însăși enumerarea explicită prin

notificare a anumitor imobile prin natură sau destinație, evidențiază intenția

reală a contestatorilor în privința despăgubirilor solicitate, și ca dovadă în

acest sens este și adresa nr. 55 din 19 iulie 2004, prin care distinct de

solicitarea din notificarea nr. 142/2001, contestatorii solicită Primăriei

Municipiului Târgoviște să le răspundă în scris în privința modului de

soluționare a cererii nr. 3668/1991 prin care au revendicat terenul în

suprafață de 270 mp (dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1937/1976 și expropriat) și a notificării înregistrată la

executorul judecătoresc sub nr. 142/2001.

Este evident din conținutul acestei

adrese, că prin notificarea nr. 142/2001 contestatorii nu au solicitat

acordarea măsurilor reparatorii pentru teren, ci numai pentru construcții, căci

altfel s-ar fi referit în exclusivitate la modul de soluționare a notificării

nr. 142/2001 nu și la modul de soluționare a cererii înregistrată la nr.

3668/1991 care viza terenul pe care se aflau construcțiile și plantațiile.

Nici cererea înregistrată la nr.

18277 din 19 septembrie 2005 nu prezintă relevanță sub aspectul criticilor din

recurs, deoarece prin aceasta contestatorii reveneau la cererea nr. 3668 din 23

martie 1991, privind restituirea terenului în litigiu în temeiul Legii nr.

18/1991.

Așa cum a reținut și Curtea de Apel

în considerentele deciziei, încuviințarea expertizei topo nu presupune din

pornire că instanța a avut în vedere și terenul, deoarece soluționarea pe fond

a cauzei trebuie disociată de admisibilitatea unei probe.

Soluția de acordare a măsurilor

reparatorii numai pentru construcțiile și plantațiile de pe teren se justifică

și prin aceea că în temeiul contractului de vânzare din 1976, terenul aferent

construcțiilor și plantațiilor a trecut în proprietatea statului, situație în

care contestatorii neavând calitatea de proprietari ai terenului la data

exproprierii, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 nu erau

îndreptățiți nici la acordarea măsurilor reparatorii în privința acestuia.

Așa fiind, apare ca superfluă

examinarea motivelor de recurs privitoare la prezumția de accesiune a

construcțiilor și plantațiilor față de teren și de aici cerința acordării

măsurilor reparatorii pentru acesta, deoarece răstoarnă principiul potrivit

căruia „accesoriul urmează soarta bunului principal”, precum și a acelor motive

care vizează calificarea naturii juridice a cererii din 18 septembrie 2005

precum și a adresei nr. 55 din 19 iulie 2004.

În raport de cele mai sus expuse,

criticile formulate de C.T. și C.V. în recursul declarat sunt nefondate,

considerent pentru care se va face în cauză aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții C.T. și C.V. împotriva deciziei civile nr. 512 din 6

decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 februarie 2009

.