ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr. 7290/120/2006, C.T. și C.V. au solicitat în contradictoriu cu Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 anularea dispoziției nr. 3244/2006 a Primarului Municipiului Târgoviște și acordarea de despăgubiri pentru imobilul, teren și construcții, situat în Târgoviște, expropriat prin Decretul nr. 245/1979. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin dispoziția contestată le-a fost respinsă notificarea nr. 142/2001, motivat de faptul că cererea lor nu face obiectul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, de vreme ce au primit despăgubiri la expropriere, pierzându-se însă din vedere faptul că despăgubirile le-au fost acordate numai pentru construcție nu și pentru teren.

Prin sentința civilă nr. 465/2007 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă a respins ca nefondată contestația formulată de C.T. și C.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în anul 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001 cei doi contestatori au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul casă de locuit, construită din cărămidă și acoperită cu tablă, care le-a fost expropriat și pentru care au primit despăgubiri în valoare de 40633 lei. A mai reținut instanța că în faza inițială, Primăria Târgoviște le-a respins cererea, așa cum rezultă din dispoziția nr. 3244/2005 pentru ca, mai apoi, prin dispoziția nr. 4914/2006 cererea să le fie aprobată, urmând a primi despăgubiri în condițiile Titlului VII – din Legea nr. 247/2005.

Pe de altă parte s-a stabilit că ambele dispoziții se referă la aceeași notificare, aceea cu nr. 142/2001, la dosar nefiind depusă nicio dovadă din care să rezulte că cei doi contestatori au formulat o nouă cerere în temeiul Legii nr. 247/2005, simpla cerere prin care se solicită revenirea la aceea cu nr. 3668/1991, și nedepusă la dosar neputând fi apreciată drept o veritabilă notificare adresată autorității locale. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 512 din 6 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții C.T. și C.V.

împotriva sentinței civile nr. 465 din 30 aprilie 2007. S-a reținut în considerentele deciziei că prin adresa nr. 55 din 19 iulie 2004 reclamanții au notificat prin executorul judecătoresc Primăria Municipiului Târgoviște, că aceasta are obligația de a răspunde în scris cu privire la modul de soluționare a cererii nr. 3668/1991, prin care au revendicat terenul în suprafață de 270 mp dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1937/1977 și expropriat în temeiul Decretului nr. 467/1979, cât și a notificării pentru restituirea imobilelor înregistrată la nr. 142/2001.

La data de 18 septembrie 2007 contestatorii au formulat o nouă cerere în temeiul titlului I din Legea nr. 247/2005, prin care reveneau la cererea nr. 3668 din 23 martie 1991, privind restituirea terenului în suprafață de 340,5 mp plus suprafața construită de 70,5 mp și care le-a fost p reluată abuziv în temeiul Decretului nr. 254/1979, pentru care nu au primit nici un fel de despăgubiri sau măsuri reparatorii, situat în Târgoviște. Cererea a fost înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște sub nr. 18277 din 19 septembrie 2005. Această instituție a comunicat contestatorilor că cererea acestora nu se încadrează în dispozițiunile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, motiv pentru care contestatorii s-au adresat instanței.

Cu probele administrate în cauză s-a stabilit că notificarea nr. 142/2001 se referă numai la imobilul casă de locuit, magazie, coteț de păsări, pomi fructiferi și viță de vie nu și la teren. Cele două cereri din 19 iulie 2006 și 19 septembrie 2005 dacă ar fi socotite notificări în privința terenului, au fost formulate după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, de vreme ce Legea nr. 247/2001 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001 nu a realizat o repunere în termenul de notificare a celor doi contestatori. Ca urmare, Curtea a respins critica potrivit căreia instanța era datoare să se pronunțe în privința terenului în suprafață de 340 mp de vreme ce Legea nr. 247/2005 nu i-a repus pe contestatori în termenul de notificare iar aceștia au investit instanța fără a îndeplini procedura administrativă prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a înlăturat și critica potrivit căreia prin notificarea nr. 142/2001 contestatorii au solicitat despăgubiri și pentru teren, de vreme ce au făcut referire la plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi, iar construcția nu putea exista fără susținerea acesteia pe teren. Pentru a concluziona astfel, curtea de apel a reținut că în cuprinsul notificării contestatorii nu au revendicat și terenul, în împrejurarea potrivit căreia au solicitat despăgubiri pentru construcție sau au făcut referire la plantațiile de pomi fructiferi și viță de vie nu poate conduce în niciun caz la concluzia că și terenul în suprafață de 340 mp a făcut obiectul procedurii speciale administrative, disponibilitatea reclamanților fiind exprimată numai la restituirea parțială a bunurilor preluate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs C.T. și C.V. motivat în drept pe nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. - În susținerea recursului reclamanții arată că prin dispoziția nr. 4914 din 26 septembrie 2006 le-au fost acordate despăgubiri numai pentru construcția demolată nu și pentru terenul în suprafață de 340 mp considerent pentru care contestația trebuia admisă, mai cu seamă că instanța a încuviințat ca utilă și pertinentă proba cu expertiza topo pentru identificarea terenului. - Neacordarea despăgubirilor pentru teren apare aberantă, nu numai pentru că despăgubirile acordate în 1980 nu acoperă obiectul exproprierii și au fost modice, ci și pentru că în logica lucrurilor construcția pentru care s-au acordat despăgubiri nu poate fi concepută fără baza de construcție a terenului, după cum prin notificare solicitându-se despăgubiri la justa valoare pentru plantațiile de pomi fructiferi și viță de vie se presupune că acestea vizau și terenul.

- Respingând apelul pe considerentul că notificarea nr. 142/2001 s-ar referi numai la construcții nu și la teren, Curtea de Apel a încălcat principiile de interpretare ale unui act juridic, știut fiind că un bun imobil, construcție nu poate exista decât în mod unitar cu imobilul teren pe care se află. - Greșit s-a reținut că Legea nr. 247/2005 nu ar fi o lege de repunere în termen și că deci cererea din 19 iulie 2004 este tardivă, deoarece acea cerere este o revenire și explicitare a notificării din 2001. Recursul este nefondat. Prin dispoziția nr. 4914 din 26 august 2006 Municipiul Târgoviște prin primar a soluționat notificarea contestatorilor C.T. și C.V., acordându-le măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție și anexe gospodărești situate în Târgoviște.

Dispoziția se circumscrie notificării nr. 142/2001 prin care C.T. și C.V. solicită măsuri reparatorii bănești numai pentru construcție, anexe și celelalte lucrări supraterane, alei, gard din lemn pe fundație din beton și plasă de sârmă, pomi fructiferi și viță de vie, nu și în privința terenului. Însăși enumerarea explicită prin notificare a anumitor imobile prin natură sau destinație, evidențiază intenția reală a contestatorilor în privința despăgubirilor solicitate, și ca dovadă în acest sens este și adresa nr. 55 din 19 iulie 2004, prin care distinct de solicitarea din notificarea nr. 142/2001, contestatorii solicită Primăriei Municipiului Târgoviște să le răspundă în scris în privința modului de soluționare a cererii nr. 3668/1991 prin care au revendicat terenul în suprafață de 270 mp (dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1937/1976 și expropriat) și a notificării înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 142/2001.

Este evident din conținutul acestei adrese, că prin notificarea nr. 142/2001 contestatorii nu au solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru teren, ci numai pentru construcții, căci altfel s-ar fi referit în exclusivitate la modul de soluționare a notificării nr. 142/2001 nu și la modul de soluționare a cererii înregistrată la nr. 3668/1991 care viza terenul pe care se aflau construcțiile și plantațiile. Nici cererea înregistrată la nr. 18277 din 19 septembrie 2005 nu prezintă relevanță sub aspectul criticilor din recurs, deoarece prin aceasta contestatorii reveneau la cererea nr. 3668 din 23 martie 1991, privind restituirea terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991. Așa cum a reținut și Curtea de Apel în considerentele deciziei, încuviințarea expertizei topo nu presupune din pornire că instanța a avut în vedere și terenul, deoarece soluționarea pe fond a cauzei trebuie disociată de admisibilitatea unei probe.

Soluția de acordare a măsurilor reparatorii numai pentru construcțiile și plantațiile de pe teren se justifică și prin aceea că în temeiul contractului de vânzare din 1976, terenul aferent construcțiilor și plantațiilor a trecut în proprietatea statului, situație în care contestatorii neavând calitatea de proprietari ai terenului la data exproprierii, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 nu erau îndreptățiți nici la acordarea măsurilor reparatorii în privința acestuia.

Așa fiind, apare ca superfluă examinarea motivelor de recurs privitoare la prezumția de accesiune a construcțiilor și plantațiilor față de teren și de aici cerința acordării măsurilor reparatorii pentru acesta, deoarece răstoarnă principiul potrivit căruia „accesoriul urmează soarta bunului principal”, precum și a acelor motive care vizează calificarea naturii juridice a cererii din 18 septembrie 2005 precum și a adresei nr. 55 din 19 iulie 2004. În raport de cele mai sus expuse, criticile formulate de C.T. și C.V. în recursul declarat sunt nefondate, considerent pentru care se va face în cauză aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.T. și C.V. împotriva deciziei civile nr. 512 din 6 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009 .