ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1172/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 504 din 19

noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpata B.D. a fost condamnată la 15

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d) și e) C. pen., cu art. 71 și art. 64 C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 și art. 175

alin. (1) lit. c) și d) C. pen., faptă din 5 mai 2003.

S-a prelungit arestarea preventivă a

inculpatei pe o perioadă de 30 de zile, de la 19 noiembrie 2003 la 18 decembrie

2003, inclusiv și s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 12 august

2003, la zi.

Inculpata a fost obligată la 800.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în anul 2002, inculpata a rămas gravidă, locuind în acea

perioadă în concubinaj notoriu cu martorul M.I. și ocupau o singură cameră în

căminul muncitoresc din Plopeni, împreună cu alți șase copii al inculpatei.

Din declarațiile fiicei inculpatei,

respectiv E.F.A., instanța a reținut că între inculpată și concubinul ei a

existat o ceartă cu privire la faptul că inculpata era gravidă, concubinul

inculpatei, reproșându-i faptul că, respectivul copil a fost conceput cu un alt

bărbat. A amenințat-o că dacă, nu va întrerupe sarcina, va înceta concubinajul.

Martorul M.I. i-a promis că-i va da

bani pentru întreruperea sarcinii, dar inculpata i-a spus că poate să-și

întrerupă și singură sarcina și nu este nevoie să cheltuiască bani pentru

aceasta.

Martora E.F.A. a declarat că mai

înainte inculpata își produsese o întrerupere de sarcină.

La 5 mai 2002, inculpata având

simtomele nașterii, nu a solicitat asistență medicală și a născut neasistată în

cabina de WC din grupul sanitar, situat pe holul etajului 1, deasupra unui coș

de hârtii.

Anterior, inculpata o chemase în

casă pe fiica ei E.F.A. și, întrucât aceasta nu a mai găsit-o în casă, a mers

la grupul sanitar împreună cu sora ei E.V., strigând-o pe mama lor, respectiv

pe inculpată.

Aceasta, a întredeschis ușa cabinei

WC – ului și prin deschizătura astfel produsă, cele două martore au putut

observa fătul nou născut într-un coș de hârtii, între inculpată și copil, fiind

cordonul ombilical.

Inculpata i-a solicitat martorei

E.A.F., să-i aducă din casă o foarfecă, iar aceasta i-a adus un cleștișor de

croitorie, cu care inculpata i-a tăiat cordonul ombilical.

Inculpata i-a mai cerut acestei

martore să-i aducă din casă o găleată, în care a așezat fătul nou născut.

Și inculpata și cele două fiice ale

ei, au declarat că au auzit nou născutul plângând imediat după naștere.

Raportul medico – legal, confirmă

faptul că fătul a fost născut viu și a expirat extrauterin, fiind viabil.

Instanța a reținut că inculpata a

pus copilul în găleată și a dat-o fiicei sale E.V. să o ducă în casă, iar pe

E.A.F. a pus-o să spele coșul de sânge.

După ce inculpata a ajuns în cameră,

a eliminat placenta și a pus-o deasupra unui lighean și a pus-o în găleată,

lângă copil. Peste găleata în care a așezat copilul, inculpata a așezat un preș

și întrucât i s-a făcut rău, s-a așezat în pat să se culce.

Văzând atitudinea mamei sale,

martora E.A.F. a ieșit în fața blocului, unde a stat aproximativ o oră

discutând cu vecina lor D.M., căreia i-a relatat despre nașterea copilului și

aceasta din urmă, a îndrumat-o să se întoarcă în casă și să-i ceară inculpatei

să apeleze la salvare.

Martora E.F.A. s-a conformat, dar

inculpata s-a opus categoric și a amenințat pe fiica ei că, dacă va apela la

salvare, o va alunga din casă.

Ambele martore, E.F.A. și E.V., au

declarat că în jurul orelor 2,00, copilul trăia, auzindu-l plângând în găleata

în care a fost pus.

Pentru că nu a mai suportat ca noul

născut să moară, martorele au plecat, E.V. dormind la o vecină, iar E.F.A., în

bucătăria comună de la capătul holului. Cu ocazia plecării la serviciu fetele

au observat copilul mort fiind pus într-o pungă de plastic.

În cursul zilei, inculpata a ascuns

copilul mort într-o încăpere de pe hol, unde erau ținute materialele pentru

curățenie, iar bucățile de pânză pătate cu sânge au fost împachetate și

aruncate la pubelele de gunoi din fața căminului.

În seara zilei următoare, organele

de poliție au efectuat o patrulare prin zonă și au observat resturile la pubela

de gunoi, apoi, s-a procedat la internarea inculpatei la Spitalul de Obstretică

și Ginecologie Ploiești.

La autopsia efectuată s-a constatat

că fătul născut de inculpată a fost viu la naștere, la vârsta de 7 luni, a fost

de sex masculin, cu greutatea de 1,900 grame și lungimea de 38 cm, iar extern

și intern, nu prezenta leziuni traumatice.

Raportul medico – legal menționează

că fătul născut de inculpată a fost viu și viabil, existând deci posibilitatea

de a trăi autonom, în noile condiții de mediu.

Se mai arată că în faza de urmărire

penală, inculpata a recunoscut că nu a dorit ca acest copil să mai trăiască și

că a efectuat actele de mai sus, cu intenția de a suprima viața fătului nou

născut.

În fața instanței, a revenit,

arătând că, a dorit să aibă copilul, susținere apreciată nesinceră și

contrazisă de modul în care a procedat din momentul nașterii copilului, pe care

la orele 22,00 l-a pus într-o găleată și a astupat-o, cu un preș, lăsând

copilul acolo, până, în jurul orelor 5,00 dimineața, când a observat că a

decedat. Apoi, l-a pus în punga de plastic și l-a ascuns în camera arătată.

Apelul declarat de inculpată, a fost

respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin

decizia nr. 559 din 15 decembrie 2003.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpata, solicitând schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea de pruncucidere, susținând

că nu a avut intenția de a ucide.

În subsidiar, inculpata a solicitat

reducerea pedepsei, fiind mamă a șase copii și având încă de crescut, patru

copii minori.

Examinând recursul inculpatei,

Curtea constată, pe baza probelor administrate, în cauză, următoarele:

Primul motiv de recurs, nu este

fondat.

Prima instanță a reținut corect

situația de fapt, ea rezultând din procesul verbal de cercetare la fața

locului, din procesul verbal de percheziție și ridicarea de la domiciliul

inculpatei a mijloacelor folosite pentru întreruperea cursului sarcinii, din

procesul verbal de ridicare, după două zile, din Cămin, a fătului mort, ascuns

de inculpată, din actul medical de internare a inculpatei în Spitalul de

Obstretică și Ginecologie Ploiești, din raportul medico – legal de autopsie a

noului născut, din procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor

E.F.A., E.V., D.M. și M.I., din recunoașterea inițială, făcută de inculpată.

Prima instanță a subliniat în mod

corect că din probe rezultă intenția directă a inculpatei de a-și ucide copilul

nou născut.

Chiar din declarația sa, inculpata a

recunoscut că a pus copilul în găleată unde plângea, lăsându-l acolo, până

dimineața când copilul a murit.

După modul în care a acționat inculpata,

nu rezultă că aceasta s-ar fi aflat într-o stare de tulburare, pricinuită de

naștere ci, dimpotrivă, că, mai mult ca sigur, nașterea prematură și-a

provocat-o singură, prin mijloace avortive menite s-o scape de sarcină, încât,

lăsarea nou născutului fără îngrijirile necesare să-i conserve viața, apare ca

o prelungire a acelei voințe.

Or, pe situația de fapt arătată,

încadrarea juridică dată faptei este cea corectă, neimpunându-se schimbarea ei,

în infracțiunea de pruncucidere.

Cel de-al doilea motiv de recurs,

formulat de apărarea inculpatei, în subsidiar, este însă întemeiat și se impune

a fi admis, cu consecința constatării netemeiniciei deciziei atacate și a

casării ei, precum și a hotărârii primei instanțe, în baza art. 385

9

alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., numai cu privire la individualizarea

pedepsei, ce va trebui redusă considerabil, în urma recunoașterii

circumstanțelor atenuante, în care inculpata a comis fapta, fără ca instanțele

să le fi privit și să le fi dat semnificația cuvenită.

Astfel, deși, cu ocazia discutării

problemei individualizării pedepsei, conform art. 72 C. pen., în decizia

instanței de apel, se afirmă că s-a ținut seama de gradul de pericol social

concret al faptei comise, dar și de împrejurările că inculpata nu are antecedente

penale și că are șase copii, dintre care patru sunt minori, în realitate, nu li

s-a acordat acestor împrejurări importanța ce o aveau, care, ar fi trebuit să

ducă la privirea lor, ca circumstanțe atenuante, de natură a duce la concluzia

necesității coborârii pedepsei, sub minimul special, prevăzut de lege.

Pe de altă parte, instanțele n-au

ținut seama nici de faptul că inculpata a recurs la comiterea faptei și

constrânsă de atitudinea coinculpatului său, care nu mai dorea un nou copil,

învinuind-o, spre a-și justifica atitudinea, chiar că, l-ar fi conceput cu un

alt bărbat și amenințând-o, că dacă-l lasă, va renunța la relațiile de

concubinaj pe care le are cu ea.

Or, toate aceste împrejurări,

coroborate cu situația grea materială avută de inculpată, cu faptul că aceasta

nu deținea o locuință personală, locuind cu concubinul într-o cameră a unui

cămin muncitoresc, în care trebuiau crescuți și îngrijiți și patru copii

minori, explică dorința inculpatei de a-și menține concubinajul și, implicit,

infracțiunea, dându-le, astfel, aptitudinea de-a fi folosite ca circumstanțe

atenuante, în activitatea de individualizare a pedepsei.

În raport cu cele arătate, Curtea va

trebui, prin urmare, să privească recursul inculpatei ca fondat și să-l admită,

ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,

casând decizia penală atacată, precum și sentința primei instanțe și,

rejudecând pedeapsa aplicată, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., ca urmare a recunoașterii de

circumstanțe atenuante, în sensul art. 74 și art. 76 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive, la zi.

În rest, se vor menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor.

Văzând și reglementarea plății

onorariului pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpata B.D. împotriva deciziei penale nr. 559 din 15 decembrie 2003 a Curții

de Apel Ploiești.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 504 din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova, numai cu

privire la individualizarea pedepsei.

Aplică dispozițiile art. 74 – art.

76 C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatei B.D., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., la 10 ani închisoare și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei, timpul arestării preventive de la 12 august 2003 la 27 februarie

2004.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 februarie 2004.