ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3104/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpații S.G. și S.L.R. la câte 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a), c) și d) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus prevenția de la 11 noiembrie 2002, la zi.

Inculpatului S.G. i s-a aplicat și pedeapsa complimentară a degradării militare.

S-a respins acțiunea civilă exercitată de Serviciul Județean de Ambulanță Prahova și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, luându-se act că părțile civile nu au solicitat cheltuieli judiciare de la inculpați.

Inculpații au fost obligați la câte 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cei doi inculpați sunt soț și soție, căsătoriți din anul 1995 și au un copil în vârstă de 4 ani.

Inculpatul S.G., deși avea calificare de tractorist, avea rar de lucru și inculpata S.L.R. era casnică.

În perioada când au pregătit și săvârșit infracțiunea trăiau din ajutorul de șomaj primit de inculpat, locuiau într-o casă veche cu două camere, din care una era improprie pentru a fi folosită.

În raport cu veniturile și condițiile de trai, cei doi intrau în categoria oamenilor săraci.

În luna februarie 2002, inculpata constată că este însărcinată și îi spune soțului său, respectiv inculpatului S.G. această situație, acesta din urmă răspunzându-i prompt să-l „dea afară”.

Inculpata a acceptat ușor să renunțe la copil și s-au gândit la un avort, care nu a mai fost făcut, pentru că atunci când aveau bani au dat altor cheltuieli prioritate.

Inculpata a ascuns că a rămas însărcinată, ca să poată ucide copilul intra sau extrauterin, întrucât nu s-a înregistrat la dispensarul medical ca femeie gravidă, deși la nașterea anterioară făcuse acest lucru.

A ascuns existența sarcinii față de mama ei, de soră și vecini.

Perioada cât putea face avort într-un spital trecuse, iar sarcina se apropia de momentul nașterii.

În ziua de 3 august 2002, a primit reproșuri de la soț că nu a „scăpat” de copil, cearta fiind un impuls să întrerupă cursul sarcinii. A așteptat să vină noaptea, ca să acționeze fără să fie văzută de lume și, după miezul nopții, aproximativ ora 1,00, a ieșit în fața casei. Stând în ortostatism a început să se apese pe abdomen cu ambele mâini, să se fracționeze de sus în jos, inculpata declarând că a procedat astfel pentru a naște un copil mort.

A acționat circa 30 minute, nu a reușit să-și omoare copilul cum intenționa, în schimb a declanșat actul nașterii, născând acolo, în curte.

Cordonul ombilical l-a tăiat cu un ciob de sticlă și după ce l-a născut a pus copilul într-un cazan gol și l-a lăsat în curte să moară acolo, singur, treptat. Nu i-a tăiat cordonul ombilical și nu i-a dat îngrijirile firești. A intrat în casă și i-a spus soțului său că a născut un copil pe care l-a lăsat în curte într-un cazan. Era ora 1,45, aproximativ, în ziua de 4 august 2002.

Fiindu-i rău după naștere a primit îngrijiri de la soțul său, care nu au avut nici o eficiență.

Inculpatul a început să ascundă urmele nașterii, a spălat urmele de sânge din curte, din locul unde a născut soția sa, în casă a luat măsuri pentru a proteja lenjeria patului de urmele hemoragice, a spălat pe inculpată cu oțet și apă pe față, pentru a-și reveni și constatând că starea sănătății inculpatei se agravează, la cererea acesteia de a anunța salvarea a mers la martora D.F., pe care a trezit-o din somn și a cerut să dea telefon la Spitalul din Vălenii de Munte, pentru că soția sa are probleme.

La ora 4,07 s-a primit apelul telefonic și fiind întrebată ce fel de problemă medicală are persoana care solicită asistența medicală, D.F. nu a știut ce să răspundă și atunci l-a chemat la telefon pe inculpat.

Inculpatul S.G. a spus că soția sa a avortat, ascunzând actul nașterii.

La ora 4,10 a plecat de la Spitalul Vălenii de Munte autosalvarea cu asistenta medicală P.M. și au sosit la 4,25 la domiciliul inculpaților.

Inculpatul a spus că sarcina era de 3 luni și s-a gândit că medicii nu vor cere să le fie arătat copilul, astfel că înainte să vină salvarea a luat cazanul din curte, cu copil cu tot și l-a aruncat în WC-ul din grădină.

Pentru ca salvarea să stea la casa lui cât mai puțin, a ridicat pe soția S.L.R. de pe pat și a dus-o spre poartă pe brațe.

Când a sosit mașina salvării, asistenta medicală P.M., care pregătise targa, l-a certat pe inculpat pentru că a procedat așa, deoarece pacienta era în stare gravă.

După ce au urcat-o în mașina salvării, au plecat direct spre Spitalul de Obstetrică și Ginecologie din Ploiești.

Pe drum, asistenta medicală P.M. a întrebat pe inculpata S.L.R. ce vârstă avea sarcina și i-a răspuns luna a III-a, răspuns ce denota conivența dintre inculpați, în scopul de a ascunde nașterea copilului.

Se arată în sentință, în continuare că, la ora 5,oo din 4 august 2002, inculpata a fost internată cu diagnosticul „lăuză de 3 ore după naștere neasistată, la domiciliu, retenție de placentă și șoc hemoragic”.

În foaia de observație clinică, la rubrica „istoricul bolii” s-a consemnat de medic că, pacienta a fost adusă cu salvarea, că a declarat că a știut că este gravidă și nu și-a făcut analizele de sarcină.

Inculpata a afirmat că a avortat la ora 2,00 și nu a văzut produsul de concepție, acesta fiind acasă în WC și a negat orice manopere abvortive.

Instanța subliniază că, întrucât inculpata știa că nou-născutul fusese aruncat în WC, demonstrează înțelegerea dintre ea și celălalt coinculpat, privind modul cum să fie ucis copilul.

Cadrele medicale au constatat că este naștere la termen și lipsa fătului i-a determinat să anunțe poliția.

În dimineața zilei de 4 august 2002, poliția a făcut o descindere la locuința inculpaților și întrebându-l pe inculpatul S.G. unde este copilul, acesta a ezitat, încercând să inducă în eroare organele de poliție.

A revenit apoi și a arătat unde este copilul, respectiv într-un WC cu cabina din lemn.

Scoaterea fătului prin orificiul scaunului de la WC nu a fost posibilă și atunci a fost înclinată cabina, pentru a ușura accesul la groapa cu materii fecale, de unde a fost scos cu lopata un copil de sex feminin, decedat.

Copilul avea lungimea de 44 cm, cordonul ombilical tăiat cu o lungime de 13 cm și în groapa cu materii fecale, deasupra, era un strat de apă, de culoare ușor galbenă, de o înălțime de 60 cm.

La autopsie s-a constatat că nou-născutul este de sex feminin, talie 44 cm, greutate de 2,125 kg, cordon ombilical având 32 cm, cu marginea liberă tăiată.

Tot cu ocazia efectuării autopsiei, la examenul intern efectuat, pe căile respiratorii superioare și inferioare ale fătului s-a găsit un lichid asemănător la culoare cu acela din groapa cu materii fecale și s-a concluzionat că nou-născuta a fost vie, născută la termen, a respirat extrauterin, era viabilă și nu a fost îngrijită după naștere.

S-a precizat că moartea nou-născutei a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice, prin înecare.

Se mai arată că inculpații au negat inițial săvârșirea infracțiunii, apoi au revenit asupra declarațiilor, în ultimul cuvânt acordat arătând că au săvârșit infracțiunea și că regretă comiterea ei.

Apelurile declarate de inculpați prin care au solicitat reducerea pedepselor, au fost respinse ca nefondate, prin decizia penală nr. 136 din 24 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

A motivat instanța de apel că pedepsele au fost just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Împotriva acestor hotărâri inculpații au declarat recursuri, motivul invocat fiind greșita individualizare a pedepselor.

Recursurile declarate sunt fondate.

În procesul stabilirii pedepsei, instanța trebuie să aibă în vedere prevederile art. 72 C. pen., acest text de lege incriminând obligativitatea considerării pericolului social concret al faptei, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, împrejurările în care s-a săvârșit fapta, circumstanțele atenuante sau agravante, precum și persoana făptuitorului, astfel încât, ea să răspundă scopului, acela al prevenției speciale și generale prevăzut ca atare în art. 52 C. pen.

Raportând cauzei aceste texte de lege, se reține că instanța, atunci când a aplicat pedepse de câte 18 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, a avut în vedere pericolul social concret al faptei.

Dar pe lângă pericolul social concret al faptei, instanța trebuia să proporționalizeze pedeapsa și în raport de limitele ei astfel cum sunt prevăzute în art. 175 C. pen., precum și la persoana inculpaților, ambii cu pregătire școlară generală, ambii fără antecedente penale și cooperanți pe parcursul desfășurării fazelor procesului penal.

Ca atare, recursurile declarate de inculpați fiind fondate, se reține că pedeapsa de 15 ani închisoare pentru fapta săvârșită corespunde și scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 2 lit. b) și c) C. proc. pen., recursurile vor fi admise, dispunându-se potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații S.L.R. și S.G. împotriva deciziei penale nr. 136 din 24 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 26 din 28 ianuarie 2003 a Tribunalului Prahova numai cu privire la individualizarea pedepselor principale, pe care le reduce de la câte 18 ani închisoare la câte 15 ani închisoare pentru ambii inculpați.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților S.L.R. și S.G. timpul arestării preventive de la 11 noiembrie 2002, la 27 iunie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariile avocatului din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2003.