ÎCCJ, decizie (scj.ro #81757)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81757) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Critici de nelegalitate formulate peste termenul
de recurs. Necercetarea acestor motive de recurs de către
instanță. Contestație în anulare. Neîndeplinirea cerinței
prevăzute de dispozițiile art. 318 din Codul de procedură
civilă.
Cuprins pe materii :
Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.
Contestația în anulare.
Index alfabetic :
contestație în anulare
-
motive de recurs
C.proc.civ., art. 318
Textul articolului 318 din Codul
de procedură civilă, arătând că hotărârea
instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis
din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare
sau de casare", are în vedere acele situații în care partea, prin
recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea
criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de recurs
prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., iar
instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre acestea.
Obligația de examinare a
instanței se circumscrie exclusiv motivelor de recurs formulate cu
respectarea dispozițiilor procedurale, adică în termenul legal de
recurs, cu excepția celor de ordine publică, care pot fi invocate
până la închiderea dezbaterilor.
Această obligație a
instanței nu subzistă însă și în ceea ce privește
motivele de recurs formulate în afara cadrului legal,
care
nu se constituie
într-un motiv de ordine publică,
cum ar fi cele dezvoltate prin
notele scrise la care părțile sunt îndatorate a le depune sau pe care
acestea înțeleg să le depună după închiderea dezbaterilor.
Într-o astfel de situație,
partea nu are deschis exercițiul căi de atac a contestației în
anulare, întrucât nu suntem în prezența unei omisiuni, din
greșeală, de cercetare a motivelor de recurs, ci în prezența
unei interdicții legale impusă instanței de recurs de a analiza
motive de recurs formulate de părți în afara cadrului legal impus
pentru exercițiul căii de atac a recursului.
Secția I civilă, decizia nr.2930
din 2 mai 2012
Prin cererea înregistrată la
data de 16 martie 2007,
reclamantul
M.N. a chemat în judecată
Agenția
Domeniilor Statului cerând să fie obligată la restituirea în
deplină
posesie și proprietate a mai multor terenuri cu destinația
agricolă, fânaț, izlaz-fânaț
și grădini, terenuri situate pe raza satului Crivești,
județul Iași, preluate de stat în mod abuziv
în anul 1945 din
patrimoniul autorilor săi, invocând incidența dispozițiilor art.
480 C.civ.
Prin
sentința nr.2035/2007, Tribunalul Iași,
secția civilă
a respins cererea, ca nefondată.
Prin decizia civilă
nr.155/2008, Curtea de Apel Iași, Secția civilă
a admis apelul declarat de reclamant și a
schimbat, în tot, sentința, în sensul că a
respins cererea în revendicare pentru lipsa calității
procesuale pasive a
reclamantului.
În motivarea deciziei, instanța
a reținut că
reclamantul, care a
dovedit calitatea de moștenitor după defuncții M.D., M.M.
și M.O., nu a
dovedit, prin
înscrisurile depuse și calitatea de proprietari a
autorilor
săi asupra terenurilor revendicate.
Prin decizia
civilă nr. 7916 din 5.01.2009, Înalta Curte de
Casație și Justiție,
Secția civilă și de proprietate intelectuală
a admis
recursul declarat de reclamant, a casat decizia
recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
În motivarea
hotărârii, instanța a reținut incidența motivului de
recurs prevăzut de dispozițiile
art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
În argumentarea soluției s-a
reținut că instanța de apel, prin
reținerea excepției lipsei calității procesuale
active a reclamantului în
propria sa cale de atac, a pronunțat
hotărârea cu încălcarea
principiului
neagravării situației în propria cale de atac.
Aceasta,
întrucât, prima instanță, respingând acțiunea în
revendicare ca nefondată, a analizat, cu
prioritate, aspectele legate de
calitatea
procesuală activă și pasivă a părților,
reținând, implicit, că
reclamantul a dovedit calitatea
procesuală activă.
În raport de
cele menționate, Înalta Curte a constatat că nu se
impune analizarea celorlalte
motive de recurs formulate de reclamant
și a solicitat instanței de trimitere ca, în
rejudecare, să analizeze în
primul rând eventualele excepții incidente în
cauză și să administreze
probatorii
prin care să tranșeze problema titlului de proprietate în raport de
imobilul revendicat.
Prin decizia nr.48 din 8 aprilie
2011, Curtea de Apel Iași, Secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie,
în
rejudecare, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs, reclamantul M.N., invocând incidența
motivului de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304
pct.9 C.
proc.civ., susținând că hotărârea „a fost
pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii” și respectiv, că aceasta ar
„cuprinde
motive străine de natura pricinii”
pentru argumentele de
drept amplu dezvoltate prin memoriul de
recurs.
Prin decizia
civilă nr. 7729 din 2.11.2011, Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția I
civilă,
a respins, ca nefondat,
recursul.
În motivarea deciziei, Înalta Curte
a analizat cele două motive
de recurs
invocate de reclamant răspunzând punctual argumentelor de
drept invocate în susținerea acestora prin
memoriul de recurs.
Instanța
de recurs a analizat motivul de modificare prevăzut de
dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., prin
gruparea argumentelor, în raport de dispozițiile legale pretins
încălcate sau,
după caz, pretins
interpretate și aplicate greșit și anume:
-
dispozițiile legale care
garantează și ocrotesc dreptul de
proprietate:
art. 44, art. 53, art. 136 alin. (5) din Constituția României,
art.
480, art. 481 C. civ., art. 18 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 1
adițional la Convenție,
-
dispozițiile
Convenției Europene a Drepturilor Omului cu
privire la dreptul de acces la instanțe, prevederile art. 1 alin.
(5), art. 11,
art. 15, art. 20
și art. 21 din Constituția României și ale art. 3 C. civ.;
-
dispozițiile relative la
garanțiile instituite de art. 6 din
Convenție,
referitoare la dreptul la un proces echitabil,
-
dispozițiile
deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție,
Totodată, instanța de
recurs, în aplicarea prevederilor art. 306 alin.(3) C.proc.civ., cu privire la
criticile de nelegalitate relative la calitatea considerentelor deciziei
recurate, apreciate a fi străine actului juridic dedus
judecății, a statuat că se circumscriu motivului de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. și le-a analizat în
consecință.
Prin contestația
înregistrată la data de 18 noiembrie 2011,
reclamantul M.N. a cerut anularea deciziei nr. 7729 din
2.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secția I civilă, invocând incidența prevederilor art.318 teza a
II-a C.proc.civ.
În motivarea contestației,
reclamantul susține că instanța de recurs a omis să se
pronunțe „asupra motivelor de recurs promovate, întregite și
completate cu cele dezvoltate și susținute în ședința de la
02.11.2011 și consemnate în Notele de ședință (concluzii
scrise) depuse cu această ocazie. "
În argumentarea criticii,
contestatorul susține că instanța
de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare
pronunțată în primul ciclu procesual, decizia nr. 7916 din 5.10.2009,
îndrumări potrivit cărora, în rejudecare, se va avea în vedere
soluționarea eventualelor excepții incidente în cauză și se
vor administra noi probe prin care să fie tranșată problema
titlului de proprietate în raport de imobilul revendicat.
Contestatorul susține că
instanța de apel, în baza acestei îndrumări, trebuia să
aprecieze direct și complet asupra dreptului său de proprietate
și nu în mod formal, astfel cum a procedat, prin redactarea unor
considerente ce se circumscriu, în opinia sa, excepției inadmisibilității
cererii în revendicare dedusă judecății.
Contestatorul susține că a
formulat această critică de nelegalitate, relativă la
încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 315
alin.(1) C.proc.civ., prin intermediul recursului, fără ca
instanța să o analizeze.
Contestatorul reiterează,
totodată, criticile de nelegalitate relative la calitatea considerentelor
deciziei instanței de apel, apreciate a fi străine actului juridic
dedus judecății, dat fiind că se subsumează excepției
de inadmisibilitate, considerente care au fost însușite și de
instanța de recurs, și afirmă că, soluționând într-o
astfel de manieră de procesul, instanțele i-au încălcat dreptul
de acces la justiție, garantat de dispozițiile art. 21 din
Constituția României și art. 3 C.proc.civ.
Analizând contestația în
anulare dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu
poate fi primită pentru următoarele motive:
În drept, potrivit prevederilor art.
318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate
cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli
materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l
numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre
motivele de modificare sau de casare."
Arătând că hotărârea
instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis
din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare
sau de casare", textul are în vedere acele situații în care partea,
prin recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin
dezvoltarea criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de
recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., iar
instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre acestea.
În atare situație, partea este
îndreptățită ca, pe calea contestației în anulare, să
obțină răspuns și la motivul/motivele de casare ori de
modificare pe care instanța de recurs a omis a le examina prin decizia
pronunțată.
Întrucât, potrivit prevederilor art.
303 C.proc.civ. „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs
sau înăuntrul termenului de recurs", este de înțeles că
obligația de examinare a instanței se circumscrie exclusiv motivelor
de recurs formulate cu respectarea dispozițiilor procedurale, adică
în termenul legal de recurs, cu excepția celor de ordine publică,
care pot fi invocate până la închiderea dezbaterilor.
Obligația de examinare a
instanței de recurs nu subzistă însă și în ceea ce
privește motivele de recurs formulate în afara cadrului legal, cum ar fi
cele dezvoltate prin notele scrise la care părțile sunt îndatorate a
le depune sau pe care acestea înțeleg să le depună după
închiderea dezbaterilor.
Într-o astfel de situație,
partea nu are deschis exercițiul căi de atac a contestației în
anulare, întrucât nu suntem în prezența unei omisiuni, din greșeală,
de cercetare a motivelor de recurs, ci în prezența unei interdicții
legale impusă instanței de recurs de a analiza motive de recurs
formulate de părți în afara cadrului legal impus pentru
exercițiul căii de atac a recursului.
În speță,
verificând lucrările dosarului, se
constată că prin declarația și memoriul de recurs,
contestatorul a invocat două dintre motivele de modificare prevăzute
de art. 304 C.proc.civ., anume, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
și un alt motiv, indicat eronat ca fiind cel prevăzut de art. 304
pct. 9,
prin care susține că
hotărârea „cuprinde motive străine de natura
pricinii".
Având în vedere
dezvoltarea criticilor expuse prin motivul de
recurs indicat eronat, relative la
greșita soluționare a cererii deduse judecății pe calea
unei excepții procesuale, aspect dedus din maniera
de redactare a considerentelor, excepție deja
soluționată, în mod irevocabil, printr-o încheiere interlocutorie,
și care nu mai putea
constitui actul
juridic dedus judecății, instanța de recurs a reținut
că acestea se circumscriu motivului de modificare prevăzut de art.
304
pct. 8 C.proc.civ. și le-a
examinat în consecință.
În cuprinsul
deciziei, se constată că instanța de recurs, în analiza
celor două motive de
modificare invocate prin intermediul recursului,
a răspuns punctual
argumentelor de drept dezvoltate în susținerea lor.
Printre
criticile de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs în susținerea
motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc.civ., se constată că nu a fost invocată
în mod explicit și cea referitoare la pretinsa încălcarea de
către instanța de apel a
prevederilor
art. 315 alin.(1) C.proc.civ., critică care se regăsește în
cuprinsul concluziilor scrise depuse cu ocazia
dezbaterilor publice.
Așa
fiind, cum această critică de nelegalitate suplimentară, care
nu se constituie într-un
motiv de ordine publică, a fost formulată în
afara cadrului legal impus pentru indicarea motivelor de
recurs, anume pe calea concluziilor scrise, instanța de recurs nu avea
obligația de a o examina în cuprinsul hotărârii.
Pe cale de consecință,
contestatorul nu poate invoca prin
intermediul
contestației în anulare o astfel de omisiune de examinare,
întrucât,
astfel cum s-a arătat, nu suntem în prezența unei omisiuni, din
greșeală, de cercetare a motivelor care să fi fost
săvârșită de instanța de recurs, ci în prezența unei
interdicții legale impusă
instanței
de recurs de a analiza motive de recurs formulate în afara
cadrului
legal.
Totodată,
se observă că în justificarea pretenției de anulare a
hotărârii atacate,
contestatorul reiterează critica formulată și pe calea
recursului, relativă
la greșita dezvoltare de către instanța de apel în
cuprinsul hotărârii a
unor considerente ce se subsumează nu fondului
litigiului ci excepției de inadmisibilitate a
cererii în revendicare, excepție ce fusese soluționată
irevocabil, critică ce a fost examinată de instanța de recurs în
cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
O astfel de
critică, prin care se invocă săvârșirea unor greșeli
de
judecată
de către instanța de apel ori de instanța de recurs cu ocazia
soluționării litigiului, presupune însă o reexaminare a
procesului și a
hotărârilor judecătorești deja
pronunțate, intrate în puterea lucrului
judecat, ceea ce nu este permis instanței a efectua pe calea
contestației
în anulare.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte a
respins contestația dedusă
judecății.