Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2930/2012

HOTĂRÂRE
12.06.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2930/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 317 din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul D.I.V., privind anularea Deciziei nr. 303 din 8 ianuarie 2010 a Directorului General al A.N.P. și a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii privind obligarea la plata daunelor morale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.I.V., susținând că este netemeinică și nelegală. Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din 10 aprilie 2011, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Datorită faptului că, până la data de 24 aprilie 2012, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an” iar potrivit art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Având în vedere și prevederile dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs înaintea suspendării. Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249art. 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

D E C I D E Constată perimată judecata recursului declarat de D.I.V. împotriva sentinței nr. 317 din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4070/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2158 din 28 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins,
ÎCCJ 2012-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4070/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2158 din 28 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins,
ÎCCJ 2012-05-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2693/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 17 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, constatând neîndeplinite cerințele prevăzu
ÎCCJ 2012-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2929/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 298 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei cali
ÎCCJ 2013-03-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 58 din 7 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă