Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2013

HOTĂRÂRE
26.03.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 58 din 7 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea și Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.I., susținând că este netemeinică și nelegală. Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 24 ianuarie 2012, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Datorită faptului că, până la data de 26 martie 2013, niciuna dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an", iar potrivit art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Având în vedere și prevederile dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs înaintea suspendării. Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de B.I. împotriva Sentinței nr. 58 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2013. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4070/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2158 din 28 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins,
ÎCCJ 2012-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4070/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2158 din 28 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins,
ÎCCJ 2012-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2930/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 317 din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul D.I
ÎCCJ 2012-05-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2693/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 17 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, constatând neîndeplinite cerințele prevăzu
ÎCCJ 2013-04-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5214/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2157 din 21 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă