ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2019

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10.12.2015, reclamanții au solicitat despăgubiri civile, după cum urmează: daune materiale, în sumă totală de 100.000 RON, din care câte 25.000 RON, pentru fiecare dintre părinții victimelor, respectiv pentru A., B., C. și D.; daune morale, în sumă totală de 3.850.000 RON, din care câte 525.000 RON, pentru fiecare dintre părinții victimelor, respectiv pentru A., B., C. și D., și câte 250.000 RON, pentru fiecare dintre frații/surorile victimelor, respectiv pentru E., F., B., G., H., I. și J., precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin Sentința civilă nr. 148/22.03.2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia nr. 255/29.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul reclamanților, s-a anulat sentința pronunțată de Tribunalul Dolj și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Sentința nr. 368/2017 din data de 27.06.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția prescripției, invocată de pârât prin întâmpinare.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., E., F., B., G., H., C., D., I., și J. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor De Autovehicule Din România - B.A.A.R, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia nr. 146 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a respins apelul formulat de către reclamanții A., B., C., D., E., F., B., G., H., I. și J., împotriva Sentinței nr. 368/2017 din data de 27.06.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul pârât Biroul Național "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - B.A.A.R., ca nefondat.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva acestei ultime hotărâri au promovat recurs reclamanții E., H., J., F., C., A., B., D., B., G. și I., solicitând casarea deciziei și a sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță de fond.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat următoarele.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, se arată că în dreptul procesual civil excesul de putere evocă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de recurs ce atrage casarea hotărârii atacate. Comite exces de putere instanța când nu se pronunță asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, recurenții arătând în acest sens că instanța de apel nu a ținut cont de constituirea acestora ca părți civile în dosarul penal.

Recurenții consideră că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt și de drept a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalității soluției pronunțată, fapt ce determină și incidența motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Consideră că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale, s-a stabilit de către instanța de contencios constituțional că atât dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cât și dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. sunt contrare legii fundamentale, acestea fiind neconstituționale, practic, din momentul intrării lor în vigoare.

Decizia Curții Constituționale, fără a produce efecte retroactive, trebuie aplicată, de la data publicării acesteia, în toate litigiile în care hotărârea judecătorească ce tranșează litigiul nu a devenit definitivă, ca atare și în prezentul dosar hotărârile pronunțată sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs.

În opinia recurenților, atât timp cât nu a expirat termenul de recurs la data publicării deciziei Curții, hotărârile pronunțate de instanțele de apel nu sunt hotărâri definitive prin prisma dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ., dreptul la recurs fiind îngrădit de o normă neconstituțională și putând fi exercitat de la data publicării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, cu singura condiție ca termenul de exercitare al acestuia să nu se fi împlinit.

Consideră că hotărârile atacate încalcă dreptul la un proces echitabil [exigență impusă de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacrată și prin art. 21 alin. (3) din Constituția României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și prin art. 6 C. proc. civ..].

Arată că este greșită abordarea instanței de fond și de apel în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția curge de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba cât și cel care răspunde de ea, concluzionând că reclamanții au cunoscut atât paguba cât și cel care răspunde de ea de la momentul producerii accidentului.

Or, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în cazul stabilirii răspunderii civile delictuale pentru fapta unei persoane care a cauzat alteia un prejudiciu printr-un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane, este momentul la care partea ce pretinde despăgubirile a cunoscut despre existența prejudiciului și persoana vinovată.

Astfel, în privința persoanei care răspunde de pagubă, raportat la cerințele art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu poate fi pus semnul egalității între persoana care răspunde de pagubă și persoana care a cauzat prejudiciul efectiv, întrucât aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, anume cunoașterea pagubei și pe cel care răspunde de ea.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, care presupune întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la existența prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul și al raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, se arată că nu se poate reține posibilitatea reclamanților de a cunoaște aceste elemente la data producerii accidentului, întrucât în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova reclamanții s-au constituit parte civilă la data de 05.05.2011, precizând că vor indica ulterior întinderea despăgubirilor pretinse.

În cauza de față nici asigurătorul nu a fost în măsură să cunoască la data producerii accidentului elementele concurente care să permită plasarea curgerii termenului de prescripție la data producerii riscului asigurat, accidentul, iar în raport de dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 modificată, instanțele de judecată obligă la plata de despăgubiri doar societățile de asigurare, care nu pot fi cunoscute decât ulterior producerii accidentului, așa încât terțele persoane, cazul reclamanților, nu pot intra în posesia datelor privind asigurătorul, altfel decât prin intermediul organelor de cercetare ale accidentului ce acționează în aceste privințe numai la termenele și cu posibilitățile conferite lor de legile speciale aplicabile.

Astfel, dreptul material la acțiune în mod obiectiv nu putea să aibă ca punct de plecare data producerii accidentului, pentru că acesta intervine numai după ce persoane calificate, prin măsuri și mijloace științifice pot preciza cu certitudine modalitățile de producere a accidentelor de circulație, vinovățiile cât și persoanele răspunzătoare.

În aceste condiții, data curgerii prescripției nu poate fi cea a producerii accidentului, ci numai data cunoașterii concluziilor organelor de specialitate, ca rezultat al cercetării penale finalizate cu sesizarea instanței penale, care stabilește autorul și culpa sa în determinarea faptului prejudiciatul.

Reclamanții care au optat pentru realizarea pretențiilor civile în procedura judiciară penală, în cadrul căreia se puteau constitui parte civilă până la citirea actului de sesizare a instanței, nu pot să-și vadă paralizat dreptul de a sesiza instanța civilă doar pentru că această opțiune legală a rămas nefinalizată din cauza soluției date urmăririi penale.

Se arată că în realitate, dreptul de a învesti instanța civilă pentru validarea jurisdicțională a pretențiilor lor civile, s-a născut pentru reclamanți abia în momentul în care aceștia au luat cunoștință prin comunicarea, la data de 18.04.2013, din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a soluției din dosarul penal, anume a rezoluției parchetului din 27.07.2012, care a statuat că latura civilă a procesului penal nu mai poate fi soluționată.

Recurenții învederează că, întrucât prescripția este o sancțiune civilă aplicabilă atitudinii culpabile, inactive, a celui care își lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege, această atitudine nu poate fi asimilată poziției reclamanților, care în procesul penal se constituiseră parte civilă, cu respectarea dispozițiilor procedurii penale.

Totodată, se arată că este un principiu de drept aplicabil speței, potrivit căruia prescripția extinctivă nu curge împotriva celui care nu poate acționa (contra non valentem agere non currit praescriptio).

Reclamanții fiind deja constituiți părți civile în procesul penal, concretizându-și astfel vocația de a pretinde despăgubiri morale, nu se puteau îndrepta separat cu o acțiune civilă, în valorificarea acelorași pretenții (în absența suspendării sau încetării procesului penal), pentru a li se opune prescripția extinctivă. Aceasta întrucât opțiunea valorificării dreptului subiectiv este irevocabilă și partea nu o poate părăsi (electa una via non datur recursus ad alteram), cu rezerva situației în care aceasta este împiedicată să urmeze calea aleasă până la definitivarea ei, de exemplu, când s-a dispus de către procuror scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale (ca în speță) ori când instanța penală a lăsat nerezolvată acțiunea civilă sau când procesul penal a fost suspendat.

Se arată că raportat la acest moment, sesizarea instanței civile s-a făcut înăuntrul și cu respectarea termenului de prescripție extinctivă.

De altfel, chiar indicând acest moment (10.08.2010 data producerii accidentului) ca marcând debutul prescripției extinctive, intimata-pârâta nesocotește faptul că la 05.05. 2011 reclamanții s-au constituit parte civilă, ceea ce înseamnă promovarea acțiunii civile în procesul penal și implicit, activarea efectului întreruptiv al prescripției conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Consideră că astfel devine incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 3 iulie 2018, intimatul-pârât Biroul Național "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - B.A.A.R. a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca inadmisibil.

Prin încheierea din 24 septembrie 2019 s-a admis în principiu recursul.

Calea de atac a fost considerată admisibilă pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Conform dispozițiilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificată prin O.U.G. nr. 95/2016: "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor începute cu data de 1 ianuarie 2019", iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarele conexate nr. x/2018 și nr. y/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 609/17.072018) s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.

Prin urmare, în ceea ce privește posibilitatea atacării cu recurs a deciziei pronunțate în apel, în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, precum și de deciziile Curții Constituționale nr. 369/2017 și nr. 874/2018, se constată că hotărârea recurată în prezenta cauză este supusă căii de atac a recursului, în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În apel reclamanții au arătat că s-au constituit părți civile în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, iar acest fapt duce la întreruperea cursului prescripției conform prevederilor legale aplicabile, și că în acest sens solicită proba cu înscrisuri pentru a dovedi acest fapt, apărare pe care au dezvoltat-o prin înscrisul înregistrat la data de 28.11.2017.

Intimatul a formulat apărări față de aceste motive de apel prin concluziile scrise înregistrate la data de 19.02.2018.

Analizând considerentele deciziei atacate se observă că instanța de apel nu a analizat aceste motive de apel prin care se susține întreruperea cursului prescripției acțiunii civile ca urmare a constituirii de părți civile în procesul penal, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nu ale art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocate de reclamanți pentru a susține în esență aceeași situație de fapt.

Motivele de recurs prin care se critică greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu vor fi analizate separat, ținând cont că acestea sunt invocate în contextul apărărilor privind întreruperea termenului de prescripție extinctivă.

În ceea ce privește situația juridică a întreruperii termenului de prescripție extinctivă privind formularea acțiunii pentru repararea pagubei în fața instanței civile, în cazul săvârșirii unei fapte ilicite și declanșării procesului penal urmată de constituirea de părți civile, sunt de reținut următoarele.

Data producerii accidentului rutier a fost reținută de către instanțele de fond ca fiind 10.08.2010, iar data decesului rudelor reclamanților, 11.08.2010, respectiv 12.08.2010.

Dispozițiile procedural penale relevante în raport cu datele cauzei sunt cele ale C. proc. pen. de la 1968, în special cele art. 14 - 16, art. 19 și art. 20 potrivit cărora:

"Art. 14 Obiectul și exercitarea acțiunii civile

Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.

Acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.//(...)

Art. 15 Constituirea ca parte civilă

Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.//(...)

Art. 16 Partea responsabilă civilmente

Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.//(...)

Art. 19 Acțiunea adresată instanței civile

Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.

Judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

De asemenea, poate să pornească acțiune în fața instanței civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acțiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă.

Persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă.

Art. 20 Cazuri speciale de rezolvare a acțiunii civile

Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.//(...)"

În esență, din aceste dispoziții legale rezultă că persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal, de regulă, nu mai poate să pornească acțiune în fața instanței civile, atâta timp cât procesul penal nu este finalizat și că persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În aceste situații constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal operează ca o întrerupere a prescripției extinctive, o interpretare contrară contravenind dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. proc. pen. (1968), menționate anterior.

În doctrina de specialitate cu privire la aceste norme juridice s-a reținut că judecătorul civil este obligat să constate mai întâi că există o hotărâre penală definitivă care stinge acțiunea publică și numai ulterior să se pronunțe în procesul civil. Deși norma respectivă se referă la rezolvarea definitivă a cauzei penale aceasta nu a avut în vedere existența exclusiv a unei hotărâri definitive. Dacă în cursul suspendării urmărirea penală încetează sau se dispune scoaterea de sub urmărire, aceasta permite reluarea procesului întrucât rezolvarea dată de procuror cauzei penale, deși nu are natura juridică a unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat, reprezintă totuși în momentul respectiv a anumită rezolvare a cauzei. Persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal nu mai poate porni acțiunea în fața instanțelor civile. Într-un astfel de caz în practică s-a decis că soluția este chiar respingerea acțiunii civile.

Astfel, nu există nici un motiv justificat pentru a se adopta o altfel de soluție în cazul în care urmărirea penală încetează sau se dispune scoaterea de sub urmărire, prin ordonanța procurorului ce reprezintă în momentul respectiv o rezolvare a cauzei penale.

Prescripția este o sancțiune civilă aplicabilă inacțiunii culpabile a celui care își lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege, atitudine căreia nu-i poate fi asimilată poziția părții vătămate care se constituie parte civilă în procesul penal, cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale, atâta timp cât persoana prejudiciată prin fapta ilicită și-a manifestat voința de a-și recupera prejudiciul prin constituirea ca parte civilă și, fără o atitudine culpabilă din partea sa, se află în situația în care procesul penal a încetat, iar pretențiile sale nu au primit nicio rezolvare pe fond. Astfel, această parte are speranța legitimă că instanța va hotărî și asupra cererii de reparare a prejudiciului.

Într-un asemenea caz, tocmai pentru a nu fi în situația ca demersul său pe latură civilă să devină ineficient ca urmare a hotărârii date în procesul penal, legiuitorul a prevăzut, pentru ipoteza lăsării nesoluționate a acțiunii civile, ca persoana ce se consideră prejudiciată să poată sesiza instanța civilă. Aceasta reprezintă consecința caracterului definitiv al dreptului de opțiune al persoanei vătămate, electa una via non datur recursum ad alteram, care presupune că, odată aleasă calea instanței civile sau a celei penale, persoana vătămată nu poate, de regulă, renunța la ea, pentru a o urma pe cealaltă.

În situația în care, fără vina părții, latura civilă rămâne nesoluționată trebuie ca legea să-i confere acesteia dreptul de a părăsi procesul penal, sesizând instanța civilă, în caz contrar, ajungându-se la încălcarea dreptului de acces la justiție, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Anagnostopoulos c. Greciei că, în situația în care sistemul intern oferă o cale de atac justițiabililor, statul are obligația să se asigure că aceștia se bucură de garanțiile fundamentale prevăzute în articolul 6 parag. 1 din Convenție.

În cauze similare (de exemplu Atanasova, Dinchev și Tonchev c. Bulgariei) Curtea, constatând că pretențiile civile ale reclamanților, constituiți parte civilă într-o procedură penală, nu fuseseră examinate din cauza închiderii acelor dosare penale ca rezultat al intervenției termenului de prescriere, a statuat că reclamanții nu se bucuraseră de acces efectiv la justiție și acest lucru nu putea fi atenuat de faptul că aveau posibilitatea de a introduce o acțiune civilă separată.

Într-o hotărâre recentă - Hotărârea din 14 iunie 2016 pronunțată în cauza Dragomir împotriva României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115/10.02.2017), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că întârzierile succesive și nejustificate din cadrul anchetei penale declanșate pentru a clarifica circumstanțele producerii accidentului rutier asupra părții vătămate, care se constituise parte civilă, s-a datorat autorităților și au avut ca rezultat împiedicarea examinării pretențiilor civile formulate de partea vătămată în cadrul procesului penal. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai statuat că, odată ce a optat pentru această cale procedurală, reclamanta era îndreptățită să obțină o examinare a pretențiilor sale și nu era obligată să formuleze, în sensul art. 35 parag. 1 din Convenție, o altă acțiune în reparație disponibilă în dreptul național, reclamanta acționând adecvat când a ales să urmeze calea prevăzută de C. proc. pen.. În plus, a constatat că, chiar dacă ar fi fost intentată de la început o acțiune civilă, aceasta ar fi fost suspendată până la finalizarea anchetei penale. Curtea a conchis că reclamanta nu a beneficiat de un drept efectiv de acces la o instanță pentru examinarea pretențiilor sale civile și că, astfel, a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenție sub aspectul nerespectării dreptului reclamantei la o instanță.

În rejudecare instanța urmează să cerceteze, raportat la situația de fapt în speță ce se va determina în raport de probele administrate în cauză, dacă este împlinit termenul de prescripție sau nu, ținând cont de întreruperea prescripției extinctive până la încetarea procesului penal prin ordonanța procurorului.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat reclamanții E., H., J., F., C., A., B., D., B., G., I. împotriva Deciziei nr. 146 din data de 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2019.

GGC - GV