ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 704/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 26 februarie 2018, A., B., C., D., E., F., prin reprezentant legal A., G., prin reprezentant legal H., H., I., H., J., K., L., M. și N. au solicitat, în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: despăgubiri materiale în cuantum de 1.000 euro și despăgubiri morale în cuantum de 200.000 euro pentru prima reclamantă, precum și despăgubiri morale de câte 100.000 euro pentru fiecare reclamant minor, copil al defunctului, de 150.000 euro pentru reclamantul minor G., fiu al defunctului, prin reprezentant legal H., bunic patern, întrucât este încadrat în gradul de handicap "grav cu asistent personal", de câte 25.000 euro pentru fiecare reclamant, frate al defunctului și de 100.000 euro pentru tatăl defunctului. Au solicitat, totodată, și actualizarea sumelor menționate cu indicele de inflație de la data producerii accidentului (decesului) până la achitarea efectivă, dobânda legală aferentă acestor sume, precum și obligarea pârâtului la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 400 RON pentru fiecare minor, începând cu data de 26 octombrie 2017 (data decesului) și până la majoratul acestora, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin Sentința nr. 1033 din 27 iunie 2018, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, având ca obiect pretenții. L-a obligat pe pârât la plata următoarelor sume: 886 RON reprezentând despăgubiri - daune materiale către reclamanta A.; câte 20.000 euro, în echivalent în RON din momentul plății, reprezentând despăgubiri - daune morale către reclamanții: C., D., E., toți reprezentați legal de mama A. și către G. reprezentat legal de tutorele H.; 10.000 euro, în echivalent în RON din momentul plății, reprezentând despăgubiri - daune morale către reclamantul H.; câte 5.000 euro, în echivalent în RON din momentul plății, reprezentând despăgubiri - daune morale către reclamanții: I., H., J., K., L., M. și N., toate sumele urmând a se actualiza cu rata inflației începând cu data de 26 octombrie 2017 și până la data plății efective. L-a obligat pe pârât la plata dobânzii legale aferente sumelor stabilite drept despăgubiri, de la data de 26 octombrie 2017 și până la data plății efective. A respins, în rest, acțiunea. Fără cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 82 din 11 aprilie 2019, prin care s-au respins apelurile declarate de reclamanți și pârât împotriva sentinței pronunțate de tribunal. Fără cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții A., B. și F., ultimii doi prin reprezentant legal A.. Recurenții au criticat decizia prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a acesteia și a sentinței tribunalului și, rejudecând, admiterea acțiunii formulate de cei trei reclamanți. S-a susținut că ambele hotărâri pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea normelor de drept material cuprinse în art. 1390 alin. (2) și art. 1391 alin. (2) C. civ. Astfel, s-a arătat că recurenta A. a avut o relație de concubinaj cu defunctul, care a durat 18 ani, că au avut împreună 5 copii, în toată această perioadă locuind împreună, iar defunctul a prestat întreținerea familiei, fiind singurul sprijin financiar al acesteia. S-a precizat că prin pierderea concubinului, respectiv a tatălui, a fost creat un prejudiciu cert recurentei-reclamante care a rămas singură cu cinci copii minori, fără niciun venit, cu posibilități limitate de creștere și întreținere a acestora, aspecte neavute în vedere de instanțe. În privința celor doi minori, în numele cărora reprezentantul legal a declarat recurs, s-a arătat că, deși din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatele de naștere, nu rezultă filiația copiilor față de defunct, aceștia fuseseră recunoscuți în fapt, fiind crescuți și întreținuți de la naștere de către acesta. Deși suferința nu poate fi cuantificată, au susținut recurenții că nimic nu poate înlocui pierderea unei persoane apropiate, astfel încât este nejustificată respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale. În mod greșit prima instanță a motivat respingerea acestui capăt de cerere prin prisma faptului că legislația română nu reglementează concubinajul, iar instanța de apel, reținând că substituie motivarea, a respins pretențiile întrucât "n-au fost dovedite prin vreun mijloc de probă". Nici prima instanță și nici cea de apel nu au reținut incidența dispozițiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., care erau aplicabile speței

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. A arătat că ambele instanțe au constatat că relația de rudenie dintre reclamanți și defunct nu a fost dovedită și că un rol definitiv în respingerea acordării daunelor morale reclamanților l-a avut legislația română care nu reglementează concubinajul dar și faptul că între minori și defunct nu s-a putut stabili filiația. Recurenții nu au depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din 29 ianuarie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 11 martie 2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele: Criticile deduse judecății vizează aplicarea greșită (respectiv, ignorarea) normelor de drept material (art. 1390 alin. (2), art. 1391 alin. (2) C. civ.), în contextul în care instanțele fondului au apreciat că nu se cuvin despăgubiri morale urmare a faptei ilicite care a provocat decesul numitului H., reclamanților A., B. și F.. Pe acest aspect, prima instanță a fondului a reținut că despăgubirile nu se cuvin întrucât reclamanta A. se afla într-o relație de concubinaj cu defunctul, iar legislația românească nu reglementează și nu recunoaște efecte juridice unei astfel de relații. În privința celorlalți doi reclamanți (copii minori) s-a reținut că, potrivit certificatelor de naștere de la dosar, nu a rezultat că aceștia ar fi fost recunoscuți de către defunct și deci, nefăcându-se dovada filiației, nu li se cuvin despăgubiri. Cenzurând, sub aspectul legalității, această dezlegare a primei instanțe a fondului, instanța de apel a considerat, cu trimitere la dispozițiile art. 1390 alin. (1) și (2) C. civ., că, în realitate, sunt neîntemeiate daunele solicitate întrucât nu s-a făcut dovada lor, prin niciun mijloc de probă, în condițiile în care, potrivit art. 249 C. proc. civ., sarcina probei revenea reclamanților. Procedând de această manieră, instanța de apel a greșit, imputând o conduită procedurală neadecvată reclamanților (care nu și-ar fi dovedit temeinicia pretențiilor, pentru că nu au produs dovezi), deși ea însăși nu a realizat cadrul procesual adecvat pentru analiza fondului cauzei și pentru a verifica în ce măsură sunt incidente normele de drept material invocate de către apelanții-reclamanți în susținerea cererii lor. Astfel, observând că prima instanță procedase la judecată în mod greșit, pe baza unui fine de neprimire, dedus din împrejurarea că, pe de o parte, legislația românească, nereglementând concubinajul, înseamnă că nu există vocația părții aflate într-o astfel de relație să pretindă despăgubiri și, pe de altă parte, pentru că, nefiind dovedită relația de filiație față de defunct cu privire la doi dintre minorii-reclamanți, înseamnă, de asemenea, lipsa unei asemenea vocații, Curtea de apel avea obligația, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., să anuleze hotărârea atacată în partea referitoare la acest aspect și să realizeze ea însăși judecata pe fond. O astfel de judecată presupunea, pentru a face posibilă cercetarea pe fond a cererii în despăgubiri morale, stabilirea cadrului procesual corespunzător (prin anularea parțială a hotărârii) și a celui normativ (de drept material) raportat la textele invocate de către reclamanți, respectiv, a dispozițiilor art. 1.390 alin. (2), art. 1391 alin. (2) C. civ. Trimiterea generică pe care instanța de apel o face la dispozițiile art. 1390 alin. (2) C. civ., fără o analiză punctuală la speță, doar pentru a trage concluzia că pretențiile sunt neîntemeiate, a avut drept consecință o judecată pur formală. În contextul în care prima instanță respinsese cererea în despăgubiri morale pe considerente vizând inadmisibilitate pretențiilor, probațiunea în apel trebuia să aibă loc raportat la textele de lege a căror incidență s-a invocat și a căror aplicare (parțială) este reținută pentru prima dată în această fază procesuală, inclusiv cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează rolul activ al judecătorului în stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii. În acest sens, instanța de apel trebuia să analizeze, în concret, ipotezele reglementate de art. 1.390 alin. (2) C. civ. - care dau drept la despăgubiri, ținând seama de împrejurări, și celui căruia victima, fără a fi obligată de lege, îi presta întreținere în mod curent - și respectiv, ale art. 1391 alin. (2) C. civ. - care recunosc dreptul la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei oricărei persoane care ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. Așadar, cele două dispoziții legale menționate, de care reclamanții s-au prevalat în susținerea pretențiilor, recunosc îndreptățirea la despăgubiri atât persoanelor care se aflau în întreținerea de fapt a victimei faptei ilicite (fără existența unei obligații legale din partea acesteia), precum și oricărei alte persoane care ar putea dovedi existența unui prejudiciu. Pe acest din urmă aspect, se constată că norma din art. 1391 alin. (2) instituie o prezumție de existență a prejudiciului în favoarea rudelor enumerate de text (ascendenți, descendenți, frați, surori, soț) pentru durerea încercată prin moartea victimei, în timp ce celelalte persoane, care nu se aflau într-o astfel de relație de rudenie, nu sunt excluse de la vocația acordării despăgubirilor, ci doar supuse regulii de drept comun a probațiunii unui prejudiciu susceptibil de reparație. Or, instanța de apel nu a fost preocupată să stabilească un cadru adecvat judecății - procesual și material - limitându-se să rețină doar că va substitui motivarea primei instanțe întrucât a constatat, de o manieră implicită, prin trimiterea făcută la art. 1.390 alin. (2) C. civ., că demersul celor trei reclamanți, sub aspectul daunelor morale, nu este inadmisibil. În continuare, nu rezultă din analiza sumară pe care o realizează decizia din apel, dacă nedovedirea pretențiilor se datorează faptului că nu ar fi întrunite cerințele textului legal sau nedemonstrării întinderii (câtimii) acestor pretenții, în contextul în care reclamanta ceruse cu titlu de daune morale suma de 200.000 eu, iar pentru copiii minori câte 100.000 eu. Toate aceste aspecte demonstrează nelegalitatea soluției adoptate întrucât, pe de o parte, instanța nu analizează și nu arată ce ar presupune dovedirea temeiniciei pretențiilor pe temeiul art. 1.390 alin. (2) C. civ. și pe de altă parte, nu analizează, în niciun fel, aplicabilitatea dispozițiilor art. 1.391 alin. (2) C. civ., a căror incidență la speță reclamanții au invocat-o în mod constant, text care reprezenta, alături de art. 1.390 alin. (2) C. civ., cadrul normativ al formulării cererii lor în daune morale. În consecință, văzând că soluționarea cauzei a avut loc deopotrivă, printr-o aplicare formală a normei art. 1.390 alin. (2) C. civ. și respectiv, prin ignorarea analizei unei alte dispoziții legale invocate de părți (art. 1.391 alin. (2) C. civ.), a cărei verificare la speță se impunea, Înalta Curte constată că recursul este fondat și potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 497 C. proc. civ. va fi admis, casată decizia atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La reluarea judecății, se va ține seama de incidența la speță a dispozițiilor art. 1.390 alin. (2), art. 1.391 alin. (2) C. civ., de faptul că persoanele aflate în întreținerea de fapt a victimei unei fapte ilicite cauzatoare de moarte au dreptul la repararea prejudiciului pentru durerea încercată și că dovada îndreptățirii la realizarea unei astfel de reparații presupune demonstrarea situației premisă (victima, fără a fi obligată de lege, presta întreținere în mod curent). Unei asemenea situații premisă se circumscrie, în măsura demonstrării relației, cea a persoanelor aflate în concubinaj, precum și a copiilor născuți dintr-o astfel de relație, indiferent de mențiunile existente în actul de naștere (copil născut din afara căsătoriei, cu filiația față de tată stabilită sau nu, dacă acesta se afla în întreținerea defunctului). În ce privește cuantumul unor astfel de despăgubiri, se va ține seama de criteriile specifice cu care se operează în determinarea acestui tip de daune, relative la durerea încercată, la principiul echității și al proporționalității, cu referire punctuală la durata relației, la sprijinul de care au fost lipsiți în concret reclamanții.