ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2940/2018

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 758/PI din 18 aprilie 2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., prin reprezentant legal A., C. și D., în contradictoriu cu E. prin F. S.R.L. și intervenientul G., având ca obiect, obligarea pârâtei la plata de daune morale și materiale pentru accidentarea mortală a minorilor H. și I., la data de 13 noiembrie 2014.

A obligat pârâta să plătească reclamantei de rang 1, suma de 90.000 RON cu titlu de daune morale, reclamantei de rang 2, suma de 45.000 RON, iar reclamanților de rang 3 și 4, suma de 10.000 RON, cu același titlu.

Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă care, prin decizia nr. 726 din 7 noiembrie 2017, a schimbat în parte sentința, în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale, obligând pârâta la plata sumei de 120.000 RON către reclamanta A., 100.000 RON către reclamanta B. și câte 50.000 RON către reclamanții C. și D.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, reclamanții A., B., C. și D. care, invocând dispozițiile art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- despăgubirile morale solicitate prin cererea introductivă, au fost acordate într-un cuantum mult prea mic față de pierderea suferită de reclamanți și traumele la care au fost supuși aceștia.

Astfel, se arată, conform dispozițiilor art. 1357 alin. (1) și (2) din Noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând chiar și pentru cea mai ușoară culpă.

- la stabilirea despăgubirilor, nu s-a ținut cont de toate împrejurările și circumstanțele concrete ale cauzei.

- nu s-a respectat principiul echității, exprimat prin aceea că despăgubirile pentru daune morale deși nu trebuie să constituie o amendă excesivă pentru autorii prejudiciilor și o modalitate indirectă de îmbogățire a părții civile, trebuie totuși să asigure posibilitatea reparării convenabile a prejudiciului nepatrimonial.

Or, se susține, potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ., instanța poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea încercată prin moartea victimei.

- în cauză, la stabilirea cuantumului daunelor morale, nu s-a avut în vedere că celor patru reclamanți le-a fost creat un prejudiciu moral de o gravitate extremă, constând în suferința psihică generată de dispariția intempestivă și tragică a celor doi minori, de 7 și respectiv 12 ani, desigur prin prisma legăturii de rudenie existente.

- decesul minorilor a cauzat reclamanților traume psihice importante, stări depresive și perturbări în condițiile de existență, despăgubirile morale reprezentând doar "un substitut" pentru prețul suferințelor cauzate de dispariția unor persoane atât de apropiate, de modificarea intempestivă și pentru totdeauna a cursului firesc al vieții pe care aceștia o duceau anterior.

- instanța de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudențiale în operațiunea de cuantificare a daunelor morale, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului și a motivelor de apel.

Se face trimitere la decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție care, a reținut cu valoare de principiu că deși evaluarea daunelor morale este una subiectivă, criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și pot forma obiect al controlului instanței de recurs.

Or, în speță, despăgubirea acordată este derizorie și nu constituie un "caracter de satisfacție" pentru această categorie de persoane (n.n. rude apropiate) extrem de vulnerabilă.

Limitarea disproporționată a dreptului la despăgubire al rudelor persoanei decedate este în dezacord cu obiectivul central al reglementării europene și anume garantarea tratamentului comparabil al victimelor accidentelor rutiere, precum și reglementarea internă în domeniu.

Principiul ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O., se conchide, în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să le aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, despăgubirile acordate trebuind să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Dintru început, analizând excepția invocată de intimata-pârâtă E. prin F. S.R.L., vizând lipsa calității de reprezentant a avocatului care a redactat și motivat recursul declarat în cauză de reclamanți, se constată că aceasta nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, se observă că dl. avocat J., are depusă în apel împuternicirea avocațială pentru asistența și reprezentarea juridică a reclamanților, recursul fiind declarat cu respectarea exigențelor art. 80-83 din C. proc. civ.

Cât privește fondul recursului, avându-se în vedere circumstanțele particulare ale accidentului de circulație produs din culpa gravă a conducătorului auto G., la data de 13 noiembrie 2014, se constată că instanțele au apreciat corect asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, republicată, care reglementează cadrul legal al acordării de despăgubiri pentru persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Tot astfel, instanța de apel a ținut cont de jurisprudența în materie, atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza criticilor care, se observă, sunt axate în principal pe valoarea despăgubirilor morale, se are în vedere, ca principal aspect, faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care ar presupune reevaluarea situației de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Se poate analiza însă dacă instanța a pronunțat hotărârea, cu nesocotirea unor criterii legale, care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea se regăsesc în legislație.

Or, dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, stipulează că daunele morale, în cazul decesului unei persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Legislația din România nu cuprinde însă criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire iar jurisprudența națională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium dolores, în raport de importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, ținându-se cont și de independența financiară a aparținătorilor victimei accidentului.

În speță, se constată că instanța de control judiciar a soluționat apelul reclamanților, ținând cont de principiile răspunderii civile stabilite în dreptul intern, cât și de practica C.E.D.O. care, a făcut o serie de aprecieri în ceea ce privește proba și stabilirea prejudiciului moral, sens în care a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Or, operațiunea presupune indiscutabil o anumită doză de aproximare, chiar de arbitrariu, întrucât nu se poate stabili, cu rigoare matematică, niciun fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani.

Statuând în echitate, în acord și cu practica instanței europene (a se vedea cauza Tolstoy-Miloslavsky vs. Regatul Unit) curtea de apel a apreciat corect asupra cuantumului prejudiciului moral, raportat la consecințele negative suferite de rudele victimelor evenimentului rutier asigurat, toate aspectele legate de circumstanțele particulare ale cauzei fiind expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate.

Astfel, în stabilirea întinderii daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere, nu numai criteriile cristalizate de jurisprudență, respectiv consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorii morale lezate cât și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Este reală afirmația recurenților în sensul că, în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale, soluțiile adoptate trebuie să se înscrie în linia jurisprudenței naționale și europene.

Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune însă, verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituindu-se într-o "marjă de apreciere" pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Ca atare, simple cifre statistice, culese din cazuri soldate cu decesul victimelor, în funcție de vârsta și gradul celor aflați în raportul de rudenie, nu sunt suficiente pentru a putea fi considerate relevante din punctul de vedere al exigențelor unui criteriu și nu se pot impune, în lipsa unor trimiteri normative exprese la un anume mecanism de cuantificare.

Este important de subliniat totodată și faptul că, în prezenta cauză, asigurătorul este ținut de clauzele unui contract de asigurare.

Se mai reține că recurenții, deși fac trimiteri generice la practica instanței supreme și cea a C.E.D.O., nu indică în mod concret, care este acea jurisprudență constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva acestora, în condițiile în care soluția criticată nu excede limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, sub aspectul sumelor pe care asigurătorii au fost obligați să le plătească rudelor celor decedați.

Deși recurenții reiau, în memoriul de recurs, anumite criterii ce pot fi utilizate, potrivit recomandărilor Consiliului Europei, în evaluarea despăgubirilor, respectiv gradul vătămărilor psihice și alterarea condițiilor de viață a celor îndreptățiți, precum și principiile stabilite de C.E.D.O. și anume: principiul echității, principiul nevoii sociale, principiul îmbogățirii fără just temei, principiul stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu net sau salariului de bază pe economie, al țării membre UE, aceștia nu formulează critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către instanța de apel, a unuia sau mai multor criterii anume, de natură a constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al recurenților - reclamanți a avocatului K., excepție invocată de intimata-pârâtă E. PRIN F. S.R.L.

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., prin reprezentant legal A., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 726 din 7 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă E. prin F. S.R.L., reduse conform art. 1032 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.