ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 721/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016, la data de 14.01.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. Și J., au solicitat, în contradictoriu cu intimata K., prin mandatar S.C. L. S.R.L. și cu citarea obligatorie, în calitate de intervenient forțat a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), precum și a persoanei responsabile de producerea accidentului rutier, domnul M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de: - 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății prezentând prejudiciul suferit de către A., în calitate de fiu, (daune morale) precum și suma de 941,74 RON, reprezentând daune materiale ocazionate de îngrijirea și apoi înmormântarea victimei N. (contravaloarea medicamentelor pe timpul spitalizării acesteia și contravaloarea alimentelor pentru înmormântare); - 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății reprezentând prejudiciul suferit de către B., în calitate de fiica); - 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuarii plații), reprezentând prejudiciul suferit de către C., în calitate de nepot, - 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plații), reprezentând prejudiciul suferit de către D., în calitate de (nepot); - 300.000 euro (echivalentul în RON la fata efectuării plății), reprezentând prejudiciul suferit de către E., în calitate de fiică; - 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), reprezentând prejudiciul suferit de către F., în calitate de nepoata; - 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plații) reprezentând prejudiciul suferit de către G., în calitate de fiu; - 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plații) reprezentând prejudiciul suferit de către H., în calitate de nepot; - 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății reprezentând prejudiciul suferit de către I., în calitate de nepoată; - 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plătii) reprezentând prejudiciul suferit de către J., în calitate de fiu; - 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), reprezentând prejudiciul suferit de către J., în calitate de nepot; cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Cererile de completare a acțiunii La data de 04.03.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. Și J. au depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecata, prin care au solicitat introducerea în cauză a Biroului Național de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. La data de 01.09.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., J., au depus la dosar cerere de renunțare la judecată cu privire la pârâtul O. prin mandatar S.C. L. S.R.L. și continuarea judecații fața de Biroul National de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de pârât.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 437/28.03.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanții A., P., E., G. și J., în contradictoriu cu pârâtul Biroul de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România BAAR și intervenientul M.; a respins capătul de cerere formulat de reclamantul A. privind acordarea despăgubirilor materiale, ca neîntemeiat; a respins cererea formulată de reclamanții C., D., F., H., I., J. și Q., ca neîntemeiată; a obligat pârâta Biroul Național de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, la plata către reclamanții A., B., E., G. și J. a sumei de câte 5000 de euro fiecare, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale și a luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 1118 A din data de 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., și J. împotriva sentinței civile nr. 437 din data de 28.03.2017 pronunțata de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că: a admis capătul de cerere având ca obiect daune materiale și a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 941,74 RON - daune materiale. A admis, în parte, cererea formulată de reclamanții C., D., F., H., I. și J. și a obligat pârâta la plata către acești reclamanți a daunelor morale, în cuantum de câte 3.000 euro pentru fiecare, în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plății. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., J., Q. au formulat recurs. Prin recursul declarat, reclamanții au solicitat casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În susținerea recursului, reclamanții au arătat că deși instanța de apel reține că din probatoriul administrat reiese că decesul bunicii N. a fost de natura a le afecta iremediabil viețile și a le provoca traume psiho-afective greu de surmontat și de compensate reclamanților, instanța a acordat sume infime pentru remedierea acestui aspect, sume care nu sunt de natura să acopere prejudiciul cauzat victimelor. În acest sens, se învederează că deși instanța reține că prejudiciul suferit de victime este probat atât prin declarația martorilor, rapoartele de evaluare psihologică întocmite dar și ca urmare a prezumției de suferință prevăzută de art. 1391 alin. (2) C. civ., instanța omite să motiveze modul în care a stabilit pentru fii suma de 5.000 euro, iar pentru nepoți suma de 3.000 euro, motiv pentru care se susține că soluția pronunțată este netemeinică sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate. Din aceasta perspectivă se susține ca hotărârea nu cuprinde motivele/argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de alta parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, motiv pentru care se susține nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Un alt aspect învederat de reclamanți vizează faptul că prin acordarea unor sume de 5.000, respectiv 3.000 euro rudelor victimei, nu se ajunge la realizarea efectului compensatoriu al despăgubirilor, sumele fiind cu mult prea mici în raport de suferința reală a reclamanților. Faptul că intervenientul forțat nu a încheiat o asigurare obligatorie tip RCA nu poate duce la concluzia ca daunele acordate victimelor se vor face într-un cuantum mai mic, întrucât B.A.A.R., ca organism de plata al despăgubirilor, are o obligație legală, în temeiul Legii nr. 136/1995, iar venitul intervenientului forțat nu reprezintă un criteriu legal de stabilire a despăgubirii, acestea fiind necesar a fi stabilite, în raport de existența și întinderea prejudiciului, potrivit legii și jurisprudenței în materie. În același sens, prin acordarea unor sume superioare celor acordate de către instanța de apel nu se poate vorbi despre venituri nejustificate ale victimelor, întrucât niciunul dintre reclamanți nu profita în vreun fel de pe urma decesului mamei/bunicii lor, fiind vorba despre un eveniment tragic în fata cărora au fost neputincioși și care le-a schimbat în mod radical viața. Astfel, se arată că din evaluările psihologice întocmite, ca urmare a accidentului rutier, rezultă ca reclamanții prezinta alterări ale cogniției și stare emoțională negativă persistentă, manifestate prin hipervigilență, tulburări ale somnului, comportament iritabil, amintiri, frici obsesive, suferință puternică, prudență excesivă, anxietate, stări de furie, fatigabilitate ca traumă provocată rudelor prin decesul violent și intempestiv precum și modul în care s-a produs decesul, prin suferințe prelungite și speranțe ca victima își va reveni, justifica cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamanți. Cu privire la dovada prejudiciului/a daunelor morale, s-a susținut ca acestea nu se concretizează întotdeauna într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trairilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinata decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor criterii subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței. Prejudiciul moral nu poate fi supus aceluiași regim probator ca și prejudiciul patrimonial, întrucât de multe ori acesta nu se probează ci se constată, fiind în acest sens rolul instanței de-a evalua datele personale ale celui ce tinde la remedierea situației sale injuste, și trebuie avute în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, componentele personalității sale precum și celelalte elemente ale cauzei pentru a stabili consecințele negative pe care fapta ilicită le-a produs.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 21 noiembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanții I., F., Q., J., J., G., H., A., B., C., D. și E. și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursurilor la data de 12 martie 2020.

Apărările formulate în cauză Intimatul pârât Biroul Național de Carte Verde a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanta Q., iar pe fond respingerea recursului declarat de reclamanți. Recurenții reclamanți au depus răspuns la întâmpinare. Intimatul intervenient M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiileart. 488 alin,1 pct. 6 si 8 C. proc. civ., Inalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită. Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită pe calea extraordinară de atac. În acest context, este de retinut că potrivit art. 459 alin. (2) C. proc. civ.,în cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Din perspectiva celor expuse Înalta Curte constată, (așa cum bine a reținut instanța de apel), că, reclamanta Q. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe, situatie în care fiind incidente dispozitiile .art. 459 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat de aceasta este inadmisibil, sens în care urmează a se dispune. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenti, ce vizează faptul că motivarea deciziei recurate nu întrunește exigențele și nu se conformează cerințelor legale ale art. 425 C. proc. civ., întrucât nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând, în termeni generali și cu argumente expuse neunitar, Înalta Curte reține că acest motiv este nefondat. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurenților legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, în condițiile în care a reținut că în conformitate cu dispozitiile art. 1391 alin. (2) din C. civ., "instanța judecătorească poate să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu", însă contrar celor susținute de reclamanți privitor la "prezumția de afecțiune" ce ar fi reglementată de acest text, instanța de apel a constatat că prejudiciul afectiv care este suferit de victimele prin ricoșeu este susceptibil de a fi reparat pecuniar, potrivit normei legale, numai în măsura în care este obiectivat într-o suferință psihică generată de decesul victimei, fiind, deci, necesară, în toate situațiile, dovedirea existenței unei legături strânse de afecțiune între aceasta din urmă și cel ce se pretinde a fi o victimă prin ricoșeu. De asemenea instanta de apel, reanalizând probele administrate în cauză legate de aceste împrejurări, a reținut că martori audiați în fața primei instanțe au învederat relațiile bune dintre defunctă și toți reclamanții, iar evaluările psihologice ale acestora - din care a rezultat că reclamanții au sentimente, gânduri și amintiri neplăcute despre evenimentul traumatic și perioada grea ce i-a urmat, respectiv, că prezintă predispoziție spre instalarea depresiei - au aceeași valoare probatorie în cazul tuturor descendenților victimei, că având în vedere această situație, în lipsa altor elemente din care să reiasă că unii dintre reclamanții, descendenți în calitate de fii sau, după caz, nepoți de fii ai defunctei nu ar fi fost apropiați afectiv de aceasta din urmă, în aplicarea normelor legale evocate a constatat că se impune a li se acorda tuturor daune morale. Astfel, analizând în continuare critica referitoare la stabilirea întinderii daunelor morale acordate în speță, instanța de apel, în argumentarea soluției adoptate a constatat că despăgubirile pentru acestea se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale încercate de o persoană în urma decesului unei persoane dragi, că ținând seama și de prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut, din analiza probelor administrate în cauză, că tribunalul a făcut o apreciere corectă sub acest aspect, cenzurând daunele pretinse de fii defunctei, pe de o parte, prin raportare la culpa concurentă a victimei la producerea accidentului, iar, pe de altă parte, în funcție de criteriile sus-menționate, la consecințele negative suferite de acești reclamanți, pe plan psihic, luând în calcul nu doar legătura de rudenie existentă între reclamanții A., B., E., G. și J. și cel decedat, dar și relația concretă existentă în cadrul familiei (intensitatea suferinței, modalitatea în care fiecare dintre cei apropiați au perceput efectele vătămătoare și, respectiv, influențarea vieții acestora în urma producerii tragicului eveniment, raportându-se și la vârsta reclamanților, la faptul că victima nu mai locuia cu aceștia, fără a ignora în același timp, principiul echității și proporționalității în stabilirea acestor despăgubiri, constatându-se că prejudiciul moral a fost cuantificat în speță pe baza unor criterii obiective și accesibile, daunele acordate fiind echitabile și rezonabile criteriile examinate fiind în deplină concordanță cu doctrina și practica judiciară în materie. Instanța de apel și-a argumentat/motivat soluția pronunțată în condițiile în care a reținut că decesul bunicii, N., a fost de natură a le afecta viețile și a le provoca traume psiho-afective și nepoților, reclamanții C., D., F., H., I. și J., aceștia fiind în egală măsură îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat, într-un cuantum care este, însă, necesar a se stabili diferențiat, prin raportare la daunele morale acordate de prima instanță fiilor defunctei, respectiv, sub acest cuantum, ținând seama că, în lipsa altor elemente probatorii, se poate presupune că fii victimei au resimțit mai acut lipsa mamei . Luând, deci, în considerare suferințele susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate ca urmare a decesului bunicii și ținând seama și, în acest caz, la stabilirea daunelor de culpa concurentă a victimei în producerea acestora, s-a apreciat este rezonabilă despăgubirea fiecăruia dintre reclamanții nepoți (C., D., F., H., I. și J.) cu suma de 3.000 euro, urmând a fi obligată pârâta la plata acestor sume, în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plății. De asemenea, instanța de apel și-a argumentat în fapt și în drept soluția pronunțată și în ce privește susținerile din cadrul cererii de apel referitoare la îndreptățirea reclamantei Q. de a i se acorda daune morale, având în vedere limitele devoluțiunii în apel, precum și prevederile art. 477 C. proc. civ., constatând că această reclamantă nu a înțeles să atace hotărârea primei instanțe. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de reclamanți ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Or, din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material, astfel încât, pentru considerentele ce urmează a fi expuse, Înalta Curte reține că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenții susțin și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin .1 pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva faptului că deși instanța reține că prejudiciul suferit de victime este probat atât prin declarația martorilor, rapoartele de evaluare psihologică întocmite, dar și ca urmare a prezumției de suferință prevăzută de art. 1391 alin. (2) C. civ., totuși instanța omite să arate cum a stabilit pentru fii suma de 5.000 euro, iar pentru nepoți suma de 3.000 euro, motiv pentru care se susține că soluția pronunțată este netemeinică sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate. Astfel, art. 1391 alin. (2) C. civ. dispune: "Instanța de judecată va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților și surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu". Din exprimarea textului legal, în sensul că se pot acorda despăgubiri oricărei persoane care "ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu", se înțelege faptul că trebuie, în fiecare caz în parte, să se verifice pentru a se stabili pe bază de probe convingătoare existența în realitate a unei legături strânse de afecțiune între victima prin ricoșeu și victima imediată la momentul decesului acesteia din urmă. Or, din aceasta perspectivă, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor legale enunțate, acordând daune morale și nepoților victimei. Cum recurenții critica nerespectarea de către instanța de apel a criteriilor de reparație echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanți, aspecte ce urmăresc aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale cauzei, a dispozițiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale, și cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C:pr.civ., Înalta Curte va analiza doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri. Din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că această critică este nefondată, în condițiile în care, prin sentința penală, s-a reținut și culpa concurentă a victimei în producerea accidentului. Reținând corect existența unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamanți și victimă, instanța de apel, în analiza concretă a fiecărei daune morale, a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie, intensitatea fiecărei suferințe, raportate la legăturile personale, și consecințele pe plan emoțional, uman și social. Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost analizate de către instanța de apel, atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situația unei îmbogățiri fără just temei. Astfel, în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea. Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special - nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Cuantumul daunelor morale acordat de instanță nu se stabilește arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta), dar și a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel s-a raportat, corect la astfel de criterii consacrate în jurisprudență, apreciind consecințele produse de fapta delictuală în raport și de culpa victimei în producerea accidentului, culpa ce a fost stabilită prin sentință penală. Cum nici nuna din criticile recurenților nu se circumscrie dispozițiilor at 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat împotriva deciziei nr. 1118 A din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de reclamanții I., F., J., J., G., H., A., B., C., D. și E. în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. În conditiile în care, așa cum s-a aratat deja, reclamanta Q. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe, Înalta Curte în temeiul art. 459 alin. (2) C. proc. civ., urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de această reclamanta împotriva deciziei nr. 1118 A din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. PENTRU ACESTE MOTIVE,