ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2084/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.04.2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II a Civilă, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. prin S.C. E. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite fiecăruia dintre reclamanți în limita răspunderii asigurătorului de 3.500.000 euro reprezentând despăgubiri nepatrimoniale, suma prevăzută în baza art. 24 lit. b) din Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și penalizări de întârziere in cuantum de 0,2%/zi de întârziere de la data avizării 29.01.2015 si până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 255 din data de 21.06.2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II - a Civilă s-a admis excepția de necompetență funcțională a secției a II - a Civilă invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civilă.

Prin încheierea de ședință din 29.09.2017 Tribunalul Dolj, secția I Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II - a Civilă, a constatat existența conflictului negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și a fost înaintat dosarul la Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin hotărârea nr. 87 din 25.10.2017 Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II - a Civilă a Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă prin sentința nr. 33/2018 din 07 februarie 2018 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. prin S.C. E. S.A. având ca obiect pretenții, astfel cum a fost precizată.

Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă prin sentința nr. 33/2018 din 07 februarie 2018 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. prin S.C. E. S.A. având ca obiect pretenții, astfel cum a fost precizată.

Împotriva sentinței nr. 33/2018 din 07 februarie 2018 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă au declarat apel reclamanții A., B. și C., înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 a admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C..

A anulat sentința și a reținut cauza pentru judecata pe fond a cauzei.

Prin încheierea din data de 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea soluționării apelului declarat de reclamanții A., B. și C. ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 804 din 03 iulie 2018.

Împotriva deciziei nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă pârâtă F. prin S.C. E. S.A. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă, a susținut, în esență, că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1394, art. 2517 și art. 2528 alin. (1) C. civ.

Se arată că în raport de data producerii accidentului rutier, respectiv 19.09.2011 și data intrării în vigoare a noului C. civ., dispozițiile acestuia nu sunt aplicabile în cauză.

În consecință, speței de față îi sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

A doua critică este legată de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1394 C. civ. privind dilatarea termenului de prescripție aplicabil speței.

În consecință soluția primei instanțe este legală și temeinică, motiv pentru care apreciază că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Prin încheierea pronunțată la 13 iunie 2019 recursul a fost admis în principiu și s-a stabilit termen de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, prin prisma excepției de prematuritate a declarării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată ca este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se reține că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o decizie pronunțată de instanța de apel în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., prin care a fost anulată sentința de fond, fiind reținută cauza pentru evocarea fondului, constatând că prima instanță a soluționat procesul în considerarea excepției prescripției fără a intra în judecata fondului.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat procesul în considerarea excepției prescripției, fără a intra în judecata fondului, anulând hotărârea apelată, reținând cauza pentru evocarea fondului și stabilind termen pentru judecata în fond.

În conformitate cu prevederile art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul.

Este de observat că textul de lege citat, vizează două situații distincte și anume anularea hotărârii atacate pentru necercetarea fondului cauzei sau judecata în lipsa părții care a fost citată.

În ceea ce privește hotărârea pronunțată asupra apelului, se constată că instanța a recurs la modalitatea soluționării acestuia în două etape distincte, respectiv soluționarea propriu-zisă a căii de atac și soluționarea fondului după admiterea apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (5) C. proc. civ., când instanța constată existența altui motiv de nulitate de cât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că evocarea fondului și judecarea procesului se realizează în înțelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului și atât timp cât judecata nu a fost finalizată, prin hotărâre pronunțată în evocarea fondului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 480 alin. (1) teza I C. proc. civ., nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

În atare situație, decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată și a fost reținută cauza de către instanța de apel pentru judecarea în fond a cauzei are caracterul unei hotărâri intermediare și nu este, deci, susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar o dată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această ultimă hotărâre fiind supusă recursului.

În ceea ce privește situația juridică a hotărârilor intermediare, relevante sunt și dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. care dispun în sensul că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Pentru interpretarea anterior arătată, pledează și soluțiile din C. proc. civ. precedent, respectiv art. 297 alin. (1) C. proc. civ. îmbrățișate de legiuitor în codul actual, cu diferența că în C. proc. civ. de la 1865 trimiterea cauzei spre rejudecare se dispunea o singură dată, dar numai dacă apelantul a solicitat în mod expres prin cererea de apel luarea acestei măsuri, iar în noul C. proc. civ. s-a intenționat a se lăsa acest drept la îndemâna oricăreia dintre părți.

În ceea ce privește problema de drept dezbătută, legată de admisibilitatea căii de atac împotriva hotărârii intermediare prin care a fost soluționat propriu-zis apelul, Înalta Curte apreciază relevantă și soluția pronunțată în Decizia nr. 33 din 16 aprilie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii în aplicarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., stabilind că recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum și hotărârea apelată, cu reținerea cauzei spre judecare, cu excepția cazului în care instanța de apel a constatat propria sa competență este inadmisibil. S-a dispus în sensul că aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunțate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.

Pentru aceste considerente, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu se înscrie în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurenta-pârâtă F. prin S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, să fie respins ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă F. PRIN S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., C. și B. ca prematur formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.