ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2094/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal 12 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala Olt-Dolj a solicitat, în temeiul art. 1.516 și urm. C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 2.124.430 RON cu titlu de despăgubiri datorate în baza Contractului de Asigurare Seria x nr. x din 17 decembrie 2013, iar în temeiul art. 1.535 C. civ. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenței plății și până la data plății efective, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 280/2018 din 27 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind obligată pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala Olt-Dolj la plata către reclamantă a sumei de 1.965.887,79 RON, reprezentând despăgubiri conform Contractului de Asigurare seria x nr. x din 17 decembrie 2013.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata dobânzii legale, pârâta fiind obligată la 25.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.A..

Prin decizia nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator C., împotriva sentinței nr. 280/2018 din 27 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului principal începând cu data de 26 decembrie 2015 și până la data plății efective, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator C. și intimata-pârâtă S.C. B. S.A. - prin Sucursala Olt-Dolj, fiind obligată apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 367 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta S.C. B. S.A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru o nouă judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, întrucât prin cererea de apel i-a fost solicitată schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, iar nu schimbarea în tot.

În acest sens arată că, prin apel, instanței de control judiciar nu i s-a solicitat să constate temeinicia refuzului asigurătorului de a plăti toată despăgubirea pentru inexactitatea declarațiilor asiguratului.

Astfel, prin cererea de apel, societatea de asigurări a cerut instanței să observe că, indiferent de declarația asiguratului, suma asigurată/ha - în funcție de care se determină despăgubirea - nu putea depăși media producției efectiv obținute de către acesta în ultimii trei ani (art. 6.1 .lit. a) din condițiile generale de asigurare:

"Producția medie declarată de asigurat trebuie să reprezinte media producției obținute de către acesta în ultimii trei ani").

Cu toate acestea, instanța de apel a analizat posibilitatea asigurătorului de a refuza în tot plata despăgubirii, ca urmare a declarațiilor inexacte a acestuia.

Or, prin cererea de apel, critica principală, ce sprijinea petitul căii de atac (schimbarea în parte și, practic, stabilirea unei despăgubiri mai mici), se referea la faptul că, indiferent de declarațiile asiguratului, despăgubirea se stabilește în funcție de suma asigurată care trebuie să reprezinte media producției obținute de către reclamant în ultimii trei ani.

Așadar, deși s-a cerut analizarea ipotezei stabilirii unei despăgubiri mai mici decât cea acordată de către prima instanță, Curtea de Apel Craiova a verificat posibilitatea asigurătorului de a refuza în tot plata despăgubirii.

De aceea, susține recurenta, principiul disponibilității a fost înfrânt, art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. - cu denumirea marginală "Limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat" - prevăzând foarte clar că:

"Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant (...)".

În acest context, recurenta susține că instanța de apel era ținută să cerceteze apelul în limita obiectului său, or, în speță, societatea a solicitat: admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 280/27.03.2018, pronunțată de Tribunalul Olt, în sensul obligării societății la plata sumei 42.817,23 de RON, cu titlu de indemnizație de asigurare conform contractului de asigurare seria x nr. x/17.12.2013 (reprezentând diferența dintre indemnizația de asigurare calculată la o producție medie egală cu media producțiilor obținute în ultimii trei ani, de 68.727,23 de RON, stabilită de expert prin raportul de expertiză tehnică judiciară - completare și suma de 25.910 RON, plătită reclamantului la data de 11 decembrie 2015).

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 2217 alin. (1) teza a II-a C. civ.. De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 1270 alin. (1) și art. 2208 alin. (1) teza I C. civ. prin raportare la art. 6.1.1it. a), art. 6.2 și art. 13.2.3 lit. A) pct. c) din condițiile generale de asigurare.

Potrivit art. 2217 alin. (1) teza a II-a C. civ., despăgubirea "nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată".

În considerarea acestui text, la art. 13.2.3 lit. A) pct. c) din condițiile generale de asigurare, au fost prevăzute următoarele:

"Calculul despăgubirii se stabilește astfel: A. Pentru contractele încheiate la valoarea producției: c) pentru pagubele parțiale: despăgubirea o reprezintă suma asigurată pe hectar înmulțită cu gradul de distrugere din care se scade franșiza din contract".

Însă, în condițiile generale de asigurare, la art. 6.1.1it. a), când a fost definită semnificația sintagmei "suma asigurată", au fost prevăzute următoarele:

"Suma la care se face asigurarea pe hectar se stabilește potrivit cererii asiguratului, dar nu poate depăși, în niciun caz: a) pentru asigurările încheiate la valoarea producției, suma obținută prin înmulțirea producției medii prevăzută a se realiza pe hectar la cultura respectivă - declarată de asigurat - cu prețul maxim pe kg stabilit de asigurător și prevăzut în contractul de asigurare.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a aplicat principiul specific dreptului asigurărilor, privind stabilirea cuantumului despăgubirii, cuprins și la art. 2217 alin. (1) teza a II-a C. civ., prin faptul că a considerat că se prezumă că stabilirea sumei pe care instanța de apel a considerat-o ca fiind asigurată s-a realizat potrivit art. 6.1. lit. a) din condițiile generale de asigurare.

În primul rând, capitolul VI din condițiile generale de asigurare, privind suma asigurată, este distinct de capitolul VIII, care reglementează încheierea contractului de asigurare. Astfel, în niciun caz, nu poate fi reținută prezumția de respectare a art. 6.1. lit. a) din condițiile generale de asigurare.

În al doilea rând, când la art. 6.1. lit. a), s)-a prevăzut că "Producția medie declarată de asigurat trebuie să reprezinte media producției obținute de către acesta în ultimii trei ani" a fost avută în vedere tocmai limitarea despăgubirii la paguba efectivă - media producției din ultimii trei ani, deci principiul specific dreptului asigurărilor. În caz contrar, nu ar mai fi fost folosită sintagma "trebuie să reprezinte".

Dacă instanța de apel ar fi avut în vedere principiul de drept material menționat, nu ar fi reținut că modalitatea de calcul a sumei asigurate nu poate fi luată în discuție față de o necontestare a validității clauzelor contractuale.

Tot în considerarea aceluiași principiu de drept material, a fost prevăzut, la art. 6.2 din aceleași condiții, că:

"Asigurarea nu validează pentru partea din suma asigurată ce depășește limitele prevăzute la pct. 6.1. în aceste cazuri, partea corespunzătoare din primele de asigurare plătite se restituie integral".

Practic, dacă suma asigurată, în funcție de care se determină despăgubirea, depășește valoarea efectivă a pagubei (media producției pe ultimii trei ani), partea care depășește pragul prejudiciului efectiv nu este inclusă în asigurare, iar eventualele diferențe de primă, plătite de asigurat, se restituie.

Așadar, în niciun caz, despăgubirea nu poate depăși nici valoarea pagubei, nici contravaloarea bunului, nici suma asigurată. La stabilirea despăgubirii, se au în vedere în mod cumulativ toate aceste plafonări, iar nu enumerativ.

Totodată, art. 2208 alin. (1) teza I C. civ. prevede că:

"În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract".

În opinia recurentei, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ., prin faptul că a reținut că declarațiile inexacte ale asiguratului nu ar constitui un motiv de contestare a modalității de calcul a sumei asigurate, în funcție de care se determină despăgubirea.

Indiferent de declarațiile asiguratului, respectând principiul privind determinarea despăgubirii, nu poate fi acordată o sumă mai mare decât valoarea pagubei, sens în care se apreciază că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1270 alin. (1) și art. 2208 alin. (1) teza I C. civ., denaturând voința părților.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 februarie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 16 mai 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 mai 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. depunând punct de vedere.

La termenul din 14 noiembrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 11.632 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși prin adresa aflată la dosar recurs i s-a pus în vedere obligația timbrării recursului, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator C. și intimata-pârâtă S.C. B. S.A. prin Sucursala OLT.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.