ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1069/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la 28 iulie 2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 793.074 RON reprezentând diferență despăgubiri cuvenite societății A. S.R.L., conform poliței de asigurare seria x nr. x încheiată la 22 mai 2014, în urma producerii riscurilor asigurate reprezentate de ploi torențiale, însoțite de furtună și cădere de grindină care au avut loc în data de 11 iulie 2014, în jurul orei 18:00 la ferma din raza localității Văcăreni, județul Tulcea, cu plata dobânzii legale de la data scadenței și până la plata integrală a întregii sume, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 367/2018 din 5 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 41 din 31 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 367/2018 din 5 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției Curtea a reținut că, deși apelanta-reclamantă, în calitate de asigurat, a consimțit că, în ipoteza de dezacord cu modul de evaluare a daunei, va solicita o nouă evaluare, menționând acest lucru în protocol, aceasta nu a solicitat efectuarea unei expertize neutre, de către experți autorizați din afara societății de asigurare, în prezența reprezentanților celor două părți, ale căror opinii puteau fi analizate în raportul de expertiză. În lumina acestor argumente, reținând că susținerile apelantei-reclamante nu determină reformarea hotărârii primei instanțe, în condițiile în care aceasta nu a apelat la procedura prevăzută în propriul contract pentru contestarea valorii acordate de societatea de asigurare, și astfel nu a infirmat incidența riscurilor considerate de asigurător ca neacoperite de convenția de asigurare, Curtea a apreciat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de apel spre o nouă judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 13.1.1 vizând constatarea și evaluarea pagubelor, precum și 13.1.2 din contractul de asigurare, întrucât procedura de solicitarea a unei noi evaluări (expertize neutre) ar reprezenta un drept, iar nu o obligație a asiguratului, iar interpretarea potrivit căreia nu s-ar mai putea contesta modalitatea de evaluare a daunelor cauzate dacă s-ar fi urmat procedura obligatorie ar îngrădi accesul la justiție.

Mai susține recurenta că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. IV și V.5.3 din contactul de asigurare, fără însă a preciza care este eroarea de interpretare a prevederilor, aducând în acest sens argumente privind situația de fapt, ce țin de temeinicia soluției instanțelor de fond și apel.

Într-o altă critică, recurenta susține că instanța ar fi interpretat greșit normele generale de drept substanțial (art. 2199-2220 C. civ.) și prevederile art. 2206-2208 C. civ.

În opinia recurentei, singurele obligații pe care le-ar fi avut societatea, conform legii, erau cele prevăzute de art. 2206 din C. civ. (plata primelor de asigurare), art. 2207 din C. civ. (comunicarea producerii riscului asigurat), obligații pe care aceasta le-a îndeplinit.

Riscul asigurat nu a fost produs cu intenție de asigurat și ca atare, se poate considera că instanța a interpretat greșit și dispozițiile art. 2.208 din C. civ.

Instanța a reținut însă, că despăgubirile solicitate de reclamantă pentru producerea riscului asigurat se acordă pe teren contractual, iar criticile vizând reținerea greșită a producerii unui risc neasigurat ar fi nefondate.

Mai arată recurenta, că atât partea adversă cât și instanța de judecată au afirmat ca societatea reclamantă nu ar fi solicitat o expertiza agricolă, astfel cum prevedea contractul încheiat între părți, însă aceasta apreciază că instanța a interpretat în mod greșit contractul, întrucât nu era obligatorie dar nici nu se excludea posibilitatea de a se efectua o expertiză în cadrul unui litigiu.

Prin întâmpinarea depusă, la 15 iulie 2019, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat, în principal, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. anularea cererii de recurs, raportat la faptul că aceasta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului formulat ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 octombrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 23 ianuarie 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului. Totodată, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluționarea recursului la 12 martie 2020, termen la care a fost amânată cauza în contextul epidemiei COVID-19.

La 7.05.2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată se impune casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerente următoarele:

Între reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta B. S.A. s-a încheiat un contract de asigurare facultativă a culturilor agricole, a culturilor de legume, a rodului viilor, a rodului pomilor fructiferi și hameiului, întocmindu-se astfel polița de asigurare seria x nr. x, cu valabilitate 28.05.2014-15.11.2014. Potrivit art. IV din contract, asigurătorul acordă despăgubiri în cazurile de daună produse de riscurile asigurate.

Întrucât asigurătorul a refuzat plata asigurării solicitate ca urmare a producerii riscului asigurat, asiguratul a formulat acțiunea în pretenții care formează obiectul prezentului dosar.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a susținut aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 13.1.1 vizând constatarea și evaluarea pagubelor, precum și 13.1.2 din contractul de asigurare, recurenta arătând că procedura de solicitare a a unei noi evaluări (expertize neutre) reprezintă un drept, iar nu o obligație a asiguratului, cum greșit a reținut instanța, ceea ce îi îngrădește accesul la justiție.

Critica este fondată.

În motivarea soluției atacate cu recurs, instanța a reținut faptul că susținerile apelantei-reclamante nu determină reformarea hotărârii primei instanțe, în condițiile în care aceasta nu a apelat la procedura prevăzută în propriul contract pentru contestarea valorii acordate de societatea de asigurare și astfel nu a infirmat incidența riscurilor considerate de asigurător ca neacoperite de convenția de asigurare.

Conform art. 193 C. proc. civ. procedura prealabilă, obligatoriu de parcurs înainte de sesizarea instanței, trebuie expres prevăzută de lege. Per a contrario, dacă legea nu impune parcurgea unei proceduri prealabile sesizării instanței, aceasta nu are caracter obligatoriu și nu poate constitui un fine de neprimire pentru sesizarea instanței sau un impediment pentru analiza pe fond a pretențiilor de către instanță.

Potrivit 13.1.2. din contractul de asigurare, "dacă asiguratul nu este de acord cu modul de evaluare a daunei, poate solicita o nouă evaluare, menționând acest lucru în protocol. În acest caz se poate efectua o expertiză neutră. Expertiza se efectuează de către experți autorizați din afara societății de asigurare, în prezența reprezentanților celor două părți, ale căror opiniivor fi analizate în raportul de expertiză. Dacă și în această situație Asiguratul, deși a fost de acord cu desemnarea expertului autorizat, refuză să accepte rezultatul expertizei, Asiguratorul poate stabili despăgubirea cuvenită în conformitate cu rezultatul raportului de expertiză."

Contrar celor reținute de instanța de apel, neparcurgea acestei procedurii nu poate fi reținută ca având caracter definitiv asupra despăgubirilor propuse de asigurător și nu constituie un motiv de respingere a acțiunii în instanță, întrucât clauza contractuală care o instituie are caracter dispozitiv fiind stabilită prin convenția părților iar nu în mod expres de lege, cum prevede art. 193 C. proc. civ.

În această situație se aplică regula generală conform căreia, în cazul în care părțile nu se înțeleg amiabil, partea nemulțumită poate să-și valorifice pretențiile în instanță, astfel cum s-a întâmplat și în cauză.

Având în vedere temeinicia acestei critici care determină rejudecarea apelului, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte susțineri pe fondul cauzei, acestea urmând să fie analizate de instanța de apel. Totodată, pentru corecta stabilire a situației de fapt instanța de apel va putea dispune administrarea probelor necesare lămuririi tuturor aspectelor învederate prin cererea de apel.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 41 din 31 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 41 din 31 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2020.