ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.01.2017 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 301.371 RON, reprezentând diferența dintre suma plătită cu titlu de primă de asigurare și suma efectiv datorată cu acest titlu, conform poliței de asigurare seria x nr. x/09.12.2013, susținând că, ulterior producerii riscului asigurat, pârâta i-a achitat o sumă mai mică decât cea la plata căreia era îndreptățită.

Prin sentința civilă nr. 609/12.04.2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 259.935,03 RON, reprezentând diferență despăgubire din contractul de asigurare, reținând atât prevederile art. 6.3 și art. 13.2.2 lit. c) din contractul de asigurare, cât și faptul că suprafața calamitată rezultată în urma administrării probelor a fost de 458,72 ha.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 223/24.04.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea, apreciind că, prin modalitatea în care a interpretat probatoriul administrat, prima instanță a depășit limitele învestirii, neobservând că atât suprafața calamitată (392,72 ha), indicată în procesele-verbale, cât și procentele de diminuare a sumei asigurate sunt chestiuni necontestate și stabilite de apelantă în exercițiul contractului.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, a arătat că decizia atacată este argumentată într-un mod lipsit de logică juridică și contradictoriu și că instanța de apel a încălcat art. 1.270 C. civ.

Concretizând, a evocat dispozițiile art. 1.270 C. civ. și a subliniat că în mod eronat a apreciat instanța de apel că, deși hotărârea atacată se sprijină pe probe, iar modul de calcul efectuat este corect în raport cu premisele de la care a pornit raționamentul, ele nu pot fi avute în vedere în contextul limitelor învestirii și al clauzelor contractuale, în temeiul cărora asigurătorul a stabilit în fapt suprafața calamitată și producția medie obținută, cu privire la care a făcut și aplicarea art. 6.3 din contract.

Astfel, a susținut că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 301.371 RON, reprezentând diferența dintre suma plătită cu titlu de primă de asigurare și suma efectiv datorată cu acest titlu și a atașat nota de calcul din care rezultă diferența pretinsă, prin raportare la suprafața calamitată de 466 ha.

A subliniat recurenta că prin procesul-verbal preliminar semnat de ambele părți s-a stabilit că suprafața calamitată este de 466 ha și că nu a avut cunoștință de modificările aduse de intimată, în condițiile în care la 25.06.2014 au fost semnate ambele procese-verbale, ulterior modificate de reprezentanții intimatei, ca urmare a referatului întocmit de inspectorul de daune C. la 03.04.2015.

În opinia recurentei, prima instanță a pronunțat o sentință corectă, cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii.

Potrivit recurentei, instanța de apel este cea care a încălcat principiul disponibilității și a interpretat cererea de chemare în judecată într-o manieră care nu are corespondent în realitate.

Aceasta, întrucât logica acțiunii consta tocmai în contestarea modului de stabilire a suprafeței calamitate, care a determinat acordarea unei sume mai mici.

Mai mult decât atât, a arătat că instanța de apel nu a pus în discuție aspectele pe care le invocă în motivarea deciziei.

În continuare, a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1.270 C. civ. atunci când a reținut că procesul-verbal definitiv a fost întocmit la 25.06.2014 și însușit fără rezerve și fără a se solicita efectuarea unei expertize independente.

A subliniat recurenta că, într-adevăr, a semnat procesul-verbal definitiv fără rezerve, în condițiile în care se menționa pe prima pagină că acesta este conform celui preliminar; or, procesul-verbal preliminar a avut în vedere o suprafață calamitată de 466 ha, care ulterior a fost modificată, fără a i se aduce la cunoștință și fără a i se solicita acordul, aspect ce rezultă din împrejurarea că nu a semnat nici referatul prin care s-a diminuat la 392,72 ha suprafața calamitată și nici modificările aduse procesului-verbal definitiv.

În opinia recurentei, prima instanță a stabilit în mod corect suprafața calamitată, dispunând efectuarea unei expertize, însă curtea de apel a reținut o altă situație decât cea relevată de probe.

De asemenea, a arătat că instanța de apel a interpretat eronat art. 13.1.2. din contract, pornind de la cele reținute cu privire la semnarea fără rezerve a procesului-verbal definitiv.

În acest sens, a susținut că, potrivit contractului, expertiza putea fi solicitată în condițiile în care asiguratul nu era de acord cu daunele; or, prin procesul-verbal s-a stabilit în mod corect suprafața calamitată, iar modificările ulterioare nu i-au fost învederate.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Intimata a formulat punct de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea că dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., deoarece susținerile puse în discuție relevă doar nemulțumirea părții cu privire la respingerea acțiunii sale, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situația de fapt și aprecierea probelor.

Sub aparența aplicării eronate a prevederilor art. 1.270 C. civ., critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta face trimitere la modul în care au fost interpretate probele, reclamând greșita evaluare a probatoriului administrat, cu referire la suprafața reală calamitată, în sensul că nu a avut cunoștință de modificările aduse de intimată și că aceasta a fost de 466 ha și nu de 392,72 ha.

Toate argumentele expuse în cadrul acestui motiv de nelegalitate urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt, care să conducă la obligarea pârâtei la plata sumei de 301.371 RON, reprezentând diferența dintre suma plătită cu titlu de primă de asigurare și suma efectiv datorată cu acest titlu, prin raportare la suprafața calamitată de 466 ha.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată este lipsită de logică juridică și contradictorie, deoarece instanța de apel și-a motivat soluția de admitere a apelului pornind de la premisa că recurenta nu a contestat prin acțiune suprafața calamitată pentru care a primit despăgubiri, în condițiile în care în fișa de calcul anexată cererii de chemare în judecată se are în vedere o suprafață calamitată de 466 ha.

Înalta Curte constată că aceste critici privind modul în care instanța de apel a apreciat algoritmul de calcul al despăgubirilor în raport cu suprafața calamitată vizează eventuala netemeinicie, dar nu nelegalitatea deciziei recurate.

Așa fiind, instanța supremă apreciază că prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 in. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 223/24.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iulie 2020.