ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2541/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2018 la data de 12 februarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și S.C. C. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute a actelor adiționale nr. x, 18, 19, 20 și 21 la polița nr. x din 17.07.2011 emisă de copârata B. S.A. pentru lipsa consimțământului; constatarea nulității absolute a plății sumei de 1.638.418,22 RON, plată efectuată de pârâta B. S.A. către pârâta S.C. C. S.A. în baza actului adițional nr. x din 29.07.2016; obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la restituirea către pârâta B. S.A. a acestei sumei, ca fiind plată nedatorată și efectuată în baza unor documente nerecunoscute de reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1304 din 26 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. în ceea ce privește cererea de nulitate.

Au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei S.C. A. S.R.L., în insolvență, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 1.638.418,22 RON.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă, care a fost obligată la plata către pârâta S.C. C. S.A. a sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 415 din 23 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar D.., împotriva sentinței civile nr. 1304 din 26 septembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, ca nefondat. A fost obligată apelanta la plata către intimata S.C. C. S.A. a sumei de 5.950 RON, cheltuieli de judecată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. a declarat recurs.

Un prim argument invocat de recurenta-reclamantă vizează faptul că motivarea instanței de apel este în mare parte preluată din motivarea primei instanțe.

Recurenta-reclamantă susține că, deși instanța de apel a reținut incidența în speță a "stipulației pentru altul", această instituție nu are aplicabilitate în cauză.

Totodată, potrivit recurentei-reclamante, deși instanța de apel a reținut și a admis unele motive de apel și a schimbat motivarea primei instanțe, cu toate acestea a respins apelul și mai mult, a motivat hotărârea reținând aspecte care nu au legătură cu cauza sau care nu au fost solicitate prin acțiunea introductivă.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că nu a solicitat să se analizeze de către instanță incidența riscului asigurat, care a generat plata sumei asigurate de către asigurător beneficiarului, obiectul acțiunii fiind altul.

Mai mult decât atât, motivarea instanței de apel este, în opinia recurentei-reclamante, una confuză, contradictorie și nu are legătură cu cauza.

Recurenta-reclamantă face trimitere la dispozițiile art. 2.199, art. 2.206, art. 2.207 C. civ. și menționează că regulile contractului de asigurare sunt clare și că, în raport de art. 1.270 alin. (1) C. civ., "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante".

Totodată, recurenta-reclamantă menționează că, în conformitate cu prevederile art. 1.271 C. civ., "Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației" și că, potrivit art. 1.272 C. civ. " Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui".

Potrivit recurentei-reclamante, instanța de apel nu s-a aplecat asupra clauzelor stipulate de părți în contractul de asigurare (polița de asigurare), ci s-a raportat în mod greșit la contractul de achiziție.

Recurenta-reclamantă susține că motivarea instanței de apel este una confuză și contradictorie, din anumite paragrafe neputându-se înțelege ce anume a intenționat să evidențieze instanța de apel, reținând, totodată că plata garanției de bună execuție s-a efectuat nu pentru neprelungirea valabilității poliței, ci pentru penalități de întârziere, în condițiile în care S.C. C. S.A. a recunoscut faptul că a solicitat plata garanției de bună execuție pentru nefinalizarea la termen a lucrărilor.

Așadar, recurenta-reclamantă concluzionează că instanța de apel nu a analizat acțiunea, dând o altă dezlegare pricinii, străină de obiectul acțiunii și că instanța și-a depășit atribuțiile, în condițiile în care a analizat contractul de achiziții publice, deși nu era competentă și, mai mult decât atât, nu a făcut nicio referire la temeiul de drept invocat, respectiv art. 1.178, art. 1.179 și art. 1.204 C. civ.

Recurenta-reclamantă expune pe larg obiectul acțiunii, situația de fapt și menționează că instanța de apel nu a analizat înscrisurile pe care le-a depus, respectiv procesul-verbal de conciliere emis de S.C. C. S.A. și înregistrat sub nr. x/18.01.2017, confundând revendicarea cu cererea de plată a garanției de bună execuție.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, deși instanța de apel a reținut că cererea de plată a garanției de bună execuție fost formulată la data de 23.08.2016, nu a analizat și nu a verificat dacă la data de 23.08.2016, data formulării cererii de plată, polița de asigurare mai era validă, iar primele de asigurare plătite.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că a făcut dovada și intimata-pârâtă B. a recunoscut că după data de 31.05.2016 (aferentă actului adițional nr. 16) nu a mai fost achitată nicio primă de asigurare.

În opinia recurentei-reclamante, nu prezintă nicio relevanță prima solicitare de plată formulată de S.C. C. S.A. la data de 19.05.2016, deoarece plata s-a făcut în baza cererii din data de 23.08.2016.

Recurenta-reclamantă susține că, astfel cum a arătat și în fața instanței de apel, revendicarea nr. 47373/25.05.2016 a vizat procedura dintre părțile și s-a finalizat în luna ianuarie 2017, după mult timp de la efectuarea plății de către intimata-pârâtă B. ȘI REASIGURARE S.A.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nici prima instanță, nici instanța de apel nu erau competente funcțional să interpreteze contractul de achiziție publică și să-l analizeze.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că instanța de apel în mod greșit a invocat în motivare "stipulația pentru altul", întrucât această instituție nu este incidentă în cauză, legea aplicabilă fiind cea a contractului, inclusiv în ceea ce privește polița de asigurare, în cadrul căreia părțile au stabilit reguli clare referitoare la efectuarea plății garanției de bună execuție.

Recurenta-reclamantă invocă, de asemenea, că deși a produs probatorii care au demonstrat nulitatea absolută a actelor adiționale 17-21 la polița de asigurare, instanța de apel nu le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 1.186, art. 1.179, art. 1.204 C. civ., recurenta-reclamantă susține că nu a semnat actele adiționale 17-21, motiv pentru care ele sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că adresa nr. x/31.05.2016 și adresa nr. x/22.07.2016 emise de intimata-pârâtă B. ȘI REASIGURARE S.A. nu i-au fost transmise niciodată.

Recurenta-reclamantă menționează că acțiunea nu este în răspundere contractuală, astfel că în mod greșit instanța de apel a concluzionat că nu-și poate invoca propria culpă pentru a cere nulitatea actelor adiționale.

Este important de reținut, în opinia recurentei-reclamante, că S.C. C. S.A., în calitate de beneficiar achitase integral valoarea contractului către antreprenor, ceea ce duce la concluzia că lucrările erau prestate. Plățile se efectuau după confirmarea situațiilor de lucrări de către inginer și personalul aparținând S.C. C. S.A. și nu înaintea execuției acestora, iar această intimată-pârâtă a convocat, prin adresa nr. x/19.07.2016, Primăria Mangalia și Inspectoratul de Stat în Construcții pentru recepția lucrării.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că s-a opus în scris și a informat intimata-pârâtă B. că nu este de acord cu efectuarea acestei plăți.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă B. ȘI REASIGURARE S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările celor două intimate-pârâte.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă S.C. C. S.A. au depus puncte de vedere cu privire la raport.

La data de 27 noiembrie 2020, recurenta-reclamantă a formulat note de ședință.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

Argumentele expuse în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemulțumirea recurentei-reclamante cu privire la soluția instanței de apel, aspect care nu se circumscrie motivului de recurs invocat, în care casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Totodată, criticile expuse în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aspecte care țin de situația de fapt și de probatoriul administrat în cauză: analiza riscului asigurat, dispozițiile contractului de asigurare, efectele juridice ale plății garanției de bună execuție, analiza înscrisurilor, respectiv: procesul-verbal de conciliere nr. x/18.01.2017, revendicarea nr. 47373/25.05.2016, actele adiționale nr. 17-21 la polița de asigurare, adresele nr. x/31.05.2016, nr. y/22.07.2016, nr. z/19.07.2016, etc.

Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurile de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs.

Înalta Curte reține de asemenea, că recurenta-reclamantă invocă formal interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1.179, art. 1.186, art. 1.204, 1.270, art. 1.271, art. 1.272, art. 2.199, art. 2.206, art. 2.207 din C. civ., fără a formula critici concrete prin raportare la considerentele deciziei de apel. Recurenta nu arată modalitatea în care instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Se tinde, așadar, inclusiv prin criticile care se referă la interpretarea dispozițiilor contractuale, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De altfel, Înalta Curte constată că o parte din criticile invocate de recurenta-reclamantă reprezintă o reluare a celor expuse în calea de atac a apelului, printre acestea regăsindu-se și cele care privesc competența instanței.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. împotriva deciziei civile nr. 415/2019 din 23 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. împotriva deciziei civile nr. 415/2019 din 23 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.