ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2322/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă la data de 8 mai 2018, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, obligarea acestuia la plata: în favoarea reclamantului A. (tatăl victimei decedate G.), a sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fiului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; în favoarea reclamantei B. (mama victimei decedate G.), a sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fiului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; în favoarea reclamantei C. (mama victimei decedate H. și concubina victimei decedate G.), a sumei de 10.0000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea și ritualurile creștinești ca urmare a decesului fiului ei, H.; 300.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fiului său, 150.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului concubinului său, dobânzile legale aferente daunelor materiale și morale solicitate, calculate de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; în favoarea reclamantului D. (fratele victimei decedate H.), 250.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fratelui său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; în favoarea reclamantei E. (bunica victimei decedate H.) 150.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului nepotului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; în favoarea reclamantului F. (bunicul victimei decedate H.) 150.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului nepotului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor. La data de 5 iulie 2018 reclamanții și-au modificat acțiunea sub aspectul părților, extinzând cadrul procesual și cu privire la pârâții Biroul Național "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) prin Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Ca temei de drept au fost invocate prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., decizia nr. 2007/482/CE, decizia nr. 2003/564/CE, Directiva nr. 2009/103/CE, decizia nr. 91/323/CEE, Addendumul nr. 3 din 8 martie 2007 la Acordul între birourile naționale de asigurări ale statelor membre ale Spațiului Economic European și ale altor state asociate.

Sentința Tribunalului Bistrița-Năsăud Prin Sentința civilă nr. 840/F din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B. (părinții victimei decedate G.), C. (mama victimei decedate H. și concubina victimei decedate G.), D. (fratele victimei decedate H.), E. și F. (bunicii materni ai victimei H.), împotriva pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în calitate de garant al Biroului Național "Carte Verde" din Italia, și în consecință: pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților A., B. suma de câte 60.000 RON pentru fiecare cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenței, 17 aprilie 2017 și până la data efectivă a plății; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei C. suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenței, 17 aprilie 2017 și până la data efectivă a plății; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului D. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenței, 17 aprilie 2017 și până la data efectivă a plății; pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților E. și F. suma de 15.000 RON pentru fiecare cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenței, 17 aprilie 2017 și până la data efectivă a plății; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei C., de plată a sumei de 10.000 RON cu titlul de daune materiale, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume; s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților împotriva pârâților Biroul Național Carte Verde din Italia și Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Fără cheltuieli de judecată.

Decizia Curții de Apel Cluj, secția I civilă Prin Decizia nr. 57/A din 13 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelurile declarate de părți împotriva sentinței.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții A., B., C., D., E., F., formulând următoarele critici: - Soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat inițial în judecată - Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material, având în vedere elementele de extraneitate din cauză, respectiv locul obișnuit de staționare a autovehiculului implicat în producerea accidentului care este Italia, element ce face ca, pe lângă dispozițiile naționale, să fie incidente cauzei și norme ale dreptului Uniunii Europene care se aplică prioritar, cu referire la art. 2 din Preambulul Deciziei nr. 2003/564/CE. Făcând trimitere la conținutul normativ al dispoziției din decizia invocată, recurenții au susținut că se înțelege că Biroul Național de Carte Verde din Italia este debitorul final al obligației de plată și acesta trebuie să figureze în calitate de pârât, fiind parte în raportul dedus judecății, care își exercită drepturile și obligațiile prin mandatarul său legal Biroul Asigurătorilor de autovehicule din România. Instanța de apel a aplicat greșit aceste dispoziții normative din al căror conținut se înțelege că între birouri se aplică regulile mandatului, acesta fiind sensul prevederii potrivit căreia "Birourile subsemnate își conferă reciproc, în numele lor și al membrilor lor, competența de a soluționa pe cale amiabilă orice solicitări de despăgubire și de a primi notificările oricăror acte judiciare sau extrajudiciare care ar putea antrena despăgubiri în urma unor accidente care fac obiectul regulamentului general menționat anterior." Or, mandatul de reprezentare nu poate schimba calitatea părților raportului juridic dedus judecății, debitorul final al obligației de plată rămânând biroul național - cel pe teritoriul căruia staționa în mod obișnuit autoturismul, respectiv Biroul Național de Carte Verde din Italia. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au constatat faptul că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are calitate de garant al Biroului național al statului în care autovehiculul a fost înmatriculat, recunoscându-i astfel celui din urmă calitatea de organism responsabil de plata despăgubirilor. Există o distincție între biroul național (din statul unde staționează în mod obișnuit autovehiculul/este înmatriculat), obligat la plata despăgubirilor și biroul gestionar (din statul unde s-a produs accidentul), care garantează practic plata aceleiași obligații, însă care acționează nu în nume propriu, ci în calitatea de mandatar al primului birou, debitor al obligației de plată, parte în raportul juridic dedus judecății. - Greșit a fost menținută soluția primei instanțe cu privire la respingerea capătului de cerere privind plata daunelor morale solicitate de reclamanta C. ca urmare a prejudiciului provocat prin decesul concubinului său G., prin omiterea coroborării întregului probatoriu administrat în cauză și prin lipsirea de eficiență a declarațiilor martorilor. Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a motivat că din depozițiile martorilor nu rezultă suferința reclamantei C. generată de moartea concubinului său G., aspect care este în neconcordanță cu adevărul, potrivit recurenților care arată că o atare concluzie este rezultat al omisiunii coroborării întregului probatoriu administrat în cauză și a lipsirii de eficiență a declarațiilor martorilor audiați - I. și J., care au relatat că cei patru - G., C. și copiii D. și H., se înțelegeau bine, G. aducându-le "de toate la copii". De aceea, recurenții susțin că, în mod contrar concluziei instanței de apel, a fost probat prejudiciul moral încercat de reclamanta C. prin pierderea concubinului său G., cu care avea o strânsă relație de afecțiune. - Soluția prin care s-a reținut contribuția victimelor la producerea prejudiciului a fost pronunțată ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor paragrafului 23 din Directiva nr. 2009/103/CE. Evocând conținutul normei invocate, recurenții au susținut că este de esența Directivei nr. 2009/103/CE faptul că pasagerul nu este obișnuit să evalueze gradul de intoxicare a șoferului, prezumția stabilită fiind aceea a lipsei răspunderii victimelor, urmând ca în măsura în care aceasta este răsturnată prin probe certe, să poată fi stabilită o contribuție la producerea prejudiciului. Din probatoriul administrat în cauză însă, nu rezultă că victimele G. și H. cunoșteau care este nivelul de intoxicare al conducătorului auto, acceptând totuși să se urce în autovehiculul condus de acesta, fiind de notorietate faptul că există o distincție între starea de ebrietate și nivelul de alcool - gradul de intoxicare al conducătorului auto. Mai mult, în cazul victimei H., raportat la starea de minoritate a acestuia, nu se poate prezuma că acesta este obișnuit să aprecieze corect starea unui conducător auto. S-a apreciat greșit de către instanța de apel că prezumția instituită de dispozițiile paragrafului 23 din Directiva nr. 2009/103/CE a fost răsturnată, în condițiile în care nu există probe certe care să indice faptul că victimele cunoșteau nivelul de intoxicare a șoferului vinovat de producerea accidentului rutier, impunându-se astfel casarea hotărârii și prin prisma acestui motiv.

Procedura filtru Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 4 septembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin punctul de vedere la raport formulat la data de 23 septembrie 2019, recurenții-reclamanți au arătat că sunt de acord cu concluziile actului procedural.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a solicitat respingerea recursului, arătând că primul motiv de recurs este lipsit de interes în condițiile în care plata sumelor stabilite de prima instanță în favoarea reclamanților a fost realizată chiar de acest organism, în calitatea sa de garant al biroului național (cel din statul unde staționează în mod obișnuit autovehiculul/este înmatriculat), și care dispune de un cadru legal pentru recuperarea integrală de la Biroul Național de Carte Verde din Italia a sumelor plătite. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanții tind la reanalizarea probelor administrate și a fondului cauzei în în faza procesuală a recursului, fapt nepermis în reglementarea actuală a acestei căi de atac. Caracterul nefondat al celui de-al treilea motiv de recurs invocat, privitor la reținerea de către instanța de apel a culpei comune în sarcina victimei, decurge din însăși dispoziția directivei ce a fost invocată și din al cărei înțeles se deduce, într-o interpretare per a contrario, că atunci când se dovedește că pasagerii au consumat împreună cu șoferul alcool, este evident că aceștia ori rudele lor nu mai pot beneficia integral de despăgubiri plătite de asigurător, fără a se reține și culpa victimelor. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea, ca nefondate, a apărărilor formulate în cadrul acesteia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora. - În ceea ce privește cea dintâi critică a recursului relativă la soluția adoptată de instanțele de fond în privința excepției lipsei calității procesuale a pârâtului B.A.A.R., se reține că a fost formulată de reclamanți în considerarea calității lor de titulari ai unui titlu executoriu - Sentința civilă nr. 840 din 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Bistrița-Năsăud - în asigurarea executării cu succes a căruia aceștia trebuie acceptat că sunt deplin interesați, neputând fi primită apărarea intimatului-pârât relativă la lipsa de interes a reclamanților în susținerea criticii justificată prin aceea că lor le aparține inițiativa conturării unui atare cadru procesual, prin introducerea cererii de chemare în judecată împotriva pârâtului B.A.A.R. Critica este însă nefondată, instanța de apel argumentând suficient de lămuritor - întemeindu-se pe dispozițiile art. 1 și 2 din Anexa la Decizia nr. 2003/564/CE și pe cele ale art. 3 alin. (1) și (3) din Regulamentul general al Consiliului Birourilor (Apendice 1 la Decizia nr. 2003/564/CE) - că obligația de plată a despăgubirilor, stabilite în favoarea rudelor pasagerilor victime ale accidentului auto în care a fost implicat un autovehicul înmatriculat în Italia (fără poliță de asigurare de răspundere civilă obligatorie valabilă), revine B.A.A.R., în calitate de garant al Biroului Național "Carte Verde" din Italia, câtă vreme prin acordul anexă la Decizia nr. 2003/564/CE birourile naționale și-au conferit reciproc competența de a soluționa solicitările de despăgubire întemeiate pe prevederile din acord. De vreme ce, odată ce a fost informat cu privire la producerea unui accident pe teritoriul țării în care este competent, în care este implicat un vehicul care provine dintr-o altă țară, biroul în cauză trebuie să efectueze, chiar fără a aștepta o cerere formală de despăgubire, o anchetă asupra împrejurărilor accidentului, acesta fiind totodată autorizat să soluționeze amiabil orice cerere de despăgubire ori să primească notificări relative la orice act judiciar sau extrajudiciar care ar putea antrena despăgubiri, se înțelege că rezolvarea dată de instanțele de fond excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.A.A.R. este corectă și în acord cu reglementările de nivel european a căror incidență acestea au reținut-o. Stabilind că, potrivit dispozițiilor normative de nivel european invocate, obligația de plată a despăgubirilor revine biroului pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul asigurat și căruia îi este solicitată despăgubirea, birou căruia îi este recunoscut prin același acord dreptul de a solicita rambursarea sumelor a căror plată o face în aceste circumstanțe, instanțele de fond nu au făcut decât să pună în practică mecanismul acordului de nivel european, în același sens în care acesta a fost evocat și în critica recurenților. Prin reținerea calității procesuale pasive a B.A.A.R. în cauza dedusă judecății nu se contravine în niciun fel acestui mecanism, de vreme ce potrivit acordului, biroului din țara producerii evenimentului asigurat i se conferă competența soluționării amiabile a cererilor de despăgubire și i se recunoaște calitatea de a participa la soluționarea procedurilor judiciare de acordare a despăgubirilor. Împrejurarea că la baza reglementării acestui mecanism se află construcția juridică a mandatului (ce operează între biroul național și biroul gestionar) nu justifică și nu conferă fundament legal criticii recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la cadrul procesual în care a fost realizată judecata în cauza dedusă spre soluționare, cu atât mai mult cu cât, prin apărările formulate în cauză, B.A.A.R. a expus același mod de înțelegere și aplicare a reglementărilor Directivei nr. 2003/564/CE. - Cea de-a doua critică a recursului a vizat soluția de neacordare a daunelor morale reclamantei C., în esență invocându-se faptul că soluția relevă o omisiune a coroborării întregului probatoriu administrat în cauză și lipsirea de eficiență a depozițiilor a doi martori care ar fi confirmat relația de concubinaj cu victima decedată G. și, implicit suferința morală dată de pierderea acestuia. Înalta Curte observă că rezolvarea acestei solicitări din proces a intervenit pe tărâmul aplicării dispozițiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu". În concret, față de situația personală a acestei reclamante, care a pretins daune morale pentru pierderea determinată de decesul victimei G., în legătură cu care a invocat existența unei relații apropiate, de concubinaj, s-a reținut incidența tezei finale a art. 1391 alin. (2) C. civ., care condiționează repararea prejudiciului nepatrimonial de dovedirea existenței unei asemenea prejudiciu. Respingerea cererii acestei reclamante a fost antrenată tocmai de concluzia ambelor instanțe de fond în sensul nedovedirii unui prejudiciu de ordin nepatrimonial dată fiind nedovedirea unei relații afective solide și apropiate față de victima G.. Concluzia instanțelor de fond dedusă din interpretarea probelor administrate este necenzurabilă în calea de atac a recursului, rezervată exclusiv unui control în legalitate a hotărârilor instanțelor de apel, astfel că nu vor putea fi primite și analizate criticile de necoroborare a întregului probatoriu ori de ignorare/lipsire de efecte a depozițiilor unor martori audiați în proces, critici care combat în mod direct analiza de interpretare a probelor de către instanța de apel, iar nu activitatea de interpretare și aplicare a legii de către aceasta la cazul concret dedus judecății. - În sfârșit, cea de-a treia critică a recursului a invocat o greșită interpretare și aplicare a legii de drept material în privința reținerii de către instanța de apel a contribuției victimelor la producerea prejudiciului, cu trimitere la par. 23 al Directivei nr. 2009/103/CE. Așa cum susțin și recurenții, norma evocată din cuprinsul Directivei 2009/103/CE afirmă necesitatea cuprinderii în asigurarea de răspundere civilă delictuală pentru accidente și a pasagerilor din vehicul, pornind de la ideea că pasagerul nu este în mod obișnuit în măsură să evalueze corect gradul de intoxicare (cu alcool sau cu un drog) a șoferului. În același timp însă, norma din directivă nu aduce atingere răspunderii care le-ar putea fi imputată acestor persoane în temeiul dreptului național aplicabil ori nivelului despăgubirii pentru daunele suferite în urma unui accident. Reținând că înseși victimele au contribuit la producerea prejudiciului prin faptul că anterior deplasării cu autoturismul, toți pasagerii au consumat împreună cu șoferul, timp de câteva ore, o cantitate considerabilă de alcool, după care au s-au deplasat cu mașina la o oră înaintată, instanțele de fond au apreciat că victimele au avut o contribuție egală la producerea prejudiciului, aspect care a fost avut în vedere cu ocazia soluționării cererii reclamanților de acordare a daunelor morale. Procedând astfel, instanțele au făcut aplicare dispozițiilor art. 1371 din C. civ. și celor ale O.G. nr. 54/2016, fără ca prin aceasta să se contravină în vreun fel par. 23 al Directivei nr. 2009/103/CE care, precum s-a reținut, nu limitează dreptul statelor de a reglementa condițiile răspunderii ce ar putea fi imputată victimelor accidentelor. Din nou scapă cenzurii instanței de recurs, ca element al situației de fapt a cauzei dedus din aprecierea probelor de către instanța de apel, concluzia asupra cunoașterii de către unii din pasagerii autoturismului implicat în accident (G. și H.) a nivelului de intoxicare cu alcool a conducătorului auto, recurenții invocând starea de minoritate a pasagerului H. și diferențele existente între starea de ebrietate și alt nivel al alcoolului în sânge. De altfel, când a reținut culpa egală a victimelor accidentului în producerea consecințelor vătămătoare, prima instanță nu s-a referit la elemente tehnice precum starea de ebrietate a conducătorului auto sau gradul de îmbibație alcoolică în sânge, ci la starea de fapt stabilită pe baza probelor, a consumului unei cantități considerabile de alcool de către toți cei implicați, majori și minor, șofer și pasageri, urmată de deplasarea acestora cu mașina în aceste condiții, la o oră înaintată din noapte, circumstanțe periculoase a căror percepere nu implica deținerea unor anume cunoștințe sau informații tehnice ori a unei maturități specifice cât să poată fi percepută ca atare. Pentru toate aceste considerente, neputându-se reține niciuna din criticile de recurs formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 453 C. proc. civ. îi va obliga pe recurenți să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 RON constând în onorariu de avocat a cărui plată a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar recurs.