ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 432/2016

Decizia nr. 432/2016

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2014, pe rolul Tribunalului București sub nr. 3071/3/2014, reclamanții A., B., C., D. reprezentată prin A., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta L. SA, au solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor materiale și morale ca urmare a prejudiciului produs prin decesul numitului M. - soțul, respectiv tatăl reclamanților - decedat în urma accidentului rutier din data de 21 martie 2012 și prin decesul numitului N., fiul, respectiv fratele reclamanților, după cum urmează, către: A. - soția decedatului M. - 300.000 RON - daune morale; - 5.000 RON - daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare, precum și cheltuielile efectuate cu ocazia ritualurilor creștinești ulterioare înmormântării; B. - fiica decedatului M. -300.000 RON - daune morale; C. - fiul decedatului M. 300.000 RON daune morale, D. - prin mama A. - fiica decedatului M. - 300.000 RON daune morale; 10.467,5 RON - daune materiale reprezentând prestația periodică de la data producerii accidentului și până la împlinirea vârstei de 18 ani. E. - mama victimei decedate N. 3.500.000 RON daune morale; 10.000 RON daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare, precum și cheltuielile efectuate cu ocazia ritualurilor creștinești ulterioare înmormântării; F. - sora victimei decedate N. - 350.000 RON daune morale; G. - fratele victimei decedate N. 350.000 RON daune morale; H. - sora victimei decedate N. 350.000 RON daune morale; I. - sora victimei decedate N. 350.000 RON daune morale; J. - sora victimei decedate N. - 350.000 RON daune morale; K. - sora victimei decedate N. 350.000 RON daune morale.

Prin sentința civilă nr. 2996 din 11 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A., B., C. și D. reprezentată de A., excepție invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de A., B., C., și D. reprezentată de A., în contradictoriu cu pârâta L. SA ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții E., F., G., H., I., J. și K. în contradictoriu cu pârâta L. SA și obligată pârâta la plata către reclamanta E. a sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, și a sumei de 75.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; la plata către fiecare dintre reclamanții F., G., H., I., J. și K. a sumei de 40.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată, fiind obligată pârâta la plata către reclamanții E., F., G., H., I., J. și K. a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a sumelor datorate și la plata către reclamanta E. a sumei de 6200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a luat act de faptul că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată de la reclamanții A., B., C. și D. reprezentată de A., pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. au declarat apel, iar prin decizia nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., E., H., I., J., K.

Împotriva deciziei nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D.

Recursul reclamanților a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea acordării către recurenții atât a daunelor materiale cât și a daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, cât și a penalităților de întârziere.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenții au arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, care stabilește care sunt persoanele îndreptățite să primească daune, în situații ca și cea din prezenta cauză.

În acest context, recurenții susțin că textul de lege nu distinge în sensul că acest drept ar fi existat doar dacă recurenții s-ar fi aflat în autovehiculul condus de către soțul/tatăl acestora, vinovat de producerea accidentului și ar fi fost vătămate direct în urma accidentului.

Astfel, în opinia recurenților, dreptul acestora de a solicita despăgubiri s-a născut în temeiul Legii nr. 136/1995, astfel că, despăgubirea pe care asigurătorul este obligat să o plătească în această situație rezidă din Legea nr. 136/1995, în urma contractului de asigurare, în conformitate cu termenii și condițiile Ordinului CSA nr. 14/2011, aflat în vigoare la data producerii accidentului, iar în ceea ce privește acest aspect legea este imperativă, așa încât, neacordarea acestor daune atrage nelegalitatea hotărârii recurate, instanța de apel aplicând în mod greșit dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 mai 2015 a fost analizat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 26 mai 2015.

Deși li s-a pus în vedere că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea pronunțată în completul de filtru din 13 octombrie 2015 a fost admis în principiu recursul reclamanților, stabilindu-se termen de judecată pentru termenul din 1 martie 2015.

Analizând decizia atacată în conformitate cu art. 499 C. proc. civ., în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cadrul concluziilor orale susținute de către reprezentantul recurentilor-reclamanti, acesta a arătat că nu mai susține recursul formulat, invocând în cauză decizia nr. 23 din 26 octombrie 2015 pronunțată de completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a „stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soțului (soției) sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, privește doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

În acest context, Înalta Curte apreciază că față de dispozițiile obligatorii ale deciziei evocate și în raport de faptul că recursul reclamanților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește aceeași problemă de drept, nu se mai impune analiza memoriului de recurs, sens în care va respinge recursul reclamanților.

În ceea ce privește cererea intimatei-pârâte SC L. SA de obligare a recurentilor-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., privind dovada cheltuielilor de judecată, se prevede că: „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului".

Analizând dispozițiile legale evocate, se constată că acordarea cheltuielilor de judecată se va face numai în măsura în care partea care le pretinde dovedește, în condițiile legii, existența și întinderea acestora, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Având în vedere înțelesul noțiunii de cuantum al cheltuielilor de judecată descris la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că partea care pretinde cheltuieli este ținută să administreze dovezi cu privire la fiecare componentă a acestora în măsura în care pretinde recuperarea lor de la partea adversă.

Din această perspectivă, se constată că factura fiscală privind cheltuielile de judecată în sumă de 8.245 RON, depusă de intimata-pârâtă SC L. SA și aflată la dosarul de recurs, nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 452 C. proc. civ.

Aceasta deoarece, în cuprinsul acesteia nu pot fi identificate sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată în calea de atac a recursului, întrucât mențiunile respective se referă la serviciile avocațiale, care constau în studiere, fotocopiere acte, redactare întâmpinări și note scrise, eventual motive de apel și recurs, informare și reprezentare a clientului în fața instanței de apel și recurs, având în vedere că în finalul facturii se menționează o sumă globală, care nu face distincție în raport de fazele procesuale pentru care a fost achitată.

Pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții B., C., A., D. prin A. împotriva deciziei civile nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, iar conform art. 452 C. proc. civ. va respinge cererea intimatei-pârâte SC L. SA privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții B., C., A., D. prin A. împotriva deciziei civile nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte SC L. SA privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.