ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1709/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâta I. S.A., au solicitat instanței obligarea acesteia la plata următoarelor sume: a) Pentru reclamanta A. (victimă directă și indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017): - 4.600 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea autoturismului marca x, avariat total în accidentul rutier din 14.10.2017; - 20.000 RON, cu titlu de daune materiale, pentru prejudiciul material suferit în urma vătămărilor produse în accidentul rutier din 14.10.2017, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru recuperarea psiho-fizică (operații, medicamente, fizioterapie, transport către unitățile spitalicești și de recuperare); - 600.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit în urma vătămărilor produse în accidentul rutier din 14.10.2017; - 30.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea și ritualurile creștinești, ca urmare a deceselor soțului ei, D. și ale celor doi copii, J. și K.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului soțului său D.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului fiicei sale, J.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului fiicei sale, K.; - 100.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului cumnatei sale, L.; - dobânda legală aferentă daunelor solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; b) Pentru reclamanta B. (victimă directă și indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017) - minoră, reprezentată legal de mama sa, A.: - 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, pentru prejudiciul material suferit în urma vătămărilor produse în accidentul rutier din 14.10.2017, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru recuperarea psiho-fizică (operații, medicamente, fizioterapie, transport către unitățile spitalicești și de recuperare); - 100.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit în urma vătămărilor produse în accidentul rutier din 14.10.2017; - prestație periodică lunară, în cuantum de 445,6 RON, de la data producerii accidentului rutier - 14.10.2017, până la vârsta de 18 ani, ca urmare a decesului tatălui, D.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului tatălui său D.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului surorii sale, J.: - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului surorii sale, K.; - 100.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului mătușii sale, L.; - dobânda legală aferentă daunelor solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; c) Pentru reclamantul C. (victimă directă și indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017) - minor, reprezentat legal de mama sa, A.: - 20.000 RON, cu titlu de daune materiale, pentru prejudiciul material suferit în urma vătămărilor produse în accidentul rutier din 14.10.2017, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru recuperarea psiho-fizică (operații, medicamente, fizioterapie, transport către unitățile spitalicești și de recuperare); - 500.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit în urma vătămărilor produse în accidentul rutier din 14.10.2017; - prestație periodică lunară, în cuantum de 445,6 RON, de la data producerii accidentului rutier - 14.10.2017, până la vârsta de 18 ani, ca urmare a decesului tatălui, D.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului tatălui său D.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului surorii sale, J.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului surorii sale, K.; - 100.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului mătușii sale, L.; - dobânda legală aferentă daunelor solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; d) Pentru reclamantul D. (victimă indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017, tatăl victimelor decedate D. și L., bunicul victimelor decedate J. și K.): - 20.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea și ritualurile creștinești ca urmare a deceselor copiilor săi D. și L.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului fiului său, D.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului fiicei sale, L.; - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, K.; - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, J.; - dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; e) Pentru reclamanta E. (victimă indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017, mama victimelor decedate D. și L., bunica victimelor decedate J. și K.): - 20.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea și ritualurile creștinești ca urmare a deceselor copiilor săi D. și L.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului fiului său, D.; - 800.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului fiicei sale, L.; - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, K.; - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, J.; - dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; f) Pentru reclamanta F. (victimă indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017, sora victimelor decedate D. și L., mătușa victimelor decedate J. și K.): - 400.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului fratelui său, D.; - 400.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului surorii sale, L.; - 100.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, K.; - 100.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, J.; - dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; g) Pentru reclamantul G. (victimă indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017, bunicul victimelor decedate J. și K. și socrul victimei decedate D.): - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, K.; - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, J.; - 500.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului ginerelui său, D.; - dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor; h) Pentru reclamanta H. (victimă indirectă în accidentul rutier din 14.10.2017, bunica victimelor decedate J. și K. și soacra victimei decedate D.). - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, K.; - 200.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului nepoatei sale, J.; - 500.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma decesului ginerelui său, D.; - dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariției riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 14.10.2017) și până la plata efectivă a despăgubirilor;

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1400/2019 din 22 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâta I. S.A. și, în consecință: A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei totale de 610.000 RON, din care suma de 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., câte 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de vătămarea sa corporală și 10.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. și a sumei de 9.772,85 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestor sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei totale de 370.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., câte 100.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., 10.000 RON pentru prejudiciul cauzat de vătămarea sa corporală și 10.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul C. a sumei totale de 460.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., câte 100.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., 100.000 RON pentru prejudiciul cauzat de vătămarea sa corporală și 10.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul D. a sumei totale de 200.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L. și câte 50.000 de RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta E. a sumei totale de 200.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L. și câte 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta F. a sumei totale de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L. și câte 25.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta F. și a sumei de 17.484,72 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestor sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul G. a sumei totale de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D. și câte 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta H. a sumei totale de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D. și câte 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume solicitate de reclamanți.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 1767A/2020 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă I. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1400 din 22 mai 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B. și C., cei din urmă prin reprezentant legal A., precum și E., F., G., H. și D. (decedat în timpul procesului). În schimb, a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C., cei din urmă prin reprezentant legal A., precum și E., F., G., H. și D. (decedat), apelul exercitat de acesta din urmă fiind continuat de moștenitorii săi B., C., E. și F., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. S.A., fiind schimbată în parte sentința atacată, în sensul că: Pârâta I. S.A. a fost obligată la plata: - către reclamanta A. a sumei totale de 1.250.000 RON, din care suma de 300.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., câte 300.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., 300.000 RON pentru prejudiciul cauzat de vătămarea sa corporală și 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; - către reclamanta A. a sumei de 10.222,65 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestor sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; - către reclamanta B. a sumei totale de 785.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 250.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., câte 250.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., 10.000 RON pentru prejudiciul cauzat de vătămarea sa corporală și 25.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; - către reclamantul C. a sumei totale de 925.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 250.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., câte 250.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de vătămarea sa corporală și 25.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; - către reclamanții B. și C. a sumei de câte 445,6 RON pentru fiecare, cu titlu de prestație periodică lunară, ca urmare a decesului tatălui, D., de Ia data producerii accidentului rutier - 14.10.2017, până la vârsta de 18 ani; - către reclamantul D. a sumei totale de 500.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L. și câte 100.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; despăgubirea ce i s-ar fi cuvenit reclamantului D., decedat în cursul judecății în apel, s-a împărțit, conform cotelor succesorale, între moștenitorii săi, apelanții-reclamanți B., C., E. și F.; - către reclamanta E. a sumei totale de 500.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L. și câte 100.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; - către reclamanta F. a sumei totale de 350.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D., 150.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctei L. și câte 25.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; - către reclamantul G. a sumei totale de 250.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D. și câte 100.000 de RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; - către reclamanta H. a sumei totale de 250.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, din care 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defunctului D. și câte 100.000 RON pentru prejudiciul cauzat de decesul defuncților J. și K., precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. Au fost menținute dispozițiile sentinței atacate cu privire la dobânda legală și restul daunelor materiale pretinse, precum și soluția de obligare a pârâtei la plata către reclamanta F. a sumei de 17.484,72 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestor sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal. În baza art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, reclamanții au fost obligați la plata taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată, după cum urmează: reclamanta A. să plătească suma de 35.151 RON; reclamanta B. să plătească suma de 29.794,12 RON; reclamantul C. să plătească suma de 33.894,12 RON; reclamantul D. să plătească suma de 23.805 RON (care s-a împărțit între moștenitorii săi astfel: 5.951,25 RON în sarcina reclamantei E., 8.926,87 RON în sarcina reclamantei F. și câte 4.463,43 RON în sarcina fiecăruia dintre reclamanții B. și C.); reclamanta E. să plătească suma de 23.805 RON; reclamanta F. să plătească suma de 13.605 RON; reclamantul G. să plătească suma de 12.605 RON; reclamanta H. să plătească suma de 12.605 RON. S-a luat act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Decizia de casare Prin decizia nr. 2784 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1767 A/2020 din 11 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți H., G., E., A., F., B. și C., ultimii doi prin reprezentant legal A., s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, următoarele: S-a constatat caracterul fondat al criticilor recurentei-pârâte referitoare la dispoziția instanței de apel privind acordarea prestației periodice lunare în favoarea intimaților-reclamanți B. și C.. Potrivit art. 2213 din C. civ., asigurările se reglementează prin legi speciale, în speță O.U.G. nr. 54/2016 și Norma ASF nr. 39/2016, aplicabile speței față de data emiterii poliței RCA, respectiv 16.06.2017. Din interpretarea respectivelor dispoziții rezultă că acestea reprezintă norme cu caracter special față de prevederile art. 1393 alin. (1) din C. civ. Cercetarea condițiilor în care operează răspunderea pârâtei în ceea ce privește despăgubirile care se acordă de către asigurător cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, se impunea a fi analizată de către instanța de apel prin raportare la legea specială și clauzele contractului RCA, norma generală fiind înlăturată de la aplicare, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1393 alin. (1) din C. civ. în ceea ce privește acordarea prestației periodice lunare este greșită, norma generală fiind înlăturată de la aplicare de către norma specială, limitele obligației de despăgubire fiind cele stabilite de contractul de asigurare (polița RCA). De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de lichidare a daunelor, instanța de apel va analiza dispozițiile art. 22 din Norma ASF 39/2016, pentru a stabili dacă printre despăgubirile ce urmează fi plătite de asigurător, în cazul decesului unei persoane, se regăsește renta viageră. Înalta Curte a reținut ca fiind fondate și criticile, întemeiate tot pe motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., prin care se susține încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) din C. civ. Potrivit acestui text, în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. Această normă legală face posibilă diminuarea obligației autorului faptei ilicite, atunci când se apreciază că și victima a contribuit, cu intenție sau din culpă, la cauzarea sau la mărirea prejudiciului. Autorul faptului prejudiciabil va putea fi obligat la dezdăunare numai în raport cu "contribuția" sa la producerea prejudiciului, pentru restul de daună fiind răspunzătoare victima, ca urmare a acțiunii sau inacțiunii sale concurențiale. Prin Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 4 iulie 2016, s-a decis că dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă. Astfel, prin decizia menționată s-a reținut că "dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ. nu instituie condiția ca victima să săvârșească ea însăși o faptă ilicită, cum este în cazul făptuitorului, fiind relevantă în ipoteza reglementată de norma juridică în discuție doar examinarea atitudinii victimei, din perspectiva vinovăției acesteia; (...) sub forma intenției sau culpei, așa cum sunt definite prin dispozițiile art. 16 alin. (2) și (3) din C. civ., și nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reține existența unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului și care constituie o circumstanță legală de diminuare a obligației de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului (...). Așadar, dacă există o vinovăție comună a autorului infracțiunii și a victimei, întinderea despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporțională cu ponderea contribuției sale la producerea prejudiciului". În consecință, instanța de apel în mod greșit nu a avut în vedere la pronunțarea soluției privind stabilirea daunelor morale acordate reclamanților și nu a analizat incidența dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016, cum corect a învederat recurenta-pârâtă.

Soluția Curții de Apel București, în rejudecare Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018*, la data de 8 martie 2022. Prin încheierea din 1 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat suspendarea de drept a judecării apelurilor, în rejudecarea după casare, apeluri formulate de apelanții-reclamanți A., B., C., ultimii doi prin reprezentant legal A., precum și de E., F., G., H., D. (decedat), apelul exercitat de acesta din urmă fiind continuat de moștenitorii săi B., C., E. și F., respectiv de apelanta-pârâtă I. S.A. (în faliment), prin lichidator judiciar M.. împotriva sentinței civile nr. 1400/2019 din 22 mai 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. B. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 1 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, recurenții A., B. și C., aceștia din urmă prin reprezentant legal A., precum și E. și F., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctului reclamant D., respectiv G. și H. au declarat recurs solicitând, în principal, anularea încheierii recurate, repunerea cauzei pe rol și continuarea judecării apelurilor promovate de apelanta-pârâtă I. S.A. (în faliment) și de apelanții-reclamanți (N.); în subsidiar, au solicitat suspendarea judecății apelului formulat de apelanții-reclamanți și continuarea judecării apelului declarat de apelanta-pârâtă I. S.A. Recurenții au arătat că potrivit dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare". Legea nr. 85/2014 prevede în mod expres excepții de la această suspendare a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepții care sunt cuprinse la art. 75 alin. (2) lit. a) și b), potrivit cărora "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (...)", situație care se regăsește în speță, astfel că instanța de apel trebuia să constate că sunt incidente aceste dispoziții legale. Instanța de apel a considerat că se impune suspendarea judecării apelurilor, însă recurenții apreciază că măsura suspendării nu trebuia să fie dispusă cu privire la apelul formulat de societatea de asigurare, având în vedere situația juridică în care aceasta se află. Excepția prevăzută la art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 are în vedere o acțiune judiciară care nu se suspendă, atât timp cât există un apel al debitorului aflat în procedura insolvenței. Întrucât apelurile nu pot fi disjunse instanța trebuia să continue judecata cauzei, inclusiv a apelului promovat de reclamanți. Dispozițiile art. 262 din Legea nr. 85/2014 nu pot fi interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere art. 262 în integralitatea sa și cadrul legislativ în materie, respectiv art. 242 din Legea nr. 85/2014, conform căruia prevederile Capitolului I, împreună cu excepțiile prevăzute la art. 75, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare. Recurenții au mai arătat că excepțiile reglementate la art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 sunt menționate în Decizia nr. 690/2018 a Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, recurenții au susținut că dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu pot produce efecte în ceea ce privește căile de atac, astfel încât nu se impunea suspendarea judecării apelurilor promovate în cauză. În drept, au invocat art. 414 alin. (2) și următ. din C. proc. civ., raportat la art. 412 din același cod și art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014. C. Apărarea intimatei Intimata I. S.A., prin lichidator judiciar M., în data de 27 septembrie 2022 a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că hotărârea intermediară nr. 507 din 9 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a rămas definitivă prin decizia nr. 655 din 20 aprilie 2022 a Curții de Apel București, context în care a solicitat instanței de recurs să dispună "suspendarea și să constate încetarea procesului" față de societatea de asigurare, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de apel a dispus în mod corect suspendarea judecății. În data de 11 octombrie 2022, recurenții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea susținerilor privitoare la suspendarea cauzei, ca nefondate, cu consecința admiterii recursului astfel cum a fost el formulat. D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Doar recurenții-reclamanți au înțeles să uzeze de acest drept, arătând că sunt de acord cu concluziile raportului întocmit în cauză. Prin încheierea din 6 aprilie 2023 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenții A., B. și C., aceștia din urmă prin reprezentant legal A., precum și E. și F., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctului reclamant D., respectiv G. și H., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 21 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie. E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed. Cu titlu prealabil, față de cererea formulată de intimata-pârâtă, care a solicitat, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, suspendarea și încetarea acțiunii civile, instanța supremă reține că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., calea de atac a recursului este limitată la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Înalta Curte constată că prezentul recurs are ca obiect încheierea din 1 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care instanța de apel a constatat, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, suspendarea de drept a judecării apelurilor (cu ocazia rejudecării după casare), recursul fiind exercitat în conformitate cu art. 414 din C. proc. civ., care stabilește, cu valoare de regulă generală, posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care se dispune suspendarea cursului judecării procesului. Totodată, Legea nr. 85/2014 nu cuprinde dispoziții speciale de procedură, privind calea de atac formulată împotriva unei încheieri de suspendare a judecății, astfel că, în lipsa unor norme derogatorii, devine incidentă norma generală din art. 414 din C. proc. civ., iar recursul nu este supus prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Mai mult, dispozițiile art. 75 alin. (1) privind încetarea procesului se aplică cererilor și acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, iar nu și în privința hotărârilor de suspendare a judecății, care, fără excepție, pot fi controlate prin exercitarea recursului. Prin urmare, în acest stadiu procesual, instanța de recurs poate verifica doar legalitatea încheierii din 1 aprilie 2022, prin prisma motivelor prevăzute de alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., astfel că solicitarea intimatei de a se dispune "suspendarea și să constatați încetarea procesului" față de societatea de asigurare, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nu poate fi primită. Tot ca o chestiune preliminară, se impune a se lămuri care sunt limitele de rejudecare trasate de instanța supremă prin decizia de casare anterioară, întrucât acest aspect prezintă interes din perspectiva verificării legalității măsurii suspendării judecății dispuse prin încheierea recurată. Astfel, deși prin dispozitivul deciziei nr. 2784 din 16 decembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte, urmare admiterii recursului declarat de pârâta I. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1767 A/2020 din 11 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, din analiza integrală a acestei hotărâri judecătorești rezultă fără echivoc că, în realitate, rejudecarea s-a dispus numai cu privire la apelul declarat de societatea pârâtă. De altfel, în ultimele două paragrafe ale considerentelor deciziei de casare se arată expres următoarele: "Cu ocazia rejudecării apelului pârâtei, instanța de apel va avea în vedere dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ., astfel cum au fost dezlegate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar conform art. 501 alin. (4) din C. proc. civ. va administra probele necesare pentru determinarea gradului de vinovăție al victimei A.. De asemenea, va verifica modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea la plata rentei viagere, urmând a avea în vedere dezlegările date prin prezenta decizie". Ca atare, prin raportare la prevederile art. 501 din C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, după casare instanța de fond urmând să judece din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, instanța de apel a fost legal învestită doar cu rejudecarea unei singure cereri de apel, respectiv a apelului declarat de pârâta I. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1400 din 22 mai 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Concluzia este întărită și de împrejurarea că deși partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul, pentru că acesta cuprinde soluția și se pune în executare, totuși, în anumite situații, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când în lipsa acestora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii. De altfel, alin. (2) al art. 430 din C. proc. civ. statuează că "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Astfel, acceptând că decizia de casare cu trimitere beneficiază de autoritate de lucru judecat, ca orice act jurisdicțional, iar autoritatea de lucru judecat care este atașată actelor jurisdicționale privește nu numai dispozitivul, dar și considerentele pe care el se sprijină, acest efect este recunoscut doar în privința considerentelor care sprijină și explicitează soluția adoptată (considerente decisive), precum și celor prin care s-au dat anumite dezlegări unor chestiuni litigioase ce au legătură cu obiectul dedus judecății și care au fost dezbătute în proces (considerente decizorii). Considerentele decisive sau necesare sunt cele care explică dispozitivul și se reflectă în acesta sau pe care se sprijină ori se întemeiază soluția din dispozitiv. Aceste considerente nu pot lipsi (sau dacă lipsesc hotărârea este nulă) și, prin urmare, autoritatea de lucru judecat se atașează automat acestora. De esența considerentelor decizorii sau decizionale este faptul că instanța tranșează anumite aspecte ale judecății de o manieră incidentală, iar rezolvarea lor se reflectă în mod indirect în dispozitiv, așadar în soluția adoptată și redată expres în dispozitivul hotărârii. Considerentele decizorii nu pot privi însuși obiectul cererilor formulate în proces, deoarece asupra acestora instanța este chemată să se pronunțe în mod explicit prin dispozitiv, astfel încât considerentele care sprijină soluția nu pot fi decât decisive. Considerentele decizorii vizează alte aspecte dezbătute în proces, chiar dacă au legătură cu obiectul cererilor deduse judecății. Prin urmare, este în afara oricărei îndoieli că beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acesta, așa-numitele considerente decisive. Aceasta este și situația în cauza de față, înțelegerea pe deplin a deciziei anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul societății de asigurare declarat împotriva deciziei civile nr. 1767 A/2020 din 11 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind posibilă doar prin raportare la considerentele respectivei hotărâri, care constituie susținerea necesară a soluției de casare și care fac corp comun cu dispozitivul deciziei nr. 2784 din 16 decembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2018. Or, în cuprinsul considerentelor instanța supremă a arătat expres că două au fost argumentele esențiale pentru care s-a constatat caracterul fondat al recursului, respectiv faptul că, pe de o parte, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1393 alin. (1) din C. civ., în ceea ce privește acordarea prestației periodice lunare (norma generală fiind înlăturată de la aplicare de norma specială, limitele obligației de despăgubire fiind cele stabilite de contractul de asigurare); pe de altă parte, s-a reținut că în mod eronat nu a fost analizată, la stabilirea daunelor morale acordate reclamanților, incidența dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016, cu ocazia rejudecării apelului pârâtei urmând să fie avute în vedere și dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ., astfel cum au fost dezlegate de Î.C.C.J., prin Decizia H.P. nr. 12/2016. Plecând de la aceste premise, instanța de recurs va analiza criticile vizând greșita aplicare, în apel, a dispozițiilor art. 262 din Legea nr. 85/2014 și care, în opinia recurenților, nu au fost corelate cu art. 242 și 75 din același act normativ. Întrucât recurenții nu au indicat în mod expres pe care dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. își fundamentează calea extraordinară de atac, dar din dezvoltarea criticilor formulate se poate face o asemenea încadrare de către instanța de recurs, prin raportare la normele de drept pretins încălcate, care sunt unele de procedură, regăsite în Legea nr. 85/2014, analiza acestor critici se va face prin prisma motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din cod, motiv care se constată a fi fondat. Astfel, în motivarea constatării suspendării de drept a judecății prin raportare la dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, instanța de apel a reținut că o interpretare a art. 262 alin. (4) și a art. 75 alin. (2) lit. a) din lege, în sensul continuării judecății, ca urmare a faptului că debitoarea a promovat una dintre căile de atac, ar fi contrară scopului reglementării efectului suspensiv al deschiderii procedurii de faliment împotriva societății de asigurare, întrucât ar permite obținerea de către reclamanți a unui titlu executoriu pentru o creanță mai mare decât cea care le-a fost recunoscută anterior intrării debitoarei în faliment, cu încălcarea caracterului concursual al procedurii insolvenței, o asemenea creanță nemaifiind supusă verificării de către lichidatorul judiciar, conform art. 105 alin. (1) din același act normativ, și nemaiputând fi contestată de către ceilalți creditori ai societății aflate în insolvență. Înalta Curte constată că instanța de apel în mod greșit a exclus de la aplicare dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care reglementează situațiile de excepție în care măsura suspendării de drept nu se aplică, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Într-adevăr, art. 262 alin. (4) din această lege prevede că "Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare (...)". De asemenea, potrivit alin. (1) și (2) ale art. 75 din același act normativ, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (...) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; (...)". Totodată, prin norma de trimitere cuprinsă în art. 242 din lege, se prevede ritos că "Prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol". Fiind situate în cuprinsul Capitolului I - Dispoziții comune, al Titlului II - Procedura insolvenței, rezultă fără putință de tăgadă, raportat la dispozițiile art. 242 mai sus citat, că prevederile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile și în procedura de faliment a unei societăți de asigurare/reasigurare. Reținând, de altfel, că deși acest din urmă text normativ nu reglementează situația în care instanța este învestită cu două căi de atac declarate împotriva aceleiași hotărâri judecătorești (prin care a fost judecată o singură acțiune civilă inițiată de reclamanții creditori împotriva societății de asigurare) și cu privire la care se poate pune problema dacă s-ar impune sau nu să fie soluționate împreună (instanța de apel considerând că nu poate opera disjungerea, întrucât ambele apeluri au ca obiect cuantificarea daunelor morale acordate reclamanților, astfel cum a fost ea realizată prin sentința atacată, apelul reclamanților tinzând și la obținerea unor prestații periodice care nu au fost acordate de tribunal), în speța de față nu se identifică această ipoteză, după cum s-a arătat deja, casarea anterioară vizând exclusiv rejudecarea apelului societății pârâte. Ceea ce, însă, se poate constata, este faptul că instanța de apel a aplicat greșit normele la care s-a făcut referire anterior, ignorând, totodată, și statuările obligatorii ale instanței de contencios constituțional, regăsite în cuprinsul Deciziilor nr. 36/2018 (M.Of. nr. 431/22.05.2018) și nr. 690/2018 (M.Of. nr. 210/18.03.2019). În motivarea celor două decizii, Curtea Constituțională a arătat că "prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol". Cu privire la măsura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a executărilor silite îndreptate împotriva societății debitoare ca urmare a declanșării procedurii insolvenței, prevăzută la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, aceeași Curte a reținut, prin cele două decizii sus-menționate, că aceasta se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislația în materia insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență. În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 842/2012, M.Of. nr. 832/11.12.2012). Într-adevăr, pentru realizarea scopului Legii nr. 85/2014, descris în art. 2 din acest act normativ, legiuitorul a prevăzut unele limitări ale drepturilor creditorilor de a finaliza - începând cu data declanșării procedurii de insolvență - demersuri judiciare sau extrajudiciare paralele, de natură a-i compromite finalitatea prin afectarea predictibilității și securității procedurii judiciare, prin suprimarea caracterului colectiv și crearea unor breșe nepermise în natura unitară a acesteia. Având în vedere scopul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014, legislatorul român a introdus în mod expres anumite excepții de la suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită, excepții care sunt cuprinse în art. 75 alin. (2) din legea sus-menționată, la lit. a) fiind menționate, printre altele, căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (mai precis, împotriva hotărârilor judecătorești nefavorabile debitorului). De asemenea, și în procedura falimentului societăților de asigurare/reasigurare există o normă de trimitere expresă la prevederile de drept comun în materia insolvenței, ceea ce pune în evidență raportul de complementaritate pe care se grefează instrumentul de tehnică legislativă al normei de trimitere. Tocmai acest raport de complementaritate face posibilă completarea normei speciale cu norma generală sub aspectele care, în cadrul normei speciale, nu au primit o reglementare expresă derogatorie de la norma generală, conform principiului generalia specialibus non de