ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2378/2015

Decizia nr. 2378/2015

Asupra cererilor de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă – profesioniști, la data de

07 octombrie 2013 reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta SC C. Asigurări SA București - prin Sucursala Suceava a solicitat ca în baza probatoriului ce se va administra să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de despăgubiri morale și 24.000 RON despăgubiri materiale (medicamente, cheltuieli de înmormântare, etc.) pentru prejudiciul cauzat in accidentul de circulație din data de 17 octombrie 2010 produs pe raza comunei Vatra Moldovitei, la plata de daune, penalități de întârziere în cuantum de 0,1% din debitul pretins pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data de 17 octombrie 2010 până la achitarea integrala a sumelor pretinse, calculate conform art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Prin sentința nr. 307 din 3 martie 2014, Tribunalul Suceava, secția civilă,

a respins acțiunea formulată de reclamantul D., pentru lipsa calității procesuale active; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele A. și B.; a obligat pârâta să achite reclamantelor suma de 24.000 RON despăgubiri materiale (medicamente și cheltuieli de înmormântare, să achite reclamantei B., suma de 25.000 RON daune morale în numele A. și suma de 15.000 RON daune morale.

De asemenea, pârâta a fost obligată să achite reclamantelor penalități de întârziere de 0,1% pe zi pentru debitul acordat mai sus, începând cu 17 octombrie 2010 și până la achitarea integrală.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prima instanță a constatat faptul că reclamantul D. nu are vocație succesorală după E. victima accidentului auto.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că situația de fapt coroborată cu dosarul de urmărire penală cât și dosarul de asigurare, precum și de faptul necontestării de către pârâtă a situației de fapt privind fapta, vinovăția șoferului și persoanele rănite, descrise în petitul acțiunii și reținute cu ocazia urmării penale, sunt dovedite elementele răspunderii civile delictuale ale șoferului care beneficiase de asigurare tip RCA.

Conform art. 9 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul se obligă prin contractul de asigurare ca la producerea riscului asigurat să achite totalul prejudiciului despăgubirilor și din asigurare în condițiile legii asigurărilor.

Prima instanța a avut în vedere și jurisprudența în materie decizia nr. 29/2009 a Î.C.C.J., răspunderea asiguratului față de terțul prejudiciat este contractuală decurgând din aderarea asiguratului la riscurile conduitei asiguratului, de aceea prin acoperirea prejudiciului față de victimele accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plata pentru făptuitor și nici alături de acesta ci în îndeplinirea propriei obligații asumate prin polița RCA, suportând în mod efectiv și definitiv întregul prejudiciu, în limitele poliței, cauzat din culpa asiguratului.

Referitor la danele materiale, Tribunalul Suceava a constatat că la dosarul de asigurare au fost depuse chitanțele atât pentru cheltuielile de recuperare, medicale cât și pentru cheltuielile efectuate pentru înmormântarea defunctei E., astfel că pretențiile reclamantelor urmează a fi admise.

Cu privire la daunele morale, prima instanță a constatat că dispariția fulgerătoare a mamei și a bunicii reclamantelor produce afecțiuni atât sub aspect psiho - afectiv, resursele materiale cât și un dezechilibru în raport cu modul de viață anterior cât și a necesității de a face față unor obligații sociale și sarcini administrative pentru care nu erau pregătite. Prin urmare față de schimbările produse prin decesul autorului reclamantelor și prejudiciul psihic și emoțional, dar ținând cont că prin despăgubire să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză ținând cont de situația socială a reclamantelor și a defunctei, a apreciat că sumele de 25.000 RON pentru reclamanta B. și 15.000 RON pentru A. sunt de natură să asigure echilibrul între suferința produsă și prejudiciul suferit fără a conduce la o îmbogățire fără just temei.

Cât privește penalitățile de întârziere, art. 37 din Ordinul C.S.A nr. 5/2010 stabilește plata acestora după 30 zile de la depunerea cererii de despăgubire asiguratul nu-și îndeplinește obligațiile de plată.

Deși pârâta susține că a efectuat o ofertă de plată, din lipsa ofertei reale urmată de consemnațiune, nu este de natură să transfere riscul plății în sarcina reclamantelor astfel că fiind în fața unui refuz nejustificat de plată reclamantele sunt îndreptățite la plata penalităților care vor fi acordate conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. și B. - cale de atac disjunsă prin încheierea de ședință din data de 3 iulie 2014, formându-se Dosarul nr. x/39/2014 și apel, de către pârâta C. Asigurări SA București - prin Sucursala Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 313 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă,

s-au admis apelurile declarate de pârâta C. Asigurări SA București - prin Sucursala Suceava și reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 307 din 3 martie 2014 a Tribunalului Suceava, secția civilă, intimat fiind D.

A fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că, păstrând soluția de respingere a cererii formulate de D., și de admitere în parte a cererii formulate de A. și B.:

A fost obligată pârâta la plata către reclamantele A. și B., în solidar, a sumei de 12.275 RON, cu titlu de daune materiale, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pe zi, de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 07 octombrie 2013, și până la plata efectivă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 4000 euro (patru mii euro) către reclamanta A., cu titlu de daune morale, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la 09 ianuarie 2012 și până la plata efectivă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 7.000 (șapte mii) euro către reclamanta B., cu titlu de daune morale, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la 08 noiembrie 2011 și până la plata efectivă.

S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Cu privire la motivele de apel formulate de C. Asigurări SA București, s-a reținut, în primul rând că, deși dispozitivul primei instanțe nu este foarte clar și logic, se poate determina dispoziția de obligare a pârâtei la plata către reclamante a sumei 24.000 RON, cu titlu de daune materiale, de plată către reclamanta B. a sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale, și de plată către reclamanta A. a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

Pentru analiza motivelor 2 și 3 din apelul C. Asigurări SA București, precum și a apelului reclamantelor - apelante B. și A. (ce vizează în esență cuantumul daunelor acordare), instanța de apel a reținut, cu titlu preliminar, că reclamantele justifică daune materiale și morale, doar față de decesul numitei E., și în nume propriu (în ceea ce o privește pe B.), nu și față de decesul conducătorului auto F., care a fost vinovat de producerea accidentului.

Această concluzie se desprinde din dispozițiile art. 50 alin. (1) – (3) din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului".

Din redactarea alin. (1) al acestui text rezultă că asigurătorul este ținut să răspundă pentru daunele pe care asiguratul este obligat să le repare. Or, nu se poate admite că asiguratul poate fi obligat să plătească despăgubiri pentru prejudiciul de natură morală provocat fiicei sau sorei prin decesul său. Această concluzie se deprinde și din dispozițiile alin. (2), care îl exceptează pe conducătorul auto vinovat de producerea accidentului din categoria persoanelor îndreptățite la despăgubiri în caz de vătămare corporală sau deces.

Cu alte cuvinte, prejudiciul direct suferit în caz de vătămare corporală sau deces este cel al conducătorului auto vinovat de producerea accidentului. Or, dacă legea nu dă dreptul la repararea acestui prejudiciu de către asigurător, nu se poate admite dreptul la repararea prejudiciului indirect, suferit de persoanele apropriate conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia.

Din interpretarea corelată a dispozițiilor alin. (1) – (3) din acest text, rezultă că despăgubirile la care au dreptul soțul (soția) sau persoanele aflate în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, prevăzute de alin. (3), sunt cele pentru acoperirea prejudiciului direct suferit de aceste persoane în urma accidentului, respectiv ca urmare a vătămării corporale.

În urma acestor precizări prealabile, instanța de apel a reținut că, din chitanțele depuse la dosarul de fond, rezultă că reclamantele au efectuat cheltuieli de natură medicală (în cazul lui B.) și de înmormântare și pomenire în cuantum total de 24.000 RON, din care 206,91 RON, cheltuieli de spitalizare.

Cum în speță reclamantele au organizat înmormântarea și datinile creștinești de pomenire pentru cei doi defuncți, F. și E., curtea de apel a prezumat că sumele cheltuite pentru fiecare din ei au fost egale.

S-a constatat că reclamantele justifică doar repararea prejudiciului cauzat de decesul numitei E., astfel că, după scăderea cheltuielilor de natură medicală efectuate de B., vor fi acordate doar jumătate din aceste sume, rezultând un total de 12.275 RON, cu titlu de daune materiale. Acestea vor fi acordate reclamantelor în solidar, la solicitarea acestora, având în vedere că solidaritatea poate lua naștere și din convenția părților.

Cu privire la daunele morale, instanța de apel a reținut că reclamantele justifică astfel de daune ca urmare a decesului numitei E., mama și respectiv bunica acestora. în plus, reclamanta B. justifică daune morale și ca urmare a suferințelor de ordin psihic provocate de vătămarea corporală care a suferit-o.

În acest sens, instanța de apel a apreciat că dispariția fulgerătoare a mamei, respectiv bunicii reclamantelor a provocat acestora o afecțiune sub aspect psiho - afectiv, și un dezechilibru în raport de modul de viață anterior. A mai reținut instanța și împrejurarea că decedata avea o vârstă înaintată, dar și că repararea prejudiciului de natură morală nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce privește vătămarea corporală a reclamantei B., instanța de apel a avut în vedere numărul nu foarte mare de zile de îngrijiri medicale (12-14 zile), dar și natura traumelor suferite, respectiv traumatism cranio - facial acut deschis cu plagă contuză epicraniană, contuzie coloană dorso - lombară și echimoze.

În raport de toate aceste criterii, curtea de apel a apreciat ca rezonabil un cuantum al daunelor morale de 4.000 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din data plății, pentru reclamanta A., și 7.000 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a Româeniei din ziua plății, pentru reclamanta B.

Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 36 alin. (1), art. 37 din normele la Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data accidentului, „Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător"; și „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".

S-a arătat că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că reclamanta B. a solicitat pârâtei repararea daunelor materiale și morale la data de 28 octombrie 2011, iar reclamanta A. a solicitat același lucru la data de 28 decembrie 2011. Din înscrisurile aflate la dosar vizând justificarea daunelor materiale, nu rezultă că acestea ar fi fost comunicate pârâtei. în ceea ce privește daunele morale, curtea de apel a apreciat că nu trebuiau justificate cu anumite înscrisuri, astfel că termenul de10 zile reglementat de art. 36 alin. (1) din normele la Ordinul CSA nr. 5/2010 începe să curgă de la data solicitării.

Din aceste considerente, penalitățile de 0,1% pe zi reglementate de art. 37 din aceleași norme au fost acordate în cazul daunelor materiale de la data cererii de chemare în judecată, iar în cazul daunelor morale de la expirarea termenului de 10 zile calculat pentru fiecare reclamantă în raport de formularea cererii de despăgubire.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele A. și B. cât și pârâta C. Asigurări SA București prin Sucursala Suceava.

Recurentele reclamante A. și B. se raportează în criticile de nelegalitate invocate la art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, majorarea cuantumului despăgubirilor solicitate, per general și majorarea cuantumului despăgubirilor acordate recurentei B. raportat la vătămarea corporală suferită.

Un prim motiv de recurs îl reprezintă nepronunțarea (pronunțarea formală) pe daunele morale pentru vătămarea corporală și prejudiciul cauzat în mod direct recurentei B.

Al doilea motiv de recurs îl reprezintă critica adusă soluțiilor pronunțate de instanțele de fond referitoare la cuantumul foarte mic al despăgubirilor, sens în care solicită expres mărirea cuantumului acestor despăgubiri.

Recurenta - pârâtă C. Asigurări SA București - prin sucursala Suceava solicită, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (2) și ale art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea, în parte a hotărârii atacate întrucât, în mod eronat, instanța de apel a dispus obligarea asigurătorului de a plăti penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la alt termen decât cel indicat de legislația specială, aplicabilă în materie.

Consideră că data de la care ar putea fi calculate penalitățile de întârziere este data de 24 noiembrie 2014, a zecea zi de la data comunicării hotărârii definitive, care s-a făcut, față de asigurător, la 13 noiembrie 2014.

Astfel, a pretinde că aceasta începe să curgă de la data producerii accidentului, așa cum a stabilit judecata fondului, ori de la alte date diferite pe care le constată instanța de apel, este lipsit de temei legal, fiind încălcate dispozițiile de strictă interpretare ale Ordinului nr. 5/2010 de punere în aplicare a Normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și conduce la o îmbogățire fără justă cauză prin plata lucrului nedatorat către reclamanți.

Recurenta - pârâtă C. Asigurări SA București - prin sucursala Suceava a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nemotivării recursului declarat de reclamante.

Analizând recursurile declarate de reclamantele A. și B. și de pârâta C. Asigurări SA București prin Sucursala Suceava, din perspectiva criticilor formulate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, trebuie arătat că pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Așa fiind, criticile din recursul reclamantelor care vizează cuantumul daunelor morale, precum și cele ce privesc situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs.

I. Cu privire la recursul reclamantelor:

Pentru considerentele anterior expuse, față de împrejurarea că reclamantele contestă cuantumul despăgubirilor acordate, singura critică care poate fi analizată de instanța de recurs este cea care vizează neacodarea de despăgubiri morale pentru vătămarea corporală și prejudiciul cauzat reclamantei B., în condițiile în care aceasta a fost victimă directă a accidentului de circulație.

Această critică este nefondată.

Prin hotărârea primei instanțe s-a admis în parte acțiunea reclamantelor și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 24.000 RON daune materiale și a sumei de 25.000 cu titlu de daune morale către reclamanta B., precum și a sumei de 15.000 RON reprezentând daune morale către reclamanta A.

Prin decizia curții de apel, admițându-se apelurile declarate de pârâtă și de reclamante, s-a dispus schimbarea în parte a sentinței primei instanțe, numai în ce privește cuantumul sumelor acordate și momentul de la care trebuie calculate penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi. Celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la soluția de respingere a cererii formulate de D., au fost menținute.

Instanța de apel a reținut în mod corect că reclamanta B. justifică daune morale atât ca urmare a decesului numitei E., mama acesteia, cât și ca urmare a suferințelor de ordin psihic provocate de vătămarea corporală pe care a suferit-o, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, precum și natura traumelor suferite. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (1)-(3) din Legea nr. 136/1995, s-a reținut că reclamantele nu justifică daune materiale și morale față de decesul conducătorului auto F., care a fost vinovat de producerea accidentului.

Așa fiind, critica vizând nepronunțarea instanței de apel pe daunele morale la care era îndreptățită reclamanta B. nu este fondată.

Totodată, se impune precizarea că, la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, instanța de apel a făcut referire la consecințele suferite de reclamante pe plan psiho - afectiv și fizic (în cazul reclamantei B.), constând în lezarea unor valori nepatrimoniale cum ar fi sănătatea ori viața privată, valori pe care instanța de apel Ie-a apreciat ca reprezentând criterii de stabilire a daunelor morale.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului nu consacră regula acordării unui anumit cuantum al daunelor morale. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene este acela al statuării în echitate asupra despăgubirilor, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, astfel încât despăgubirile acordate să asigure o satisfacție morală victimei prejudiciului nepatrimonial.

Prin urmare, practica judiciară invocată în motivarea recursului nu poate fi valorificată în prezenta speță, deoarece vizează situații diferite, suferințele de ordin psihic și moral fiind apreciate de la caz la caz, fără a se putea ajunge la o uniformizare.

Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunțat soluții diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

Modalitatea în care instanța de apel a cuantificat daunele morale cuvenite reclamantelor a condus la stabilirea unor valori rezonabile, care asigură o justă compensație pentru suferințele lor, nefiind de natură a conduce la îmbogățirea fără just temei a acestora.

Recurentele critică decizia pronunțată de instanța de apel nu pentru ignorarea ori aplicarea greșită a criteriilor de cuantificare a daunelor morale, ci pentru cuantumul stabilit în privința acestor daune, prin raportare la criteriile aplicabile în materie.

Motivele de recurs formulate în acest sens, care fac referire la probele administrate vizează reevaluarea situației de fapt.

Însă, ceea ce poate fi cenzurat pe calea recursului este numai respectarea de către instanța de apel a criteriilor legale și jurisprudențiale în stabilirea daunelor acordate. Cuantificarea daunelor, în urma aplicării acestor criterii, reprezintă o chestiune de apreciere, rezultată în urma analizării probelor administrate în cauză. De aceea, criticile privind cuantumul daunelor acordate pun în discuție temeinicia deciziei recurate și nu pot face obiectul analizei în recurs.

În consecință, nefiind îndeplinite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamante, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

II. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta C. Asigurări SA București prin sucursala Suceava, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Motivul de recurs vizând greșita soluționare a capătului de cerere referitor la plata penalităților de întârziere aduce în discuție modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor înscrise în art. 36 și 37 din Ordinul nr. 5/2010, critica fiind nefondată.

Se constată că în mod corect instanța de apel a obligat pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere din sumele la care a fost obligată, în cazul daunelor materiale de la data cererii de chemare în judecată, iar în cazul daunelor morale de la expirarea termenului de 10 zile calculate pentru fiecare reclamantă în raport de formularea cererii de despăgubire.

Penalizările de întârziere sunt reglementate de legea specială, intervenind ca urmare a transpunerii în legislația internă a dispozițiilor Directivei 2009/103/CE, iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr. 5/2010, care în art. 36 prevede următoarele:

„Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Asigurătorul RCA este obligat să desfășoare investigația privind producerea accidentului în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice".

De asemenea, asigurătorul RCA are obligația ca în termen de cel mult 3 luni de la avizarea procedurii evenimentului fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

Sancțiunea pentru nerespectarea acestor obligații este prevăzută la art. 37 din ordin sub forma penalităților de întârziere, astfel:

„Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pe fiecare zi de întârziere."

Instanța de apel a reținut în mod corect că asigurătorul nu și-a îndeplinit această obligație legală, respectiv nu a notificat nici acordarea despăgubirilor și nici refuzul de a aproba în parte sau în totalitate despăgubirile solicitate (adresele din 31 mai 2013, invocate de pârâtă, fiind formulate cu mult peste termenul legal de trei luni de la data la care reclamantele au formulat cererile de despăgubire).

Prevederea art. 36 conform căreia asigurătorul trebuie să plătească despăgubiri în 15 zile de la primirea hotărârii are aplicabilitate în cazul în

care există un proces penal sau dacă accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.

În speță s-a dispus încetarea urmăririi penale datorită decesului autorului accidentului.

Singura condiție care atrage aplicarea penalizărilor de întârziere este aceea că asigurătorul este obligat să reacționeze în termenul legal de trei luni de la înaintarea cererilor de despăgubire, prin avizarea favorabilă sau nefavorabilă a pretențiilor, condiție nerespectată de către recurenta pârâtă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele A. și B. și de pârâta C. Asigurări SA București prin sucursala Suceava împotriva deciziei nr. 313 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2015.