ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului în casație de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 3664/2018 din 03 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în temeiul art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la articolul 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pentru infracțiunile de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă s-a aplicat pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a alege.
În temeiul art. 38, alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta sentință, iar dintre aceste pedepse alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 9 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celeilalte pedepse) și aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) și d) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66, alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.
În temeiul art. 91 și art. 92 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 4 ani și în temeiul art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolelor 94, 95 și 96 C. pen. privind modificarea obligațiilor impuse de instanță și revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca sau al Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) alin. (3) și alin. (5) se face de serviciul de probațiune.
În temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă B., și în consecință a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA, prin lichidator judiciar D., să plătească cu titlul de despăgubiri civile, în favoarea acestei părți civile: suma de 2563,28 RON, reprezentând daune materiale și echivalentul în RON la data plății a sumei de 45.000 euro, reprezentând daune morale.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă B., în privința penalităților pentru întârziere pretinse.
În temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către părțile civile E. și F., și în consecință a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA, prin lichidator judiciar D., să plătească cu titlul de despăgubiri civile, în favoarea acestor părți civile: suma de 19.058,5 RON, reprezentând daune materiale și echivalentul în RON la data plății a sumei de câte 60.000 euro pentru fiecare dintre aceste două părți civile (E. și F.), reprezentând daune morale.
În temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ. și la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificat prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată Spitalul Clinic P. Cluj-Napoca, și în consecință, a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA să plătească cu titlul de despăgubiri civile, în favoarea acestei părți civile, suma de 2184,54 RON, reprezentând daune materiale.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabila civilmente SC C. SA, la plata sumei de 3000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 2000 RON în favoarea părților civile E. și F..
În temeiul art. 272 C. proc. pen. suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat G. s-a avansat din FMJ în favoarea Baroului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 17.01.2014, în intervalul orar 21:30 - 23:00, inculpatul A. se afla împreună cu mai mulți prieteni, respectiv cu H., E., I., J. și K., în localul "L." din cartierul Mărăști al municipiului Cluj-Napoca, unde a consumat mai multe sticle de bere cu alcool. Având în vedere dubiile care nu au fost clarificate sub acest aspect, prin prisma art. 4 C. proc. pen., instanța nu a putut reține ca fiind consumată decât cantitatea de băuturi alcoolice care este favorabilă inculpatului, adică cea declarată de acesta.
În jurul orei 23:30, aflându-se așadar sub influența băuturilor alcoolice consumate, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, avându-i ca pasageri pe numiții H., E., I., J. și K.. Pe fondul unei viteze foarte mari și fiind sub influența băuturilor alcoolice consumate, inculpatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul a derapat, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, condus regulamentar de persoana vătămată B..
În urma impactului dintre autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de inculpatul A. și autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus regulamentar de persoana vătămată B., ambele autovehicule au fost proiectate în gardul imobilului.
Deși în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că în legătură cu accidentul rutier nu își amintește nimic, coroborând procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului și planșa foto aferentă cu declarațiile martorilor M., N., K. și cu declarația persoanei vătămate B., persoane care au declarat deopotrivă că inculpatul a pătruns pe contrasens, instanța a reținut că, rezultă dincolo de orice dubiu, că impactul dintre cele două autoturisme s-a produs pe sensul de circulație pe care se deplasa regulamentar autoturismul condus de persoana vătămată B..
În ce privește viteza cu care se deplasa autovehiculul condus de inculpat în momentul accidentului, instanța reține că deși inculpatul a susținut în cursul urmăririi penale că ar fi condus cu o viteză de doar 40 - 60 km/h, această susținere a inculpatului a fost infirmată atât de martorii audiați sub acest aspect, cât și de persoana vătămată B., din declarațiile cărora reiese împrejurarea că autoturismul condus de inculpat circula cu viteză excesivă.
Instanța a avut în vedere declarațiile persoanei vătămate B., conducătorul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, ale martorilor K., pasager în autoturismul condus de inculpat, N., care a declarat că autoturismul marca x, condus de inculpat se deplasa mai repede decât celelalte autoturisme și a intrat pe contrasens într-un derapaj necontrolat. De asemenea, având în vedere lungimea urmelor de frânare-târâre care trec peste marcajul longitudinal dublu-continuu (34,90 metri), gradul de deteriorare a autovehiculelor implicate în accident, precum și distanța dintre locul impactului și locul în care s-au oprit cele două autoturisme după impact, reiese că atât viteza inițială a autoturismului condus de inculpat cât și viteza pe care acesta o avea în momentul impactului era situată peste limita maximă admisă pe acel sector de drum, care era potrivit art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, de 50 km/h.
Chiar dacă martora H. a apreciat că inculpatul circula cu o viteză de aproximativ 70 km/h raportat la toate probele analizate, instanța a considerat că aprecierea martorei este subiectivă, poziția sa părtinitoare fiind firească prin prisma relației sentimentale în care se afla cu inculpatul.
În accidentul rutier rezultat prin coliziunea autoturismului condus de inculpat cu autoturismul condus de persoana vătămată B., inculpatul A., persoana vătămată B., victima E. și martorii H. și K. au suferit leziuni corporale, însă martorii H. și K. nu au formulat plângere penală prealabilă împotriva inculpatului A. pentru leziunile suferite în urma accidentului rutier.
La data de 20.02.2014, în urma leziunilor suferite în accidentul rutier, victima E. a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, iar conform Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. 1541/III/84 din 01.10.2014, moartea numitului E. a fost violentă și s-a datorat traumatismului cranio-cerebral prin accident rutier cu hemoragie, contuzie și dilacerare meningocerebrală în cadrul unui politraumatism; leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autovehicul aflat în decelerație bruscă și impact cu un alt autovehicul; între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate, iar moartea poate data din 20.02.2014.
Potrivit Raportului de Constatare Medico-Legală nr. x/II/b/42 din 22.05.2014 coroborat cu raportul de expertiză medico-legală nr. x/II/b/97 din 12.07.2018, persoana vătămată B. a suferit în urma accidentului rutier leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr total de 95 - 100 zile de îngrijiri medicale, timp în care se include și extragerea materialului de osteosinteză respectiv tratamentul de recuperare; leziunile traumatice au dus la instalarea unei incapacități adaptative de 10% și nu au dus la scăderea capacității de muncă încadrabilă în grad de invaliditate, persoana vătămată putând presta o muncă ce necesită ortostatism prelungit cu un efort suplimentar; leziunile traumatice au dus la scurtarea membrului inferior stâng cu 0,5 cm, dar nu întrunesc caracteristicile noțiunii de infirmitate fizică permanentă și au dus la apariția unei cicatrice tegumentare femurale stg, fără prejudiciu estetic, iar în prezent persoana vătămată B. nu are recomandări de la medicii de specialitate pentru efectuarea de noi intervenții chirurgicale sau tratamente de recuperare pentru vindecarea leziunilor suferite în accidentul rutier din data de 18.01.2014.
Inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest la 18.01.2014, ora 01:15, rezultând o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar potrivit Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x/IX/a/150 din 27.01.2014, în data de 18.01.204 la ora 01:20, inculpatul A. avea o alcoolemie de 0,75 g‰ alcool pur în sânge și la ora 02:20 avea o alcoolemie de 0,65 g‰ alcool pur în sânge.
Conform Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. x/IX/d/91 din 10.12.2015, efectuată pentru stabilirea gradului de alcoolemie pe care o avea inculpatul în momentul producerii evenimentului rutier, calculul retroactiv efectuat pe baza valorilor alcoolemiilor stabilite la analiză, ținând cont de faza toxicocinetică - eliminare, raportată la intervalul de timp existent între evenimentul rutier și prima recoltare, stabilește că la ora evenimentului rutier (ora 23:30 în data de 17.01.2014), inculpatul A. avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g‰, cu o valoare apropiată de 0,95 g‰ .
Prin urmare, coroborând ansamblul probelor administrate în cauză și analizate în cele ce preced, prima instanță a apreciat că rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că în data de 17.01.2014, în jurul orei 23:30, în timp ce conducea autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice consumate în seara respectivă și pe fondul neatenției și unei viteze excesive, inculpatul A. a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului, a derapat și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, condus regulamentar de persoana vătămată B., iar acest accident rutier a cauzat decesul unei persoane (E.) și rănirea gravă a alteia (B.), precum și însemnate pagube materiale.
Prin conduita anterior descrisă, inculpatul a încălcat regulile de circulație prevăzute de normele rutiere, respectiv de art. 35 alin. (1), art. 48, art. 54 alin. (1), art. 45 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și de art. 77 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Inculpatul A. a recunoscut atât săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cât și cea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., așa cum au fost reținute în sarcina sa prin actul de trimitere în judecată, atât sub aspectul stării de fapt, cât și sub aspectul încadrării juridice dată faptelor, cu excepția valorii alcoolemiei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței.
Întrucât de la data săvârșirii faptelor și până la judecarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare noua codificare, instanța a apreciat că aceasta este legea penală mai favorabilă deoarece limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de ucidere din culpă sunt mai reduse în art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (de la 2 la 7 ani închisoare) decât cele prevăzute de art. 178 alin. (3) C. pen..(1969) (de la 5 la 15 ani), reținându-se că art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. prevede și pedeapsa alternativă a amenzii, sancțiune neprevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. (1969), iar raportat la art. 336 C. pen., în forma în vigoare până la publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014, fapta inculpatului de a conduce autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni întrucât existența acesteia fiind condiționată de valoarea alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice, or în acel moment, alcoolemia era de 0,75 g‰ alcool pur în sânge și respectiv de 0,65 g‰ alcool pur în sânge, fiind așadar situată sub limita legală de 0,80 g‰ alcool pur în sânge, în timp ce potrivit art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare sub imperiul reglementării anterioare, fapta inculpatului ar constitui infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În drept, așa cum au fost descrise, recunoscute și probate, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. întrucât pe fondul nerespectării dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 35 alin. (1), art. 48, art. 54 alin. (1), art. 45 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 77 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul a provocat un accident rutier care a cauzat decesul victimei E. și în urma căruia persoana vătămată B. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 95 - 100 zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere încadrarea în drept a faptelor săvârșite de inculpat, instanța l-a condamnat pe acesta pentru fiecare dintre cele două infracțiuni săvârșite la câte o pedeapsă, la individualizarea pedepselor fiind avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. Instanța a reținut însă în defavoarea inculpatului circumstanțele în care acesta a săvârșit fapta, modul deosebit de neglijent și iresponsabil în care a condus un autovehicul pe o stradă intens circulată din municipiul Cluj-Napoca, cu o viteză excesivă pe carosabil umed în timpul iernii și în timpul nopții, deși cunoștea că are o experiență limitată în activitatea de conducător auto și că se află sub influența băuturilor alcoolice, numărul mare al persoanelor care se aflau în autovehiculul condus de inculpat și a căror siguranță a periclitat-o, numărul victimelor rezultate din accidentul rutier cauzat, urmările deosebit de grave întrucât una dintre victime a decedat, iar cealaltă a fost rănită grav, necesitând pentru vindecare un număr foarte mare de zile de îngrijiri medicale (95-100 zile), complexitatea urmărilor suferite de victime și de părțile civile, care se reflectă în mulțimea, natura, intensitatea și durata efectelor suferite de victime și de părțile civile, atât pe plan fizic, cât și psihic, așa cum au fost ele descrise în rapoartele medicale, dar și de către martorii audiați sub aspectul laturii civile a cauzei.
Instanța a apreciat că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte condiții impuse de articolul 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 4 ani potrivit art. 92 C. pen.
În privința infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, instanța a reținut că potrivit art. 336, alin. (1) C. pen., în forma sa inițială, "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă", însă prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.
S-a arătat că înlăturarea din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", nu poate constitui o dezincriminare a infracțiunii, deoarece se referă la una dintre condițiile incriminării, nu la însăși existența infracțiunii, și, raportat la incriminarea anterioară la care s-a revenit, art. 336 C. pen. nu a dezincriminat art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a modifica ceva din conținutul constitutiv al infracțiunii, ci de a formula reguli noi în ceea ce privește probarea acesteia. Prin urmare, prin declararea neconstituțională a sintagmei la momentul prelevării mostrelor biologice, face ca, prin revenirea la relevanța penală a momentului conducerii și nu al prelevării, să se impună din nou necesitatea recalculării alcoolemiei de la data săvârșirii faptei, mai ales pentru că recoltarea este situată temporal la un moment ulterior consumării faptei.
Având în vedere că în intervalul temporal cuprins între data săvârșirii faptei până la judecarea definitivă a cauzei, art. 336 alin. (1) C. pen., în forma sa inițială, era în vigoare începând de la 01.02.2014 și până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 732/2014 a Curții Constituționale, legea penală mai favorabilă este art. 336 alin. (1) C. pen. în forma sa inițială, întrucât în această formă, existența infracțiunii este condiționată de valoarea alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice, or în acel moment, alcoolemia avea o valoare de 0,75 g‰ alcool pur în sânge și respectiv de 0,65 g‰ alcool pur în sânge, situată sub limita legală (0,80 g‰ alcool pur în sânge). Prin urmare, potrivit art. 336 alin. (1) C. pen. în forma sa inițială, fapta săvârșită de inculpat de a conduce pe drumurile publice un vehicul, având alcoolemie, nu constituie infracțiune, nefiind prevăzută de legea penală.
Analizând temeinicia pretențiilor civile, instanța a reținut că inculpatul a încălcat legea penală pe care era obligată să o respecte și a adus atingere dreptului persoanei vătămate B. la integritate corporală și sănătate, dreptului persoanei vătămate Spitalul Clinic P. Cluj-Napoca, la patrimoniu și a cauzat durere persoanele vătămate E. și F. prin decesul fiului acestora, fiind îndeplinite așadar toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciilor cauzate.
Sub aspectul naturii și întinderii prejudiciilor cauzate de inculpat persoanei vătămate B., instanța a reținut că în privința daunelor materiale, persoana vătămată a dovedit prejudiciul constând în costul consultațiilor medicale, al medicamentelor și al produselor necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de persoana vătămată din cauza conduitei culpabile a inculpatului, pretențiile fiind probate în limita sumei de 2563,28 RON, iar, în ce privește daunele morale s-a apreciat că este justificată acordarea de despăgubiri civile pentru repararea prejudiciilor morale suferite prin fapta inculpatului, suma de 45.000 euro fiind echitabilă pentru repararea integrală a prejudiciului moral suferit.
Întrucât la data accidentului rutier provocat de conduita culpabilă a inculpatului, pentru autovehiculul implicat în accident era în vigoare asigurarea de răspundere civilă auto RCA emisă de SC C. SA, prin prisma art. 41, 48
1
, 54 din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 86 C. proc. pen. și la Decizia nr. 1 din 15.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. și a obligat partea responsabilă civilmente SC C. SA, prin lichidator judiciar D., să plătească cu titlul de despăgubiri civile, în favoarea acestei părți civile: suma de 2563,28 RON, reprezentând daune materiale și echivalentul în RON la data plății a sumei de 45.000 euro, reprezentând daune morale.
În ce privește capătul de cerere prin care partea civilă B. a solicitat penalități pentru întârziere, s-a reținut că cererea persoanei vătămate este neîntemeiată întrucât potrivit art. 36 alin. (5) din Ordinul CSA nr. 14/2011, scadența obligației de plată a despăgubirilor de către asigurator se împlinește doar la expirarea termenului legal de plată de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești, iar potrivit art. 37 din același Ordin CSA, asiguratorul datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi numai dacă nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, condiții a cărora verificare a fost apreciată ca prematură.
Instanța a apreciat totodată că în privința despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, această obligație nu poate fi în nici un caz purtătoare de penalități câtă vreme nu este o obligație lichidă, dobândind un astfel de caracter (lichid) doar la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost stabilită întinderea lor.
S-a apreciat că acordarea de despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale suferite de părțile civile E. și F. este justificată, reținând în acest sens că actele dosarului atestă calitatea părților civile de părinți ai victimei decedate, E. și că inculpatul prin fapta sa (infracțiunea de ucidere din culpă) a încălcat legea penală cauzând acestora prejudicii materiale, constând în cheltuielile efectuate de ele în vederea înmormântării victimei și ceremoniilor funerare, precum și prejudicii morale, concretizate în durerea încercată prin moartea victimei, fiind îndeplinite așadar toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciilor cauzate de inculpat.
Sub aspectul daunelor materiale, instanța a reținut că părțile civile E. și F. au probat existența acestora în limita sumei de 19.058,5 RON, reprezentând cheltuieli generate de înmormântarea victimei, masa de pomenire și edificarea unui monument funerar și costul evaluărilor psihologice ale părților civile, apreciind, totodată, că o sumă de câte 60.000 euro pentru fiecare părinte, respectiv echivalentul în RON la data plății, ar fi echitabilă pentru ameliorarea prejudiciului moral suferit de părțile civile părinți ai victimei, E. și F..
Instanța a reținut că partea civilă Spitalul Clinic P. Cluj-Napoca și-a dovedit prejudiciul material suferit și implicit pretențiile formulate cu decontul privind cheltuielile de spitalizare a inculpatului.
Instanța a respins cererea prin care partea civilă B. a solicitat cheltuieli de judecată întrucât partea civilă nu a probat astfel de cheltuieli în acest proces penal.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, inculpatul A., părțile civile E. și F. și partea responsabilă civilmente SC C. SA, prin lichidator judiciar D..
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate, cu executarea sancțiunii rezultante în regim de detenție.
Inculpatul A. a solicitat obligarea societății de asigurare la plata cheltuielilor de judecată avansate de părțile civile, arătând că a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni, cu mențiunea că pentru una s-a dispus clasarea, pedeapsa aplicată pentru infracțiunile de vătămare corporală și ucidere din culpă a fost de trei ani, s-a dispus ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere și s-au impus anumite obligații.
S-a mai criticat nereținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu mențiunea că nu se contestă cuantumul pedepsei aplicate, dar pentru acuratețe juridică a considerat că este important să sublinieze faptul că, în declarația dată în fața instanței de judecată a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată însă, singurul aspect pe care l-a criticat a fost alcoolemia stabilită de organele de cercetare penală în prima fază a procesului penal, atunci când s-a bazat pe o părere subiectivă a unui specialist din cadrul IML care a prezentat un anumit rezultat bazându-se pe declarații și nu pe date certe din dosar. Acest aspect, instanța de judecată l-a luat în considerare, a respins cererea de judecare în procedura abreviată, apreciind în schimb în final că inculpatul a recunoscut starea de fapt reținută de instanță.
Părțile civile E. și F. au solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate și executarea în regim de detenție raportat la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și consecințele care au fost produse și conduita inculpatului, iar, pe latură civilă, obligarea asiguratorului la plata daunelor morale în cuantumul indicat raportat și la practica instanței de judecată.
Partea civilă B. a arătat că legislația aplicabilă invocată prin constituirea de parte civilă este Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14, Directiva nr. 103/2009 și C. civ., fiind în prezența unei răspunderi contractuale a asiguratorului față de persoana prejudiciată, iar norma și legea reprezintă clauzele contractuale. S-a mai arătat că prima instanță trebuie să aibă în vedere starea de fapt, legislația cadru, respectiv art. 1385 C. civ. și, în subsidiar, jurisprudența. S-a solicitat a se avea în vedere starea de fapt și anume că, în data de 08.11.2014, asiguratorul a fost avizat cu o cerere de despăgubiri în care a arătat toate documentele necesare ori, nici până în ziua de azi nu a primit nici un răspuns, precum și art. 22 din Directiva nr. 103/2009.
Prin Decizia penală nr. 1192/A din 29 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, inculpatul A., părțile civile E. și F. și partea responsabilă civilmente SC C. SA, prin lichidator judiciar D. împotriva Sentinței penale nr. 3664 din data de 3 decembrie 2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desființat-o, în parte, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, a cuantumului daunelor morale acordate părților civile E. și F. și a greșitei obligări a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către părți și a părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:
Au fost menținute pedepsele aplicate inculpatului A. și pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și s-a dispus executarea acesteia în detenție.
A fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părților civile E. și F. de la suma de câte 60.000 euro la suma de câte 100.000 euro și a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA, prin lichidator judiciar D. la plata sumelor de câte 100.000 de euro sau echivalentul în RON la data plății în favoarea părților civile E. și F. cu titlu de daune morale.
A fost înlăturată dispoziția de obligare solidară a părții responsabile civilmente la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la judecata în fond și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului la judecata în fond.
A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpatului la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare către părțile civile E. și F. și s-a dispus obligarea părții responsabile civilmente SC C. SA, prin lichidator judiciar D., la plata sumei de 2000 RON în favoarea părților civile E. și F. la judecata în fond.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva aceleași sentințe.
Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, în raport cu probele de la dosar și cu dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat, în urma administrării în condiții de legalitate și loialitate a unui probatoriu vast, că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
S-a reținut că, în mod corect judecătorul fondului a respins cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate, față de declarația din 14 decembrie 2017, când a arătat că recunoaște în totalitate infracțiunile de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., însă a contestat valoarea alcoolemiei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. Ulterior, instanța nu a reținut aceeași situație de fapt ca cea invocată de către inculpat, aplicând doar legea penală mai favorabilă sub imperiul căreia, situația de fapt reținută în sarcina acestuia nu constituie infracțiune, astfel că a apreciat că nu se impune reținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, s-a apreciat că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen. și a ținut seama la cuantificarea sancțiunii de starea de pericol creată valorii ocrotite de lege, de împrejurările concrete de comitere a faptei și urmările produse, dar și de persoana inculpatului, conduita procesuală a acestuia, vârsta și lipsa antecedentelor penale, apreciind că nu se impune majorarea acestora.
Raportat însă, la numărul mare de victime, la culpa exclusivă a inculpatului, care a condus cu viteză excesivă, într-un mod deosebit de neglijent și iresponsabil, pe o arteră intens circulată din municipiul Cluj-Napoca și după ce a consumat băuturi alcoolice, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi doar prin executarea efectivă a pedepsei rezultante.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, mai exact stabilirea unui cuantum al daunelor morale care să asigure repararea prejudiciului moral suferit de părțile civile, afectate în mod deosebit și ireversibil de decesul victimei și-a însușit opinia formulată în literatura de specialitate potrivit căreia, scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este compensarea suferinței persoanei prejudiciate și nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani.
S-a considerat, că la cuantificarea acestor daune instanța trebuie să se raporteze și la practica judiciară în materie, fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalității în fața legii, apreciindu-se că se impune majorarea cuantumului daunelor morale.
Totodată, Curtea a apreciat că soluția acțiunii civile promovate de partea civilă B. este corectă, suma de 45.000 euro stabilită cu titlu de daune morale, fiind una reală și constituind o justă reparare a prejudiciului cauzat.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare către părți acestea revin potrivit jurisprudenței și doctrinei în materie, asiguratorului obligat la plata despăgubirilor civile, iar, cheltuielile judiciare avansate de stat revin inculpatului, potrivit art. 274 alin. (1) C. pen., în cauza de față fiind pronunțată o soluție de condamnare.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat O. la data de 13 decembrie 2019.
În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că instanța de apel a individualizat pedepsele fără reducerea limitelor cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în condițiile în care, pe de o parte, a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă și că a consumat băuturi alcoolice anterior conducerii autovehiculului, însă a contestat doar valoarea alcoolemiei, iar, pe de alt parte, în urma analizei probelor administrate în faza de urmărire penală și în etapa cercetării judecătorești, prima instanță a reținut aceeași stare de fapt ca și cea recunoscută, precizând, totodată, că acest temei de casare este incident și în cazul omisiunii aplicării dispozițiilor privind procedura recunoașterii învinuirii.
În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație și stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege, cu suspendarea sub supraveghere, în condițiile art. 91 C. pen.
Prin încheierea pronunțată la data de 30 ianuarie 2020 în Dosarul nr. x/2016, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1192/A din 29 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori, și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât, în mod greșit, instanțele inferioare nu au reținut dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și nu au redus limitele pedepselor cu o treime, argumentele invocate de recurent în privința reținerii procedurii simplificate în fața primei instanțe, care a respins cererea sa, constituind și unul dintre motivele apelului promovat de acesta.
Potrivit jurisprudenței instanței supreme (Deciziile nr. 480/RC din 06 octombrie 2017, nr. 172/RC din 14 aprilie 2019), acest caz de casare este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de legea penală sau prin depășirea limitelor legale, respectiv acest temei de casare se circumscrie doar conceptului de individualizare legală a pedepsei, aspect ce rezultă din scopul recursului în casație, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 433 C. proc. pen. prin raportare la art. 447 C. proc. pen. (examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate), din interpretarea gramaticală a textului de lege, precum și din reglementarea distinctă, în capitole diferite, a pedepselor și a individualizării acestora.
O pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale sancțiunii prevăzute de dispozițiile C. pen. pentru o anumită infracțiune, însă, există situații în care limitele speciale suferă modificări datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea acestora.
Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanțe atenuate sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cauze speciale de atenuare sau agravare a răspunderii), dar pot fi și de natură procesuală (procedura recunoașterii învinuirii).
Cu toate acestea, aprecierea legalității pedepsei în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea respectivei încadrări juridice, datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație.
În acest context, susținerea recurentului A. în sensul că instanța de apel nu constatat îndeplinite dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și nu a redus limitele pedepsei cu o treime ca efect al recunoașterii faptei reținute în sarcina sa nu vizează nelegalitatea pedepselor aplicate, ci, în realitate, reprezintă critici privind greșita aplicare a legii și netemeinicia sancțiunilor stabilite (cuantum și modalitate de executare), aspecte ce nu pot fi cenzurate în prezenta cale extraordinară de atac, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care este incident doar în situația în care pedepsele stabilite și aplicate sunt nelegale, fiind excluse aspectele privind greșita individualizare.
Totodată, Înalta Curte constată că în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., limitele de pedeapsă se situează între 2 și 7 ani închisoare, fiind aplicată o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare, iar, infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., este sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, pedeapsa stabilită fiind de 9 luni închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare respectă dispozițiile art. 38 C. pen. alin. (2) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
De altfel, chiar dacă s-ar fi reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și s-ar fi redus cu o treime limitele de pedeapsă, pentru infracțiunea de ucidere din culpă fiind de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 4 luni închisoare, iar pentru cea de vătămare corporală din culpă de la 4 luni la 2 ani închisoare, se observă că pedepsele de 2 ani și 9 luni [pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.] și 9 luni [pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.] se situează inclusiv în limitele de pedeapsă astfel reduse ale respectivelor infracțiuni.
Prin urmare, pedepsele aplicate inculpatului se încadrează în limitele speciale prevăzute de lege conform încadrărilor juridice stabilite de instanța de fond și menținute de cea de apel, fiind astfel legale chiar și din perspectiva reducerii limitelor invocată de recurent.
Cu privire la solicitarea de aplicare a dispozițiilor art. 91 C. pen., Înalta Curte arată că acesta nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care este incident doar în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate (cuantum și modalitate de executare), solicitând, în realitate, o reapreciere a criteriilor de individualizare, situație care este, însă, exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație.
În consecință, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1192/A din 29 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori, și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1192/A din 29 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.