ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4072/2011

Ședința publică din 13 decembrie 2011 Prin sentința nr. 3015 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Dolj s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Craiova împotriva pârâților S.G., P.M., S.V. și S.I.M. și în consecință, pârâții au fost obligați la plata sumei de 425.696,10 lei reprezentând contravaloare îmbunătățiri aduse de reclamantă imobilului ”H.P.”, stabilind în favoarea acesteia un drept de retenție, până la achitarea sumei de mai sus. Totodată, pârâții au fost obligați la plata sumei de 10.067 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut existența pe rolul instanțelor civile a unei contestații formulate de pârâții din prezenta cauză, la Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia reclamanta SC C. SA a formulat cerere reconvențională care a fost disjunsă și judecată ca litigiu comercial, având ca obiect contravaloarea reparațiilor efectuate de societate cu bună-credință în anii 1978, 1979, 2000 și 2001, în valoare de 4 miliarde lei. S-a reținut că imobilul a fost restitui în natură în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, precum și faptul că reclamanta urmează a fi despăgubită cu contravaloarea îmbunătățirilor evidențiate prin expertizele administrate în cauză.

Împotriva acestei sentințe pârâții au declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 24 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, în sensul schimbării acesteia și diminuării sumei la 255.529 lei reprezentând sporul de valoare, menținându-se celelalte dispoziții și obligând pe intimata-reclamantă la plata sumei de 1.504,50 lei cheltuieli de judecată. În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 10/2001 în baza căruia pârâții au calitate procesuală pasivă, art. 494 alin. (3) teza finală C. civ. ca temei juridic de drept comun al dreptului de creanță invocat de reclamanta care a posedat bunul imobil cu bună-credință, faptul că pârâții au optat pentru varianta sporului de valoare, sub forma unor apărări la raportul de expertiză.

În aceste condiții, instanța de apel a avut în vedere ca opțiune, varianta în care pârâții au solicitat determinarea sporului de valoare adus imobilului prin adăugirea la imobilul inițial a altui corp de clădire,prin spor de valoare, în accepțiunea art. 494 alin. ultim teza finală C. civ., înțelegându-se o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului, respectiv varianta în care expertul a determinat valoarea bănească ce s-ar fi obținut în plus, în ipoteza înstrăinării imobilului împreună cu corpul adăugit, în comparație cu aceea a vânzării imobilului în forma inițială. Cheltuielile de judecată vizând plata onorariului expertului au fost acordate în temeiul art. 274 C. proc. civ. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta și pârâții au declarat recurs.

1. Prin recursul declarat de reclamanta SC C. SA se solicită modificarea deciziei, respingerea apelului pârâților și menținerea sentinței primei instanțe, invocându-se prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, subsumat motivului prevăzut la pct. 6 teza a doua, recurenta susține că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut, respectiv sporul de valoare, care nu a făcut obiect al vreunei cereri în primă instanță, astfel că cererea ”implicită” din apel a pârâților este inadmisibilă. Recurenta mai susține, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că soluția este nelegală deoarece în apel s-a încuviințat proba cu o nouă expertiză, fără a se arăta ce texte legale au fost încălcate în legătură cu administrarea acestei probe în primă instanță și fără a se motiva necesitatea acestei probe.

În plus, arată că s-a reținut greșit suma acordată ca spor de valoare, care este mai mare, conform expertizei din apel și că eronat s-a calculat suma la nivelul anului 2007 și nu la data efectuării expertizei. 2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâții P.M., S.V. și S.I.M., criticile sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: lipsa calității procesuale active a reclamantei SC C. SA; lipsa oricărei obligații de plată în temeiul art. 9 din Legea nr. 10/2001 și supraevaluarea sporului de valoare, greșita interpretare a art. 494 C. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții arată următoarele: Cu privire la primul aspect susține că reclamanta nu a făcut dovada niciunei îmbunătățiri aduse imobilului, acestea fiind realizate din fondurile statului și doar acesta poate avea calitatea de subiect activ.

În al doilea rând, se invocă greșita aplicare a art. 9 din Legea nr. 10/2001, care prevede că imobilele se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire, cu toate îmbunătățirile, excluzând orice drept de creanță al unității deținătoare sau a fostului proprietar la acesta. În fine, se critică, sub aspectul sporului de valoare acordat, faptul că expertizele efectuate nu fac o determinare riguroasă a acestuia, prin metodele de evaluare folosite. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: 1. Cât privește recursul reclamantei, acesta este nefondat, urmând a se respinge potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: Imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul SC C. SA Craiova prin decizia nr. 85/1078 a Consiliului Popular al județului Dolj, potrivit procedurii prevăzute de Decretul nr. 409/1955, iar la data de 1 iunie 2000, în urma divizării acesteia, a fost preluat de societatea reclamantă SC C. SA, prin protocol de predare-primire, care i-a adus îmbunătățiri și a edificat anexe. Invocând posesia de bună-credință, necontestată în speță, prin cererea sa, reclamanta a solicitat contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, în temeiul art. 494 alin. (3) C. civ., după restituirea sa în natură pârâților, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în temeiul Deciziei nr. 3631 din 4 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 494 alin. (3) teza finală C. civ., impun proprietarilor obligația de a-și exprima una dintre opțiunile prevăzute de textul legal, respectiv fie aceea referitoare la plata privind valoarea materialelor și prețul muncii, fie de a plăti o sumă de bani egală cu creșterea valorii fondului, respectiv sporul de valoare. Așa cum s-a reținut, textul legal nu limitează în vreun fel modalitatea în care dreptul de opțiune poate fi manifestat și, contrar celor susținute în recurs, se va reține că, într-adevăr, pârâții, încă în faza judecății în primă instanță, sub forma unor apărări la raportul de expertiză, au solicitat determinarea sporului de valoare, exprimându-și în acest mod și opțiunea prevăzută de lege.

Din acest punct de vedere, nu există un plus petit, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat. În al doilea rând, recurenta a susținut nelegalitatea deciziei, prin aceea că a încuviințat o nouă probă, cu expertiza, fără a se invoca textul de lege încălcat în primă instanță în legătură cu administrarea acestei probe. Potrivit art. 292 teza finală C. proc. civ., ,,Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri”. Pe de altă parte, părțile pot folosi în apel motivele invocate în fața primei instanțe, ele pot readuce în discuție, în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, rezultând din acestea, caracterul devolutiv al apelului.

Instanța de apel verifică deci, atât legalitatea sentinței, în ce măsură prima instanță a aplicat și interpretat corect legea, cât și temeinicia acesteia, respectiv dacă situația de fapt stabilită prin hotărâre corespunde probelor administrate. Din această perspectivă, instanța de apel nu a încălcat legea prin încuviințarea și administrarea de noi probe, astfel că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este prezent, urmând a se reține, totodată, că, în finalul recursului reclamanta a adus în discuție situații de fapt legate de interpretarea probelor administrate, ceea ce excede cadrului procedual al prezentului recurs. 2. Analizând recursul pârâților se vor reține următoarele: Calitatea societății reclamante de unitate deținătoare, în sensul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 a fost stabilită irevocabil prin Decizia nr. 3631 din 4 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În plus, cum corect s-a reținut, chiar în cuprinsul notificării în baza Legii nr. 10/2001, pârâții au recunoscut faptul că imobilul pentru care au solicitat restituirea în natură se află în administrarea societății reclamante. Cât privește dispozițiile art. 9 ale Legii nr. 10/2001, se va reține că instanța de apel a reținut corect că acestea nu sunt aplicabile speței, respectiv imobilului în litigiu, care a suferit în timp modificări, amenajări, îmbunătățiri și noi edificări. Recurenții critică, de asemenea, greșita interpretare a dispozițiilor art. 494 C. civ., însă în dezvoltarea acestei critici aduc în discuție împrejurări de fapt, legate de modalitatea de lucru a experților, de condițiile efectuării expertizei, de administrarea și interpretarea probelor, ceea ce excede analizei de legalitate din prezentul recurs, neputând fi valorificate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere considerentele mai sus reținute, nefiind fondate, în lumina dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile declarate de reclamantă și pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C. SA CRAIOVA și de pârâții P.M., S.V. și S.I.M. împotriva deciziei nr. 24/2011 din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.