ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2060/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din 6 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

a fost admisă, în parte, cererea formulată de inculpatul T.S.I.

În baza art.

160 alin. (3) C. proc. pen. s-a modificat controlul judiciar instituit în

sarcina inculpatului prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a încuviințat ca

inculpatul T.S.I. să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada 10 iunie

2012 – 20 iulie 2012, respingându-se capătul de cerere privind posibilitatea

părăsirii țării.

S-a luat act

că inculpatul T.S.I. a renunțat la cererea de modificare a controlului judiciar

formulată la data de 25 aprilie 2012.

Prin aceeași

hotărâre au fost admise cererile formulate de inculpatul P.A. și revocată

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată prin încheierea de

ședință din data de 20 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, încuviințându-se ca inculpatul să poată părăsi localitatea de

domiciliu și țara, în perioada 22 iunie 2012 - 2 iulie 2012, pentru a merge în

concediu de odihnă în Grecia.

Totodată a

fost admisă și cererea formulată de inculpatul A.V.

În baza art.

160 alin. (3) C. proc. pen. a fost modificat controlul judiciar instituit în

sarcina inculpatului A.V., prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, încuviințându-se ca

inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu și țara, în perioada 6

iunie 2012 - 31 iulie 2012.

În privința

cererii formulate de inculpatul P.A., Curtea a reținut că este fondată, pentru

cele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni

pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului

penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată se

poate lua față de acesta una din măsurile preventive, cum este și cea de a nu

părăsi localitatea, ceea ce s-a și întâmplat în cauza de față.

Astfel, prin încheierea din 20

octombrie 2012 s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

De la data luării măsurii

susmenționate în cauză au fost audiați toți inculpații și martorii, procesul

penal desfășurându-se în bune condiții, pe parcursul celor 8 luni care au

trecut.

Analizarea temeiurilor care au

determinat luarea măsurii preventive nu poate fi privită separat de faza

procesuală în care se află cauza, respectiv la momentul epuizării probatoriilor

care nu mai pot fi influențate în nici un mod, iar revocarea măsurii nu poate

afecta asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Este adevărat că simpla finalizare a

fazei de cercetare judecătorească nu reclamă de la sine dispariția temeiurilor

care să justifice menținerea unei măsuri preventive, dar, este la fel de

adevărat că nici nu se poate ignora această împrejurare și nici nu se poate

îndepărta din contextul discuției asupra unei durate rezonabile a unei astfel

de măsuri preventive.

Pe de altă parte nu s-ar putea

raționa că revocarea unei astfel de măsuri preventive l-ar determina pe

inculpat să se sustragă de la judecată ori de la executarea pedepsei în caz că

va fi găsit vinovat și va fi condamnat. În acest sens nu există la dosar niciun

fel de date care să conducă la ideea că inculpatul s-ar sustrage de la judecată

sau că ar avea un profil psihologic care s-ar determina să ia decizii

iraționale. Mai mult, în numeroase rânduri jurisprudența CEDO s-a pronunțat în

sensul că menținerea unei măsuri preventive trebuie raportată nu doar la

gravitatea faptelor, ci la alte circumstanțe, în special cele cu privire la

caracterul persoanei, profesia, resursele materiale, domiciliul său.

Ori, toate datele personale ale

inculpatului sunt de natură să conducă la ideea unei persoane care prezintă

garanții că în caz de revocare a măsurii preventive căreia i se supune în prezent

ar avea un comportament care să împiedice buna desfășurare a procesului penal

sau care să-l determine să se sustragă de la judecată.

Referitor la

cererea formulată la 28 mai 2012,

inculpatul A.V. prin care a solicitat instanței modificarea temporară a controlului

judiciar instituit prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, motivat de faptul că în calitate

de secretar general al AFC Astra Ploiești, este nevoit să se deplaseze în

străinătate, având împuternicirea Comitetului Director în acest sens, Curtea a

constatat că este fondată.

Rezultă din

actele dosarului că prin decizia nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală s-a instituit în sarcina inculpatului

obligarea de a nu părăsi raza teritorială a Municipiului București.

Ulterior,

întrucât inculpatul avea locul de muncă la SC F.C.A. Ploiești, s-a dat

posibilitatea inculpatului să se deplaseze pe întreg teritoriul țării.

Prin

Hotărârea din 21 mai 2012 (fila 76) Comitetul Director al Asociației F.C.A.

Ploiești a fost împuternicit inculpatul A.V., ca în calitatea sa de Secretar

General, să se deplaseze în străinătate în perioada iunie – iulie 2012 în

scopul vizionării unor locații (terenuri de fotbal pentru joc și antrenament)

hoteluri pentru cazare și masă și pentru negocierea prețurilor.

Din fișa

postului anexă la contractul nr. 9 din 01 februarie 2012, rezultă că inculpatul

are ca atribuții probleme legate de deplasarea în străinătate, răspunzând printre

altele de relațiile internaționale ale clubului (fila 82).

De precizat

că până la acest moment nu s-a făcut o solicitare similară.

Având în

vedere cele sus menționate, instanța a apreciat că admiterea cererii și

modificarea controlului judiciar temporar pentru perioada 6 iunie – 31 iulie

2012 nu împiedică cu nimic buna desfășurare a procesului penal.

De altfel,

persoana inculpatului prezintă suficiente garanții că a înțeles consecințele ce

ar decurge din încălcarea obligațiilor instituite prin controlul judiciar de

care beneficiază.

La termenul

din 30 mai 2012, inculpatul T.S.I. a solicitat modificarea controlului judiciar

instituit în sarcina sa, în sensul de a avea posibilitatea deplasării în afara

localității de domiciliu și a țării pentru a rezolva situații legate de

administrarea firmei SC S.B.S. SA al cărei acționat principal este.

Examinând

cererea sa și actele depuse în dovedirea ei, Curtea a constatat că aceasta este

fondată în parte.

Din actele

dosarului rezultă că inculpatul T.S.I. este președintele Consiliului de

Administrație al SC S.B.S. SA, societate care asigură numeroase locuri de

muncă, de ordinul sutelor și care are în derulare contracte în diverse

localități din țară.

Întrucât se

traversează o perioadă dificilă din punct de vedere economico - financiar este

pertinentă dorința inculpatului de a asigura un bun management firmei

respective.

Inculpatul a

mai beneficiat de modificări ale controlului judiciar și a respectat orice

dispoziție dată de instanță, astfel încât nu există suspiciuni că noua

modificare a controlului judiciar ar fi de natură să cauzeze perturbări bunei

desfășurări a procesului penal.

Astfel

fiind, în baza art. 160

3

C. proc. pen. s-a admis în parte cererea

formulată de inculpatul T.S.I., se va modifica controlul judiciar instituit în

sarcina sa prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a încuviințat ca inculpatul să poată

părăsi localitatea de domiciliu în perioada 10 iunie – 20 iulie 2012.

S-a respins

capătul de cerere privind posibilitatea de a părăsi țara pentru perioada

invocată mai sus, întrucât pentru rezolvarea problemelor cu firmele „E.K.R.

GmbH" Germania și L.S.B. GMBH – Germania s-a mai încuviințat părăsirea

teritoriului țării prin încheierea din 11 aprilie 2012.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Direcția Națională Anticorupție solicitând admiterea lui, casarea încheierii și

rejudecând să se respingă cererile inculpaților.

Examinând recursul prin prisma

dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este fondat dar nu pentru cele

criticile expuse oral în fața instanței ci pentru considerentele ce urmează a

fi arătate:

În conformitate cu art. 139 alin. (2)

teza a II-a C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei legal care să

justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu

sau la cerere. În cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

revocarea acesteia se examinează și în raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4

adițional la C.E.D.O., care prevede, în paragrafele 2 și 3, că orice persoană

este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui

drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât

acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea

ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei,

ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Instanța dispune revocarea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara, dacă, în urma acestei examinări,

constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată ca necesară într-o

societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea

acesteia.

Raportat la datele dosarului se

constată că în mod corect Curtea de Apel a revocat

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara

luată prin încheierea de ședință din data de 20 octombrie 2011 față de

inculpatul P.A., constatând că

nu există la dosar nici un fel de

date care să conducă la ideea că inculpatul s-ar sustrage de la judecată sau că

ar avea un profil psihologic care l-ar determina să ia decizii iraționale. De

altfel acesta a părăsit țara, cu încuviințarea instanței, în mai multe rânduri,

iar buna desfășurare a procesului penal nu a fost periclitată. Constatând că inculpatul

a respectat întocmai, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată și

menținută, obligațiile dispuse de instanța de judecată, s-a prezentat la

fiecare termen de judecată și a fost audiat cu privire la infracțiunile

reținute prin rechizitoriu, justificat s-a dispus revocarea măsurii preventive.

Având în vedere că revocarea unei

măsuri preventive presupune încetarea temeiurilor care au determinat luarea

acesteia, Înalta Curte constată că cererea privind încuviințarea părăsirii

localității de domiciliu sau a țării luată față de același inculpat P.A. a

rămas fără obiect, motiv pentru care urmează a admite recursul.

Referitor la dispoziția instanței de

a încuviința părăsirea localităților de domicilii și a țării, pe o durată de

câteva zile, de către inculpații T.S.I. și A.V., cu atenționarea inculpaților

asupra consecințelor nerevenirii în țară, Înalta Curte constată că aceasta este

corectă și nu contravine scopului pentru care s-a instituit măsura preventivă.

Pentru cele arătate, Înalta Curte,

în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– Direcția Națională Anticorupție, va casa încheierea și rejudecând, va

respinge cererea privind încuviințarea de părăsire a localității de domiciliu

și a țării formulată de inculpatul P.A., ca rămasă fără obiect. Menține

celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională

Anticorupție împotriva încheierii din data de 6 iunie 2012 a Curții de Apel Bucuresti, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 8999/2/2011 (3490/2011).

Casează în parte încheierea recurată

numai în ceea ce privește cererea de părăsire a localității de domiciliu și a

țării formulată de inculpatul P.A. și rejudecând:

Respinge cererea ca nefondată

constatând că aceasta a rămas fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale

încheierii recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale ale apărătorului

din oficiu în sumă de câte 25 de lei pentru inculpații A.V., T.S.I. și P.A., se

vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

12 iunie 2012.