ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2012

Deliberând, constată

că la data de 25 aprilie 2012, inculpatul Ț.S.I. a formulat cerere de

modificare a controlului judiciar instituit în sarcina sa ca urmare a admiterii

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și prin urmare să se

dispună ridicarea măsurii obligației de a nu depăși limita teritorială a

localității de domiciliu și posibilitatea părăsirii țării în perioada „10

aprilie 2012 - 10 mai 2012”.

În motivarea cererii, inculpatul a arătat că

societatea comercială pe care o conduce are numeroase probleme de rezolvat care

presupun deplasarea sa în afara granițelor țării, iar pe de altă parte funcția

pe care o are la federația Română de Fotbal, fiind reprezentantul cluburilor de

fotbal în sală, presupune deplasarea sa în Municipiul București.

Examinându-se cererea

formulată, Curtea de Apel București constată că este fondată în parte.

Se motivează că

într-adevăr, inculpatul Ț.S.I. a fost ales reprezentant al cluburilor de fotbal

să participe la adunările generale ordinare și extraordinare întrunite de către

Federația Română de Fotbal, ca membru al Comitetului Executiv al F.R.F., așa

cum rezultă din extrasul de pe site-ul F.R.F. din care rezultă componența

Comitetului Executiv, aflat în xerox la dosarul cauzei.

De asemenea, firma SC

„S.” SA al cărui președinte al Consiliului de Administrație este inculpatul are

numeroase contracte în derulare în numeroase orașe din țară.

Traversându-se o

perioadă dificilă marcată de probleme financiare este credibilă intenția

inculpatului de a asigura un bun management firmei care asigură locuri de muncă

pentru numeroase persoane.

De precizat că

inculpatul a mai beneficiat de modificări ale controlului judiciar și a

respectat dispozițiile instanței, astfel că nu există motive care să determine

instanța să considere că o nouă modificare a controlului judiciar nu ar fi

respectată de inculpat.

Mai mult, în cauza de

față au fost audiați toți martorii atât cei propuși de acuzare, cât și cei

propuși de apărare.

Astfel fiind, în

cauză regăsindu-se acele motive temeinice de care face vorbire dispozițiile

art. 160

3

C. proc. pen., „se va admite cererea formulată de

inculpat, în parte, și se va modifica controlul judiciar în sensul că se va

încuviința ca inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada

11 mai 2012 – 11 ianuarie 2012”.

Nu s-a încuviințat

însă capătul de cerere referitor la părăsirea țării pe aceeași perioadă

invocată mai sus, întrucât pentru motivele solicitate în prezenta cerere –

respectiv invitațiile adresate de firma „E.R.G.” Germania pentru rezolvarea

părților restante și L.G. cu sediul în Gottlieb, Daimler–Ring–Bad Rappenau, Germania,

s-a mai încuviințat părăsirea teritoriului țării prin încheierea din11 aprilie

2012, soluție rămasă definitivă. Inculpatul a avut timp să-și rezolve

problemele și se impune a se preciza că acesta a beneficiat și de o altă

încuviințare de a părăsi țara în luna ianuarie 2012, pentru tot parcursul lunii

februarie 2012 (încheierea din 31 ianuarie 2012).

În raport de cele

arătate, s-a admis cererea formulată de inculpat doar în parte.

La aceeași dată și

inculpatul P.A. a solicitat revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara,

susținând că nu se mai impune menținerea unei astfel de măsuri, mai ales că

probele au fost administrate, iar efectele raportului de expertiză dispus în

cauză nu îl privește.

Examinându-se cererea

formulată de inculpat, Curtea de Apel București a constatat a fi fondată.

Astfel, prin

încheierea din 20 octombrie 2012 s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu

părăsi țara. Prin încheierile ulterioare s-a constatat legalitatea și temeinica

măsurii, motiv pentru care s-au respins cererile formulate de inculpat prin

care solicită revocarea măsurii.

În prezent, după

administrarea probelor nu se mai justifică însă menținerea acestei măsuri.

În cauză mai este

necesar a se efectua un raport de expertiză, însă aceasta nu îl privește pe

inculpat.

Jurisprudența C.E.D.O.

s-a pronunțat în sensul că menținerea unei măsuri preventive trebuie raportată

nu doar la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cele cu

privire la caracterul persoanei, profesia, resursele materiale, domiciliul său.

Astfel, inculpatul

are domiciliul stabil în România, este de profesie avocat în Baroul Giurgiu,

fiind cunoscut pe plan local ca o persoană onestă și are capacitatea de a-și

reprezenta consecințele care s-au putea produce în cazul nerespectării

obligațiilor sale în cazul revocării măsurii obligării de a nu părăsi țara.

De altfel, inculpatul

a avut de două ori încuviințarea de a părăsi țara și această situație nu a

afectat cu nimic buna desfășurare a procesului penal, mai mult a caracterizat

profilul său socio-moral.

Având în vedere cele

ce preced, pe calea încheierii din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, s-a dispus:

Admite, în parte,

cererea formulată de inculpatul Ț.S.I.

În baza art. 160

alin. (3) C. proc. pen. modifică controlul judiciar instituit în sarcina

inculpatului prin decizia penală nr. 4072 din 21.XI.2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție și încuviințează că inculpatul Ț.S.I. să poată

părăsi localitatea de domiciliu în perioada 11.V.2012 – 11.VI.2012 nu și țara).

Admite cererea

formulată de inculpatul P.A.

Revocă măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată prin încheierea de ședință din

data de 20.X.2011, pronunțată de Curtea de Apel București.

Împotriva acestei

hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror,

invocându-se aspecte de fond privitoare la cererile formulate de cei doi

inculpați, respectiv lipsa lor de temeinicie, precum și lipsa de motivare a

dispozițiilor luate de către prima instanță la termenul de judecată din 2 mai

2012.

Instanța de recurs,

abordând calea de atac promovată

de Ministerul

Public, organism ce reprezintă interesele generale ale societății și apără

ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor [art. 131 alin.

(1) din Constituția României], prin prisma prev. art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., constată incidența cauzei juridice ce ține de exigența derulării

unui proces echitabil, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele de acuratețe

pe care se întemeiază soluția, precum și aspectul că motivarea soluției nu se

înțelege.

În

concret, eludând aspectele de fond ale cauzei, se

constată că la data

de 25 aprilie 2012, inculpatul Ț.S.I. a formulat cerere de modificare a

controlului judiciar instituit în sarcina sa ca urmare a admiterii cererii de

liberare provizorie sub control judiciar și prin urmare cere să se dispună

ridicarea măsurii obligației de a nu depăși limita teritorială a localității de

domiciliu și posibilitatea părăsirii țării în perioada „10 aprilie 2012 - 10

mai 2012” (conform mențiunilor primei instanțe). Așadar, cererea de ridicare a

măsurii obligației de a nu depăși limita teritorială a localității de domiciliu

și posibilitatea părăsirii țării ar privi o perioadă ce este anterioară

formulării însăși solicitării.

Ulterior înșirării

argumentelor ce țin de temeinicia cererii, instanța redă în expunere că,

„astfel fiind, în cauză regăsindu-se acele motive temeinice de care face

vorbire dispozițiile art. 160

3

C. proc. pen., se va admite cererea

formulată de inculpat, în parte, și se va modifica controlul judiciar în sensul

că se va încuviința ca inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu în

perioada 11 mai 2012 – 11 ianuarie 2012”.

Dincolo de aspectul

că perioada indicată nu se înțelege, aceasta se află într-o

contradictorialitate cu cea menționată în dispozitivul hotărârii: „În baza art.

160 alin. (3) C. proc. pen. modifică controlul judiciar instituit în sarcina

inculpatului prin decizia penală nr. 4072 din 21.XI.2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție și încuviințează ca inculpatul Ț.S.I. să poată

părăsi localitatea de domiciliu în perioada 11.V.2012 – 11.VI.2012 nu și țara”.

În alt plan, raportat

la cererea de revocare unei măsuri preventive luată față de inculpatul P.A.,

admisă de către instanță, se motivează în esență că, „în prezent, după

administrarea probelor nu se mai justifică menținerea acestei măsuri. În cauză

mai este necesar a se efectua un raport de expertiză, însă aceasta nu îl privește

pe inculpat”.

Incidente legal sunt

dispozițiile de la art. 139 C. proc. pen. în care se arată că, atunci „când

măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai

există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta

trebuie revocată”.

Instanța de control

judiciar apreciază că în tratarea juridică a celei de-a doua teze prezentate la

art. 139 alin. (2) C. proc. pen., spre care s-a orientat judecătorul fondului,

este necesar a se face trimitere la condițiile concrete și efective ce au

reclamat aplicarea unei măsuri preventive, coroborat cu argumentele că nu mai

există temeiurile respective. În alt fel, de plano, simpla finalizare a fazei

de cercetare judecătorească nu reclamă de la sine dispariția temeiurilor care

să justifice menținerea unei măsuri preventive.

Față de cele

învederate, soluția procesuală aleasă de instanța de control judiciar este cea

a casării încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Prima instanță se va

preocupa de îndreptarea acestor neajunsuri urmând a pronunța o hotărâre,

raportat la obiectul demersului judiciar de față, motivată corespunzător.

Văzând și disp. art.

192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

împotriva încheierii din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 8999/2/2011/a4, privind pe inculpații Ț.S.I. și P.A.

Casează încheierea atacată și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel București, instanță căreia i se va trimite

dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 mai 2012.