ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 929/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din data de 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011), printre altele, a fost

admisă cererea inculpatului S.M.C. și i s-a permis acestuia părăsirea

teritoriului României în perioada 19 martie 2012 - 16 aprilie 2012.

Pentru a

dispune astfel, curtea de apel a reținut că inculpatul a solicitat

încuviințarea din partea instanței de părăsire a teritoriului României pe o

perioadă determinată, respectiv 19 martie - 16 aprilie 2012, în interes profesional,

în legătură cu afacerile familiei, precum și în interes procesual, respectiv

pentru a ridica mai multe înscrisuri, pe care să le folosească în cadrul

procesului penal, în vederea formulării unei apărări eficiente.

S-a apreciat că

motivele invocate sunt întemeiate și inculpatul prezintă garanții că va reveni

în țară la finalul perioadei încuviințate de instanță, având în vedere că are 5

copii și soția aflată în trimestrul 3 de sarcină, membrii familiei inculpatului

rămânând în țară.

Totodată, s-a

reținut că inculpatul a arătat, la momentul admiterii cererii de liberare

provizorie, că are cunoștință de dispozițiile legale în materie, mai ales că

nerespectarea uneia dintre obligațiile stabilite de instanță conduce la

revocarea acesteia și la luarea unei măsuri preventive privative de libertate,

fiind avut în vedere că scopul instituirii obligațiilor din cadrul instituției

libertății supravegheate este buna desfășurare a procesului penal, legată

inclusiv de prezența inculpatului la cercetarea judecătorească și nu

restrângerea, în abstract, a libertății de mișcare a inculpatului care are o

astfel de măsură preventivă.

Față de cele

arătate, i s-a permis inculpatului să părăsească teritoriul României pe

perioada solicitată de acesta.

În ceea ce

privește natura cererii formulate de inculpat, s-a apreciat că nu este vorba de

o modificare a controlului judiciar, obligațiile instituite în sarcina

inculpatului rămânând în continuare neschimbate, ci de o punere în aplicare a

măsurii prevăzute la art. 160

2

alin. (3) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

încheierii anterior menționate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A., solicitând admiterea căii de atac

promovate, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri

legale și temeinice, în sensul respingerii cererii formulate de inculpatul S.M.C.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul intimatului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat în cauză, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că acestea este fondat pentru considerentele care

urmează.

Potrivit art. 136

alin. (l) C. proc. pen., măsurile preventive și restricțiile impuse de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., sunt mijloacele de constrângere prevăzute de lege pe

care le pot lua organele de urmărire penală și instanțele de judecată pentru a

se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei.

Scopul de

prevenire poate fi atins, în cazul învinuitului sau inculpatului, printr-o

atingere minimă adusă libertății lor individuale, cum ar fi obligarea de a nu

părăsi localitatea sau țara fără o învoire specială, de a se prezenta periodic

la poliție, de a depune o cauțiune, etc. În alte cazuri, devine necesară

privarea de libertate pe o anumită perioadă de timp sau chiar pe întreaga

durată a procesului. De aceea, în reglementarea măsurilor preventive, se

recomandă instituirea unor măsuri cu grad diferențiat de constrângere a

libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată

fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate

asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Inviolabilitatea

libertății individuale fiind consacrată în art. 23 din Constituție, o măsură

restrictivă de libertate înseamnă o excepție de la exercițiul drepturilor

omului și al libertăților sale fundamentale, care trebuie să implice o

procedură adecvată, astfel încât să se evite, pe cât posibil, orice abuz al

autorităților judiciare și să instituie mijloace pentru descoperirea și

înlăturarea abuzurilor și erorilor. O dispoziție și mai cuprinzătoare este

inclusă în art. 5 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căreia nicio persoană nu

poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertății decât în cazurile și

condițiile prevăzute de lege.

În prezenta

cauză, se reține că prin încheierea din 23 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 2357/2/2011

(1034/2011), s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a

inculpatului S.M.C., în temeiul art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., dispunându-se,

printre alte interdicții, și aceea ca inculpatul „să nu depășească teritoriul

României fără încuviințarea instanței care a dispus măsura”.

Conform art. 160

3

C. proc. pen., „controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând

modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive

temeinice”.

Controlul

judiciar, fie că este instituit în condițiile art. 160

2

C. proc.

pen., fie în condițiile art. 145, respectiv, art. 145

1

C. proc. pen.,

nu trebuie menținut sine die și în aceleași limite, ci trebuie adaptat în

raport cu datele concrete ale cauzei, astfel că, atunci când acestea impun,

obligațiile stabilite pot fi extinse sau, dimpotrivă, restrânse.

Legea nu

prevede, în mod expres, care sunt cauzele în raport de care o persoană în

sarcina căreia au fost impuse obligațiile prevăzute la art. 160

2

alin.

(3) C. proc. pen., poate beneficia de încuviințarea părăsirii temporare a

teritoriului țării, instanța de judecată urmând să aprecieze dacă împrejurările

la care face referire cel care formulează o astfel de cerere constituie motive

temeinice pentru încuviințarea părăsirii țării pe o perioadă determinată,

ținând seama și de scopul urmărit de legiuitor în reglementarea măsurii

liberării provizorii sub control judiciar.

În cauza de

față, se constată, însă, că temeiurile care au determinat instituirea

controlului judiciar nu s-au schimbat, astfel că nu se impune ca acesta să fie

modificat.

Înalta Curte

apreciază că argumentele invocate de inculpatul S.M.C. în susținerea cererii

formulate, cu referire la afacerile familiei și imposibilitatea soției

inculpatului de a se deplasa în străinătate datorită stării sale de sănătate,

fiind însărcinată în luna a șaptea, precum și la invitația primită din partea

unei persoane pentru ca inculpatul să se deplaseze în anumite țări și să

discute despre derularea unor eventuale afaceri, nu pot fi apreciate ca

reprezentând motive temeinice, de natură a conduce la concluzia că prezența

acestuia în afara teritoriului țării este imperios necesară, deplasarea

inculpatului în mai multe țări, în vederea rezolvării unor chestiuni legate de

investițiile familiei, dar și pentru a onora invitațiile unor oameni de afaceri

străini, potențiali investitori în România, neputând fi circumscrisă unei

situații obiective, care să reclame deplasarea imediată a acestuia în afara

teritoriului țării.

Astfel fiind,

se constată că în mod greșit Curtea de Apel București a admis cererea

inculpatului S.M.C. și i-a permis acestuia să părăsească teritoriului României

pentru o anumită perioadă de timp, respectiv 19 martie 2012 - 16 aprilie 2012,

având în vedere și scopul pentru care au fost impuse restricțiile prevăzute la art.

160

2

alin. (3) C. proc. pen., și anume buna desfășurare a procesului

penal în ansamblul său.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A încheierii din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția

a Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011), va casa, în

parte, încheierea atacată și, în rejudecare, va respinge, ca nefondată, cererea

formulată de inculpatul S.M.C. privind modificarea controlului judiciar

instituit prin încheierea din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 2357/2/2011.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

în baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

împotriva încheierii din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a Il-a

penală, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011(2357/2011), privind pe inculpatul

S.M.C.

Casează, în

parte, încheierea atacată și, rejudecând, respinge, ca nefondată, cererea

formulată de inculpatul S.M.C. privind modificarea controlului judiciar

instituit prin încheierea din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 2357/2/2011.

Menține

celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 martie 2012.