ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 299/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală având de soluționat cauza pe fond a amânat din motive de ordin procedural la 22 februarie 2012 și în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpatul O.V. prin încheierea din 29 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. S-a apreciat de instanță că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și-a pierdut caracterul „necesar desfășurarea judecății putându-se realiza în bune condiții și fără restricționarea libertății de mișcare a inculpatului”.

Împotriva acestei încheieri de ședință, parchetul, în termen legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind detaliate în prezenta. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente. Obligarea de a nu părăsi țara în condițiile art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc. pen., se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, asigurarea garanției de prezentare a inculpatului la fiecare din termenele de judecată stabilite de instanță precum și pentru prevenirea riscului de sustragere din țară. Din analiza dublei condiții pentru constatarea caracterului legitim al măsurii neprivative de libertate și anume sub aspectul persistenței unor indicii temeinice de comitere a faptelor dar și al necesității acestei măsuri în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., se impune a se evalua toate particularitățile cauzei. Or, așa cum s-a reținut prin încheierea din 29 iulie 2011 subsecvent sesizării cu judecarea în fond, instanța a respins propunerea de arestare a inculpatului O.V., dispunând luarea măsurii neprivative de libertate a obligării de a nu părăsi țara. Pe de altă parte, așa cum s-a reținut, inculpatul a optat pentru aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele imputate, ceea ce în plan procesual penal reclamă doar administrarea probelor în circumstanțiere, nepronunțarea unei hotărâri imediate datorându-se, astfel cum motivează instanța de fond, unor rațiuni ce țin de buna înfăptuire a justiției.

Raportat la aceste considerente dar și la cele ce țin de persoana inculpatului astfel cum s-a reținut de instanța de fond că s-a prezentat la toate termenele de judecată, o persoană integrată familial dar și profesional, intervalul scurs de la data sesizării instanței, probatoriul ce urmează a fi administrat, prefigurându-se o prelungire în timp a cercetării judecătorești, corect instanța de fond a constatat că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și-a pierdut caracterul necesar, fiind nejustificată și vădit disproporționată în raport cu interesul public. Ca atare, Înalta Curte apreciind încheierea legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva încheierii din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6350/2/2011/a1, privind pe inculpatul O.V. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat O.V., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 01 februarie 2012.