ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1335/2012

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, investită cu soluționarea cauzei privind pe inculpatul C.V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de Legea nr. 78/2000, a respins ca neîntemeiată cererea de modificare a controlului judiciar, formulată de inculpat. Instanța a reținut, în esență, următoarele considerente: Prin cererea depusă la dosarul nr. 356/36/2011 al Curții de Apel Constanța la data de 9 aprilie 2012, inculpatul C.V. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 160 3 C. proc. pen., modificarea controlului judiciar sub imperiul căruia se află, prin luarea față de el a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

În susținerea cererii, inculpatul C.V. a invocat trei motive care ar justifica temeinic admiterea acesteia, respectiv starea precară de sănătate a mamei sale C.F., agravarea stării sale de boală și decesul celui mai bun prieten, care a lăsat o soție paralizată, față de care are obligații morale de sprijin. În vederea soluționării cererii, inculpatul C.V. a depus la dosarul cauzei scrisoarea de recomandare medicală, eliberată de Cabinetul de Cardiologie al Institutului Național de Medicină Aeronautică și Spațială "Gl. Av. dr. Victor Anastasiu" București din 27 martie 2012, biletul de ieșire din spital din 9 martie 2012 privind pe C.F. și certificatul de deces al numitului G.M. Examinând cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul C.V., raportat la motivele invocate în susținerea acesteia și a actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente; Potrivit prevederilor art. 160 3 C. proc.

pen., modificarea controlului judiciar instituit de instanță, se poate face oricând pentru motive temeinice. Prin decizia penală nr. 2207 din 30 mai 2011 a Secției Penale a I.C.C.J., inculpatul C.V. a fost liberat provizoriu sub control judiciar, impunându-i-se acestuia respectarea mai multor obligații, pentru care și aceea a obligării de a nu părăsi municipiul București (localitatea de domiciliu), fără încuviințarea instanței, cu excepția situațiilor în care trebuie să se prezinte în fața Curții de Apel Constanța, pe rolul căruia se află cauza penală ce face obiectul dosarului nr. 356/36/2011. Pentru a constitui un motiv temeinic în sensul prevederilor art. 160 3 C. proc. pen. trebuie, în aprecierea curții, să se demonstreze că starea de boală a inculpatului C.V.

necesită iminent tratament balnear și eventual, programarea acestuia pentru o astfel de cură într-un interval de timp determinat. Simpla recomandare din partea medicului specialist a unui tratament balnear, nu este suficientă, în absența unei programări certe pentru un astfel de tratament, pentru a se modifica măsura preventivă a obligării inculpatului C.V. de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În condițiile în care inculpatul C.V. reclamă o stare proprie de boală în deteriorare, este evident că acesta nu-și poate ajuta efectiv mama, aflată la o vârstă înaintată și suferind de afecțiuni specifice unei persoane în vârstă, precum și tatăl aflat într-o situație similară, trebuind să apeleze la serviciile plătite ale altor persoane sau la ceilalți membrii al familiei sale (soție, copil) în sensul ajutorării părinților săi.

Totodată, s-a reținut că, mama inculpatului a fost internată în Spitalul Județean Ilfov care are sediul în municipiul București, ori, într-o atare împrejurare, inculpatul avea posibilitatea să o viziteze la spital, iar după externare putea să o aducă pentru perioada de convalescență, la domiciliul lui, acordându-i astfel sprijin moral ș material în mod direct. Obligațiile morale pe care inculpatul consideră că le are față de soția prietenului său decedat, nu pot prima în fața obligațiilor personale impuse în cadrul unui proces penal, care îl privesc în mod direct pe acesta, astfel că respectiva situație nu poate fi considerată un motiv temeinic de modificare a controlului judiciar. Măsura preventivă a obligării inculpatului C.V.

de a nu părăsi localitatea de domiciliu (municipiul București), s-a dovedit a fi adecvată scopului aplicării acesteia și, în condițiile în care procesul penal se află în faza cercetării judecătorești, nu se poate susține că termenul rezonabil al respectivei măsuri a fost depășit. Față de cele arătate, instanța a reținut că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea nu a depășit termenul rezonabil și că, raportat la stadiul procesului penal, scopul urmărit, conform prevederilor art. 136 C. proc. pen., se menține actual, respingând ca neîntemeiată cererea inculpatului C.V., de modificare a controlului judiciar, în sensul luării față de el a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului este nefondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată că cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul C.V., în sensul luării față de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi țara nu este fondată, întrucât se mențin în continuare temeiurile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 2207 din 30 mai 2011 a Secției Penale a I.C.C.J., inculpatul C.V. a fost liberat provizoriu sub control judiciar, impunându-i-se acestuia respectarea mai multor obligații, pentru care și cea prevăzută la art. 160 2 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a obligării de a nu părăsi municipiul București (localitatea de domiciliu), fără încuviințarea instanței, cu excepția situațiilor în care trebuie să se prezinte în fața Curții de Apel Constanța, pe rolul căruia se află cauza penală ce face obiectul dosarului nr. 356/36/2011.

Potrivit art. 160 3 C. proc. pen., text de lege în care se încadrează cererea formulată de inculpat, „controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice". Împrejurările invocate de inculpat, referitoare la decesul tatălui său, starea sa proprie de boală și afecțiunile de care suferă mama sa, deși confirmate de înscrisurile medicale, atașate la dosar, nu se circumscriu noțiunii de motive temeinice la care se referă art. 160 3 C. proc. pen. mai sus invocat și nu justifică admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Sub acest aspect, prima instanță a apreciat corect că starea de boală invocată nu necesită iminent un tratament medical, iar pentru depășirea limitei teritoriale fixate de instanță, în vederea înmormântării tatălui inculpatului, acesta poate cere încuviințarea instanței.

Împrejurarea că inculpatul s-a prezentat la fiecare termen de judecată și a avut o conduită procesuală corectă reprezintă în fapt conținutul uneia din obligațiile prevăzute la art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., care nu poate fi invocată ca o conduită procesuală viitoare. În ce privește cererea subsidiară formulată de inculpat, de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, înalta Curte constată că nu este întemeiată. Măsura preventivă dispusă față de inculpat se justifică în continuare în raport cu pretinsa infracțiune comisă și pentru care a fost trimis în judecată, precum și față de împrejurarea că în prezent cercetarea judecătorească este la început.

Afecțiunile inculpatului și ale mamei sale, precum și necesitatea prezenței inculpatului, în vederea sprijinirii mamei sale, nu pot constitui un motiv exclusiv care să conducă la revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, acesta urmând să fie coroborat și cu celelalte criterii prevăzute în art. 136 alin. ultim C. proc. pen., avute în vedere de instanță la dispunerea măsurii. Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu impun revocarea sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpatului, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte, verificând subzistența temeiurilor care au stat la baza luării acestei măsuri preventive față de inculpat, de la momentul dispunerii ei, și până în prezent, constată că acestea se mențin și justifică în continuare menținerea măsurii, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului, iar, în raport cu complexitatea cauzei și natura infracțiunii comise, se constată că nu depășește durata rezonabilă a acestei măsuri, întrucât intervalul de timp se înscrie în accepțiunea de rezonabilitate stabilită prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului C.V.

nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și de stadiul procesual în care se află cauza. Pentru aceste motive, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.V. împotriva încheierii din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.V. împotriva încheierii din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. 356/36/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2012.