ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2048/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 234/P din 6

martie 2012 Curtea de Apel Constanța a respins contestația în anulare formulată

de recurentul inculpat G.D. împotriva deciziei penale nr. 13/P din data de 10

ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. 12909/212/2010,

ca nefondată.

Pentru a decide astfel Curtea a

reținut următoarele:

La data de 17 ianuarie 2012

condamnatul G.D. prin apărători aleși a formulat contestație în anulare

invocând ca temei de drept art. 386 lit. a) C. proc. pen. și art.390 C. proc.

pen.

S-a solicitat desființarea deciziei

penale nr. 13/P din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța cât și

suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea contestației în

anulare.

S-a invocat ca motiv al contestației

în anulare împrejurarea că, procedura de citare cu inculpatul la unicul termen

fixat din 10 ianuarie 2012 nu a fost îndeplinită conform legii.

S-a susținut că citația pentru

termenul de judecată în recurs nu i-a fost comunicată motiv pentru care a și

lipsit la judecata în fond a cauzei.

S-a susținut că, deși era la

domiciliu în perioada 10-15 decembrie 2011, aflându-se sub tratament medical,

nu a primit citația astfel că, nu a semnat dovada de primire așa cum prevăd

disp. art. 178 alin. (1) C. proc. pen.; iar agentul procedural nu a procedat

conform art. 179 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care avea obligația de a

face diligențe pentru a înmâna citația personal inculpatului.

S-a susținut, de asemenea că au fost

încălcate cerințele art. 179 alin. (1) și (2) C. proc. pen., întrucât citația a

fost înmânată unei alte persoane decât cele descrise limitativ în textul de

lege.

Examinând legalitatea și temeinicia

contestației în anulare în raport de cerințele art. 86 C. proc. pen. cât și

privind citarea părților potrivit art. 177 C. proc. pen., curtea a constatat

următoarele:

Contestația în anulare este o cale

extraordinară, iar legea prevede 4 cazuri în care poate fi exercitată această.

Primul caz de contestație se poate

utiliza când procedura de citare a părții pentru termenul în care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii [ art. 386

lit. a) C. proc. pen.].

Astfel, împrejurarea care poate

determina introducerea contestației legate de neîndeplinirea legală a

procedurii de citare, această împrejurare poate fi extrem de variată, dar în

toate cazurile să fi determinat judecarea părții în lipsă, datorită faptului că

persoana respectivă a fost pusă în situația de a nu se fi putut prezenta ca

urmare a nerespectării dispozițiilor legale de citare.

Art. 177 C. proc. pen. reglementează

minuțios locul unde urmează a se trimite citația, având în vedere multiplele

situații concrete, posibile.

Regula generală este că, citarea se

face la adresa unde locuiește cel chemat. Când inculpatul și-a indicat adresa

în declarațiile date în cursul procesului penal, el urmează a fi citat la acea

adresă chiar dacă între timp a părăsit localitatea fără a se ști locul unde se

află în momentul citării.

Intr-o asemenea situație, în cursul

procesului penal pot indica și altă adresă, decât cea de locuință, citarea

făcându-se la locul indicat.

În principiu orice schimbare de

adresă în cursul procesului trebuie adusă la cunoștință organului penal;

citarea la noua adresă se face numai dacă această obligație a fost îndeplinită.

Citația se înmânează de regulă celui

citat, acesta semnează dovada de primire care se înaintează organului emitent.

Potrivit art. 179 C. proc. pen.,

citația poate fi înmânată și altor persoane decât destinatarului in două

situații:

- cel citat nu se află acasă;

- locuiește într-un imobil cu mai

multe apartamente, ori intr-un hotel.

În primul caz citația poate fi

lăsată soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu cel citat,

ori în mod obișnuit îi primește corespondența.

În speță, din momentul declanșării

urmăriri penale, respectiv 27 noiembrie 2008 și până la întocmirea

rechizitoriului 26 martie 2010, domiciliul inculpatului apare ca fiind

București sector 5.

Judecătoria Constanța a fost

sesizată la data de 26 martie 2010 iar hotărârea s-a pronunțat la data de 4

noiembrie 2011. In tot acest interval de timp, de 1 an și 8 luni de zile tot

ceea ce privește actele procedurale, respectiv citația s-a făcut la adresa

indicată de inculpat atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării

judecătorești, respectiv cea indicată mai sus București sector 5.

S-a mai reținut că la fila 26 dosar

fond se află declarația inculpatului din ședința publică din 25.2010 care

legitimat fiind, acesta indică adresa de domiciliu fără a invoca alte

împrejurări sau alte adrese la care să fie citat pe parcursul procesului penal.

La filele 99 - 146 dosar fond se

află mai multe acte privind societatea comercială pe care o are inculpatul, iar

adresa de domiciliu a inculpatului coincide cu sediul social al firmei.

De asemenea, la dosarul de fond

filele 158, 188 se află două bilete de internare în spital în care de asemenea

apare ca adresă de domiciliu București sector 5.

Pe parcursul desfășurării procesului

penal procedura de citare s-a făcut la adresa indicată de inculpat, motiv

pentru care instanța de recurs a dispus citarea condamnatului pentru termenul

din 10 ianuarie 2012 la adresa cunoscută și indicată de altfel și în cererea de

recurs de la fila 4 dosar.

Este adevărat că dovada de

îndeplinire a procedurii aflate la fila 9 dosar recurs s-a realizat prin

primirea acesteia de către numita N.B., iar factorul poștal a indicat că este

rudă cu destinatarul, respectiv nepoată.

Verificând apărarea inculpatului,

prin audierea acestei martore, Curtea a constatat că aceasta este căsătorită cu

un nepot de soră al condamnatului; aceasta în mod frecvent primea corespondența

în ceea cel privește pe inculpat, întrucât domiciliul indicat în buletinul de

identitate este cel al apartamentului in care locuiește martora împreună cu soțul

( nepotul inculpatului ); de altfel titular al acestui apartament este sora

inculpatului.

In aceste condiții, cât timp

procesul s-a desfășurat în perioada 27 noiembrie 2008 și până la 10 ianuarie 2012

și în nici un moment condamnatul nu a indicat o altă adresă la care să îi fie

trimise actele procedurale, curtea a constatat că este nefondată contestația în

anulare, nefiind încălcate disp. art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și

art. 179 C. proc. pen. așa cum s-a susținut.

De asemenea nu poate fi vorba de

existența unei nulități absolute care să atragă nulitatea deciziei pronunțate,

întrucât citarea condamnatului s-a făcut potrivit procedurii penale și

inculpatului nu i-a fost vătămat nici un drept.

Inculpatul a fost citat la adresa de

domiciliu atunci când a avut loc judecata, el nu a fost pus în situația de a nu

se putea apăra ( cât timp toată corespondența și toate actele de procedură s-au

efectuat la adresa indicată de acesta ).

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatorul solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și

rejudecând, să se admită contestația așa cum a fost formulată.

Examinând recursul prin prisma

dispozițiilor art. 385

14

și art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele

considerente:

Dând eficiență principiului stabilit

prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un

sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații

identice.

Revine așadar, părții interesate

obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual

penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al

hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială,

Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea

căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor

legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile

a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 385

1

C.

proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv

hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Hotărârea recurată poartă mențiunea

definitivă astfel că demersul procesual al recurentului contestator apare ca

inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în

alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced,

constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei

hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul G.D. împotriva deciziei penale 234/P din data de 6

martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu

minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la

plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12

iunie 2012.