ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2913/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin

sentința nr. 525 din 13 mai 2009 a admis în parte acțiunea

precizată formulată de reclamanții J.C. și T.M. în

contradictoriu cu pârâta SC A. SA cu sediul social în Craiova Județul Dolj

în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei

de 252.495,94 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință

imobil în perioada 1 mai 2004 – 6 martie 2007.

De asemenea a mai fost obligată

pârâta și la plata a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

către fiecare dintre reclamanți.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut în principal, că prin

sentința civilă nr. 9647 din 4 octombrie 2005 Judecătoria

Craiova a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantul J.C.

și intervenientele T.M. și K.I., pârâții SC A. SA și Statul

Român, prin Ministerul de Finanțe, fiind obligat să lase în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul format

din construcții și teren aferent situat în Craiova. Această

hotărâre a rămas irevocabilă, fiind pusă în executare, iar

spațiul a fost predat la data de 7 martie 2007.

În cauză a fost solicitată

lipsa de folosință a imobilului pe perioada februarie 1997 – martie

2007 de reclamantul J.C., respectiv 3 februarie 2000 – 6 martie 2007 în

cotă de 7/10 de reclamanta T.M., dar și contravaloarea

degradărilor aduse imobilului, cererea în acordarea cheltuielilor de

judecată fiind disjunsă, revenind spre soluționare

Judecătoriei Craiova.

S-a constatat că, referitor la

contravaloarea degradărilor aduse de către pârâtă, reclamantul

nu a precizat în ce constau acestea și nu a făcut nici o dovadă

din care să rezulte existența lor.

Cu privire la contravaloarea lipsei

de folosință au fost invocate două excepții: lipsa

calității procesuale pasive a pârâtei pentru perioada 1997-2000

și prescripția pentru perioada anterioară celor trei ani

premergători introducerii cererii de chemare în judecată.

S-a mai invocat inadmisibilitatea

cererii formulate de reclamanta T.M. pentru despăgubiri aferente perioadei

anterioare datei de 6 septembrie 2005, lipsa de interes a reclamantului J.C.

și a calității sale procesuale active determinat de

renunțarea la dreptul de proprietate asupra cotei ce i se cuvenea din

imobil în procesul de partaj.

Referitor la excepția

prescripției dreptului la acțiune s-a constatat că reclamanta T.M.

a depus acțiunea la data de 23 aprilie 2007 solicitând contravaloarea

lipsei de folosință a imobilului pe ultimii 3 ani, respectiv 1 mai

2004 – 1 martie 2007. La data de 2 decembrie 2008 a solicitat despăgubiri

începând cu data de 3 februarie 2000 până la 6 martie 2007.

La rândul său, reclamantul

Jevet Constantin a solicitat despăgubiri la data de 7 mai 2007,

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe perioada februarie

1997 – martie 2007.

Deoarece reclamanții au introdus

acțiunea în despăgubiri în aprilie și respectiv mai 2007,

raportat la art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune

este prescris pe perioada anterioară lunii mai 2004.

Celelalte excepții invocate au

fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat

că cele două cereri sunt întemeiate în ceea ce privește

despăgubirile datorate de pârâtă pentru folosirea imobilului în

perioada 1 mai 2004 – 6 martie 2007, anterior acestei date operând

prescripția.

Având în vedere calculele efectuate

de expert reclamanții au dreptul la contravaloarea lipsei de

folosință pe o perioadă de 35 luni și 6 zile (1 mai 2004 –

6 martie 2007) în cuantum de 252.495,94 lei.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 46 din 11 martie 2010 a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamanții J.C. și T.M., prin mandatar M.C.,

și de către pârâta SC A. SA, fiind obligați apelanții

reclamanți la 12.009,53 lei reprezentând taxă judiciară de

timbru datorată la fond.

Pentru a decide astfel, au fost

preluate în esență toate argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei nr. 46 din 11

martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, au promovat recurs atât reclamanții J.C. și T.M.,

prin mandatar M.C., cât și pârâta SC A. SA Craiova, care au criticat

pentru nelegalitate și netemeinicie aceiași hotărâre

judecătorească, după cum urmează.

Recurenta reclamantă T.M. prin

mandatar a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul

admiterii apelului cu consecința admiterii cererii de chemare în

judecată așa cum a fost formulată, respectiv de obligarea

pârâtei și la plata sumei echivalent a lipsei de folosință

și pentru perioada 3 februarie 2000 – 30 aprilie 2004.

În ce privește taxa

judiciară de timbru și timbru judiciar potrivit art. 15 lit. r) din

Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile

și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac,

referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora

pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii

și incidente.

Recurentul J.C. a cerut în baza art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea

deciziei criticate în sensul admiterii apelului și obligării pârâtei

și la plata sumei de 882.301 lei reprezentând contravaloare lipsă de

folosință asupra imobilului, conform răspunsului la obiecțiuni

formulat de expertul Ionescu Iulică în data de 6 mai 2009.

De asemenea a fost greșit

soluționată și cererea de scutire de la plata taxei de timbru,

în temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Recurenta-pârâtă SC A. SA

Craiova a solicitat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și respingerea acțiunii reclamanților,

având în vedere că instanțele judecătorești anterioare

greșit nu au admis excepția inadmisibilității

acțiunii, fiind încălcate dispozițiile art. 7201 C. proc. civ.

De asemenea și pe fond a fost

greșit admisă acțiunea reclamanților, pârâta nedatorând

despăgubiri, imobilul în litigiu fiind deținut cu bună

–credință.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de

recurenți, urmează a respinge recursurile declarate de reclamantul J.C.

și de pârâta SC A. SA Craiova ca nefondate și a anula ca netimbrat

recursul reclamantei T.M. prin mandatar, pentru următoarele considerente.

Nu poate fi primită critica

recurentului reclamant J.C. potrivit căreia instanța de apel a

soluționat greșit cererea de scutire de la plata taxei judiciare de

timbru în condițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Este adevărat că potrivit art.

15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxa de timbru cererile

introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea

imobilelor preluate de la stat sau de alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989 precum și cererile accesorii sau

incidente, însă, așa cum corect s-a reținut în faza

procesuală a apelului, cererea de chemare în judecată a reclamantului

constituie cu maximă certitudine o acțiune principală, care

excede cadrului legal invocat anterior.

Demersul juridic dobândește

astfel un caracter patrimonial, distinct de cel al acțiunii inițiale

având ca obiect revendicarea imobiliară, care conduce la obligarea

părții în cauză de a plăti taxa judiciară de timbru în

cuantumul stabilit de legea specială în materie.

Nici critica vizând greșita

aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 nu este justificată.

Deși recurentul reclamant J.C.

susține că toate condițiile de exercitare a prezentei

acțiuni au fost întrunite după soluționarea irevocabilă a

acțiunii în revendicare, totuși nu se regăsesc întrunite

cerințele întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada

până când s-a intrat în posesia imobilului.

Întreruperea cursului

prescripției extinctive are loc numai în situațiile expres și

limitativ reglementate de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și constă

în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit una din

împrejurările prevăzute de lege că a întrerupt, cu

consecința începerii unei noi prescripții.

Simpla existență a unor

litigii cu pârâta, care a refuzat să predea imobilul și s-a ajuns la

o lipsă de folosință, nu sunt aspecte de natură a fi

circumscrise cauzelor de întrerupere a cursului prescripției.

Recurenta pârâtă SC A. SA a

criticat greșita soluționare a excepției

inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește

încălcarea normei imperative instituită de art. 7201 C. proc. civ.

De remarcat că, deși s-a

invocat această împrejurare, ea nu atrage automat nulitatea concilierii,

decât dacă partea dovedește o vătămare.

Reglementările art. 7201 C.

proc. civ. au caracter imperativ și sunt de actualitate, prin aceea

că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în

bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul

va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă

parte.

Documentația existentă

atestă că părțile au cunoscut pretențiile care au

făcut obiectul litigiului, conflictul putând fi soluționat prin

înțelegere pe tot parcursul procesului.

Amplu documentat și bine

argumentat, instanțele au invocat jurisprudența C.E.D.O., care este

compatibilă cu o largă protecție a dreptului de proprietate al

reclamanților, orice privare a acestui drept conducând la acordarea de

despăgubiri.

Dând dovadă de rol activ în

stabilirea realei întinderi a drepturilor și obligațiilor reciproce,

a fost stabilită cu rigurozitate cuantumul sumei cuvenite

reclamanților precum și domeniul de aplicare al prescripției

extinctive.

În final, recursul reclamantei T.M.,

prin mandatar M.C., urmează a fi anulat ca netimbrat, deoarece deși

legal citată pentru termenul din 23 septembrie 2010 de a depune taxa

judiciară de timbru în valoare de 1.255,5 lei și timbru judiciar în

valoare de 5 lei, nu s-a conformat acestor dispoziții.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul J.C.

și de pârâta SC A. SA Craiova împotriva deciziei nr. 46 din 11 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

De asemenea urmează a anula ca

netimbrat recursul declarat de reclamanta T.M. prin mandatar M.C. împotriva

aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamantul J.C. și de pârâta SC A. SA Craiova împotriva deciziei nr. 46

din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, ca nefondate.

Anulează ca netimbrat recursul

declarat de reclamanta T.M., prin mandatar M.C., împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 septembrie 2010.