ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2913/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 525 din 13 mai 2009 a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții J.C. și T.M. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA cu sediul social în Craiova Județul Dolj în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 252.495,94 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință imobil în perioada 1 mai 2004 – 6 martie 2007. De asemenea a mai fost obligată pârâta și la plata a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către fiecare dintre reclamanți. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut în principal, că prin sentința civilă nr. 9647 din 4 octombrie 2005 Judecătoria Craiova a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantul J.C.

și intervenientele T.M. și K.I., pârâții SC A. SA și Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, fiind obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul format din construcții și teren aferent situat în Craiova. Această hotărâre a rămas irevocabilă, fiind pusă în executare, iar spațiul a fost predat la data de 7 martie 2007. În cauză a fost solicitată lipsa de folosință a imobilului pe perioada februarie 1997 – martie 2007 de reclamantul J.C., respectiv 3 februarie 2000 – 6 martie 2007 în cotă de 7/10 de reclamanta T.M., dar și contravaloarea degradărilor aduse imobilului, cererea în acordarea cheltuielilor de judecată fiind disjunsă, revenind spre soluționare Judecătoriei Craiova.

S-a constatat că, referitor la contravaloarea degradărilor aduse de către pârâtă, reclamantul nu a precizat în ce constau acestea și nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte existența lor. Cu privire la contravaloarea lipsei de folosință au fost invocate două excepții: lipsa calității procesuale pasive a pârâtei pentru perioada 1997-2000 și prescripția pentru perioada anterioară celor trei ani premergători introducerii cererii de chemare în judecată. S-a mai invocat inadmisibilitatea cererii formulate de reclamanta T.M. pentru despăgubiri aferente perioadei anterioare datei de 6 septembrie 2005, lipsa de interes a reclamantului J.C. și a calității sale procesuale active determinat de renunțarea la dreptul de proprietate asupra cotei ce i se cuvenea din imobil în procesul de partaj.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune s-a constatat că reclamanta T.M. a depus acțiunea la data de 23 aprilie 2007 solicitând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe ultimii 3 ani, respectiv 1 mai 2004 – 1 martie 2007. La data de 2 decembrie 2008 a solicitat despăgubiri începând cu data de 3 februarie 2000 până la 6 martie 2007. La rândul său, reclamantul Jevet Constantin a solicitat despăgubiri la data de 7 mai 2007, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe perioada februarie 1997 – martie 2007. Deoarece reclamanții au introdus acțiunea în despăgubiri în aprilie și respectiv mai 2007, raportat la art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune este prescris pe perioada anterioară lunii mai 2004. Celelalte excepții invocate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că cele două cereri sunt întemeiate în ceea ce privește despăgubirile datorate de pârâtă pentru folosirea imobilului în perioada 1 mai 2004 – 6 martie 2007, anterior acestei date operând prescripția. Având în vedere calculele efectuate de expert reclamanții au dreptul la contravaloarea lipsei de folosință pe o perioadă de 35 luni și 6 zile (1 mai 2004 – 6 martie 2007) în cuantum de 252.495,94 lei. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 46 din 11 martie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții J.C. și T.M., prin mandatar M.C., și de către pârâta SC A. SA, fiind obligați apelanții reclamanți la 12.009,53 lei reprezentând taxă judiciară de timbru datorată la fond.

Pentru a decide astfel, au fost preluate în esență toate argumentele expuse anterior. Împotriva deciziei nr. 46 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, au promovat recurs atât reclamanții J.C. și T.M., prin mandatar M.C., cât și pârâta SC A. SA Craiova, care au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie aceiași hotărâre judecătorească, după cum urmează. Recurenta reclamantă T.M. prin mandatar a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, respectiv de obligarea pârâtei și la plata sumei echivalent a lipsei de folosință și pentru perioada 3 februarie 2000 – 30 aprilie 2004. În ce privește taxa judiciară de timbru și timbru judiciar potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente.

Recurentul J.C. a cerut în baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea deciziei criticate în sensul admiterii apelului și obligării pârâtei și la plata sumei de 882.301 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință asupra imobilului, conform răspunsului la obiecțiuni formulat de expertul Ionescu Iulică în data de 6 mai 2009. De asemenea a fost greșit soluționată și cererea de scutire de la plata taxei de timbru, în temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Recurenta-pârâtă SC A. SA Craiova a solicitat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea acțiunii reclamanților, având în vedere că instanțele judecătorești anterioare greșit nu au admis excepția inadmisibilității acțiunii, fiind încălcate dispozițiile art. 7201 C. proc.

civ. De asemenea și pe fond a fost greșit admisă acțiunea reclamanților, pârâta nedatorând despăgubiri, imobilul în litigiu fiind deținut cu bună –credință. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenți, urmează a respinge recursurile declarate de reclamantul J.C. și de pârâta SC A. SA Craiova ca nefondate și a anula ca netimbrat recursul reclamantei T.M. prin mandatar, pentru următoarele considerente. Nu poate fi primită critica recurentului reclamant J.C. potrivit căreia instanța de apel a soluționat greșit cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în condițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Este adevărat că potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de la stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 precum și cererile accesorii sau incidente, însă, așa cum corect s-a reținut în faza procesuală a apelului, cererea de chemare în judecată a reclamantului constituie cu maximă certitudine o acțiune principală, care excede cadrului legal invocat anterior. Demersul juridic dobândește astfel un caracter patrimonial, distinct de cel al acțiunii inițiale având ca obiect revendicarea imobiliară, care conduce la obligarea părții în cauză de a plăti taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de legea specială în materie.

Nici critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 nu este justificată. Deși recurentul reclamant J.C. susține că toate condițiile de exercitare a prezentei acțiuni au fost întrunite după soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare, totuși nu se regăsesc întrunite cerințele întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada până când s-a intrat în posesia imobilului. Întreruperea cursului prescripției extinctive are loc numai în situațiile expres și limitativ reglementate de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și constă în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit una din împrejurările prevăzute de lege că a întrerupt, cu consecința începerii unei noi prescripții.

Simpla existență a unor litigii cu pârâta, care a refuzat să predea imobilul și s-a ajuns la o lipsă de folosință, nu sunt aspecte de natură a fi circumscrise cauzelor de întrerupere a cursului prescripției. Recurenta pârâtă SC A. SA a criticat greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește încălcarea normei imperative instituită de art. 7201 C. proc. civ. De remarcat că, deși s-a invocat această împrejurare, ea nu atrage automat nulitatea concilierii, decât dacă partea dovedește o vătămare. Reglementările art. 7201 C. proc. civ. au caracter imperativ și sunt de actualitate, prin aceea că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Documentația existentă atestă că părțile au cunoscut pretențiile care au făcut obiectul litigiului, conflictul putând fi soluționat prin înțelegere pe tot parcursul procesului. Amplu documentat și bine argumentat, instanțele au invocat jurisprudența C.E.D.O., care este compatibilă cu o largă protecție a dreptului de proprietate al reclamanților, orice privare a acestui drept conducând la acordarea de despăgubiri. Dând dovadă de rol activ în stabilirea realei întinderi a drepturilor și obligațiilor reciproce, a fost stabilită cu rigurozitate cuantumul sumei cuvenite reclamanților precum și domeniul de aplicare al prescripției extinctive. În final, recursul reclamantei T.M., prin mandatar M.C., urmează a fi anulat ca netimbrat, deoarece deși legal citată pentru termenul din 23 septembrie 2010 de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 1.255,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, nu s-a conformat acestor dispoziții.

Pentru aceste rațiuni urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul J.C. și de pârâta SC A. SA Craiova împotriva deciziei nr. 46 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. De asemenea urmează a anula ca netimbrat recursul declarat de reclamanta T.M. prin mandatar M.C. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul J.C. și de pârâta SC A. SA Craiova împotriva deciziei nr. 46 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondate. Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta T.M., prin mandatar M.C., împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 septembrie 2010.