ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3669/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Craiova împotriva pârâtei A.V.A.S. București, la 22 mai 2007, s-a solicitat obligarea celei din urmă la plata despăgubirilor civile, reprezentând echivalentul bănesc pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură către foștii proprietari, prin hotărâre irevocabilă, a imobilelor (construcții și terenuri) situate în Craiova, județul Dolj, trecute abuziv în proprietatea statului, imobile incluse în lista bunurilor imobile predate de autoritatea statului cu ocazia privatizării societății comerciale reclamante. Prin cererea formulată la 12 noiembrie 2007 reclamanta a formulat și cerere de chemare în garanție a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința comercială nr. 10594 din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC A. SA Craiova în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., obligând pârâta la plata sumei de 1.164.500 euro (în lei la cursul B.N.R. din ziua plății), cu titlu de despăgubiri; a fost respinsă cererea de chemare în garanție a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 52.463,66 lei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată întrucât în speță se valorifică un drept la repararea prejudiciului creat prin restituirea unui imobil ulterior procesului de privatizare a societății, fiind incident termenul general de prescripție de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus restituirea imobilelor.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 9647 din 4 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 11127/C/2005, definitivă și irevocabilă, a fost admisă cererea foștilor proprietari, reclamanta fiind obligată să respecte posesia și proprietatea acestora asupra imobilelor situate în Craiova, compus din patru construcții și teren aferent în suprafață de 1.776,44 mp, sentința menționată fiind executată potrivit procesului - verbal încheiat la data de 7 martie 2007 în dosarul de executare nr. 613/E/20063. Prin art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 se arată că prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.

Potrivit art. 324 din Legea nr. 99/1999, instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. Instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, despăgubirea stabilindu-se de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție. În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă societățile comerciale sunt obligate la plata echivalentului bănesc al imobilelor, instituțiile publice implicate vor plăti direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre.

Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în prezentul articol. Din concluziile raportului de expertiză în construcții depus la dosar la data de 18 februarie 2008 s-a reținut că valoarea de circulație a construcțiilor este de 1.399.324 ron - 384.000 euro. În cauză, s-a formulat întâmpinare de către intimata – pârâtă prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat. Prin decizia comercială nr. 238 din 14 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut referitor la cererea de chemare în garanție precizată a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 și art. 60 C. proc.

civ., având în vedere admiterea cererii principale, va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, solicitând admiterea apelului și, reținând spre rejudecare, să se schimbe în tot sentința atacată, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, să se respingă acțiunea ca prescrisă. În subsidiar s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Prin decizia comercială nr. 238 din 14 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că nu pot fi acceptate susținerile apelantei referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare, și potrivit cărora termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege, de O.U.G. nr. 88/1997, precum și de orice legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea, este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului (...) deoarece privatizarea intimatei s-a făcut anterior apariției Legii nr. 137/2002, astfel încât dispozițiile acestei legi nu pot fi aplicate retroactiv.

Astfel, SC A. SA a fost înființată prin decizia nr. 147 din 26 octombrie 1990 emisă de către Prefectura Dolj, decizie privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni la comerțul de interes local din județul Dolj. Ulterior, SC A. SA, la data de 31 octombrie 1990, s-a reorganizat prin divizare, rezultând mai multe societăți: SC A. SA, SC M. SA și SC V. SA, astfel cum rezultă din protocolul încheiat la data de 6 iunie 2000. Conform certificatului constatator eliberat de către O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Dolj rezultă faptul că SC A. SA se află în evidențele acestuia din anul 1991. Ca atare, fiind o societate comercială înființată în anul 1990 în baza Legii nr. 15/1990, singura lege în vigoare la acel moment în baza căreia se înființau societăți comerciale, se stabilea patrimoniul acestora, prin transformarea fostelor întreprinderi de stat în societăți comerciale, astfel încât, termenul de prescripție este cel aplicat de instanța de fond, excepția fiind corect respinsă. Pe fond, referitor la temeiul de drept al pretențiilor deduse judecății acesta este prevăzut de art. 324 din Legea nr. 99/1999, având în vedere că prin art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 s-a stabilit că prevederile art. 324 din O.U.G.

nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile doar pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. Fiind o privatizare realizată în 1991, deci anterior apariției Legii nr. 137/2002, în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, respectiv art. 324 care stabilește modalitatea de reparare a prejudiciilor cauzate societății comerciale privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Referitor la legalitatea administrării probei cu expertiză tehnică s-a reținut că în faza de judecată a apelului s-a dispus refacerea raportului întocmit în prima instanță dar expertul nu și-a schimbat punctul de vedere, iar în privința expertizei contabile, deși s-a admis efectuarea unei astfel de probe direct în apel, apelanta – pârâtă nu a achitat onorariul de expertiză, astfel că apelul a fost respins, ca nefondat. Pârâta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, solicitând și suspendarea executării hotărârii, cerere respinsă prin Încheierea de ședință de la 6 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe fondul recursului, s-a solicitat în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii cadrului procesual al administrării probatoriului ce poate duce la soluționarea corectă a cauzei. În subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea hotărârii de fond în sensul respingerii acțiunii, în principal ca efect al admiterii excepției prescripției, iar în subsidiar, ca întemeiată. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate structurate potrivit cererilor formulate în privința soluției ce se va pronunța, recurenta a arătat că s-au încălcat dispozițiile art. 324 din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată, cu privire la cuantumul despăgubirilor civile. Astfel, prejudiciul suferit de intimata – reclamantă trebuia limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile la data privatizării și nu la prețul de circulație, deoarece aceasta se regăsește în capitalul social la data privatizării, astfel s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză. De altfel, legea nu prevede că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de piață a activelor. Pe de altă parte, potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, căruia instanța trebuia să îi dea eficiență în cauză, acționarii . răspund numai până la concurența capitalului social subscris, astfel că și ceilalți acționari ai SC A. SA trebuia să suporte diminuarea patrimoniului societății, sens în care trebuie refăcute probatoriile.

În cauză, s-au încălcat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, respectiv dispozițiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, ce prevăd termene speciale de prescripție în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de actele normative din domeniul privatizării, în speță, O.U.G. nr. 88/1997 – art. 324. În ceea ce privește acest temei juridic, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, modificată, potrivit cărora prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. Intimata - reclamantă nu a exhibat, însă, niciun înscris și nici nu a pus în discuție existența vreunui contract de vânzare - cumpărare de acțiuni, valabil încheiat și apt a produce efecte juridice între antecesorul subscrisei (F.P.S.) și societatea în cauză, dispozițiile art. 43 alin. (1) și art. 13 din O.U.G.

nr. 88/1997 precizând metodele prin care se vând acțiunile deținute de stat, or, în cauză, SC A. SA nu a urmat niciuna dintre metodele prevăzute de lege, astfel încât nefiind în prezența unui contract de vânzare - cumpărare de acțiuni nu se poate reține, nici incidența art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 – referindu-se la ultraactivitatea legii numai în cazul contractelor de vânzare - cumpărare acțiuni. Totodată, din actele depuse, nu rezultă că vânzarea acțiunilor emise de SC A. SA a fost făcută de instituția recurentă, pentru a avea legitimitate procesuală. De asemenea, în cauză, nu s-a făcut dovada de către intimata – reclamantă că la data privatizării, imobilele pierdute erau cuprinse în capitalul social, astfel că acțiunea trebuie respinsă în principal ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. În privința criticilor de nelegalitate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se constată că instanțele de fond și apel au aplicat corect legea la împrejurările de fapt esențiale cauzei, fără a fi necesară o reapreciere a probelor care să atragă astfel casarea cu trimitere. Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie art. 324 din Legea nr. 88/1997, modificată, potrivit căruia instituțiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, prin plata unei despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al acestui prejudiciu.

Prin acest text de lege se reglementează o răspundere legală, fără a se face referire la limitele cuantumului despăgubirilor civile, astfel încât, devine incident principiul general din materia răspunderii civile, acela al reparației integrale și pentru comerciant prejudiciul material este valoarea de piață și nu valoarea contabilă, deoarece repararea integrală a prejudiciului înseamnă în această situație a-i restitui utilitatea pierdută, iar utilitatea pe care o scotea din imobile se limita la prețul pe care îl putea obține din înstrăinarea acestora, ceea ce a devenit imposibil, ca efect al pierderii proprietății din culpa autorității implicate în procesul privatizării societății.

Fiind vorba de o răspundere legală specială a statului care a acționat în procesul privatizării în dublă calitate, ceea ce interesează fiind calitatea de autoritate publică și nu aceea de acționar, nu sunt aplicabile dispozițiile din materia societăților comerciale la care face trimitere recurenta- pârâtă, respectiv art. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată. Așa fiind, nu se impune refacerea probatoriilor din perspectiva efectuării unei expertize contabile prin care să se stabilească valoarea contabilă a imobilelor și să se refacă astfel calculul despăgubirilor civile. În ceea ce privește restul criticilor de nelegalitate subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care atrage pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de recurs se găsesc, de asemenea, nefondate.

Astfel, în privința prescripției aplicabile în cauză, în mod legal instanța de apel a respins această critică formulată și în calea de atac a apelului, deoarece, dispozițiile legale invocate și pretins a fi încălcate care reglementează prescripții speciale, se referă la operațiunile prevăzute în timpul privatizării și nu ulterior acesteia, retrocedarea imobilelor în discuție având loc ulterior acestui proces și cum prin art. 324 din O.U.G. nr. 88/1999, modificată, nu se prevede și un termen de prescripție în cadrul căruia să se formuleze acțiunea în răspundere, sunt incidente dispozițiile de drept comun din această materie, respectiv termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă potrivit art. 8 din același decret de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul și pe cel vinovat de producerea acestuia.

În cauză, instanțele s-au raportat la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, deși prejudiciul s-a produs la data deposedării de bunurile imobile, dar și într-o situație și în cealălaltă, termenul de 3 ani este respectat. În ceea ce privește acest temei juridic s-a mai susținut că trebuiau avute în vedere și dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, modificată, susținându-se că nici nu ar fi incident față de prevederile textului de lege care se referă la ultraactivitatea acestuia doar cu raportare la contractele de vânzare - cumpărare acțiuni anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, modificată, ceea ce nu s-a dovedit că există pentru a putea atrage legitimitatea răspunderii A.V.A.S.

București, în cauză, ca succesor al F.P.S. S-a făcut, totodată, trimitere și la dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, modificată, privitoare la modalitățile de privatizare care nu au fost dovedite că s-ar fi parcurs în cazul societății comerciale reclamante. În ultimul rând, s-a invocat și faptul că nu s-a dovedit că imobilele ar fi existat la pretinsul moment al privatizării societății. Prin toate criticile de mai sus, recurenta- pârâtă tinde să nu recunoască faptul juridic al privatizării societății comerciale intimate- reclamante, deși din actele și certificatul constatator eliberat de O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Dolj se certifică cu privire la SC A. SA la capitolul acționari persoane fizice, neexistând și acționari persoane fizice, că aceștia au devenit acționari în cadrul Procedurii de Privatizare în Masă (P.P.M.), ceea ce constituie o formă de privatizare a societății comerciale, înființată în 1990, în condițiile reținute și de către instanțele de apel și de fond, iar potrivit acestor documente cu valoare de probă, imobilele existente în patrimoniul societății comerciale la acea dată. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 324 C. proc. civ. care se referă „in terminis” la societăți privatizare sau în curs de privatizare, societatea comercială în cauză fiind deja privatizată în baza legislației în vigoare anterioară apariției O.U.G.

nr. 88/1997, modificată, astfel că raportarea recurentei – pârâte la formele de privatizare reglementate prin acest act normativ este lipsită de interes în cauză, iar această situație nu exclude incidența dispozițiilor din Legea nr. 137/2002, modificată privind ultraactivitatea O.U.G. nr. 88/1997, modificată după apariția Legii nr. 137/2002, modificată, ci dimpotrivă confirmă incidența celor dintâi față de momentul privatizării, deoarece textul de lege nu face nicio referire la forma de privatizare, statul fiind implicat în acest proces, ca autoritate publică, astfel că are răspundere în limitele art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, în condițiile deja arătate și corect reținute de instanța de apel.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 238 din 14 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.